Oamenii sunt de două categorii: oameni şi nu

Vă povestesc două întâmplări. Păţite azi dimineaţă. Una după alta. Înţelegeţi ce vreţi din ele.

Întâmplarea 1

Eu vin, de regulă, pe jos înspre birou dimineaţa. Astăzi, pe la 7.30, era pe lângă McDonalds Buzeşti, chiar pe calea de acces a maşinilor înspre McDrive. Un Golf negru, cu număr de Argeş, apare în spatele meu şi claxonează. Mă întorc iritat şi dau să cobor un sfânt (random, de obicei), dar cum sunt într-un efort continuu de autodisciplinare, respir adânc şi aştept să văd ce vrea gagiul care tocmai trăgea maşina lângă mine şi cobora geamul. Se apleacă puţin peste pasager (eu eram de partea cealaltă, nu în dreptul şoferului) şi zice:

Nu vă supăraţi, cum ajungem la Spitalul Fundeni? Că ne-am cam rătăcit...”.

Câteva secunde nu am putut să îi răspund. Pentru că mă uitam, cu respiraţia oprită, în ochii pasagerei. O doamnă pe la 40 şi un pic de ani, palidă, cu o faţă tristă şi cu ochi pierduţi. Avea o basma pusă pe cap, care încerca să îi acopere goliciunea creştetului. În acele secunde am simţit că aveam în faţa mea lipsa totală de speranţă, expresia teribilă a bătăliei deja pierdute. Am simţit că mi se taie stomacul şi am reuşit, cu voce pierdută, să îi arăt şoferului încotro să o ia…

În urmă cu vreo doi ani, aş fi reacţionat dur, cel mai probabil înjurând, dacă aş fi auzit acel claxon. Iar după aceea m-aş fi simţit mizerabil…

Întâmplarea 2

Eram pe trecerea de pietoni de pe Calea Griviţei, în zona unde se intersectează cu Semicercului. Mă asigur, văd maşini mai în depărate, pe ambele sensuri. Trec. Dintre Piaţa Matache (fosta, mă rog…), un Logan alb venea cu oareşce viteză. Când aproape eram pe trotuarul celălalt (eu mişcându-mă într-un ritm alert, stilul casei), aud un răcnet în spatele meu:

Dar ne mişcăm şi noi mai repede decât ochiul mortului, în pula mea!?„.

Mă întorc să văd care e faza. Căci, în nimicnicia mea, credeam cu toată inocenţa că nu cu mine are treabă respectivul specimen. Adică, zău, eu chiar traversez sprinţar spre repede. Personajul mă vede, îi pică faţa şi spune nemuritoarele cuvinte:

Iertaţi-mă, nu am ştiut că sunteţi dumneavoastră„.

Adică era unul care era ceva la firma unuia dintre clienţii mei. Îl mai văzusem pe acolo, genul care aduce cafeaua, plimbă câinele, aruncă gunoiul, de astea.

De parcă faptul că eu eram prieten cu şeful său contează în acest context… De parcă el nu rămâne forever în ochii mei un gherţoi… De parcă bunul simţ ar trebui să ţină cont de statusul social…

 

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

15 thoughts on “Oamenii sunt de două categorii: oameni şi nu”

  1. Rabdarea, tacerea, introspectia si analiza gandurilor se invata in timp din astfel de momente. Uneori suntem impulsivi si absurzi, sarim ca arsi din motive mai mult sau mai putin rezonabile si ajungem sa regretam.

    Nu stiu de ce, dar imi aduc aminte de o vorba (cred ca de pe la americani de undeva, spre rusinea mea nu imi aduc aminte unde am auzit-o): Mai bine lasi liberi 10 criminali decat sa inchizi un nevinovat.

    1. Sigur doar americanii ar putea gandi atat de pagubos in ceea ce priveste raportul „imagine-spirit de conservare” orice cap normal ar inchide cei „11” criminali, nu de alta, dar nevinovatul s-ar putea inmulti fiind victime ale criminalilor. Dar la ei imaginea e mai importanta decat viata insasi. Atat ma duce pe mine mintea.

      1. Asta nu e la americani, e peste tot intr-o democratie sanatoasa, Dorine iti propun un exercitiu de imaginatie, ce ai zice daca ai fi condamnat din greseala la 25 de ani de inchisoare doar ca sa faca alti 10 pe bune ? parca nu mai suna asa bine nu ? de aia ii mai bine sa cantaresti de 100 de ori sa lasi 10 infractori in liberate dar cand il condamni pe unu sa fi 100% sigur, pt ca timpul si libertatea sunt cele mai de pret lucruri …

  2. Opinia larga intelege, in mod gresit, prin karma o acumulare de actiuni si fapte pentru care platesti, etc si etc. In adancime, si in contextul original, karma inseamna pur si simplu o predispozitie – in functie de starea interioara – de a te intalni cu anumite situatii, acte, fiinte!

    Caci :)

  3. Cred că cel mai bun răspuns, mai ales raportat la „Întâmplarea 2”, e articolul pe care l-am publicat azi.
    Avem încă mult prea multe de învăţat ca să fim europeni.
    Simpla apartenenţă la o organizaţie, e un act formal.
    A fi european, ţine de nivelul de educaţie al fiecărui individ.

  4. Dacă eşti femeie ai de suportat şi mai multe înjurături: dacă mergi prea repede că de ce mergi repede, dacă te mişti încet pe trecerea de pietoni că de ce încet şi tot aşa.
    Şi mai jale e când plouă afară, de parcă la ăla în maşină ar ploua iar tu ai fi la soare, pe o plajă.

  5. Nu te enerva, Si pana-ti trece, Numara incet, Pana la zece :)
    Intamplarea nr. 1 te scoate in evidenta, intamplarea nr. 2 il baga in cacao pe respectivul :) Spor!

  6. Partea proasta e ca procentul celor care nu mai fac parte de mult timp din categoria oamenilor este in continua crestere. Vorba aia, am ajuns sa zambesc doar animalelor si copiilor, de oameni sunt satul!

  7. Astia sunt, ce sa le faci. Educatia vine de acasa, dar mi-a placut mult expresia „iertati-ma n-am stiut ca sunteti dumneavoastra” macar atat. Sper ca a invatat ceva, dar imi e greu sa cred.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.