02.12.2016

Tu ce faci în viaţă? Eşti artist? Aha, deci nu munceşti, ok…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ziceţi voi aşa în gândul vostru că ce am intromisionat în titlu nu este adevărat? Ziceţi voi aşa zâmbind pe sub mustaţă „iarăşi le bagă chinezu de după şură„? Ziceţi voi că jdemilioane de vajnici cetăţeni ai acestei ţări nu gândesc aşa cum am spus eu mai sus? Bine, ziceţi, treaba voastră, e dreptul vostru. La fel cum, fireşte, este dreptul meu să cred că realitatea este cum am spus eu. Realitatea mea, desigur. Şi realitatea multor artişti (termen generic, v-aţi prins) de la noi.

Hai să nu confundăm lucrurile. Căci există o masivă diferenţă între meseria de artist şi ceea ce credem noi că ar trebui să facă un artist, de unde şi ce zic eu acilea.

O meserie înseamnă – barbar spus – nişte skilluri de de pe urma cărora să obţii beneficii (inclusiv detaliile alea gen bani să plăteşti facturile şi să îţi permiţi să ieşi din când în când la o bere cu prietenii). Aici artiştii noştri sucombă mirific, aşa cum doar mirific pot sucomba nişte artişti. Adică, din punct de vedere al skillurilor, totul e ok, dar când vine vorba de obţinut beneficii din ce fac, virgula e cât China, ca să zic aşa.

Ce credem noi că ar trebui să facă un artist în viaţă, ehe, asta este altă meserie. Căci noi, cei mai mulţi dintre noi, ne înfruptăm din artişti (dacă se poate gratis cu atât mai gustoasă este îmbucătura) şi ni se pare absolut firesc ca ei să presteze doar pentru a ne pune nouă bucatele culturale pe masă, nu pentru a obţine şi ei, la rândul lor, nişte bucate. Pentru că, de cele mai multe ori, uităm că brandul artistului este ţinut în spate (la cel mai propriu mod cu putinţă) de omul cu pricina. Care, reiau idee, deşi sunt sigur că aţi înţeles-o, trebuie să trăiască şi el. Ca noi toţi. Ar vrea el, artistul, să se hrănească doar cu privit spre tablouri sau ascultând Janacek, dar dreaqu de treabă, anatomia şi ăia de la cablu zic altceva… Pe scurt, noi credem că meseria unui artist este să ne facă pe noi să ne simţim bine. Şi atât.

Sigur că există anumiţi talibani artişti care o bagă pe aia cu „noi suntem artişti, societatea trebuie să ne susţină din oficiu, nu contează că ce facem noi nu prea e artă şi că, de fapt, nu prea facem nimic„. Pentru această categorie e bună societatea în care trăim, căci îi pune la colţul cu coji de nucă şi de acolo pot să se scandalizeze cât vor. Degeaba, fireşte. Căci, aşa cum nepăsarea mirenilor culturali faţă de omul artist este de o tristeţe maximă, tupeul artistificator al unora care au pe cartea de vizită titulatura „artist” este cam tot pe acolea.

Artiştii sunt o ramură productivă a societăţii în care trăim. Ei produc – pardon my French – bucurie. Ceva intangibil, subiectiv, supus mistificărilor ontologice proprii şi personale. Adică, pe scurt, un produs greu cuantificabil. Spre deosebire, spre exemplu, de brutar, de la care cumpărăm pâine, pe care o simţim, o mâncăm, pe care, deci, pune mâna şi să o băgăm pe aia argheziană cu „există”. Şi pe care pâine o plătim, nici nu ne gândim să nu o plătim, desigur. Necuatificabil fiind, deci, produsul pe care artiştii ni-l pun în faţă, pe undeva parcă simţim nevoia să plătim cu aceeaşi monedă necuantificabilă, adică respect, dragoste, aplauze, apreciere, alea alea. Care, desigur, nu înseamnă bani. Ci altceva. Frumos, dar necomestibil, cum ar veni.

Ce am vrut eu să spun cu abrambureala asta de cuvinte aruncate pe pagina blogului pentru că aşa mi-a  venit? Înţelegeţi voi ce vreţi. Dar fără să uitaţi nici o clipită că a fi artist în ziua de astăzi înseamnă a fi mult mai mult decât un cântăreţ mişto, un pictor bun sau un scriitor de mare angajament. Înseamnă să înţelegi că ce faci tu este un produs şi să îl vinzi unor oameni care sunt dispuşi să plătească pentru acel produs nu doar cu moneda aprecieri ci şi cu moeda IBANistică, dacă îmi permiteţi formularea. Adică – am vrut de ceva vreme să fac această analogie penibilă, de altfel, dar nu mă pot abţine… – şi „artist” şi „antreprenor” încep cu litera a…

PS Bine, iniţial am vrut doar să anunţ lansarea platformei wall55.ro, dar m-a luat valul, după cum puteţi lesnicios vedea. Nu că această platformă (chiar interesantă) nu are legătură cu ce am zis io mai sus. Căci are. La greu.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Celor pentru care Jurământul lui Hipocrate este mai mult decât un text rostit cândva

A început Războiul Clanurilor… Caut bloggeri cărora să le fac o ofertă pe care să nu o poată refuza…

9 comentarii

  1. miercuri, 10 iulie 2013, 09:55

    Ai deschis aşa de multe subiecte de discuţie că nici nu ştii cu care naiba să începi. Bine. Mi-a plăcut. Dimineaţa a început bine, zic eu :)

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 10 iulie 2013, 10:11

    e interesanta platforma wall55. am intrat, mi-am facut cont, ma mai plimb putin pe-acolo :)

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 10 iulie 2013, 11:03

    Cat e biletul la concert? 35 lei???? O avere, nu merita…Cat de discul? 25 lei? Lasa, il caut pe net, mocca…Cine canta la Zilele Orasului (…)? Cam aceleasi nume… Da, ca artist trebuie sa iti justifici existenta de doua ori mai aprig decat ca un strungar care face X piese pe zi. Daca nu, ori te faci antreprenor, ori te lasi. Doar arta e aproape imposibil…

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  4. miercuri, 10 iulie 2013, 11:42

    Cateva intrebari: 1.e deschisa catre toti?
    2.se pot link-ui materialele (de ex fotografiile) catre paginile personale?
    3. Care sunt limitele (spatiu de stocare, numar de materiale, etc. etc)

    Daca vrei, raspunde-mi pe facebook, pe privat sau pe gmail.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. miercuri, 10 iulie 2013, 12:45

    Ok, recunosc c-am zambit dar nu pe sub mustata, am epilat-o ieri lacrimand ca-n momentul in care l-am ascultat prima data pe Laurentiu Cazan
    Referitor la subiect- bucuria pe care ne-o ofera cineva, fie el „artist” de meserie chiar nu poate fi evaluata in bani. Asa ca nu mai conteaza ce cred altii despre ocupatia respectiva…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. miercuri, 10 iulie 2013, 15:56

    Pe undeva menirea artistului e sa faca lumea mai frumoasa si implicit sa bucure sufletele. Insa in actul creator artistul se desavarseste pe el implinindu-si el nevoile si apoi expunand creatia publicului larg. Cunosc atatea artisti care daca au o saptamana fara un act creator se ofilesc. Insa si artistii trebuie sa traiasca si cum in lume este o conventie (moneda) cu care poti obtine anumite servicii, si ei au nevoie de aceste servicii si nu pot plati cu arta doar daca o vand. Devine un mod de trai, o meserie. De multe ori m-am lovit de oameni care au impresia ca daca faci ceea ce-ti place e sufficient si tine de foame, si faci asta pe gratis mereu. Ei bine, artistii nu pot trai doar cantand, sau jucand o piesa de teatru sau pictand. Au si ei nevoie de bani pentru ca…newsflash… sunt si ei oameni!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. miercuri, 10 iulie 2013, 16:18

    Ce m-a durut articolul tău… Mai ales începutul… Fiecare frază apăsa pe rana deschisă. Iar titlul este urât pentru mine, deși știu că ai vrut să fii ironic, dar uneori sensibilitățile sunt atât de mari încât ironia doare prea tare. De ce îmi faci rău?

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  8. Vaultboy
    miercuri, 10 iulie 2013, 21:05

    Lasă, Florin, că doar articolul nu se referea la tine. Nu pricep de ce te-ai supărat pe maestru’ Chinezu

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. miercuri, 10 iulie 2013, 23:37

    Spunea cineva ca e grea viata de artist…pai depinde acum de ramura, nu toti artistii duc o viata dificila :) Ce pot spune, sunt alaturi de anumite categorii de artisti, stiu ce sacrificii au facut sa ajunga acolo, sus!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *