08.12.2016

Ia mai lăsaţi-mă cu brandul de ţară! Întâi trebe să avem ţară!

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Mie îmi place că sunt român. Adică, pe bune, dacă tot nu am ales să ne naştem aici, de ce să nu încercăm întâi să facem pace cu noi înşine şi apoi, tiptil, tiptul, să facem pace cu România? Cu ce te ajută că „urăsc România!” dar rămâi în ea pentru că nu eşti în stare să iei decizia să pleci sau, mai rău, nu te primeşte nici dracu? Cu ce te ajută dacă mesteci permanent rahatul cu „nu se poate face nimic, suntem condamnaţi„, doar o scuză jalnică pentru că, de fapt, nu eşti în stare sau nu poţi să faci nimic? De ce te chinui şi îi chinui şi pe alţii în această ţară în care nu crezi şi în care nu te simţi bine? Go, Planet, go! Hai, paşli! Oh wait…

Scriu aceste rânduri pentru că, de când am lansat campania „Bloggeri pentru brandul de ţară al României!” (o foarte faină idee a Mihaelei la care ne-am lipit ca parteneri instant), am primit tot felul de mesaje gen „mă leşi, vă agitaţi degeaba„. Le-am răspuns, invariabil: „poate, dar decât să nu mă agit, mai bine mă agit degeaba, decât să nu greşesc nefăcând nimic, mai bine greşesc făcând ceva„. Şi mergem pe această cale neabătuţi şi fermi şi alea alea.

De ce cred că ar trebui, ca bloggeri, să puneţi umărul să iasă bine studiul? Prin a ieşi bine înţelegem să avem un eşantion reprezentativ de oameni proveniţi – generic spus – din blogosferă. În primul rând pentru că aşa aţi face ceva, nu doar aţi vorbi despre alţii care fac. Apoi aţi ajuta pe cineva care chiar face ceva. Plus că aţi fi părtaţi la ceva chiar simpatic. Plus că – iar ăsta este premiul campaniei, dacă vreţi – o să veniţi cu noi la întâlnirea cu ministrul Turismului, când o să mergem să îi prezentăm rezultatele studiului. Mai sunt şi alte motive. Dar, dacă nu v-au convins astea, irosesc timp să mai încerc.

Vă rog, bloggeri sau nebloggeri, români să fiţi!, să întraţi şi să completaţi acest chestionar. Ca să ne înţelegem mai bine. Vă mulţumesc de pe acum.

Legat de titlu. Care este pus, fireşte, ca să atragă atenţia şi să îmi aducă jdemii de vizitatori (ştiţi că sutn ahtiat după trafic, desigur). Zic „întâi trebuie să avem o ţară” în sensul că întâi trebuie să conştientizăm, ca naţie, că avem o ţară pe care putem să o promovăm (bre, este superbă România noastră, superbă!), că vrem să facem asta, că avem cu cine, că avem cu ce şi abia apoi să ne apucăm să facem un brand. Şi abia după aia urmează partea grea. Dacă o să ajungem până acolo, desigur.

 

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Un pseudo-cvasi-studiu despre şoferi şi trecerile de pietoni din Bucureşti

Dragilor, viaţa trebuie să fie doar cu ce trebuie, nu cu de toate :)

8 comentarii

  1. vineri, 21 iunie 2013, 09:23

    Hehehe, dacă vin cu voi pot să le trântesc licenţa mea pe masă? Nu de alta dar despre brandul de ţară (mai degrabă turistic, că de ţară nu prea e) mi-am făcut şi eu licenţa :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 21 iunie 2013, 09:26

      Hopaaaa… Hai ca negociem :D Baga un umar sa iasa si studiul nostru bine si apoi vedem cum batem palma :D

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
      • vineri, 21 iunie 2013, 09:32

        Acum il completez :D
        O sa aveti mult de citit :d

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  2. vineri, 21 iunie 2013, 09:26

    chestionarul o sa-l completez.
    pe tara noastra minunata, pe bune, nu glumesc, eu o vad ca pe o firma. si asa cum iti conduci firma, asa conduci si tara. apoi putem sa vorbim despre brand si altele. si nu mai scriu ca trebuie sa ma mut pe politichina :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 21 iunie 2013, 12:08

    Azi am gatat si eu articolul. Mi se pare o chestiune foarte misto. Iar chestionarul, desi este parca un pic prea lung, imi dau seama ca a fost facut sa acopere mai multe aspecte pentru informatii beton.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. sâmbătă, 22 iunie 2013, 09:33

    eu raman in Romania, pentru daca as avea forta sa realizez ceva afara, cu acea forta trebuie sa ma ajut si in tara mea

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. sâmbătă, 22 iunie 2013, 09:35

    Oho, sa vezi cate nu mi-au auzit urechile si vazut ochii din 2010 incoace, cand mi-am deschis blogul celor mai frumoase povesti despre Romania, in care incerc sa scriu doar de lucrurile bune din tara noastra. Si lucrurile bune vin in principal din turism, caci, domne, chiar avem cu ce! Completez studiul si sper ca romanii sa iasa mai mult din casa, cat mai departe de casa lor, dar in tara, sa vada cat de fain e teritoriul nostru si cat de mult putem sa-l iubim,daca avem inima deschisa si ochi sa vedem, urechi sa ascultam!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. sâmbătă, 22 iunie 2013, 18:31

    Partea cea mai proasta e ca avem o tara al naibi de frumoasa insa este populata de niste maimute. In imaginatia mea de balta, ma gandesc ce ar fi facut nemtii daca ar fi avut la dispozitie resursele si bogatiile noastre naturale…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *