Ia hai mai lăsaţi-mă cu „nu am timp nici să mor” şi alte de astea, căci nu vă cred nici o secundă. Nu există „nu am timp„, există doar „nu vreau/nu sunt în stare/aşa îmi place să îmi petrec viaţa„. Aşa că, într-un fel de frondă culturalo-bloggeristică împotriva acestui sentiment numatimpist declar, în calitate de preşedinte al Republicii Culturale Chineze, următoarele:
Articol unic. Declar început proiectul „Una pe lună”. Detalii în normele de aplicare.
Norme de aplicare a articolului unic
Jur solemn în faţa poporului care îmi face onoarea să mă citească să nu treacă nici o lună calendaristică fără ca eu să nu ajung la măcar o expoziţie sau măcar un muzeu. Aţi putea spune rânjind că „bine, bre, una pe lună e floare la ureche„. Dar rânjetul v-ar trece instant când v-aş întreba dacă în ultimul an aşi bifat voi 12 astfel de obiective. Evident că nu, nu vă mai daţi pe după simeză.
Cu ce voi rămâne? Cu cel puţin 12 expoziţii/muzee vizitate pe an. E mult, e puţin? Habar nu am. Dar asta este ceea ce îmi propun şi de care o să mă ţin cu incisivii. Ăia superiori, desigur.
Prima expoziţie care va avea onoarea să intre în proiectul „Una pe lună” este cea a lui Tudor Plăieşu. Despre care v-am spus aici. Şi la ale cărui lucrări mă gândesc de când le-am văzut. Aşa că vreau să mă duc să le văd.
Şi nu m-aş duce singur, recunosc. Căci, în dulcele stil social media, e mai frumos împreună :) Aşa că vă invit să ziceţi colea în comentari care mai vreţi să veniţi, ca să facem gaşcă faină. Precizez că intrarea este liberă şi că deplasarea culturală cu pricina va avea loc pe data de 26 iunie, ora 17.30.
Info despre expozitie
Meda Popea- Arts & Events anunta expozitia de pictura cu vin rosu a artistului vizual Tudor Plaiesu intitulata “Oglinda abisala”, un proiect de arta in premiera in Romania.
Expozitia are loc la Hotel Pullman World Trade Center Bucharest in perioada 5-22 iunie 2013, iar accesul publicului este liber. Expozitia “Oglinda abisala” este un demers artistic unic in Romania, este pentru prima data cand un artist contemporan alege sa lucreze cu vin rosu, un material neconventional, dar cu valente expresive deosebite, care cere multa maiestrie si o buna stapanire a tehnicii laviului.
9 thoughts on “Gata, m-am enervat! Lansez programul "Una pe lună"”
foarte faina ideea ‘una pe luna’.
26 iunie. o sa fie in ziua aia, asa: fashion vs expozitie pictura cu vin.
aleg expozitia :)
Adjudecat! Stabilim detaliile pe mail :)
Poate reusesti ce ti-ai propus pentru ca e foarte greu de organizat timpul in ziua de azi
Just watch me :D
se cheama plagiat daca zic si eu ‘unu pe saptamana?’
un spectacol de teatru pe saptamana :)
expozitia este intre 5-22 iunie.
pe 26 unde este?
E pana pe 30, am uitat sa precizez, merci :))
Dacă e cu etanol, vin și eu la expoziție pe 26 :)
(adică vin)
Dreaqu de chimist simpatic care esti cum scoti tu poezia din vin :))