Hai să ne jucăm de-a mersul în vacanţă cu vreo 800 de euro

Later edit: Hai că am anunţat câştigătorii :D
–––––-

Să o bag pe aia cu vine perioada de vară, perioada concediilor, când fiecare dintre noi trebuie să facă o pauză şi să se bucure de mare, munte sau alte alea? Nope, nu o bag. Căci ideea asta de concediu este sensibil diferită acum faţă de ce era cu nişte ani în urmă. Probabil că ce mai dură transformare a acestui – hai să-i zicem aşa – concept a fost durata sa. Care a plecat de la 1 lună (plus minus puţintele zile) pe vreamea comuniştilor şi a a ajuns la ceva gen 10 zile (cine are noroc să şi rupă atâta din câmpul muncii) sau, după caz, câteva zile vai de capul lor…

Unii nici măcar nu o să aibă concediu anul acesta. Din diverse motive, asupra cărora nu are rost să insistăm pentru că ne strâmbăm feng shuiul, zău. Ce putem face este să ne pară rău, aşa, principial, pentru ei şi să purcedem la provocarea cu care dau în voi.

Hai să zicem ca aveţi 800 de euro buget pentru o vacanţă de două persoane. Pe care vreţi să o petreceţi pe undeva prin afara României. Da, ştiu, nu este cine ştie ce sumă care să vă asigure un huzur de mare angajament, dar îmi pare că se apropie de un buget real de călătorie, adică nici prea prea, nici foarte foarte. Ei bine, cu banii ăştia, aş vrea să ştiu cam pe unde aţi merge, cam cât de bine vă pricepeţi să alegeţi nişte destinaţii şi faine şi şi ieftine, pe scurt, care vă pricepeţi cel mai bine la organizat o vacanţă de aia gen piedică în calea uitării :D

Condiţia obligatorie este să mergeţi cu avionul şi să cumpăraţi biletele prin Paravion (că tot suntem parteneri în campania care trimite doi bloggeri în Cipru). Perioada o alegeţi voi, deci la cum vă ştiu de organizaţi o să alegeţi o perioadă mai către toamnă, aşa, ca să vă iasă mai ieftin, cumar veni :D Hai că aveţi din ce destiinaţii alege, tocmai aici e spilul, să vedem puterea de selecţie, ca să zic aşa. Aştept comentariile voastre până duminică seara, la ora 23.59, că nu are rost să o lungim, e o provocare de weekend :D

Aş da şi un premiu, dacă tot vă căzniţi să organizaţi vacanţa asta imaginară. Dar nu prea ştiu ce să dau :D Aşa că o să fie unul după chipul şi asemănarea câştigătorului acestei provocări. Adică ori un set de cărţi de vacanţă, ori o busolă, ori un rucsac, văd eu, ceva ce îmi inspiră câştigătoarea sau câştigătorul :D

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

15 thoughts on “Hai să ne jucăm de-a mersul în vacanţă cu vreo 800 de euro”

  1. easiest, boss!
    santiago bernabeu scrie pe tâmpla-mi. o întâlnire cu zizou! ;)
    perioada 1-8 octombrie, zbor blue air 2 persoane: 460,12 euro
    cazare: nh leganes 308,50 euro
    şi mai rămân şi vreo 40 de euro pentru transport de la şi la aeroport. totul… par avion!
    însă… ca să fim mai isteţi… schimbăm perioada şi spunem low cost par avion: plecare în 27 decembrie şi întoarcere în 8 ianuarie (asta înseamnă că îmi voi petrece ziua de naştere cu zizou) şi obţinem fabulosul preţ de bilet de avion de 94,80 euro. şi dacă adăugăm şi cazarea ne rămân destui bănuţi pentru: tricou, şapcă, pins, plimbare pe santiago şi alte răsfăţuri.
    zău că mă bate gândul să-mi fac rezervarea aia!

  2. Da, la sfarsitul verii este si ziua mea. Si cum de mult timp visez sa vizitez Barcelona,desemnat orasul european perfect pentru a locui in acest an, ma gandeam sa va povestesc si voua cam ce vreau sa vizitez. In primul rand, mi-as face un card (abonament) care ofera gratuitate la trasportul in comun precum si reduceri la intrarile in muzee, costa in jur de 30E si as vizita in primul rand Parcul Montjuic ca pot admira intreg orasul de acolo de sus. O sa fac poze si o sa pun pe blog in timp ce voi bea o cafea ca la mama lor (sper sa gasesc pe acolo prin parc). Apoi, as vizita Palatul National, (cam 10E biletul cu tot cu ghid audio) si m-as minuna ;)) As servi cina doar in zona La Rambla, un fel de centru vechi… cu mancarea sunt putin sceptica, nu prea ma adaptez gusturilor non-romanesti, dar sper ca au si ei McDonalds, cu asta nu dau gres.
    Habar n-am unde o sa ma cazez, nu am pretentii, gasesc eu ceva convenabil. Ca sa nu ma intorc acasa cu mana goala, as cumpara cadouri de la Muzeul Picasso si Muzeul de Ciocolata. Cam atat ca nu o sa mai imi ramana timp sa ma intorc si acasa, si anul asta am licenta de dat :( Lui Chinezu nu stiu ce i-as aduce suvenir, dar daca imi spune… o sa fac tot posibilul sa-l multumesc, in caz contrar, invat sa fac ciorba de burta ca la Sibiu :))

  3. cred ca suma pe care ai pus-o este una mare.Daca am sta sa ne gandim la nivelul de trai desi traim totusi intr-o tara saraca, insa ca sa dezvoltam anumite idei cu suma aceasta.In primul rand ai precizat mai sus ca ar trebui sa luam si avionul deci ca sa mergem pana in spania costul unor bilete dus intors ne va duce undeva la sa zic 300 de euro.Cu banii ramasi adica 500 de euro as petrece o saptamana de vis as vizita tot ceea ce inseamna interesant intr-o zona anume de la malul marii cred ca as ramane uimita si as da dovada iubitului meu ca acei bani au meritat sa fie cheltuiti intr-o astfel de excursie

  4. Istanbul clar. Toamna se mai elibereaza de fluxul de turisti din vara. In plus toamna e mai racoare. Si preturile se asezoneaza cu toamna. cu 800 de euro ar intra 2 bilete la un city break la un hotel de 3*, si mesele aferente; plus suveniturile de neratat.

  5. 800 de euro. As merge, desigur, in Praga.
    170 de euro – pret 2 bilete autocar Bucuresti – Praga.
    200 de euro – 5 nopti de cazare la un hotel (am gasit oferta)
    200 de euro – bani dati pe mancare + plimbari prin Praga + obiective turistice
    restul baniilor – suveniruri si distractie.

    Am ales Praga pentru ca este un oras cu o mare incarcatura istorica, dar si sociala. Pe langa frumusetea arhitecturala, frumusetea umana te lasa fara cuvinte. Plus, o sa fac niste fotografii trasnet!

  6. Cum zicea si Zolty, as prefera marea, dar nu pt ca nu am fost nicioadata, ca nu ma tenteaza deroc caldura, ar fi pt sotie. De vreo 8 ani avem cate un motiv sa amanam concediu la mare. Binenteles, in ultimii ani totul se reduce la bani.
    Cum spunea si Artemis Bodea intr-un articol, nu stim sau nu vrem sa traim prezentul, alergam, alergam … dar nu pt noi.
    Locurile din Romania as prefera sa le vizitez, cu marea inclusa pt sotie binenteles :)

  7. Uite cum ne provoci tu să visăm…

    Eu vreau de mult timp să ajung în Rusia, să văd dacă este la fel de rece și neprietenoasă cum mi-am imaginat, să mă conving de frumusețea rusoaicelor și să aflu cum stau ei la capitolul băuturi tari.

    Așadar, având la dispoziție 800 de euro, am profitat din plin de ei, astfel:
    – am ales perioada 2-7 septembrie, pentru că nu vreau să dau peste vreo aglomerație și atunci mi-aș putea lua și o mică vacanță;
    – apoi, iau cu mine o prietenă bună, cu care râd mult; cu siguranță ne vom întoarce de acolo cu amintiri frumoase, chiar dacă locul ne va dezamăgi.
    – nu sunt genul de om care abia așteaptă vacanța doar pentru relaxare; caut să mă informez cât mai mult, să cunosc mentalități diferite, oameni deosebiți, să simt că m-am îmbogățit cu ceva în urma oricărei experiențe; de relaxare maximă mă voi ocupa după 40 de ani încolo, când sper că-mi va permite și bugetul.
    – așadar, în oferta celor de la Paravion, am găsit cel mai ieftin zbor, care m-ar costa de euro (rotunjit) dus-întors, pentru două persoane.
    – pentru alegerea hotelului, am apelat tot la Paravion.ro . Am găsit hotelul Sherston, care ne va costa pentru șapte zile aproximativ 320 de euro.

    Până atunci mai am timp să strâng bani de buzunar…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.