05.12.2016

Fir-ar al dracu de internet, cum ne mănâncă el viaţa…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ieri seară am păţit una din acele strângeri de stomac pe care le simt doar în rare momente. Numai că de data asta a fost ceva venit pe neaşteptate. Pentru că nu era nici locul, nici contextul şi nici momentul pentru aşa ceva.

Eram la locul de joacă de la AFI Palace. Cel de la etaj, cu tobogane şi cu „schelele” alea pe care se pot căţăra copiii. Regula era că părinţii trebbuie să intre în ţarcul ăla dacă însoţesc copii sub o anumită vârstă (sau ceva de genul). Aşa că am intrat cu Patricia mea cea senzaţională.

La locul de joacă mai erau (nuş cum s-a făcut) încă şase tătici şi doar o mămică. Copiii lor erau de pe la 1 an până pe la şase ani. Şi se jucau frumos, conştiincios, aşa cum orice copil se joacă atunci când este la un astfel de „loc de muncă”.

Eu rânjeam fasolea la greu şi eram totalmente acaparat de Patricia mea, care se căznea să urce pe toate alea singură şi mai cădea şi se enerva şi apoi venea şi mă lua de mână să mă ducă să o ajut, erau clipe minunate, minunate! După cam 15 minute (am stat în total vreo 40 de minute acolo), Patricia mea a zis „data” – traducere pentru „gata”, adică să o las în pace că face ea singură ce are de făcut. Aşa că m-am retras într-un colţ şi mă uitam zâmbind la splendoarea mea de fată cum explorează pe acolo.

La un moment dat, un copil l-a strigat pe tatăl său. Şi pentru că ţâncul repeta într-una „tati, tati, tati, tati„, m-am uitat să văd care e faza. Şi m-am încruntat niţel. Pentru că tatăl copilului era cu telefonul mână şi nu auzea (sau nu dorea să audă) cum îl strigă fiul. Aşa că băieţelul a făcut ceea ce – presupun… – face de fiecare dată: s-a dus la el şi l-a tras de tricou „tati, tati, tati, tati„. Abia atunci s-a uitat tatăl său la el.

Am privit în jur spre ceilalţi părinţi. Mămica despre care vă spuneam era total acaparată de jocul cu fetiţa sa (una timidă, retrasă, care se dădea înapoi imediat ce un al copil intra în spaţiul ei de confort). Dar toţi ceilalţi 6 taţi erau cu telefonul în mână. Toţi. Fără excepţie.

Mi-am zis că o fi o întâmplare şi că aşa am avut eu „norocul” să-mi cadă privirea pe ei exact atunci. Doar că nu, nu a fost o întâmplare. Pentru că tot restul timpului cât am stat la acel joc de joacă, taţii cu pricina au stat mai mult cu ochii în telefon decât să se joace cu copiii lor sau, pur şi simplu, să se bucure privindu-i.

Eu nu am scos niciodată telefonul din buzunar în cele 40 de minute cât am stat acolo. Iar asta înseamnă că, din cei 8 adulţi care eram acolo, eu şi doamna era minoritari. Şi că ceilalţi şase, cel puţin teoretic, repezintă majoritatea. Care dă tonul. Care decide. Care, cel puţin teoretic şi de dragul discuţiei, reprezintă tagma părinţilor. Aidcă, pe principiul democraţiei, ne reprezintă şi pe noi doi, cei care nici măcar nu ne-am atins de telefoane cât am stat cu copiii.

Eram puţintel trist când am văzut cele pe care vi le-am raportat mai sus. Îmi era atât de milă de acei copii… Îmi era atât de milă de acei taţi… Şi mă gândeam ce mult pierd, şi unii şi alţii…

M-a mirat când soţia unuia dintre aceşti domni, vazându-l cu telefonul în mână, a venit nervoasă către el şi i-a spus „Fir-ar al dracu de internet, cum ne mănâncă el viaţa…„? Nu, nu m-a mirat. M-a întristat doar. Pentru că nu săracul internet le mănâncă viaţa ci ei, cu degetele alea cu care apasă pe taste, cu mintea aia care decide să se uite la un ecran în loc să-şi admire copilul, cu sufletul ăla de aproape părinte, da, ei îşi mănâncă viaţa.

PS Să nu mă luaţi cu „dar sunt ocupaţi săraci, sunt tare prinşi” că nu ţine la masa asta. Eu trăiesc din internet şi doar din internet trăiesc. Dar asta nu înseamnă că mă defineşte ca ceea ce sunt. Eu sunt părinte, soţ şi abia apoi orice altceva. Să nu îmi spuneţi că toţi aveau o urgenţă atunci. Întâmplător sau nu, ieri a fost şi pentru mine o zi teribil de încărcată şi de importantă din punct de vedere al businessului. Dar în momentul în care mi-am luat fiica în braţe, am spus „stop joc”. Şi aşa am rămas de ieri până acum, când vă scriu aceste rânduri. Adică părinte.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

S-a umplut piața materialelor de construcții de produse junk

Primite la blogdacţie, adică la redacţia blogului, cum ar veni

30 comentarii

  1. sâmbătă, 25 mai 2013, 10:13

    Bravo ție Chinezule .

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  2. sâmbătă, 25 mai 2013, 10:20

    De-aia n-am net pe mobil :) Dupa 8 ore de internet la job si inca nus’ cate acasa am zis ca ajunge. Alte momente de dezlipire sunt vacantele, in care ma deconectez total de la tot ce inseamna calculator si net. Am incercat si o zi pe saptamana sa fac asta, sambata, dar n-am reusit. Spor!

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 27 mai 2013, 07:48

      Bre, nu am cum sa fiu atat de taliban cum esti tu :)) Caci una este sa nu deschizi netul in astfel de momente si alta este sa stii ca il ai in permanenta la dispozitie si, atunci cand nu esti partas la astfel de momente, sa te coafeze ca il ai :D

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  3. Hannibal Lector la UniBuc
    sâmbătă, 25 mai 2013, 11:02

    Well, e sambata si tu totusi lucrezi cu internetul in loc sa stai cu Patricia ta cea fabuloasa. Eu zic sa te mai gandesti. Unii dintre ei poate puneau la cale o surpriza pentru copiii lor pentru sambata si duminica, in loc sa se apuce sa lucreze sambata cum faci tu acum. Altii poate nici nu deschid calculatorul sambata si duminica, spre deosebire de tine, din nou. Altii ar fi putut sa aiba o problema serioasa de rezolvat si totusi sa fi ales sa-si duca copiii la joaca tocmai pentru ca stiau ca nu le pot oferi timp de calitate chiar atunci, asa ca au ales cea mai buna solutie pentru ala mic: locul lui preferat de joaca.

    Stii si tu ca viata e mai complicata de atat. Nu fii superficial. Nici munca nu e de calitate si nici nu-ti folosesti timpul sa stai cu patricia ta cea fabuloasa.

    Thumb up 0 Thumb down 2

    Răspunde
    • luni, 27 mai 2013, 07:44

      Well, e sambata, e drept, dar Patricia mea cea splendida doarme, asa ca am zis sa scriu acest text (nu mi-a luat mai mult de 20 de minute). Dupa cum vezi, iti raspund abia luni. Pentru ca, imediat dupa ce am terminat de scrs randurile de mai sus, am inchis laptopul si nu l-am mai deschis pana acum.

      Probabil ca asa este cum spui tu, cei sase tati aveau chestiuni teribil de importante de rezolvat. Toti sase. In acelasi moment. Oh, wait…

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
  4. sâmbătă, 25 mai 2013, 11:17

    N-ai inteles nimic, asa-i?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. sâmbătă, 25 mai 2013, 14:19

    Asa ceva, nu mi se pare normal. Inainte de toate e familia, nimic mai pretios pentru un om.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  6. sâmbătă, 25 mai 2013, 23:33

    Trist, dar adevărat. Îmi place mult textul.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  7. Ilie
    duminică, 26 mai 2013, 09:32

    Un adevar al zilelor noastre care din pacate astfel de parinti (din ce in ce mai multi) sunt un exemplu de comportament pentru copii lor.
    Sa va dau un exemplu autentic:
    Vine fimiu in vizita pe la mine, suna la interfon, deschid si…coboara din lift cu telefonul la ureche, intra in casa , se plimba de colo colo, bineinteles dupa ge ne saluta prin mimica si…dupa 5 minute pleaca….vorbind la telefon zambindu-ne , putin vinovat si facand gestul ca este f. importanta…convorbirea. Si uite asa o sa ajungem sa stamm in casa si sa discutam intre noi prin…telefon sau …internet…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 27 mai 2013, 07:50

      Hmmmm… Naspa, e drept. Dar daca el compenseaza astfel de momente cu unele in care este cu adevart fiul tau, parca e de iertat. Macr putintel :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  8. duminică, 26 mai 2013, 09:41

    Chiar mă gândeam zilele astea că ori am început eu să mă uit mai cu atenție, ori în ultimul timp părinții sunt din ce în ce mai acaparați de telefon. Am văzut de nenumărate ori mame de mână cu piciul, care le arăta tot ce descoperea el cu ochii lui de copil: o mașină, o gărgăriță, un ambalaj aruncat pe jos etc. Dar mama vorbea la telefon și trecea nepăsătoare peste faza critică a propriului odor, care acumulează informații despre lumea ce-l înconjoară.

    Și mai e un comportament al părinților pe care nu-l înțeleg. Unii dintre ei se ascund (după mașini, un colț de bloc…) și lasă copilul dezorientat și speriat pe trotuar. Nu pricep dorința asta de a induce și a acutiza frica de abandon (pe care cel mic oricum o are inconștient pentru că depinde de tine în nenumărate sensuri), când se presupune că datoria ta de părinte este să-l faci fericit.

    Dar ce știu eu? Că n-am copii. Poate că la momentul respectiv o să aflu mai multe…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 27 mai 2013, 07:55

      Stiu, e trist. Probabil ca parintii nu isi dau seama ca nu o sa mai traiasca astfel de clipe. Si ca, nici nu isi dau seama cand, copilul o sa devina adolescent si o sa fie prea tarziu cand o sa vada ca ceva s-a rupt in reltia dintre ei. Si parintele ala prea ocupat sa fie tata sau mama s-a transformat doar intr-o ruda cu care nu prea ai ce imparti si pe care trebuie sa o vizitezi din cand in cand pentru ca „asa se face”…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  9. duminică, 26 mai 2013, 09:43

    Nu sunt parinte dar mi-as dori asta. In putinele momente cand stau cu nepoata mea si ies cu ea, o plimb, merg la joaca si ce-ar mai trebui sa faca un adult cu un copil. Nu pot sa-mi ignor nepoata, vreau sa se bucure alaturi de mine de ceea ce-i ofer.

    Poate oamenii se plictisisera si atunci cand te plictisesti, intri pe net si mai vezi una-alta. Nu e scuzabil, dar e realitatea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 27 mai 2013, 07:57

      Ideea de a te plictisi atunci cand te joci cu copilul tau mi se pare revoltatoare si de neinteles.
      Dar, desigur, ai si tu dreptate, uneori asta este realitatea :(

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  10. duminică, 26 mai 2013, 11:04

    Vremurile s-au schimbat si odata cu ei oamenii. Spun asta cu parere de rau. Acum e cool sa ai smartphone, netbook, tableta si …. bona. Poate de aia nu mai reusesc tinerii sa treaca BAC-ul. Pe vremuri ai mei nu ma duceau la locuri de joaca (aveam eu grija de aspectul asta :)) dar ma intrebau zilnic cum merge scoala, imi cereau carnetul de note si, nu ascund, ma mai si altoiau. Si uite ce destept si frumos am ajuns :). Si sa stiti ca si inainte era viata grea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 27 mai 2013, 07:59

      Si noi avem bona. Dar pana pe la 18.00, cand ajungem noi acasa. Dupa care incepem ceea ce, ai dreptate, ingrozitor de putini parinti fac: ii intrebam pe copii cum a fost ziua lor. Ei vor sa iti spuna, vor sa povesteasca, vor sa vada ca ii asculti. Si este atat de frumos. Si atat de simplu de facut :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  11. duminică, 26 mai 2013, 15:03

    Probabil ei considera ca ua facut deja un sacrificiu mare iesind din casa si ducand copilul la locul de joaca. Odata ajunsi acolo, copiii ies de sub jurisdictia/responsabilitatea lor, ca de aia se cheama loc de „joaca”, sa se joace, nu sa ii deranjeze pe ei. Pacat…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. Cristina
    duminică, 26 mai 2013, 15:06

    Si inca ceva, nu internetul era problema, gaseau ei orice altceva de facut. Un ziar, o revista, poate isi mai clateau ochii cu duduile din jur. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. duminică, 26 mai 2013, 21:19

    tatii cu pricina despre care ai povestit tu dadeau ‘check in’ pe telefon (sau cum s-o numi functia aia pe telefon). probabil ca era mai important sa afle lumea ca sunt cu copiii la locul de joaca decat fatpul in sine. asta li se pare ca inseamna sa fii tata.

    iar despre faptul ca esti mai intai tata si sot si apoi restul, respect maxim!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 27 mai 2013, 08:01

      Ar fi absolut ingrozitor sa fie cum spui tu, refuz sa cred asta!

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • luni, 27 mai 2013, 09:25

        cred ca am fost un pic prea dura, recunosc.
        chiar mi-ar parea rau sa stiu ca unii parinti sunt asa.

        de fapt, taticii cautau pe net un parc unde se desfasurau activitati pentru copii, sa mearga acolo cu ei.

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  14. luni, 27 mai 2013, 06:55

    Frumoasă observație. Unele momente nu se repetă. Sunt unice în felul lor și poate că ar merita să fie surprinse în fotografii sau filmulețe.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. luni, 27 mai 2013, 07:31

    Prind rar aceste ocazii de plimbare cu familia, doar duminicile si alea tot mai rar in aceasta perioada. Dupa ce simt o tona de vinovatie pe umerii mei, nici vb de telefon in aceste clipe minunate. Ora dedicata acestor plimbari, prefer s adau ton de ocupat si resun dupa ce ajung acasa. Internetul nici nu se pune in discutie.
    Intodeauna imi aduc aminte de acea povestioara cand copilul ii ofera 5 euro tatalui sau pt a-i acorda atentie.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  16. luni, 27 mai 2013, 08:42

    well, eu am petrecut un weekend minunat… fără internet, la focşani! ia ghici ce dar minunat mi-a făcut internetul! da… da…. :D
    şi telefonul nu a sunat, ori dacă a sunat nu am răspuns (nu era o urgenţă) iar laptopul era acasă.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. luni, 27 mai 2013, 12:15

    se uitau la meci ma :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. luni, 27 mai 2013, 12:18

    Treaba cu internetul … trebuie să știi când și cum să o faci. Și în ce cantități.
    Ca să evităm momente de genul ăsta, să ne înțelegem.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. luni, 27 mai 2013, 22:32

    Foarte frumos ai vorbit despre minunea ta mica. Felicitari :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. marți, 28 mai 2013, 07:29

    N-am fost intotdeauna de acord cu articolele tale despre copii si educatia lor, dar de data asta ma ridic in picioare si aplaud atitudinea din aceste randuri. E de gandit aici.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. marți, 28 mai 2013, 09:52

    Daca e sa fim rai, si despre tine se poate spune „ce naiba cautai la un loc de joaca intr-un mall in loc sa iesi cu fetita in parc sau in natura”?
    Dar nu suntem rai, asa ca respectivii parinti merita sa fie apreciati pentru ca macar isi duceau copiii la un loc de joaca in loc sa-i uite in fata televizorului, de exemplu.
    E usor sa-i judecam pe altii dar de multe ori uitam ca fiecare face ce poate, cand poate si cum poate. Dupa posibilitati :).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. miercuri, 29 mai 2013, 08:53

    […] joc”. Şi aşa am rămas de ieri până acum, când vă scriu aceste rânduri. Adică părinte. Linkul original. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *