08.12.2016

Cum ar trebui să arate Eurovision

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Se dă următoarea ştire: „Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, l-a convocat luni 20 mai – atenţie, nu pe ambasador, aşa cum cer uzanţele diplomatice, ci pe omologul său azer, Elmar Mammadyarov, pentru a da explicaţii de ce juriul + telespectatorii din Azerbaidjan nu au dat niciun punct Rusiei, în condiţiile în care interpretul azerilor a obţinut punctaj maxim, 12 puncte, din partea Rusiei” – via Cotidianul.

Drept pentru care eu, chinezu, în calitate de preşedinte al Republicii Culturale Chineze şi lovit de o năucitoare epifanie, propun următoarele:

1. Să se modifice radical sistemul de desfăţurare al Eurovision, acceptându-se realităţile geolopolitice (a se citi e o frecţie geografică la piciorul antropologic al unor naţiuni care au prea mulţi bani de cheltuit pe SMSuri).

2. Fiecare ţară participantă va fi reprezentată de preşedintele ei sau de premier; după caz (vezi splendoarea coabitării dintre Ponta şi Băsescu la noi) cei doi pot forma un duo, generic intitulat „Dăm muzică la tot cartierul”; în cazul în care şefu ţării este un rege sau o regină, treaba ţării respective dacă vrea să îi trimită pe scenă să îi fac de telecomandă, nu ne băgăm noi în de astea aristocratice.

Atââââââââââââââââât!

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

O bilă albă pentru Alternosfera

Metallica Through the Never

3 comentarii

  1. miercuri, 22 mai 2013, 10:13

    :)) sunt de acord cu tine. oricum, n-as putea sa te contrazic, tu esti presedintele.

    foarte misto articolul. love it!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 22 mai 2013, 12:48

    Oricum asta este de multă vreme Eurovision-ul. Reacţia ruşilor nu a făcut decât să explice mai bine lucrurile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. marți, 11 iunie 2013, 12:08

    Eurovision-ul a trecut de mult in derizoriu pentru mine. De ce? toata lumea vede ca aceasta intrecere muzicala este blatuita, ca sa folosesc un termen specific sportului rege. Cred cu tarie ca ideile tale sunt excelente si daca se vor aplica vreodata m-as uita din nou cu placere la concurs.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *