Hai să învăţăm 2.0 împreună: Despre limite în social media

Later edit: Ciulea spune că Gabriel a colaborat cu compania pe care acum a prins-o în offiside şi vede puţintică răzbunare în ce a făcut. Eu nu am treabă cu asta. Pentru că scopul meu a fost altul, după cum puteţi vedea mai jos. În plus, putea Gabriel să stea cu ochii pe ei ca pe butelie şi tot nu avea cu ce să îi pleznească dacă nu călcau strâmb, aşa cum a făcut. V-am dat, totuşi, acest punct de vedere pentru că, aşa cum îi spune pe bune acestei secţiuni, chiar aş vrea să îvăţăm toţi câte ceva din asta, aşa că fiecare părere trebuie cunoscută şi, în funcţie de feng shuiul fiecăruia, contestată sau aprobată.

–––––––––

Am văzut la Gabriel chestiunea de mai jos.

napoca-jazz-blues-wine1

Şi mi-am adus aminte de ce m-am întrebat cineva la o conferinţă unde am fost speaker: există nişte limite în social media care nu trebuie depăşite? Am răspuns atunci cam ce vă spun mai jos.

Limitele de comportament nu au legătură cu social media. Nu există, din punctul meu de vedere, nici o diferenţă între a fi nesimţit pe stradă şi a fi nesimţit în social media, între a fi gherţoi într-o sală de teatru şi a fi gherţoi într-un grup pe facebook, între a fi bădăran pe plajă în Corfu sau a fi bădăran pe blogul tău. Limitele (pe care ţi le autoimpui, aici e toată şmecheria, de fapt) ţin de caracaterul tău. În aceeaşi măsură în care caracterul tău este definit de multe ori de limitele în care alegi să îţi duci existenţa.

Atunci când reprezinţi un brand, limitele tale personale de comportament suferă limitarea fişei postului, ca să zicem aşa. Pe care fişă a postului tu ai acceptat-o, zău, nu te-a obligat nimeni să o faci (puteai să nu accepţi, să îi dai demisia, de astea). Şi care fişă a postului (chiar dacă nu este scrisă negru/albastru pe alb) vine cu nişte obligaţii pe care ţi le asumi, cea mai importantă dintre ele fiind să nu aduci deservicii brandului. Doar că, aşa cum am văzut uneori că se întâmplă, limitările tale personale bat la dorsal lejer limitările fişei postului.

Să luăm cazul de mai sus. Sigur că acel comentator Tudor nu a folosit cel mai elegant ton cu putinţă. Dar reacţia celei sau celui care se ocupă de pagina Festivalului a sărit limita. De fapt ambele limite: şi cea personală (a înjura aşa pe cineva înseamnă doar că, la faza asta, cel puţin, eşti total deplasat), dar şi cea a fişei postului.

Ce învăţăm noi de aici? Aştept să îmi spuneţi voi. Eu v-am spus ce cred. E rândul vostru acum.

PS Întrebare suplimentară: să zicem că încă nu te-ai hotărât dacă vrei să mergi sau nu la Festival. Şi vezi faza asta. Îţi afectează decizia sau nu?

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

37 thoughts on “Hai să învăţăm 2.0 împreună: Despre limite în social media”

  1. Fie si in cazul in care nu as fi stiut cine se ocupa de postarile cu pricina sau de festival in sine, pornind doar de la respectivele comentarii, cu siguranta nu mai ajungeam la eveniment ;)

  2. Cel care se ocupa de pagina respectiva de Facebook e chiar patronul lantului Janis, cei care au organizat evenimentul cu pricina. De alfel, el se ocupa de toate paginile de Facebook ale localurile din janis group, vreo 9 la numar. Bine, el le raspunde oamenilor la comentarii, si nu pe cel mai elevat ton.

  3. *ale localurilor, scz de greseala.

    Ce e mai trist e ca omul nu vrea sa asculte de nimeni si o tine pe a lui. Am incercat sa-i explic ca nu e ok cum isi gestioneaza paginile de facebook, dar n-am avut cu cine povesti.

  4. Well, that escalated quickly ! Dacă aș fi vrut să merg la festival nu cred că mi-ar fi influențat prea mult decizia. Însă, dacă vor continua în acest fel cu modul de comunicare mi-e teamă că se vor vedea consecințele în veniturile evenimentului.

  5. dacă cel care a răspuns la acele comentarii e chiar ownerul, iar dacă faptele vorbesc de la sine (adică nu îi scade nr. de vizitatori / plătitori / clienți), cred că e fix treaba lui pe care el și-o asumă în relația cu cei care-i calcă pragul.

    da, știu, regulile de bun simț spun, etc etc. dar la finalul zilei omul trage linie: dacă vorbește urât sau frumos, îi schimbă cu ceva în rău business-ul?

    dacă da, atunci e cretin. nothing else left here to see, moving on.
    dacă nu, atunci înseamnă că deține genul acela de business al cărui client rămâi indiferent de ce ți se servește.

    gen RDS, unde oricât de slab ar fi customer-care-ul, rămâi că e ieftin. gen buticul din colț, pentru că ți-e lene să merg 2 km până la cel mai apropiat hipermarket pentru o pâine și-o apă plată.

    @Cristi: de ce n-ai făcut un poll apropos de întrebarea ta? aș fi fost curios care ar fi fost rezultatul.

    1. Iti spun sigur, faptul ca vorbeste cum vorbeste in comentarii pe facebook nu-i afecteaza deloc business-urile pe care le are, nu-i scade numarul de clienti. Nimeni nu va fi influentat/a de limbajul lui sa nu mai mearga in localurile respective sau la festivalul Napoca Jazz. Hai sa fim seriosi, social media nu prea are nicio putere in Romania si ramane un domeniu mic, degeaba ne tot laudam noi ca in SM se face si se drege, se misca lucrurile.

      Janisul va detine in continuare monopolul pe tot ce tine de distractie in Cluj si cam atat, iar asta nu poate sa o schimbe nimeni, indiferent de influenta pe care o are.

      1. Presupun ca nu vrea nimeni sa nu mai mearga businessurile lui sau ceva de genul. Ba dimpotriva, eu cand vin in Cluj-Napoca vreau sa am de unde alege cand beau berea cu pricina.
        Aici vorbim de un comportament. Care afecteaza businessul in anumite zone ale potentialilor consumatori. Eu, spre exemplu, as alege ca forma de protest sa nu ma duc la Festival. Altii ar face altceva. Aia e fain, fiecare decide cum vrea sa reactioneze la asa ceva.
        Cat despre teoria ta cu social media, in afara de a-ti spune ca, in general, nu e bine sa confuzi neputinta ta de a face ceva cu ceea ce pot face altii nu iti spun nimic.

      2. In primul rand studentul clujean nu prea stie multe, nu prea intelege multe. Nu o sa inteleaga de ce zicem ca este un kitsch afisul, ca autorul comentariilor da o dovada de nesimtire si marlanism jegos pe facebook, ca transforma jazzul si ideea de rafinament in ceva cacacios si manelizat.

        Am urmarit evolutia si am si fost la Jazz Day tot in Cluj, bai jos palaria pentru oamenii de acolo … a fost zgomot pentru eveniment, dar nu galagie. Lumea a respectat conceptul de Jazz cat au putut mai bine.

        Sunt constantean „get beget” … dar uneori ma simt in Cluj ca in Constanta mea etern manelizata.

      3. ”social media nu prea are nicio putere in Romania si ramane un domeniu mic, degeaba ne tot laudam noi ca in SM se face si se drege, se misca lucrurile.”

        Serios? Pe ce te bazezi cand afirmi asta? Social Media nu e advertising, asa cum poate confunzi, ci este un flux de informatii ori puterea Social Media in Romania a fost dovedita de cel putin 20 de ori in ultimul an de zile! Pentru a investiga, poti incepe cu protestele de la Bucuresti din ianuarie 2012 si cum Social Media a fost principala sursa de informare pentru romani, chiar si pentru aceia ce aveau televizorul deschis in fata lor! ;)

        On-topic: -comportament de patron/ghiolban, caruia i se rupe de restul cat timp are bani in buzunar! Cand insa i se va inchide robinetul, va reveni cu picioarele pe pamant si va cere implorand, din nou atentia tuturor!

  6. Eu când văd asemenea gesturi pe interneţii Pământului mă iau cu mâinile de cap. Ok, eşti un om care strigă ceva pe o pagină oficială despre un eveniment la care probabil ai contribuit la organizare. Nu mă interesează pe mine ca viitor om din public al festivalului/expoziţiei/concertului/altceva câte-n rufe şi în stele ai trecut tu prin discuţii cu oamenii care îţi comentează pe pagină, dar îşi pune o amprentă cel puţin apăsătoare reacţia ta faţă de fani. Mă face să mă gândesc că oricât mi-ar plăcea de mult evenimentul, ceva are să sufere la evenimentul ăsta, fie el un gust amar sau o organizare care lasă de dorit. Adică, dacă ai nişte oameni care în mod oficial se comportă aşa, ce pot să mai spun despre cât de multă muncă depui în calitatea evenimentului tău? Poate totuşi e o strategie, să merg cu aşteptări mici ca pe urmă să-mi fie depăşite, că na… Dar ce folos când tu ar trebui să fidelizezi pe o pagină de social-media, nu să stai cu bâta de baseball la poartă, chiar şi „ca între prieteni”.

  7. E clar că ambele părţi ar trebui tras de urechi, dar dacă ai o afacere, te poţi aştepta la reacţii care să nu-ţi fie pe plac. Şi dacă nu-i place unuia afişul nu înseamnă că are dreptul să sară la beregata lui. În tot cazul, prea mult timp şi desfăşurare de forţe pentru un caz minor.

    1. Nu cred ca-i cazul sa ma urechezi. Articolul meu are ca scop o informare. Atat!
      Articolul lu’ Chinezu face studiu de caz. Atat!

      Si pentru ca aparut acel up-date, Chinezu’ ma pune in fata unui fapt implinit, fata de care nu am de gand sa ma disculp. Update-ul este eronat si eroare si-o asuma autorii. :)

    1. As aprecia foarte tare daca nu mi-ai spune ce sa fac, multumesc. Am decis sa pun acel later edit cu parerea lui Ciulea exact cum as face cu parerea oricui. Daca are ceva ceva de spus cu valoare adaugata, desigur. Aia e ideea, sa invatam ceva din faza asta. Inclusiv din reactiile la asa ceva.
      Am vazut ca ai zis pe blogul lui Ciulea ca tot ce ai facut a fost sa trimiti invitatii la acest eveniment unor bloggeri. Asta, atat cat ma duce pe mine capul, te califica lejer drept colaborator al brandului. Nu angajat, desigur. Dar astea sunt nuante. Care nu ma pasioneaza decisiv.

  8. Chinezule, eu nu ti-am spus ce sa faci, ti-am spus ca era frumos sa ma intrebi. Daca eu voi publica ceva despre tine, vreodata, fara sa verific putintel informatia, sunt convins ca vei avea aceasi reactie.
    Cat despre nuante, faci asa cum consideri tu. Eu n-am sa ma justific fata de fiecare reactie acum, insa in aceasta situatie ma pune later edit-ul tau.

    Mno, asta este! De acum am sa public doar fluturasi roz pe blog. ;)

    1. Stimabile, hai sa derulam un pic.
      Pasul 1. Ciulea scrie la el pe blog ce scrie.
      Pasul 2. Eu pun later edit in care spun „Ciulea spune că Gabriel a colaborat cu compania pe care acum a prins-o în offiside”.
      Pasul 3. Tu confirmi in comentariu la Ciulea ca ai trimis invitatii la eveniment bloggerilor in numele brandului.
      Pasul 4. Eu trag concluzia ca ai fost colaborator al brandului, exact cum scriam eu in later edit.
      Deci?
      Cat despre faza cu rozul, daca iti place culoarea, baga mare! Eu nu ma bag sa iti spun despre ce si cum sa scrii pe blog.

  9. Personal, nu as mai merge la festival (desi, daca as fi fost la Cluj, mi-as fi dorit sa ajung). M-a dezgustat atitudinea administratorului paginii si stiu foarte bine ce inseamna sa te lupti cu hateri si troli.
    Cred ca o lista serioasa setata la rubrica profanity blocklist ar scuti pe toata lumea de multe probleme. Nu stiu de ce nu foloseste lumea aceasta optiune simpla.

  10. 100% nu as mai fi mers la respectivul festival, chiar daca imi place jazz-ul. Afland cine a postat, nu as mai merge in nici un local de-al lui si as indemna pe oricine sa faca acelasi lucru. Daca o sa continue asa, inevitabil isi va pierde clientii.

  11. Pingback: It’s Not Social Media, It’s You, Stupid | Mugur Patrascu

  12. Este clar că limbajul lui Tudor nu a fost unul foarte potrivit pentru a critica aspectul afișului ș.a.m.d , dar dacă este adevărat ceea ce se spune , că tocmai patronul de la Janis, în persoană, a răspuns la acest comentariu într-un mod atât de răutăcios ,iar reacția sa a fost extrem de urâtă, dipă cum se observă, atunci este foarte foarte trist … Totuși, sunt mai mult decât sigură că nu a pierdut prea mulți clienți prin aceste comentarii .

  13. E clar ca la festival nu m-as mai fi dus, ba chiar m-as fi gandit de doua ori inainte sa mai intru intr-un local de-al lui.

    Nu imi place sa dau bani oamenilor de genul maretului patron despre care se discuta aici, pentru ca e ca si cum as intretine prostia si nesimtirea. :)

  14. Am un bar. Cu siguranta am gresit uneori fata de clientii mei , dar au fost greseli neintentionate pe care le-am remediat imediat ce mi-am dat seama de ele , dar niciodata nu am jignit pe cineva pentru critici ! Dimpotriva , schimbarile pe care le-am facut pentru a imbunatati calitatea serviciilor oferite s-au bazat tocmai pe aceste critici. Sa nu realizezi ca interactiunea constructiva cu cei care iti frecventeaza localurile (ca daca nu ar fi fost interesat , Tudor nu ar fi scris acel post )este o greseala elementara in business si pierderile se vor vedea in timp .In plus de ce sa mai fii activ in social media daca nu te intereseaza feed-back-ul ?! Cat despre marlanie , aia e cu totul alta poveste…
    Si NU ! Daca vedeam un astfel de comentariu imi cautam un alt eveniment unde sa-mi cheltui banii !

  15. limitele în social media sunt date de omul din spatele cuvintelor lui. suntem suma părerilor, gândurilor, cuvintelor pe care le lansăm în eter. şi cum cine se aseamănă, se adună, desigur că cine se înjură se va aduna în lista oamenilor evitaţi.
    nimic, dar absolut nimic nu justifică limbajul de mahala, nici în real şi nici în virtual. este o lipsă de respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
    eu ador şi respect vorba aceasta: „dacă nu poţi spune ceva frumos despre un om, taci naibii din gură!” :)

  16. Pingback: Să dea examen înainte să aibă voie pe net! | Andrei Aroneț

  17. ca sa raspund la intreabarea lui Cristi.
    da, ar influenta decizia mea de-a merge. adica ori nu m-as duce, ori m-as duce cu inima indoita. ca daca nu moare ala dintr-un client dezamagit de comportament, nu moare nici din 20-30.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.