08.12.2016

„Investesc în copilul meu”. Mă scuzaţi, dar cam cu cât vreţi să îl vindeţi după aia?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Cei mai mulţi dintre noi ştiţi că am trei copii fenomenali. Sunt viaţa mea. Ei şi doamna sufletului meu. Cam tot ce fac în viaţa asta fac cu gândul la ei. Şi mă gândesc în fiecare clipă dacă e ok cum îi cresc, dacă aş putea face ceva mai bine, dacă nu cumva modul meu de a fi părinte (acela de a-i învăţa să fie liberi, cu orice riscuri şi să gândească cu capul lor, cu orice riscuri) nu este unul care înseamnă mult prea multă presiune pusă asupra lor. Mă gândesc mereu şi mereu dacă sunt un părinte bun. Ceea ce, după umila mea părerea, este un semn că da sunt un părinte bun. Sau măcar încerc să fiu.

Mă crispez de fiecare dată când aud părinţii care îmi spun, deoseori luând un aer dramatic şi oftând din străfundul rărunchilor, cum se sacrifică ei ca să „investească” în copiii lor. Reacţionez de fiecare dată după cum vă spun mai jos. Motiv pentru care, în rândul acestei categorii de părinţi, am fix două găşti: cei care se enervează şi ne spunem pa şi pu şi cei care stau un pic pe gânduri şi cu care, din fericire, se pot deschide căi de dialog.

Replica pe care o folosesc atunci când o aud pe asta cu „investitul în copii” este următoarea: „Şi cam când vrei să îl vinzi? Cât mai vrei să investeşti în el până să îţi scoţi banii?„.

Există copiii de 8, 9 sau 10 ani care intră la ora 8.00 în câmpul muncii şi termină abia pe la 19.00. Pentru că stau 4 ore la şcoală, îşi fac temele vreo 2 ore şi după aceea, pentru că părinţii „investesc” la greu în copil, se duc la – în funcţie de ziua din săptămână şi de sezon – înot, pirogravură, apărarea patriei, baschet, traforaj viteză, aruncarea cu privirea, dans, pictură, culturism. Nu doar la câteva din ele, ci la toate. Pentru că investiţia este investiţie, nu ne jucăm noi cu de astea.

Îi acuz pe aceşti părinţi de violenţă prin bună credinţă. Căci ştiu că sunt mânaţi 100% de bună credinţă, aici nu încape îndoiala. Doar că buna lor credinţă nu scuză faptul că se fac vinovaţi de un anume tip de violenţă, parşiv şi politically correct, asupra copilului. Este o explicaţie, desigur, dar nu o scuză.

De fapt, vina lor este că le fură copiilor copilăria. Că îi învaţă pe aceşti copii, care vor deveni adulţi, că se poate trăi fără copilărie. Sau că, mai rău, copilăria înseamnă perioada dintre a te naşte şi a trebui să faci lucruri.

Haideţi să nu mai investim atâta în copiii noştri. Haideţi să nu ne mai creştem copiii cu business planuri. Haideţi să nu facem o afacere din dorinţa noastră de a ne vedea copiii devenind ceea ce nu am putut noi fi vreodată. Haideţi să fim doar părinţi. Şi să ne iubim copiii nu pentru ceea ce vrem noi să fie cândva, ci pentru ce sunt ei acum, adică minunile din viaţa noastră :)

PS Text scris la câteva minute după ce m-am întors, cu sufletul un pic răvăşit, la de lansarea siteului parintibuni.ro.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

La mulţi ani, cititori care mai citiţi, la mulţi ani :)

De ce să ieşi cu bloggerii la bere. Decalog 2.0

113 comentarii

  1. marți, 23 aprilie 2013, 13:12

    Teoretic aş spune că este vorba de disperarea unor părinţi care înţeleg să „forjeze” copilul pentru ca acesta să dispună de şanse într-o societate care nu dă şanse. Singurul mod prin care şi-ar putea scoate investiţia, cinic gândind, este să-l aducă pe acesta la stadiul la care să fie oricând gata pentru a fi acceptat afară. Desigur, subliniez iar, să ne înţelegem, că discut asta teoretic. Nu voi fi vreodată în situaţia în care să încuviinţez să am un urmaş.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 5 Thumb down 22

    Răspunde
    • marți, 23 aprilie 2013, 14:38

      M-ai lovit rau cu finalul comentariului. Rau de tot…

      Thumb up 16 Thumb down 3

      Răspunde
      • Andra
        duminică, 26 mai 2013, 23:13

        Daca analizam societatea de azi cu tot ceea ce ofera ea, bun si mai putin bun, sa fiu sincera…inca ma mai gandesc daca sa aduc pe lume un copil. Nu ca nu as sti sa il cresc. Si eu sunt una dintre persoanele care lucreaza intr-o corporatie. Si da, stau la servici 10-12 ore pe zi. Si nu ca vreau eu. Dar serviciul pe care il am nu permite sa iti termini treaba in 8 ore. Si ca mine sunt si multi altii. Am colege care au nascut. Am avut momente cand am vrut sa le intreb :” Ce faci cu el? Pentru ce l-ai nascut? Ca asa este la moda? ” Da, am lasat-o mai moale in ultimele 3 luni cu serviciul, adica am avut tupeu si am plecat cam dupa 8-9 ore de munca. Ghici!!! M-au concediat luna asta pentru feedback negativ luat in ultimele luni. Si daca aveam copil? Ce ii mai ofeream? Doar dragoste? Mi-au placut toate comentariile care s-au postat. De-a lungul anilor am intalnit diferiti oameni: cu salarii de mizerie ( de unde am plecat si eu ) pana la persoane cu salarii decente. Acestia puteau sa ofere dragoste copiilor lor, activitati creative sau sport. Pentru ca toate acestea costa ( inafara de dragoste). Sunt de acord sa aduci pe lume un copil numai daca ai timp de el. Altfel nu se merita. Un copil are nevoie de dragoste, de imbratisari, de vorbele calde ale parintilor, de indrumator in viata ( care in principal ar trebui sa fie parintele). Cred ca multi parinti sunt disperati sa investeasca in copii lor pentru ca sunt speriati pentru viitor. Uitat-va numai pe sit-urile de locuri de munca. Cati aplica pentru un post? Va spun eu : 900- 1000 de oameni!!!!!!!! Nu mai sunt 2-3 pe un loc. Si cum faci sa iesi in evidenta? Cum te evidentiezi fata de ceilalti 900 de candidati? Trebuie sa fi cel mai bun. Asta este in societatea de azi. Nu sunt pesimista, sunt realista. Tocmai ca ultimii aproape 6 ani mai ca nu am avut prea multa viata personala. Am muncit pentru servici. Da! Am avut un salariu decent sau un pic peste decent. Si daca as fi avut un copil in acest timp cred ca mi-as fi dat palme. Nu as fi avut mult timp pentru el, dar as fi avut ceva bani pentru ai plati un sport si o limba straina (cu voia lui, bineinteles sau altceva ce i-ar fi placut sa faca). E greu de spus in societatea asta cum e mai bine. Ideal este extraordinar de bine sa ai timp de copil, sa te joci cu el, sa ii dai incredere, sa il dezvolti emotioanl, in primul rand. Dar cere si acest lucru foarte mult timp petrecut cu el. Si cred ca orice Mama isi doreste acest lucru (sper din suflet).

        Thumb up 29 Thumb down 10

        Răspunde
        • Til
          miercuri, 7 octombrie 2015, 09:57

          Ce trista esti! Ai sa te trezesti la 50 de ani o femeie singura si acra, care si-a irosit viata alergand dupa himera unei cariere crezand ca asta conteaza in viata. Si abia atunci vei realiza ca ai ales gresit. Si ca n-a meritat.

          Thumb up 15 Thumb down 11

          Răspunde
        • joi, 8 octombrie 2015, 10:51

          Un om singur cu o cariera este o sluga la altul. N-are voie sau n-are timp sa lase urmasi. Nu stiu de ce trebuie sa lasam urmasi … E un instinct, dar si o chestie economica. Daca nu murim de tineri, vom ajunge batrani. Si neputinciosi. Si cineva va trebui sa ne hraneasca, sa ne spele…Cine va face asta, presupunand ca, in urma unei cariere stralucite, ai bani cu ce sa-i platesti? Copiii de azi ai altora. Daca nimeni nu face copii nici macar pensie nu vom avea. Ca n-o sa aiba cine sa contribuie la fondul de pensii. Si daca asta n-ar conta, atunci cine ar produce hrana, haine si ce mai avem noi nevoie pt traiul cu care ne-am obisnuit? Altfel, toate bune. Planeta se curata de oameni si se regenereaza, probabil. Dar pana atunci? S-ar putea sa ai nevoie de un medic… Inseamna ca cineva l-a nascut si l-a crescut… Atunci inseamna ca va fi un medic tigan sau musulman. Ca ei fac copii si „oamenii civilizati” nu.

          Thumb up 5 Thumb down 2

          Răspunde
        • sanda
          vineri, 23 octombrie 2015, 13:42

          Eu am observat ca romanii nu mai fac copii sau nu mai adopta din comoditate. Am prieteni care nu vor sa aiba copii pentru ca vor sa calatoreasca, sa se distreze si un copil i-ar incomoda! Si noi am fost asa, fara griji. Dar ne-am dat seama la un moment dat ca parca nu avem nici un rost pe lumea asta. Aveam de toate, poate prea mult pentru noi doi. Mai intai ne-am luat un catel. Si viata noastra s-a schimbat. Apoi am vrut mai mult, am adoptat o fetita. Si viata noastra s-a schimbat radical. Suntem ocupati de nu ne mai vedem capul, cautam sa mergem undeva unde se poate juca copilul, am cam terminat cu restaurantele si cafenelele! Dar viata noastra e plina, are un rost, avem un tel, alte planuri de viitor. Vrem sa ne mutam la curte, sa avem mai multe camere. Si da, mai vrem sa adoptam un copil. Nu cred ca exista un sentiment mai puternic ca dragostea de mama! Sau de tata! Si nu exista senzatie mai placuta ca atunci cand simti doua manute care te tin strans in brate sau cand simti in mana ta o manuta care te tine strans, de parca nu ar mai vrea niciodata sa iti dea drumul! E pacat sa nu traiesti lucrurile astea niciodata!

          Thumb up 8 Thumb down 0

          Răspunde
        • l
          vineri, 23 octombrie 2015, 14:21

          Inainte de a emigra am lucrat in lumea corporatista. E adevarat ceea ce spui, nu mai e loc pt viata personala. Bani frumosi, haine faine, petreceri misto….dar cam atat! De luni o iei de la capat cu targetul, asa e? Cum websiteul asta este despre copii, am sa ma limitez in a comenta despre…COPII! Eu am vrut mai multi, slava Domunului ca mi-a scapat unul cand inca eram in facultate, ca altfel tanjeam cu dintii la gard sa fac copii…corporatista fiind! Viata ne da de ales mereu, depinde numai de noi!

          Thumb up 1 Thumb down 0

          Răspunde
  2. marți, 23 aprilie 2013, 13:13

    Eu zic ca este suficient sa investim dragoste si timp.

    Thumb up 13 Thumb down 6

    Răspunde
  3. marți, 23 aprilie 2013, 13:13

    Hmmm…mi-ar placea tare sa vad parerea ta si pe un alt subiect, cred eu din aceeasi categorie. Despre parintii care isi dau copiii la saptispe limbi straine, cat mai devreme, laudandu-se ca la 4 ani stiu sa spun nu stiu ce cuvant in engleza, lasand de o parte faptul ca nu stiu inca 10 cuvinte in limba romana.

    Thumb up 16 Thumb down 6

    Răspunde
    • Ana
      joi, 25 aprilie 2013, 08:36

      Eu am facut asa, prima meditatie pe la 4 ani: engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, japoneza. Din toate astea, n-am folosit decat engleza. Din restul, s-a ales praful, ca nu mai stiu nimic. Plus pian si chitara.
      For nothing.

      Un sport, fratilor, ce-i place copilului, pentru sanatatea lui. O limba straina pe care o poate face si cu parintii, fara meditator. Si, in rest, ce-l atrage. Expus mai multor variante, lasat sa renunte daca se razgandeste. Mingea la picior si afara la joaca.

      Thumb up 37 Thumb down 2

      Răspunde
      • Cosmin Hutanu
        joi, 13 noiembrie 2014, 12:58

        Mda, deja sunt 3 zile ocupate, asta asa pe schema minima.
        Ce ma ingrozeste cel mai mult e ca oricum au ajuns ca in clasa 1 sa care cu ei cateva carti + cateva caiete in ghiozdan in fiecare zi. Vorbesc de caietele normale + caiete speciale + unele de exercitii + cartile aferente. Si asa ajunge un pusti de 7 ani sa stea 5 zile din 7 cate 2-3 ore in fiecare zi sa faca teme si exercitii, dupa scoala, la 7 ani. Pe langa astea se mai aduna si ceva „optionale”, nu neaparat optionale.
        E rau ca noi ca parinti ne-am pus singuri in situatia de a fi sclavi, construind o societate care exploateaza la maxim iluzia libertatii – cand in fapt mmarea majoritate a adultilor mananca/dorm/traiesc ca sa munceasca, nu invers. Cand auzi persoane spunand ca nu au timp de evenimentul x din viata copilului din cauza chestiei y de la job atunci poti fi sigur ca omul ala nu munceste ca sa traiasca, ci traieste ca sa munceasca, restul e pe locul 2. Acelasi parinte care oricum pune sacii inaintea carutei e cel care ajunge sa „investeasca” in copiii lui – rezultatul fiind copii cu agenda zilnica mai incarcata decat a unui adult sanatos la cap.

        Thumb up 5 Thumb down 1

        Răspunde
  4. marți, 23 aprilie 2013, 13:14

    de cand ma pregateam sa scriu un articol pe tema asta

    este infiorator cati copii super si multi talentati sunt (sau asa cred parintii), care fac si balet, si pian, si engleza, si pictura, si baschet, si modeling, si mainustiuce…

    Thumb up 11 Thumb down 5

    Răspunde
    • miercuri, 24 aprilie 2013, 14:07

      popor de artisti ;)

      Thumb up 6 Thumb down 1

      Răspunde
  5. marți, 23 aprilie 2013, 13:23

    Cred că ideea de a investi în copilul tău e puţin greşit înţeleasă.
    Am scris despre asta intr-un guest post: http://universalfinances.com/parents-invest-childs-future

    Ideea e ca atunci când vrei să te dedici copilului tău şi să-l sprijini prin toată puterea ta parentală, financiară şi emoţională, să o faci axându-te pe trei elemente: Educaţie, suport psihologic şi Hobby-uri & Pasiuni.

    Toate astea se întâmplă pe parcusul unui drum destul de lung aş zice, de la copilărie până la maturitate.
    Cred că mai mult investeşti pentru a putea spune, când tragi linia, că „Uite, am crescut un om”. Nu?

    Bine, n-am copii şi cel mai mult am crescut nişte cactuşi şi animale. Şi am format profesional oameni…

    Thumb up 22 Thumb down 6

    Răspunde
    • marți, 23 aprilie 2013, 14:56

      Cresti omul, cum spui tu, nu cu investitii in ore de jdemii de feluri si facand copilului program de la 8.00 la 20.00.
      Cresti omul dezvoltandu-i puterea de a fi stapan pe el, nu sa adopte pozitia ghiocelului imediat ce cineva il contreaza.
      Cresti omul facandu-l sa aiba incredere il el, nu sa depinda mereu si mereu de altii pentru a putea face cativa pasi.
      De fapt nu, nu cresti omul, ci cresti copilul sa devina om. O nuanta pe care muuuulti ar trebui sa o inteleaga mult mai bine :)

      Thumb up 58 Thumb down 2

      Răspunde
      • marți, 23 aprilie 2013, 16:10

        Excelent punct de vedere. Ar mai fi de adaugat ca e foarte important mai mult timp/zi petrecut impreuna copii – parinti. Desi parintii (mai ales corporatistii) gonesc la job de la 8 la 20.00 pentru a-si pastra slujbele de top si a castiga bani multi, copiii (mai ales cei prescolari) sufera foarte mult si se simt abandonati la gradinita cu program prelungit (sunt parinti care isi expediaza copiii si sambata). Anturajul colegilor si jocurile amuzante nu sunt suficiente. O parte din banii multi castigati de parinti se vor duce mai apoi la psiholog, la logoped, la doctori, la meditatori, la…. pentru a corecta ceea ce au stricat in copilaria mica. Deci macar unul din parinti trebuie sa aiba un program mai scurt si sa se ocupe de copil si prin asta nu se intelege a face doar pe soferul si a-l plimba de la un optional la altul. Sa dansezi, sa gatesti, sa te prostesti cu copilul tau e si mai ieftin si mai eficient in formarea sa ca om.

        Thumb up 41 Thumb down 2

        Răspunde
        • miercuri, 24 aprilie 2013, 14:09

          sa nu uitam de „parintii de weekend”

          Thumb up 2 Thumb down 1

          Răspunde
        • miercuri, 6 noiembrie 2013, 11:26

          excelent spus: „Sa dansezi, sa gatesti, sa te prostesti cu copilul tau e si mai ieftin si mai eficient in formarea sa ca om.” eu as inlocui toate optionalele, meditatiile & stuff cu asta. Nu e chiar imposibil, din corporatie vin si eu, cu program nu tocmai lejer. dar am 2 ore pe seara pe care le dedic exclusiv celor 2 copii ai mei si nu, nu pentru spalat/mancat/dormit, ci pentru prostit, ras, glumit sau orice altceva prefera ei. se poate…

          Thumb up 12 Thumb down 1

          Răspunde
      • marți, 23 aprilie 2013, 19:34

        Mie mi se pare normal să investeşti de exemplu în educaţia lui, în hobby-urile lui (nu ale tale) şi în visele lui (nu ale tale).
        Copilul nu trebuie să fie ce nu ai fost tu, dar ţi-ai fi dorit.
        Dar până la urmă, chiar şi să-l aduci pe drumul cel bun pe care el şi-l alege, investeşti în el.
        Nu? :)

        Thumb up 13 Thumb down 1

        Răspunde
        • vali
          marți, 23 aprilie 2013, 22:18

          Roxana, cum investești in copilul tău dacă tu ești la munca pana la ora 20:00?
          Cum știi care sunt „alegerile Lui”? Cum crezi ca acești părinți care aleg cezariana pentru ca le e lor mai ușor pot înțelege ce e mai bine pentru copilul lor și câte sunt NEVOILE LUI. Sa discutam și despre mamele care nu alăptează ca se deformează sânii când pana și OMS-UL recomanda alăptarea pana la 2 ani? Ce înțeleg acești părinți care renunță la a sta cu ei pentru a merge la birou după 3-6 luni când nevoia unui bebeluș atunci este cu totul alta?

          Un ex.: in sistemul Waldorf nu prea exista note, se învață să citească mult mai târziu decât în alte sisteme de învățământ și totuși rezultatele academice ale absolvenților sunt peste media în tari ca Germania sau chiar SUA. Creatorii Google au spus clar ca mare parte din ceea ce sunt e datorita educației Montessori. Iar aceste sisteme se bazează pe joc, experiențe proprii, respect, dorința de a descoperi și a pune întrebări

          Thumb up 14 Thumb down 6

          Răspunde
      • Anca Salcianu
        sâmbătă, 15 noiembrie 2014, 21:05

        Daca doriti sa vorbim despre nuante, in Romania ,a fi „stapan pe tine” inseamna a fi obraznic, nu a contra pe acel cineva cu argumentele necesare nivelului educational la care se ridica ; iar a avea ”incredere in el” inseamna sa fie mandru de prostia pe care o afiseaza. Poate ca acei parinti care ”investesc” in copiii lor gresesc aglomerandu-le prea mult programul, dar acei copii ,gravitand in jurul unor profesori de exceptie,care inteleg prin educatie mult mai mult decat ce se face in scolile de stat vor avea pe langa cunostinte si ceea ce se numeste caracter (o chestie care in Romania e sinonima cu inadaptarea sociala ).Admir parintii care, in lipsa de timp sau de educatie ,in loc sa-si lase copiii nesupravegheati la indemana ”gastilor de cartier”(cartier care poate fi si foarte select),isi lasa copiii pe mana unor educatori de profesie. In lipsa unei educatii temeinice, copiii sunt victime ale societatii in care traim, acea societate care promoveaza prostia ,incultura si ,mai ales,obraznicia!(ca sa nu folosesc termenul ”tupeu”)

        Thumb up 4 Thumb down 0

        Răspunde
      • Melania
        marți, 8 septembrie 2015, 10:22

        ieri, nu mai departe, ne plimbam cu „tanarul” meu de aproape 6 ani pe campurile din spatele casei si aveam in parte mustrari de constiinta ca nu „produc” nimic. pe alta parte un fel de amintire din copilarie mi-a revenit, dolce far niente ( sper ca am scris bine) si mi-au trecut toate mustrarile cand l-am vazut cum baga manutele in praful de pe drum. si eu am facut asta candva. si la bunica faceam mancare din colbul drumului sau omuleti din noroi dupa vreo ploaie. maine poimaine incepe gradinita, apoi scoala, apoi cine mai stie… si de ce sa nu stea sa se uite la nori cum fac forme in dpumul lor pe cer. sa vada cerul senin sau sa viseze cu ochii deschisi la cine stie ce calatorie, la vreo fata sau sa se uite la un musuroi de furnici?!

        Thumb up 8 Thumb down 0

        Răspunde
  6. marți, 23 aprilie 2013, 13:25

    sunt întru totul de acord. greşeala aceasta a părinţilor care îşi transferă în copil dorinţele neînplinite, mi se pare o crimă. ştiu şi eu copii care se trezesc cu noaptea în cap pentru că la ora 6 au antrenament la tenis, apoi şcoală şi apoi… cine mai ştie câte activităţi.
    investiţia cea mai mare în copiii este iubirea: să fie, să o simtă mereu, să o vadă. copleşitoare, iraţională şi pură. aceea nici nu costă şi nici nu doare! :)

    Thumb up 17 Thumb down 3

    Răspunde
  7. marți, 23 aprilie 2013, 13:30

    Sunt mahnit ca ai ceva impotriva traforajului. Eu am iubit traforajul… chiar si ala in viteza :D

    Thumb up 16 Thumb down 2

    Răspunde
    • marți, 23 aprilie 2013, 14:57

      Ma scuzati. Sa schimb cu pirogravura viteza? :)

      Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 5

      Răspunde
      • miercuri, 24 aprilie 2013, 13:31

        sau cu tricotajul penelopian! mai bine. ;)

        Thumb up 3 Thumb down 3

        Răspunde
  8. marți, 23 aprilie 2013, 13:33

    Ei da, dintr-o dragoste prost direcţionată,
    văduvesc copiii de joacă, de copilărie.
    Greşeala asta o fac mulţi părinţi care nu ştiu să fie părinţi.
    În cazul tău, Cristi, şi numai faptul că ai scris
    acest articol denotă faptul că eşti un părinte bun.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4

    Răspunde
  9. marți, 23 aprilie 2013, 13:57

    nu-i rau deloc ceea ce sustii, dar cred ca e dificil sa schimbi mentalitatile in tara asta, din pacate e o rezistenta de neinchipuit la tot ceea ce inseamna altceva…

    Thumb up 1 Thumb down 3

    Răspunde
  10. marți, 23 aprilie 2013, 13:59

    […] plac părinţii care îşi obligă copiii să facă ceva şi care, chipurile, investesc în viitorul lor. E bine să-ţi laşi copilul să hotărască singur ce trebuie să facă şi va fi mult mai […]

    Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde
  11. marți, 23 aprilie 2013, 13:59

    Un pic de educatie si disciplina nu strica, dar cred ca mai daunator decat programul incarcat este exact acel vaiet „de sacrificiu” care ajunge la urechile plodului si ii induce un sentiment de vinovatie pentru simplul fapt ca exista.

    Thumb up 10 Thumb down 3

    Răspunde
    • miercuri, 24 aprilie 2013, 14:14

      sa-l faci sa se simta vinovat ca nu-i place deloc sa faca toate acele activitati … nu-i bine deloc

      Thumb up 1 Thumb down 2

      Răspunde
  12. marți, 23 aprilie 2013, 14:05

    Stii ce intrebare am primit acum vreo luna? Daca nu sunt disponibila sa organizez activitati creative cu copiii de la 19:00-21:00. Nici la dentist nu casc gura asa… Am cerut lamuriri, ce copil e in stare, intr-o zi de scoala, sa fie creativ la ora aia! „Pai am clienti, ca ii iau de la after si nu vor sa-i duca acasa, vor sa se relaxeze si ei seara!”
    Acestor parinti le recomand scolile cu internat saptamanal, acolo sigur se respecta programul de odihna, somn, si mai ales joaca libera…

    Thumb up 21 Thumb down 2

    Răspunde
  13. marți, 23 aprilie 2013, 14:30

    Ce-i drept am vazut un studiu conform caruia abilitatile de a canta la un instrument sunt strict legate de varsta la care incepi sa faci „practica”. E un subiect sensibil, si eu unul care nu sunt parinte, il vad destul de greu de abordat. In unele cazuri am intalnit oameni care au dezvoltat pasiuni pentru muzica pentru ca au fost „forjati”. Depinde foarte mult si abordarea parintelui. Acum sa nu se creada ca incurajez parintii care isi doresc plozi multilateral dezvoltati pe model dictatorial consacrat. Ai mei nu au tinut mortis sa ma invete sa citesc, dar mi-au citit mult si au lasat cartile cu povesti prin preajma, indeajuns ca sa ma „motiveze” sa imi doresc sa citesc. Nu-i condamn de loc pentru ca multe din „trucurile” pe care le foloseau sa isi „impuna vointa” mi-au folosit. Important e sa stii sa separi ce iti doresti tu de la copiii tai de ce au nevoie copiii tai.

    Thumb up 15 Thumb down 1

    Răspunde
    • Cosmin Hutanu
      joi, 13 noiembrie 2014, 13:05

      Pai e o diferenta majora: te-au facut CURIOS nu ti-au impus chestii. E cu totul alta mancare de peste. In felul asta tu beneficiezi de ceva util tie in ritmul tau si, mai important, e din vointa ta.

      Thumb up 3 Thumb down 0

      Răspunde
  14. marți, 23 aprilie 2013, 16:01

    […] Dragilor, recunosc, sunt foarte fericit – ai mei nu “investesc” în mine şi nu au de gând să mă vândă. […]

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  15. mitika
    marți, 23 aprilie 2013, 16:02

    Nu trebuie sa privim lucrurile doar in sens material. Eu de exemplu incerc sa investesc cat mai mult timp in copiii mei. Sa stau cu ei cat mai mult, sa ne jucam si sa ne hlizim, sa povestim sau sa ne plimbam.
    Eu cred ca asta e cea mai importanta investitie pe care o pot face in ei, ii simt ca niciodata nu li se pare suficient timpul petrecut impreuna.
    Pentru ca in momentul in care ai decis sa ai copii trebuie sa fii constient ca viata ta se va schima radical. Ca in bancul ala de la Radio Erevan: „I: Sotia mea tocmai a nascut, cand vom putea sa revenim la viata sexuala de dinainte? R: Cand va merge copilul la facultate!” :-)

    Thumb up 5 Thumb down 2

    Răspunde
  16. marți, 23 aprilie 2013, 17:52

    Poate ai sa te miri. Eu am vazut parinti care-si „biciuiau” copiii sa mearga la diverse olimpiade nationale si alte concursuri scolare de anvergura, ca sa ia premii in bani (de care, ai ghicit! nu avea parte copilul, care muncise pt ele), pe motiv ca „doar ei, parintii, au cheltuit atata cu copilul (meditatii, crestere buna, haine, etc.), acum mai vine si vremea sa-si scoata banii inapoi” !!

    Thumb up 3 Thumb down 4

    Răspunde
  17. marți, 23 aprilie 2013, 17:54

    Sunt de acord cu ce spui tocmai pentru am in jurul meu exemple contrare. Am o prietena care e obsedata ca fiica ei sa invete engleza pentru ca ea nu stie, drept urmare copilul face cursuri de engleza (in conditiile in care nu vorbeste bine romaneste). Am alta prietena care i-a vorbit copilului in germana de mic, desi locuieste in Romania si atat ea cat si sotul ei sunt romani. Imi povestea o prietena care facea meditatii cu o fetita de clasa a doua (meditatii la matematica, da?) ca fetita respectiva nu avea timp de joaca libera intre orele de balet, modelling, pian, engleza si meditatii diverse. Plangea si se ruga de parinti s-o lase in pace si ei voiau sa scoata „om” din ea. Si astfel de exemple sunt cu miile. Cu cat vor sa-i vanda? Probabil cu contravaloarea a zeci de diplome, medalii si participari la diverse concursuri. Stiu o tipa care are in palmares probabil sute de astfel de diplome si medalii si premii, dar ca om este zero. Pentru ca n-a avut timp sa creasca OM, era prea ocupata cu olimpiadele si concursurile….

    Thumb up 11 Thumb down 1

    Răspunde
    • miercuri, 24 aprilie 2013, 14:19

      pe modelul: fac copil sa aibe cine sa-mi aduca un pahar cu apa la batranete. Aici e: bag bani in copil, el ajunge milionar si ma intretine si pe mine….cred

      Thumb up 0 Thumb down 3

      Răspunde
    • roxana
      marți, 7 mai 2013, 20:09

      cunosc o fetita de 3 ani jumatate care face meditatii la limba germana , deci un copil de clasa a doua cu meditatii la mate nici nu ma mira

      Thumb up 0 Thumb down 1

      Răspunde
  18. marți, 23 aprilie 2013, 18:41

    Eu am sa-l las sa faca ceeea ce-i place in materie de sport. Nu am sa-l oblig sa faca ce imi place mie. Am sa am grija sa fie educat prin vorbe nu prin alte mijloace

    Thumb up 3 Thumb down 3

    Răspunde
    • inhgeras
      marți, 30 aprilie 2013, 15:46

      asta este raspunsul unei persoane care nu are copil. Exista si TREBUIE din cauze medicale. Exista si TREBUIE in conditiile in care copilul nu doreste sa faca nimic. Il poti lasa sa faca NIMIC?…nu..nu poti …ca stii cum este lumea ca adult. Dc atunci cd esti copil nu faci nimic…ca si adult esti o Nulitate. …in zilele astea.

      Hot debate. What do you think? Thumb up 3 Thumb down 7

      Răspunde
      • roxana
        marți, 7 mai 2013, 20:17

        sunt si parinti care nu „investesc” pentru ca nu au bani , dar isi dedica timpul copilului si nu iese la maturitate o nulitate.

        Thumb up 7 Thumb down 1

        Răspunde
  19. Mihaela
    marți, 23 aprilie 2013, 19:23

    Foarte fain artcolul. Si mai este un aspect, care este omniprezent in cercurile de parintii. „Copilul meu este foarte perspicace, foarte destept, receptiv, INTELEGE CA UN OM MARE, la 4 ani scrie si citeste etc” si se uita faptul, ca acesti copii, emtional nu sunt dezvoltati, chiar daca sunt foarte inteligenti, receptivi si de multe ori ne pun la punct prin replici taioase. Oare vrem un copil genial, neadaptat social si emotional sau vrem un individ echilibrat si fericit? Semnat: parinte a 2 copii minunati si jucausi.

    Thumb up 18 Thumb down 3

    Răspunde
  20. lavinia
    marți, 23 aprilie 2013, 19:53

    Buna,
    la intrebarea „cam cand vrei sa-l vinzi”? raspunsul ar fi „mai tarziu se va vinde singur”! Daca invata o limba straina de mic mai tarziu imi va multumi pt asta. Daca face un sport macar de doua ori pe saptatamana, mai tarziu imi va multumi pt asta! Daca face o activitate care-i stimuleaza intelectul, mai tarziu imi va multumi pt asta. Am 33 de ani si am facut in copilarie activitati extracurriculare si care nu mi-au rapit copilaria ci dimpotriva mi-au bucurat-o si m-au dezvoltat
    Traforaj, origami, dans, inot…arte martiale pot face parte din copilarie! Atata timp cat copilul manifesta placere si interes nu vad unde se pierde copilaria?!
    Nu multi parinti au dispozitia si timpul fizic necesar pt a-si stimula copii, de aceea sunt f bine venite aceste activitati.

    Thumb up 18 Thumb down 4

    Răspunde
    • roxana
      marți, 7 mai 2013, 20:25

      Parerea mea e ca articolul nu spunea sa nu faca copilul nimic , sa il tii doar afara la joaca , dar sa aiba timp pentru joc , si activitatile suplimentare sa nu fie la ore total nepotrivite pentru un copil sau sa ii ocupe tot timpul . Ori daca parintele isi doreste sa isi vada fetita de ex. pe scena balerina sa o lase sa aleaga ea daca vrea balet sau arte martiale ( e doar un ex) .

      Thumb up 2 Thumb down 1

      Răspunde
  21. lavinia
    marți, 23 aprilie 2013, 19:57

    Buna,
    la intrebarea „cam cu cat vrei sa-l vinzi? raspunsul ar fi „mai tarziu se va vinde singur”! Daca invata o limba straina de mic mai tarziu imi va multumi pt asta. Daca face un sport macar de doua ori pe saptatamana, mai tarziu imi va multumi pt asta! Daca face o activitate care-i stimuleaza intelectul, mai tarziu imi va multumi pt asta. Am 33 de ani si am facut in copilarie activitati extracurriculare si care nu mi-au rapit copilaria ci dimpotriva mi-au bucurat-o si m-au dezvoltat
    Traforaj, origami, dans, inot…arte martiale pot face parte din copilarie! Atata timp cat copilul manifesta placere si interes nu vad unde se pierde copilaria?!
    Nu multi parinti au dispozitia si timpul fizic necesar pt a-si stimula copii, de aceea sunt f bine venite aceste activitati.

    Thumb up 12 Thumb down 2

    Răspunde
    • marți, 23 aprilie 2013, 20:04

      Cu condiția ca aceste activități extra să nu fie prea multe, să nu sufoce copilul, să-i răpească timpul de joacă. Adică, să fim serioși, chiar nu le poate face pe toate, deodată. Luni – engleză, marți – traforaj, miercuri – inot, joi – pian, vineri – arte marțiale, eventual și sâmbăta și duminica niște arte plastice. Nu, cred că nici un copil nu-și poate dori așa ceva. Unde-i timpul lui de… pierdut vremea jucându-se?

      Thumb up 7 Thumb down 2

      Răspunde
      • lavinia
        marți, 23 aprilie 2013, 20:10

        Evident ca nu le va fce pe toate!!! Cine are copii vede ce inclinatii are copilul si atunci nu e pacat sa nu i le dezvolti? Dupa parerea mea 2 activitati pe saptamana eventual cu repetare la 2 zile nu e nici mult nici sufocant, dar repet si copilul ar trebui sa-si arate intresul si placerea!

        Thumb up 6 Thumb down 2

        Răspunde
  22. marți, 23 aprilie 2013, 20:00

    Cred că e subiectul cel mai delicat de pe lume.
    Mi-a plăcut în mod deosebit faptul că ai specificat un lucru – te străduiești să-i înveți pe copii să fie liberi. E ceea ce-mi doresc și eu, mai presus de orice. Să fiu capabilă să îl învăț că poate fi orice își dorește dar că nu e îngrădit de conveniențe și reguli, că spiritul lui, în ciuda societății, poate fi liber. Eu voi încerca să-i deschid niște uși, el va alege dacă dorește să treacă prin ele. Nu-l voi obliga să urmeze cursuri de tot felul, doar să demonstrez eu că am un copil deștept. Îl voi îndruma, nu-l voi obliga. Și voi fi, pas cu pas, alături de el, pentru ceea ce el are nevoie, nu pentru ce-mi doresc eu. Sper să fiu capabilă să fiu un părinte bun pentru el, să-l ajut să ajungă un om mare… fericit. Și da, și eu mă întreb la fiecare pas dacă e ok, dacă fac tot ce trebuie, dacă… și fac asta pentru că el e responsabilitatea cea mai mare a vieții mele. Nu e jucăria mea, nu e aici ca să-mi fie mie bine sau mai ușor. Eu sunt aici pentru el.

    Multă baftă în munca asta…

    Thumb up 7 Thumb down 1

    Răspunde
  23. oana
    marți, 23 aprilie 2013, 20:33

    ma bucur ca ai scris despre asta, excelent. si eu sunt de parere ca inainte sa strice scoala copiii, parintii isi strica copiii. petrecand din ce in ce mai putin timp cu ei si externalizand tot mai multe servicii. si eu am 3 copii, iar ei tot ce-si doresc e sa fie cu mami si cu tati. oriunde, oricand, tot timpul. inca nu e cazul de dus la prea multe, fac la gradi optionale si am considerat ca e suficient. timpul de la 5 incolo e in familie – parc, masa, discutii. ii ascult vorbind, sa vad ce idei vehiculeaza, ce judecati fac, sa fiu acolo cand isi fixeaza notiunile despre lume, viata si oameni. am scos televizorul complet, este minunat. daca investim ceva, e timp cu ei.

    as fi vrut sa stiu ce te-a ravasit la lansarea siteului respectiv. multumesc.

    Thumb up 7 Thumb down 2

    Răspunde
  24. marți, 23 aprilie 2013, 20:40

    In primul rand, FELICITARI Cristi, pentru gandirea sanatoasa!!! :) Dragii mei, eu mi-am petrecut copilaria la tara. Si a fost, RAIUL PE PAMANT! Niciodata nu voi fi de acord cu ideea ca „astea-s alte vremuri”!!! Asa ca, ghiciti ce? :) Mi-am mutat fiul cu sot cu tot :), la tara! Si da! Sunt singura care merge la job, dar asta pentru ca am decis, impreuna cu sotul meu, ca fiul nostru SA FIE FERICIT!! Sa creasca sanatos si sa-si traiasca copilaria!!!!!! NIMENI NU ESTE POSESIA NIMANUI!!!! Suntem parinti si copii deopotriva!! … Nu voi arata cu degetul si nici nu voi „arunca piatra”! Sunt doar o mama, un parinte, care isi stabileste prioritatile in favoarea copilului ei! Si nu in defavoarea lui! .. Multumesc, Cristi!

    Thumb up 16 Thumb down 3

    Răspunde
    • lavinia
      miercuri, 24 aprilie 2013, 22:28

      Scuza-ma Mirela G. dar nu ma pot abtine, crezi ca isi poate traia cineva copilaria frumos fara MAMA alaturi???
      Am o mare curiozitate pt ce mama munceste la oras, daca copilul e fericit la tara?

      Thumb up 1 Thumb down 1

      Răspunde
  25. Moroianu Doina
    marți, 23 aprilie 2013, 21:53

    Si totusi, la tara sunt multi copii care si-ar dori sa se investeasca si in ei! Dar de unde??? In lipsa de altfel de investitie, parintii(unii dintre ei) pun tot SUFLETUL in educatia copiilor. Copiii cresc, frumos, si… iar descopera ca tare bine le-ar prinde si un alt fel de investitie, dar de unde… parintii lor, erodati de grijile si problemele aparute in timp, nu mai dispun decat de un zambet impietrit pe fata, multe sfaturi bune si bucuria ca, totusi, copilul lui a ajuns OM! Si ce om! Si iar porneste roata, vor fi aruncati si ei in valtoarea vietii si vor fi ingenunchiati de ea!
    DACA AVETI DE UNDE, INVESTITI, TOTUSI, IN COPII!

    Thumb up 8 Thumb down 2

    Răspunde
    • roxana
      marți, 7 mai 2013, 20:32

      Sunt copii care au fost crescuti la tara si singura investitie a fost sa ii trimita la liceu si facultate , iar acum detin reteaua DEDEMAN . Daca ii merge capul ajunge copilul foarte bine , iar altii care au facut multe ore de meditatii , si cu parinti profesori sunt la lucru in strainatate .

      Thumb up 1 Thumb down 1

      Răspunde
  26. Ana
    marți, 23 aprilie 2013, 22:31

    De cealalta parte, eu acum as fi vrut sa fi stiut sa cant la pian. Si le reprosez alor mei ca m-au ascultat cand am fost mica si am hotarat ca eu nu vreau sa merg la lectii de pian, vreau sa ma joc in fata blocului…

    Thumb up 4 Thumb down 1

    Răspunde
  27. Balamuc
    miercuri, 24 aprilie 2013, 08:42

    mai bine investeste in site-ul asta ..nu de alta dar azi noapte nu prea mergea

    Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde
  28. laura
    miercuri, 24 aprilie 2013, 08:58

    Sunt atat de mult de acord cu articolul! Acesti parinti, din dorinta de a le gasi „calea” copiilor, le fura, efectiv, copilaria. Am doi copii si nu as face niciodata asta. A, ca poate ca i-as da la un sport, da, asta e altceva. Dar ca amatori, si asta o data pe saptamana, dar niciodata nu le-as programa cate 1-2-3 activitati pe zi, in fiecare zi… Unde e copilaria acestor copii? unde e joaca? unde e fericirea de a bate mingea la bloc cu prietenii? de a juca v-ati ascunselea in parc? de a face zdrelituri in genunchi de la o cazatura cu bicicleta? de a cadea din pomul in care mami ti-a zis sa nu te urci? necazul si cearta ca ti-ai rupt nadragii in gardul pe care ti s-a zis sa nu il sari? Asta e copilaria. Eu consider ca asta isi va aduce cu mai mult drag aminte un adult decat cursul de clarinet la care mergea martea de la 3 la 5 si decat „institutorul” teapan care preda „traforaj viteza”.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4

    Răspunde
    • lavinia
      miercuri, 24 aprilie 2013, 23:12

      Eu cred ca un parinte cu coloana verticala nu-si va da copilul la 3 activitati in aceeasi zi. Articolul este interpretabil, de fapt ce intriga? Faptul ca investesc in copil si imi sacrific ce??…banii?? dragostea?? hmmm…Eu cred ca ramane timp si de iubire!
      Vreau sa aud un ex de copil care se plange ca nu vrea sa faca o activtate dar parintii il obliga in continuare! Daca exista asa ceva, cazul se incadreaza altui gen de articol!
      Oricate comentarii citesc nu pot sa ma conving ca aceste activitati extrascolare afecteaza in rau copilaria!
      Cum poti sa-ti dai seama de inclinatiile lui daca nu-l expui?
      Baiatul meu este pasionat de masini si de Formula 1, abia astept sa implineasca varsta sa-l inscriu la Karting!
      Daca se va razgandi sau isi va da seama ca nu e pt el, credeti ca voi fi dezamagita si-l voi obliga sa continue?
      Haideti sa fim realisti si sa lasam deoparte limitele si bariele, haideti macar sa incercam sa DAM o SANSA! Poate multi dintre noi nu au avut-o!
      E o vorba in popor „e copil bun si destept, dar pacat de parinti”!…Haideti sa nu fim noi aia!

      Thumb up 1 Thumb down 3

      Răspunde
  29. miercuri, 24 aprilie 2013, 09:30

    Cred ca nebunia „investitiei” (suna ca naiba) in copii este efectul direct si pervers al societatii strambe in care vietuim. Parintii vor copii care sa devina adulti competitivi, priceputi la toate, si mai ales la limbi straine si IT, care sa reziste ritmului de munca de minim 12 ore/zi si tot asa. Si astfel constatam ca de fapt, copiii nu mai au timp sa fie copii, sunt direct adulti cu fata de copii. Sunt si eu mama unei comori de bebelus de 3 luni si as sta cu el ziua intreaga caci ma topeste cu ganguritul si zambetul lui. Dar am si o afacere de administrat si astfel multumesc cerului ca am parinti care sunt bunici iubitori pt bebe in orele cat lipsesc (si ma straduiesc din rasputeri sa lipsesc minim posibil). Dar vreau sa cred ca nu voi fi o mama nebuna care sa-si streseze copilul intre zeci de cursuri/ateliere zilnic si ca voi avea intelepciunea sa-l las sa aiba macar un pic din copilaria pe care eu am avut-o: hoinareala pe dealurile de langa Baia Mare unde descopeream natura cu ale ei frumuseti si curiozitati, urcatul in observator, culesul de ghiocei, gimnastica si alergatura pe dealuri, patinajul pe apele inghetate ale Sasarului (unde ma udam de numa numa) etc. Greu in Bucuresti cu toate astea, dar daca ii acorzi timpul tau copilului cred ca se poate putin din toate :) Oricum, a fi parinte este job-ul extra fulltime cu cea mai mare responsabilitate dar si frumusete din lume :)

    Thumb up 1 Thumb down 2

    Răspunde
  30. miercuri, 24 aprilie 2013, 09:51

    Genial!!!
    De abia astept sa i-o zis pe asta mamei care la 30 de ani imi scoate ochii ca a investit in mine si eu umblu dupa cai verzi pe pereti…
    da, sunt de acord sa investiti in copii timp, suflet, iubire, joaca, bucurie, optimism, incredere :)

    Thumb up 5 Thumb down 1

    Răspunde
  31. Anemari
    miercuri, 24 aprilie 2013, 09:54

    Trebuie masura in toate. Copiii au nevoie de stabilitate si rutina in viata lor. Asta dupa ce am agreat cu totii ca nevoie mai intai au nevoie iubire si respect.

    Daca nu incearca, nu au cum sa stie daca le place ceva sau nu. Daca nu-i inscrie cineva la un curs, nu se pot duce singuri (sunt minori). Asta nu inseamna sa li se scoata din program joaca, parcul, statul in aer liber si nici sa fie presati sa faca performanta.

    Am cresut in Rahova, intr-o familie de 4 copii. Parintii nu au investit in mine ptr ca nu au avut nici timp si nici bani. Am intuit, destul de devreme, ca inscrierea la clubul pionierilor (pe atunci) poate fi o sansa. Am incercat acolo de toate: modelaj, pictura, cantatul la fluier, handbal… Acolo am aflat prima oara ca exista biblioteci publice de unde poti sa imprumuti carti. Asa au intrat niste carti in viata mea, apoi niste oameni pe care i-am cunoscut in biblioteci. Am iesit din Rahova si am intrat la unul dintre cele mai bune licee din Bucuresti ( pe atunci). S-au deschis alte usi, noi orizonturi si asta m-a ajutat sa devin omul de astazi.

    Urmez aceeasi cale cu fiul meu. Sa ne intelegem, nu-l pun sa faca ce am facut eu, doar il ghidez lasandu-l sa identifice ce-i place, la ce este el bun. Se joaca in Rahova, in fata blocului, sotronul, ratele si vanatorii, merge cu bicicleta, trotineta si rolele, se joaca de-a fatea…

    DAR, recunosc, sunt vinovata pentru orele de inot (recomandate de pediatru), pentru orele de pian (recomandate de psiholog), dar si pentru cursurile de engleza de la Consiliul Britanic unde are si abonament la biblioteca. Nu mi-am propus sa-l determin sa devina pianist, inotator sau traducator. Nu mi-am propus decat sa fie fericit. De cand face inot s-a inaltat si mananca mai bine, de cand face pian si-a marit capacitatea de concentrare, iar cursurile de limba engleza le-a solicitat el.

    Ca o concluzie la articolul dumneavoastra, cred ca acolo unde exista masura si echilibru, „investitia” in copil nu trebuie sa fie condamnata. Poate doar formularea.

    Thumb up 28 Thumb down 1

    Răspunde
    • miercuri, 24 aprilie 2013, 13:32

      Masura si echilibru in viziunea parintilor sau in viziunea copiilor? O chestiune teribil de delicata…
      In cea mai mare parte sunt de acord cu ce ai spus :)

      Thumb up 3 Thumb down 3

      Răspunde
    • luni, 29 aprilie 2013, 14:42

      @Anemari Ai surprins esenţialul, ai punctat exact ce trebuie, bazat pe propria experienţă
      Chinezu vorbeşte despre presiunea competiţiei la vârste fragede, inutilitatea furtului copilăriei şi investiţiile strict în activităţi utile, constante şi puţine.
      @Chinezu Totuşi, articolul tău se poziţionează doar într-o extremă.Putem fi părinţi foarte buni, putem programa câteva ore de înot(nu de performanţă)pt ca este foarte util sănătăţii, putem să îi ducem să înveţe limbi străine cât poate el acumula, totul în joacă. Nu zice nimeni să îşi dea bacul la 7 ani, examene la Harvard la 10 ani, dar un pic de coerenţă în educaţie nu strică. Când nu are un program anume, copilul se simte liber să facă ce îi trece prin cap…ce este de preferat? O oră de pian sau de jucat jocuri on line. Copiii nu au capacitate decizională foarte mare, în orice caz nu cu viziunea adultului. Şi nu sunt musai autodidacţi cum sunt mulţi din vizitatorii de aici.Până la a duce copilul în punctul de a fi autodidact sau a-şi descoperi şi cultiva singur un hobby este nevoie de timp, efort, răbdare, rutină, mult învăţat în joacă, joacă constructivă. Pt tine şi nu publica linkurile te rog http://uncopilsioghinda.wordpress.com/2013/04/10/cum-iti-protejezi-financiar-copilul/ şi ceva distractiv despre cum se mai joacă unii copii pe la bloc (nu în Bucureşti)http://uncopilsioghinda.wordpress.com/2013/04/22/a-fatat-melcul/

      Thumb up 0 Thumb down 2

      Răspunde
  32. miercuri, 24 aprilie 2013, 10:18

    Eu recunosc faptul ca nu m+am gandit niciodata la ceea ce ai denumit „violenţă prin bună credinţă”, dar este o chestiune foarte reala si foarte des intalnita.
    As adauga si foarte grava.

    A transforma un copil intr-o masinarie de acumulat mi se pare cel putin la fel de grav ca violenta.

    Legat de investitie, chiar mi se pare o nebunie.

    Thumb up 2 Thumb down 2

    Răspunde
  33. miercuri, 24 aprilie 2013, 10:51

    C’mon… Cu urmatorul comentariu iar voi „jigni” o groaza de lume.
    Zici ca nu e normal sa-ti chinui copilul cu ore intregi de fel de fel. Dar totusi ai banner cu copiii de la Romania danseaza. copii care nu se antreneaza 1-2 ore pe zi. Si sa mai spun cat e biletul dus-intors pana la locul de concurs? Bilet pe care-l platesc parintii?
    Sau sa tac ca altfel sunt privit ca pe un nenorocit care spune prostii?

    Thumb up 5 Thumb down 1

    Răspunde
    • miercuri, 24 aprilie 2013, 13:29

      Gresesti masiv pentru ca:
      1. Copiii acestia fac doar dans, nu 1324 de chestii pe langa.
      2. O sa iti spuna Claudiu Ciobanu cate ore pe saptamana se antreneaza.
      3. Stiu gasca de la Dance Wolrd si copiii aceia sunt teribil de pasionati de ceea ce fac. Nu merg la dansuri pentru ca le-au facut parintii program.
      4. Biletul pe care il platesc parintii il platesc pentru ca asa vrea copilul, nu pentru ca asa cred parintii ca vrea copilul.
      As mai putea sa iti spun vreo 80787 de motive pentru care esti pe langa cu comentariul asta, dar o sa ma opresc aici. Pentru ca simt imperios ca imi racesc de pomana tastatura.

      Thumb up 0 Thumb down 3

      Răspunde
      • miercuri, 24 aprilie 2013, 13:43

        Au fost acum doi ani parca la noi la Masca, la vreo 2 evenimente. Si copiii aceia erau limitati. De un singur lucru. Timpul pe care am putut noi sa-l alocam spectacolului lor. :) Altfel, cred ca ar fi dansat in continuare cateva ore.

        Thumb up 1 Thumb down 1

        Răspunde
      • miercuri, 24 aprilie 2013, 14:51

        Nu am vrut sa jignesc pe nimeni cu comentariul. am inteles acum care era ideea de baza. Ca o activitate extrascolara este benefifică, pe cand alte 10.000 nu-s deloc bune. Acum am priceput. Stiu copila care la 5 ani era silita sa invete engleza, franceza, pian, calarie, pictura si alte tampenii. La 10 ani dera era robot…
        Așa n-ar trebui. copilul ar trebui sa-si aleaga el, nu sa fie fortat de parinti

        Thumb up 3 Thumb down 2

        Răspunde
    • miercuri, 24 aprilie 2013, 13:35

      copiii de la Dance World nu fac si pictura, traforaj, patinaj artistic sau chineza la nivel avansat (scuze, chinezule :) )

      Thumb up 0 Thumb down 2

      Răspunde
      • miercuri, 24 aprilie 2013, 15:12

        Dap, am inteles. Imi cer scuze daca am jignit pe cineva cu acel comentariu. Stiu doar cazuri in care copiii au fost siliti sa faca 11434 de chestii de performanta pe langa scoala. Si daca primeau o nota mai mica de 9 era prapad…

        Thumb up 0 Thumb down 2

        Răspunde
        • miercuri, 24 aprilie 2013, 16:28

          Dar eu cu D-nul Spanac m-am mai conversat in particular si i-am explicat cum sta treaba cu Dance World. Da, e munca multa pentru copii, multe ore pe zi de antrenament, insa acolo se simt ei bine. Da, eu suport cheltuielile pentru drumurile casa-sala de antrenament sau sala de spectacole (unori chiar in fiecare zi, 7 zile din 7, atunci cand pregatesc un concurs), deplasarile la concursurile nationale si internationale de dans, costumele, recuzita, ciupicii de dans, care sunt consumabile, casa, masa si altele. Pai cine altcineva? Eu ma simt impacat pentru ca o sustin in ceea ce-i place. Dupa mai mult de 4 ani de zile de dans, nu mai e un moft. E altceva. E doar pasiune!

          Thumb up 0 Thumb down 1

          Răspunde
  34. miercuri, 24 aprilie 2013, 16:39

    […] părinţi greşesc aplicând violenţa prin bună credinţă (Chinezu). In secolul vitezei, foarte mulţi părinţi au impresia că dacă-şi îndrumă copilul către […]

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  35. miercuri, 24 aprilie 2013, 18:13

    Eu mi-as fi dorit ca ai mei sa fi „investit” in mine. Nu ma refer doar la bani, ci si la timp si interes.

    Mi-am dorit sa fac un sport. A variat pe parcurs numele lui, dar tot ce am primit de la ai mei au fost ranjete si rautati la adresa faptului ca nu-s facuta pentru asa ceva.

    Cand eram la gradi am incasat mistouri pentru ca am poftit la gimnastica ritmica – „asta se face mare, nu mai incape ea prin cerc”. Apoi tenis si mi-au taiat-o ca e scump, iar eu am doar talentu’ de a trimite „bombe” in plop si de a crapa capete la cat de tare lovesc mingea aia cand ii chinui si-i tarai in parc sa schimbam trei mingi. Apoi in liceu baschet si mama mi-a zis ca ii vine sa faca pe ea de ras daca eu visez la asa ceva la inaltimea mea. De 1.65 metri, deci da, au avut dreptate de fiecare data. Prea mare pentru gimnastica, prea mica pentru baschet.

    As fi vrut lectii de pian. Bineinteles, am primit mistouri legate de urechea mea muzicala lipsa. Ca asa-s eu, intr-o ureche.

    Mi-a placut matematica la nebunie. Am ajuns sa iau premiul II la o olimpiada judeteana in scoala generala. Ca s-o intamplat sa intrebe in clasa „E olimpiada saptamana viitoare. Cine vrea sa mearga?” Si dupa aia dracu’ s-o ocupat. Conceptul de pregatire cu un profesor imi era strain. Habar nu stiam ca exista asa ceva.

    Eram mica si proasta. Si cu niste parinti prea putin preocupati de ce e dincolo de sa am cea mai mare medie din clasa. De pasat daca eu chiar stiu de notele alea nu le-a pasat vreodata. Desi nu s-au abtinut vreodata in particular de la mistouri de fiecare data cand scoteam cate o perla pe care n-ar fi trebuit sa o scot daca le-as fi meritat 100%. Dar de fata cu altii trebuiau sa se laude ca iau mereu premiul intai. Si in cei doi ani in care nu s-a intamplat asta sa se planga ca am fost nedreptatita.

    Mi-am dorit mai mult pentru anul urmator, dar am primit mistouri pentru ca n-am fost in stare sa-mi tin gura si am lasat-o moarta. In clasa a X-a si a XI-a m-am descurcat excelent la mate. Geometria in spatiu si analiza matematica mi-au placut la nebunie.

    In ciuda faptului ca ai mei mi-au tot pus bete in roate, imi faceau scandal ca stau noaptea tarziu sa lucrez la mate si la fizica, uneori imi luau becu’ si au ajuns si sa vina la liceu sa i se planga dirigului ca nu ma odihnesc destul, ca voi nu vedeti ce cearcane are copilu’ asta, ca ce dracu’ ne face nebuna de sport la baschet ca in juma de an mi-am busit glezna si degetul mic de la mana (ahem, sa fim seriosi, au fost atat de ingrijorati pentru degetul meu incat a trebuit sa trec cu nesimtire peste ei ca sa obtin o trimitere de la medicul de familie la ortopedie), ca am slabit, etc…

    Dar chestia e ca oricum am inceput sa prind incredere atunci. Chiar le-am spus alor mei ca vreau sa fac meditatii.

    Si ei au fost de acord. Super, cat de tare! Pe dracu’! Pentru ca meditatiile s-au dovedit a fi pregatire de bac impreuna cu alti trei copchii care erau total in plop. Asa ca i-am zis profei ca eu de fapt vreau altceva, vreau olimpiada si profa mi-a zis ca ea nu face altceva, dar poate sa-mi recomande o colega, ai mei s-au enervat ca am vorbit eu direct cu profa si „i-am facut de ras”. Nici nu s-a pus problema de pregatire pentru olimpiada.

    Asa ca serios ca daca sunt copii care simt ca le e furata copilaria, vreau sa fac schimb cu ei. Pentru ca toata viata mi-am dorit sa-mi fie „furata” copilaria in felul asta.

    Thumb up 16 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 25 aprilie 2013, 06:58

      Of… Cand aud povesti de astea ma gandesc mereu ca mi-ar fi foarte greu sa nu explodez in fata unor astfel de parinti. Imi pare tare rau ca ai trecut prin asa ceva. Tare rau… Nu mai stiu ce sa zic…

      Thumb up 1 Thumb down 3

      Răspunde
  36. miercuri, 24 aprilie 2013, 22:34

    Aş vrea să public şi eu acest articol pe blogul meu la categoria „Să învăţăm de la alţi părinţi”. Voi scrie numele autorului şi site-ul şi voi posta şi link către acest articol.Se poate?

    Thumb up 1 Thumb down 2

    Răspunde
  37. joi, 25 aprilie 2013, 10:36

    Cristian, sunt de acord cu opinia centrala a articolului tau.

    Uneori, din prea multa dragoste, facem mai mult rau, decat bine.

    Pe de alta parte, consider ca cel mai bun cadou pe care il poate face un parinte copilului sau (eu am o fetita de 3 anisori), nu e o garsoniera, masina sau alte chestii de genul acesta, CI e EDUCATIA. Daca aceasta e corespunzatoare, toate celelalte le poate obtine singur.

    Am si scris recent o postare pe acest subiect pe alinbaiescu.ro – primul Blog personal despre Asigurari & Business din Romania.

    http://alinbaiescu.ro/asigurari/evenimentul-momentului-comentat-si-ultra-comentat/blestemul-parintilor-pentru-copiii-studiosi/

    Thumb up 2 Thumb down 3

    Răspunde
  38. joi, 25 aprilie 2013, 13:28

    […] Articolul acesta vorbește despre investirea în copii, în copiii proprii, nu în alții. După ce l-am citit, n-am […]

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  39. joi, 25 aprilie 2013, 21:22

    Excelenta idee de articol.

    Cred ca pana la urma adevarul e undeva la mijloc.

    Ai mei nu m-au dus la sport, tot pe ideea ca ma lovesc, ca nu am nevoie etc. Am ajuns sa fac karate (visul vietii mele) de la 23 de ani. Acum, la 34 de ani am inceput sa fac inot cum trebuie. Inotam eu, dar totalmente pe langa tehnica aia corecta.

    Imi doresc sa fi avut o copilarie ‘marcata’ de plimbatul la un sport sau vreun ‘talent’.

    In alta ordine de idei, copilul are nevoie de prezenta ta, ca parinte. Sunt multi parinti care nu isi vad copilul decat prin weekend, ca au un program infernal de munca si ala micu e mereu plecat la diverse.

    Noi am planificat deja ca, pe cand vom avea puradel, sa mearga la inot (ta-su e cu ideea) si la karate (ghici cine are ideea). Normal, va merge sa vada ce si cum si, daca nu ii place, e liber sa aleaga orice altceva. Vom investi banii aia pana la urma sa isi ocupe timpul si cu altceva decat scoala. De noi se va satura, ambii avem business de acasa, deci nu se va pune problema sa nu fie cu noi.

    Cred ca moderatia e buna. Mi-ar placea sa stiu ca are pruncul ceva activitati ce-i plac si-l educa, decat sa-l tin numai in casa.

    PS: o alta chestie pe care noi o consideram importanta, este sa calatoreasca. O va face cu noi, singur, nu conteaza. Isi va deschide mintea si va avea amintiri pe o viata.

    Thumb up 4 Thumb down 1

    Răspunde
  40. Ada
    vineri, 26 aprilie 2013, 14:41

    Poate si continuarea prunciei pe sistemul „ce e comod parintilor pe termen scurt, nu ce e bine copilului”: tarc si stat pe spate cu suzeta, nu luat in brate si interactionat (ca se invata si dup’aia nu mai scapi de el); carucior si apoi trotineta, nu dus de mana si alergat/ jucat cu el (pai sa stea acolo, doar n-o sa alerg dupa el); desene si dus cat mai devreme la gradinita (sa-l oboseasca acolo, sa manance si sa se culce dup-aia acasa), ca eu nu mai pot sta dupa el. Nu toti, unii. Si cand se adauga si competitia aia a povestilor de pe marginea terenului de joaca…

    Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde
  41. sâmbătă, 27 aprilie 2013, 00:00

    […] a deschis o discuție excelentă la el pe blog prin articolul său, atât de interesantă încât aș dori să vă provoc și aici la câteva […]

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  42. duminică, 28 aprilie 2013, 11:09

    […] Pana data viitoare, va las cu pozele de la conferinta si cu doua articole minunate: Cristi mic (link) si Cristi (link) […]

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  43. luni, 13 mai 2013, 00:06

    Pe aia cu investitul nu cred ca am prea auzit-o, dar pe cea cu sacrificii da, iar asta e si adevarata. Multi parintii, ca si tine, se sacrifica pentru a le oferi tot ce au mai bun, copiiilor lor sau pentru a le oferi, ceea ce ei nu or avut: educatie, dragoste parinteasca, sfaturi parintesti, sprijin moral si financiar si multe altele.

    Intr-adevar sunt sacrificii, dar multi parinti o fac pentru copilul sau copiii lor, fiindca pana la urma asta-i rolul de parinte… pana sa ajungi parinte, oarecum tu esti prioritatea, insa dupa ce apare prichindelu, trebuie sa cedezi toate prioritatile lui, asa cum au facut si parintii tai, pana sa apari. Vorbesc la modul general, sa nu se inteleaga gresti, ca ma refer la tine.

    Si mai sunt multi parinti, care nu cred ca sunt constienti ca se exprima bine, insa intentia lor este una buna, nu o zic cu rau.

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  44. Andra
    duminică, 26 mai 2013, 23:16

    111111

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  45. marți, 28 mai 2013, 07:57

    Am zis intr-un comentariu anterior ca uneori nu am fost complet de acord cu parerile tale si pe urma am zis ca firesc e sa imi expun opinia si can Nu te aplaud, nu numai cand o fac, ca sa dau un pic de pertinenta aplauzelor mele, nu de alta, dar nu le ofer toata ziua buna ziua.
    Asa incat ma explic. Personal cred ca lucrile sunt un pic mai gri aici, apropo de investirea in copii. Cred cu putere in “est modus in rebus”, pe romaneste ca in tot trebuie sa fie o masura. Nu e ok sa epuizezi un copil cu program de la 8 la 7 seara. dar e ok sa il implici si in activitati extrascolare. Nu am copii, dar ma dau desteapta. A implica un copil in cat mai multe si diverse activitati , l-ar putea ajuta sa isi gaseasca un drum. Unii au talent intr-o directie, cu cat il descoperi mai devreme, cu atat il poti indruma mai simplu si mai fructuos. Nu ca sa obtii tu ceva, ci pentru a-i mari sansa la fericire, la realizare, prin realizare inseamnand ca intelege care e locul lui in lumea asta si care e rostul cu care a fost lasat in ea. Stiu, e un procent mic de fericiti de genul asta.
    Am citit nu stiu pe unde ca Einstein a fost corigent la matematica sau la o alta materie exacta. Si tot geniale sunt ideile/teoriile lui. De acord, dar daca se investea in el si mai mult in copilarie, unde ar fi putut ajunge?

    Pe scurt, copilul merita sa isi caute potentialul. Tu il ajuti. Nu cu exagerare, dar indarjit. Nu merge asta, dar cu cealalta cum o fi? Ai sanse reale sa ii fie de folos ajutorul asta mai tarziu.
    Inchei aici, sper ca nu am dat cu bata in balta. Cred ca lucrurile trebuie facute cu echilibru, atat.

    Thumb up 3 Thumb down 1

    Răspunde
  46. sâmbătă, 29 iunie 2013, 15:08

    Eu le multumesc parintilor ca au facut eforturi pe vremea lui Ceausescu sa ma inscrie la gradinita germana, continuand apoi cu meditatii (o sedinta de 2 ore pe saptamana) in scoala generala. Mi-a fost usor sa continui si acum lucrez la o mare firma, pe departamentul de clienti germani. De asemenea faceam arte martiale in weekend (eu le-am cerut) si ma duceam cu mare bucurie. Acest sport mi-a dat incredere in mine, pentru ca inainte eram foarte timida – ca sa nu mai vorbim de dezvoltarea fizica. Cu toate astea aveam timp berechet sa ma joc. Deci, moderatia este cheia.

    Thumb up 1 Thumb down 1

    Răspunde
  47. Tralala
    marți, 30 iulie 2013, 11:12

    Articolul m-a amuzat teribil. Am o fetita de 3 ani si sunt 100% de acord cu tine.
    Mi-am amitit de o discutie la care am asistat in parc. O mama se sfatuia cu o prietena despre directia in care ar trebui sa-l indrume pe fiu-sau. Prietena, nazalizand un pic, ca doar asa vorbeste toata lumea buna, ii explica importanta limbii germane si, mai ales, a chinezei. In fine, isi asuma niste afirmatii pe care le auzisem si eu la stirile PRO TV cu cateva zile in urma. M-am distrat copios cand, cu mucii curgandu-i pe barbie, la propriu, a venit in fuga viitor potir al stiintei, care alerga de nebun prin parc nestiind ce chinuri il asteapta…
    Din intamplare sau nu, vorbesc trei limbi de circulatie internationala. Tot ce am facut pe plan profesional pana acum s-a datorat acestui fapt, dar una am invatat-o de la TV si m-am perfectionat la un master dupa ce am implinit 22 de ani, a doua am invatat-o in generala si liceu, iar a treia am studiat-o incepand cu clasa a 11 si am perfectionat-o la facultate. Intr-adevar, pentru engleza a trebuit sa iau 2 ore suplimentare pe saptamana timp de doi ani.
    Nu am de gand sa o fortez pe fetita mea sa invete de mica tot felul de aiureli. Bineinteles, o sa o ajut la teme si o sa incerc sa completez lacunele, dar principala investitie pe care o sa o fac in ea este DRAGOSTEA MEA si TIMPUL MEU. Asta au investit si parintii mei in mine…

    Thumb up 3 Thumb down 1

    Răspunde
  48. Lili
    duminică, 9 noiembrie 2014, 16:03

    Eu am un baiat de 3o de ani care este foarte bine, acum, pe meritul si mintea lui. Adica fara pile si interventii. Am avut si eu contributia mea ca parinte; a facut 8 ani de engleza in particular si pregatire in clasa a 8 a, pentru capacitate. Nu a mai avut nevoie de alte meditatii. Din clasa a treia, pana in a sasea, a mers la karate, nu mai tin minte de care stil anume. Ii placea dar 2 antrenamente pe saptamana erau destul de solicitante si profa de romana m-a acuzat ca-l extenuez si de aceea copilul nu poate performa pentru olimpiada de romana (sic ! ). A fost pasionat de navomodelism si a performat atat cat ne-au ingaduit resursele materiale si circumstantiale. Privind inapoi ma gandesc ca ar fi devenit un adevarat proiectant de nave daca as fi stiut sa-l indrept spre aceasta meserie. Am fost langa el mereu pentru a-l supraveghea, discret, pentru a afla nevoile lui si pentru a-i oferi ajutorul daca era cazul si daca-l cerea. Nu am vrut sa plec in strainatate, pentru un job mai bine platit, pentru a nu-l vaduvi de afectiunea parinteasca necesara echilibrului emotional. Consider ca un copil are nevoie de parinti si de afectiunea lor, dar are nevoie si de ore de joaca si se poate juca si lucrand in domeniul care-l pasioneaza. Mi-aduc aminte ca atunci cand lucra la navomodelele lui nu stia cand trece timpul si nu era obosit niciodata. Este si acesta un indiciu.

    Thumb up 2 Thumb down 1

    Răspunde
  49. vineri, 30 ianuarie 2015, 11:07

    […] copilului vostru. Pentru că, nu-i aşa, nu v-aţi căznit degeaba să 1. îl aduceţi pe lume 2. să investiţi atâta în el. Acuma, ca în orice afacere, trebuie să vă scoateţi […]

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  50. sâmbătă, 31 ianuarie 2015, 11:09

    Invatatoarea lui fiu-meu le-a dat un test copiilor intr-o zi, i-a pus sa scrie de ce se teme fiecare… A constatat ca multi se temeau de faptul ca parintii ii cearta daca iau note mici. Cu alte cuvinte, se temeau de dezamagirea provocata parintilor. L-am intrebat pe-al meu ce a scris, cu inima stransa, ca e cam zvapaiat si are partea lui de dojeni in fiecare zi. Mi-a spus ca a scris ca se teme de inaltime, paianjeni si intuneric. Mda, m-am bucurat sa aflu cat se teme de mustruluiala parintilor.
    Uneori copiii incearca sa-i multumeasca pe parinti, in ciuda lucrurilor care nu le plac. Este o mare dovada de dragoste, iar parintele poate fi extrem de multumit, dar asta este o dovada de egoism. In final ne miram cum pot fi copiii, la varste atat de mici, atat de stresati incat sa aiba nevoie de un specialist pentru a rezolva problema. Eu cred ca, indiferent ce visam sa devina copiii nostri, trebuie sa ii includem si pe ei in aceste decizii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  51. vineri, 20 martie 2015, 06:59

    […] Căci toți părinții își iubesc copiii. Doar că unii înțeleg să îi iubească ”investind” în ei. Alții pregătindu-i la modul realist pentru viață. Alții protejându-i poate mult […]

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
  52. bunicuta
    duminică, 29 martie 2015, 02:55

    am un pian de vinzare fetita mea a lucrat pe el 8 ani a fost premiata a fos aplaudata, a fos foarte apreciata din toate punctele de vedere.la un moment dat a fost nevoita sa renunte la pian din cauza unor probleme de sanatate .a fost foarte ambitioasa si sa indreptat spre limba engleza. acum a terminat o facultate in anglia si este foarte bine. doresc sa vind pianul din lipsa de spatiu .desi lam cumparat foarte scump eu il dau foarte ieftin. sunati la nr. 0721845320.multumesc

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  53. joi, 30 iulie 2015, 08:54

    […] copilul să fie singur, să se descurce prin forțe proprii (fără să tot o bagi pe aia cu investiția în el). Să îl pregătești pentru acel moment când, deși va rămâne pentru totdeauna pruncul tău, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  54. danielaz
    marți, 4 august 2015, 13:17

    Acum am vazut articolul, si sunt putin uimita de vehementa autorului. Sunt chiar curioasa daca are copii. Ai lui proprii si personali si pe care sa-i plimbe la joaca si atat. Eu am o fetita de 7,5 ani si vreau sa-i spun autorului ca sunt copii care chiar isi doresc activitatile astea. Fetita mea merge la inot de la 4.5 ani si desi are doar 22kg ( cam putin ptr varsta ei ) a fost solicitata ptr inot de performanta, . Face engleza la un club al copiilor si din toamna vrea franceza. Telefonul mobil nu mai are secrete ptr ea, la fel tableta si calculatorul. De ce? Ptr ca au fost in indemana ei si nu i le-am interzis. Stam la bloc, dar au fost zile cand am iesit si de 3ori/zi la plimbare. Asa ca se poate. Eu investesc in viitorul copilului meu si consider ca rasplata este succesul ei in viata. Fericirea ei va fi rasplata mea.
    Mi s-a parut nedocumentat si rautacios articolul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • miercuri, 5 august 2015, 08:12

      Autorul are 3 copii. Proprii si personali. Scrie chiar in debutul articolului. Mi se pare nedocumentat comentariul tau.

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
  55. Mihaela
    sâmbătă, 29 august 2015, 17:44

    Sunt usor contrariata de acest articol. Nu spun ca il dezaprob, nu sunt de acord cu termenul de „investitie” raportat la copii. Totusi…. Am un baiat de 14 ani. de la 4 ani jumatate face qwan qi do.. De ce? pentru ca era foarte energic si ne-am gandit la un sport. Altceva nu am gasit si dupa prima ora de proba…. nu l-am mai putut opri. A fost dragoste laprima vedere.
    La 5 ani ne-am gandit sa incercam putina engleza. O prietena cu un rar talent pedagogic, care nici nu era profesoara dar era mama celui mai bun prieten venea o data pe saptamana si petreceau timp impreuna. Se jucau pur si simplu si a invatat sa citeasca in engleza inainte de a invata in romana. Pe la 8 ani, observand ca are o frica bolnava de apa am incercat sa-l imprietenim cu ea prin lectii de inot. Nu a fost cu voie la inceput dar i-a placut. Intre timp doar s-a jucat iar noi i-am fost mereu alaturi, am petrecut mult timp cu el incercand sa fim parinti si prieteni in acelasi timp. Ce vreau sa zic este ca nu sunt de acord sa incarci copilul cu zeci de activitati dar trebuie sa-i dai sansa sa aleaga sa faca ce-i place.De ex. baiatul meu a mai facut sporadic pictura (ii placea la un moment dat sa deseneze dar dupa un an la clubul copiilor i-a trecut) chiar si dansuri, tot cu o prietena care l-a ajutat sa invete sa se miste. A facut si un an de handbal dar insistenta profesorului sa se mute la un licei sportiv dintr-a cincea l-a lecuit. A mers in tabere si excursii de mic pentru ca i-a placut si a vrut. Totusi un copil fara un scop, cu prea mult timp liber si cu PREA multa libertate nu va sti ce sa faca cu ele si e posibil sa rataceasca drumul. Nu vreau sa-i controlez timpul in totalitate dar trebuie sa inteleaga ca are si el niste indatoriri si una dintre ele este sa invete, sa fie educat. Acum este in clasa a 8-a si trebuie sa suplimentam putin pregatirea, are niste aspiratii cam inalte, el nu eu, in consecinta are nevoie de putin ajutor. Asta nu inseamna ca il exploatam ca sa-l scoatem la vanzare. Vrem doar sa ne asiguram ca are sansa la viitorul pe care si-l doreste. Copiii dvs nu au nici o activitate?

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 31 august 2015, 09:02

      E foarte bine ce zici. Si ce faci :) Eu ma refer la acei părinți pentru care calendarul copilului este ca un ceaslov :)) Evident ca trebuie activități extrașcolare și de hobby. Doar că excesul mi se pare groaznic. Atât :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  56. anca
    joi, 3 septembrie 2015, 23:24

    Articolul mi se pare foarte pertinent. Ce nu mi se par pertinent, este tonul defensiv al celor mai multe comentarii. Nu zice nimeni sa nu-i faci copilului cunostinta cu nshpe activitati…. ci numai sa nu i le pui pe masa pe toate odata, ascunzandu-te dupa ratiuni fals justicate de portretul parintelui care ii ofera copilului TOT, asteptand in schimb binecunoscutul pahar cu apa!
    Dragi parinti care incercati sa contracarati sentimentul pe care l-ati avut uitandu-va in oglinda desenata asa de frumos de articolul acesta, relaxati-va un pic, si apoi veti vedea daca intr-adevar degetul este indreptat spre voi. Nevoia de a va apara, pentru ca asta este feelingul pe care l-am avut, nu mi se pare justificata…. omul vorbeste despre indecentul ‘prea mult’ ascuns sub umbrela de good parenting.
    Trei am si eu! Sunt inca mici si ma intreb mereu ce si cum sa fac in asa fel incat sa le fie bine. Fiecare copil are propriul mod de a-ti arata cand bagajul e prea greu de dus, sau cand ii dispare bucuria de a-l duce…. treaba ta e sa-l auzi!

    Thumb up 1 Thumb down 3

    Răspunde
    • vineri, 4 septembrie 2015, 08:24

      Colega, să ne trăiască treimile, ca să zic așa! :)) Îmi pare că ai sintetizat perfect ce am vrut să spun cu acest text. Și îți mulțumesc pentru asta :)

      Thumb up 0 Thumb down 1

      Răspunde
      • anca
        sâmbătă, 19 septembrie 2015, 22:40

        Imi pare rau ca l-am citit asa de tarziu fata de momentul publicarii… dar cum subiectul e actual…. imi pastrez vehementa :) si sa ne traiasca frumos zic si eu !

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  57. Vilhelm
    duminică, 4 octombrie 2015, 09:10

    Excelent articol

    Și eu am doi copii. Trebuie să recunoaștem că și copiii ne învață, învățăm din greșeli.
    Cu copiii mai mici poate nu repetăm greșelile pe care le facem la primul copil.
    Și eu am căzut în aceasta capcana.
    Copilul meu cel mare făcea tenis, pian și șah în același timp.
    Pe de alta parte sportul nu este un lucru rău.
    Marea majoritate a „investițiilor ” de care vorbiți sunt în mișcare.
    Copiii sunt înscriși la diverse activități sportive. Ceea ce nu e rău.
    Alternativa care ar fi. Să stea la televizor sau la tableta.
    Și da, e un fapt real acela ca nici părinții nu petrec foarte mult timp în parc cu copiii.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  58. Dana
    duminică, 4 octombrie 2015, 13:35

    Mmm, da şi nu. Să nu uităm că trăim timpurile în care ambii părinţi au o şi o altă slujbă şi, oricât şi-ar dori, nu pot sta în timpul săptămânii decât cel mult 3-4 ore zilnic cu copiii lor (plus orele de somn). Iar ziua are 24 de ore. Minus 9-10 ore de somn, minus 4-5 ore de şcoală sau grădiniţă, rezultă nişte ore libere zilnic pe care copiii de azi le-ar petrece, cel mai probabil în faţa calculatorului. Fiindcă asta înseamnă azi „copilărie”, nicidecum să joace şotron în faţa blocului sau să alerge după vreo minge în spatele lui ori să meargă vara la scăldat şi iarna la săniuş cu alţi copii de vârsta lor. Decât să-l laşi să zacă 3-4 ore zilnic în faţa calculatorului, a telefonului inteligent sau a televizorului, mai bine-l trimiţi o oră la înot sau la fotbal sau la balet sau la pictură etc, fireşte, cu voia sa şi adecvat personalităţii lui. Adică nu chinui un copil cu lecţii de balet, dacă el ar prefera fotbalul. Şi da, toate astea costă. Şi nu cred că devii un părinte rău plătind pentru ele. Dar totul ţine de măsură, de echilibru . Orice e benefic, poate deveni nociv dacă se-ntrece măsura.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  59. Gabriela Maalouf
    luni, 5 octombrie 2015, 11:59

    Dupa vreo 2 ani si un pic, comentez si eu…:))) oricum subiectul este inca de actualitate. Împlinirea parintilor prin copii este o afacere riscanta! Folosesc cuvantul afacere, pt a fi in trend-ul investitional al parintilor. Copiii trebuie sprijiniti cu incredere, pe drumul care doar ei il pot simti ca potrivit sufletului, destinului lor, caci sunt copiii zilei de maine, zi pe care nici macar in vis nu o putem cunoaste, spunea Khalil Gibran, in Profetul. Iti dau doua link-uri, de la doua articole scrise de mine, unul despre copiii zilei de maine si altul despre acest ” sacrificiu”, care nu se mai dezlipeste de buzele unora.
    http://www.totuldespremame.ro/vocea-ta/vocea-ta-copiii-vostri-nu-sunt-ai-vostri
    http://www.totuldespremame.ro/vocea-ta/vocea-ta-sacrifica-te-daruieste
    PS Ai fost genial la Webstock! Felicitari!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  60. Dragos
    luni, 5 octombrie 2015, 19:35

    Sustin si cred cu tarie ca un copil nu este pentru a-ţi îndeplini visele tale sau să fie ceea ce tu nu ai putut fi. S-a născut pentru a fi el. Lasă-l să zboare şi să viseze pentru a ajunge să fie fericit pentru ceea ce este el însuşi.
    Si ca tata incerc sau cred eu, fac tot posibilul si imposibilul pentru a-i oferi baiatului meu tot ce e mai bun de la dragoste, sprijin, timp petrecut alaturi de el pana la partea materiala. A se observa ca in varful „piramidei” sta asezata dragostea si timpul petrecut alaturi de copilul meu. Copilul meu are nevoie de mine si mai putin de cadouri; are nevoie de un tata care sa-l asculte si caruia sa-i spuna framantarile lui, gandurile lui.
    Acesta cred eu ca este o parte din portretul unui tata perfect.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  61. miercuri, 7 octombrie 2015, 11:05

    Felicitari pentru articol.
    Dupa parerea mea investitia care se cere este in noi ca parinti.
    Copii vin perfecti pe lume si noi ii stricam ca si parinti.

    Investitia tre sa o facem noi parintii in dezvoltare personala, in cursuri de parenting, carti peste carti si etc.

    Apoi putem avea pretentia ca avem ceva de transmis.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  62. joi, 8 octombrie 2015, 13:13

    […] primit  asta pe facebook , de la articolul asta. Initial am citit pe diagonala , am decis ca omul e prost ( habar n-am daca e prost sau nu , doar […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • tizul
      miercuri, 14 octombrie 2015, 09:03

      Astia, revoltatii, numarati pana la zece, respirati adanc, si rugati pe cineva sa va explice ce scrie omul asta.
      Deci.
      Cum vad eu treaba.
      Depinde ce scala de valori folosesti.
      Cand tu esti sclavagit astfel incat din intreaga zi iti mai ramane somnul si maxim 2 ore pentru toaletare si furajare si-i doresti acelasi viitor copilului, nu fa copil. Nu produce un nou sclav. Parerea mea.
      Am amic cu 2 facultati, facute pe bune, care, constatand ca si-a amanetat intreaga viata unei corporatii, s-o calificat macaragiu si, in 3 ani, a ajuns sa castige cat 2-3 corporatisti, lucrand 10 ore pe zi, asta daca punem si timpul pierdut cu transportul la si de la.
      Am amic medic ce si-a vandut cabinetul, care merea grozav dar care ii furase intreaga viata, Iar acum face agricultura prin Oltenia, aprovizionand cu legume amicii ramasi in capitala.
      Amandoi spun acelasi lucru:
      Avantajul actual nu este neaparat castigul banesc ci faptul ca simt ca au din nou o viata.
      Copiii lor se joaca afara, cu alti copii, Da, bat mingea la terenul de fotbal sau trag cu prastia si arcul, cu toate ca au, ca orice copil din familie ne-paupera, smartfon, tableta, wtf. Se poate asta, fiindca locuiesc la sat, unul in marginea Bucurestiului, unul in curul Olteniei.
      Complicat, dar se poate scapa din capcana ce-ti fura intreaga viata. Repet- parerea mea.

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
  63. gelu dragancea
    marți, 13 octombrie 2015, 18:10

    Haideti sa nu mai investim.Sa ii lasam de capul lor,sa stea toata ziua cu capul in calculator,telefon,tableta si alti androizi.Cand au peste 20 de ani sa ne intrebe:Tati noi ce facem in viata? Sau sa ne traga si cate o bataie sa ne ia si pensia aia mica pe care o avem. Hai sa ne facem si noi tigani. Dupa cum ai scris nu pot sa zic decat ca esi un mare imbecil.Un tata a 4 copii!!!

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • tizul
      miercuri, 14 octombrie 2015, 09:08

      :))))) Gelule, ia-o de la capat si expica-ne ce-are tiganul, pensia si androidul in comun.
      Dar, mai intai, roaga unul din copii sa-ti explice ce scrie acia. Daca tu ai inteles-o p-aia cu lasatul de capul lor…

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
  64. MINODORA
    vineri, 16 octombrie 2015, 16:22

    Daca ar exista o singura varianta din toate cele expuse, demna in a va creste copiii si ati urma-o lumea ar deveni foarte urata. Voi parintii sunteti rodul unor concepte diferite despre viata si tocmai acest lucru va conduce la modelarea unor indivizi care sa fie foarte interesanti tocmai pentru ca nu exista sablon in cresterea lor.
    Personal sunt pentru sintagma sa-i oferi copilului tot ce-ti poti permite dar sa-i si ceri pe masura varstei, respectiv sa- si aleaga domenii in care sa fie activ tocmai ca la un moment dat sa poata fi si el parinte.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  65. l
    vineri, 23 octombrie 2015, 14:01

    Nu stiu daca ceea ce scriu eu acum ar ajuta pe alt parinte, scriu doar ca opinie diferita de ceea ce am vazut in jur. Noi am emigrat cand fata mea avea 12 ani, numai usor nu a fost. Dar ea si-a construit viata ei, s-a dezvoltat ca individual f bine, surprinzator chiar mai bine ca mine si barbatul meu. Ma gandesc acum la ‘investitia’ facuta in educatia ei. Nu a fost o ‘investitie’ la care asteptam un return, au fost niste caramizi pe care le-am asezat cu truda ca ea sa le poata folosi mai departe. Un fel de fundatie pe care sa-si cladeasca viitorul. Cateva limbi straine, comunicare, negociere, nimic extravagant, doar ceea ce noi toti folosim in viata de zi cu zi. Acum are 19 ani si e pe piciorusele ei. Ma bucur pt ea! Si….DA! Sunt tare mandra de ceea ce a devenit!

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  66. vineri, 26 februarie 2016, 16:50

    Un articol bun de citit de orice parinte….

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *