09.12.2016

Eh, mai păţeşti şi de astea în blogosferă

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Adică eu anunţ ieri că am lansat blogdecafea.ro, iar lumea a reacţionat foarte bine, adică în primele minute după ce am dat pe twitter anunţul am primit vreo 30 de RT. Imediat după acest anunţ, numai ce văd tweetul de mai jos dat de Viorel Copolovici. Fără mention, fireşte, că doar aşa e bărbăteşte.

copolovici cacat

E de prisos să vă spun că nu i-am făcut nimic niciodată omului ăsta, nu i-am zis niciodată nimic ceva rău. Ba chiar a fost la el la restaurant, l-am recomandat altora. În fine.

M-am întristat un pic. Dar nu mult. Maximum 12 secunde. Şi apoi mi-am propus să îmi treacă. Pentru că mie, spre deosebire de alţii, chiar îmi iese ce îmi propun. 

Partea bună când se întâmplă de astea este că îţi dai seama ce prost eşti când nu asculţi ce îţi spun vreo 14 oameni despre caracterul unui om. Şi tu te încăpăţânezi să crezi că atâta vreme cât tu eşti corect cu el o să fie şi el corect cu tine.

Bleah.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Am lansat blogdecafea.ro. Mulţumim că deja îl gustaţi :)

Cât de mândri sunteţi de oraşul în care locuiţi şi de ce?

41 comentarii

  1. sâmbătă, 30 martie 2013, 14:00

    Asta este atitudinea pe care o recunosc şi din cearta pe care a avut-o cu Novac şi Metropotam. A fost un circ complet atunci şi mi-am spus că lucrurile pe care le-am auzit şi aflat despre el sutn adevărate. Acum, na, au mai făcut şi alţii remarci ironice despre treaba cu blogul de cafea, dar de la ironie şi până aici parcă este un drum lung. Pana mea, asta nici glumă nu poate fi considerată…

    Thumb up 4 Thumb down 1

    Răspunde
    • sâmbătă, 30 martie 2013, 14:07

      Poate ca in unele culturi si de unele caractere asta poate fi considerata gluma. Eu cred ca mi-am pierdut simtul umorului sau ceva.

      Thumb up 4 Thumb down 0

      Răspunde
  2. sâmbătă, 30 martie 2013, 14:03

    nea kopel’s, ai dat-o rău în bară… serios… me disappointed :(

    Thumb up 4 Thumb down 2

    Răspunde
    • sâmbătă, 30 martie 2013, 14:10

      Stai linistit ca oricum nu ii pasa. Eram buni doar cand mergeam la el la restaurant sa mancam. In rest suntem doar de aia buni de luat la misto. Bleah.

      Thumb up 3 Thumb down 1

      Răspunde
      • sâmbătă, 30 martie 2013, 14:13

        După cum am recomandat şi pe Facebook, banii se pot cheltui şi în altă parte :)

        Thumb up 3 Thumb down 2

        Răspunde
  3. sâmbătă, 30 martie 2013, 14:07

    şi mie îmi place să cred că oamenii sunt buni şi corecţi. singurul bai e că majoritatea se încăpăţânează să îmi demonstreze contrariul.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  4. sâmbătă, 30 martie 2013, 14:17

    Ce urât!
    Dar, totuși, de ce întreabă? E curios dacă poate lua el domeniul ăla ca să continue în mod oficial ceea ce a început la MasterChef?

    Thumb up 5 Thumb down 0

    Răspunde
    • sâmbătă, 30 martie 2013, 14:18

      Te rog eu nu intra in logica asta a lui Copolovici. Fa-o pentru mine, nu pentru el. Merci.

      Thumb up 2 Thumb down 0

      Răspunde
    • sâmbătă, 30 martie 2013, 14:20

      Irina, touche! :))

      Thumb up 2 Thumb down 0

      Răspunde
    • sâmbătă, 30 martie 2013, 14:22

      Bine că a pus virgula aia înainte de „sau”!
      … că tot vorbea de că*at.

      Thumb up 2 Thumb down 0

      Răspunde
    • Horia Stoica
      duminică, 31 martie 2013, 01:16

      asta m-am intrebat si io… vrea omu’ sa-si promoveze afacerea pe domeniul ala? :))

      Thumb up 3 Thumb down 0

      Răspunde
  5. copo
    sâmbătă, 30 martie 2013, 14:24

    Complet eronat :))) tweetul meu nu avea absolut nicio legătură cu ce ai lansat tu ieri. Dacă tu o poți face în vreun fel și poți să o și demonstrezi, eu sunt dispus să te cred. A se consemna că mențiunea mea nu a avut absolut nicio legătură și nu a făcut în niciun fel trimitere la activitatea ta online. La cât balast e pe Twiitter, poate ar fi bine să mai decantăm din zgomot… Avem o vârstă ;) again: nicio treabă. Spori.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 2 Thumb down 7

    Răspunde
    • sâmbătă, 30 martie 2013, 14:25

      Nu te cred. Nu te mai cred. Ramane cum am stabilit. Ne vedem fiecare de ale noastre. Cu spori.

      Thumb up 5 Thumb down 0

      Răspunde
  6. sâmbătă, 30 martie 2013, 14:28

    Chinezule chiar nu merita sa te consumi sau sa te agiti pentru o fiinta ca el , eu zic sa iti vezi de treaba si sa mergi inainte si tu DOMNULE COPOLOVICI „OFTICA-TE CAT INCA E LEGAL” :)) :D :)

    Thumb up 3 Thumb down 0

    Răspunde
  7. copo
    sâmbătă, 30 martie 2013, 14:30

    cum vrei tu :)

    Thumb up 0 Thumb down 1

    Răspunde
    • sâmbătă, 30 martie 2013, 14:35

      Nu cum vreau eu , ci cum vrei tu ramane stabilit doar de catre tine :)) eu zic mai bine sa iti cauti de treaba :)) ca observ ca nu prea ai de treaba eu zic sa te duci sa inregistrezi blogdecacat.ro sa vedem ce iti iese :)))

      Thumb up 2 Thumb down 1

      Răspunde
      • copo
        sâmbătă, 30 martie 2013, 14:40

        Acest răspuns îi era adresat lui Cristian, autorul articolului. O zi bună.

        Thumb up 0 Thumb down 1

        Răspunde
  8. sâmbătă, 30 martie 2013, 14:33

    Cred că nu trebuia băgat în seamă, beneficiază de gratuit publicitate. De multe ori ignorarea înseamnă mai mult decât o palmă virtuală.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  9. sâmbătă, 30 martie 2013, 14:35

    urât. la ce i-o folosi, nu ştiu! dar urât…

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  10. sâmbătă, 30 martie 2013, 14:44

    Urat , foarte urat , cu o astfel de atitudine Romania se duce in jos :((

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  11. sâmbătă, 30 martie 2013, 15:32

    Dar Copolovici a mai avut reacții din astea și cu alte ocazii. În principiu, cred că e din cauza invidiei dar poate și oboseala de vineri seara are un rol…

    Oricum, succes cu blogdecafea.ro, eu știam de el de la Alexandra. Îmi place cafeaua, îl voi urmări și-l voi critica dacă e cazul :)

    Thumb up 5 Thumb down 0

    Răspunde
  12. sâmbătă, 30 martie 2013, 16:43

    Și eu știam de la Alexandra că ați lansat blog de cafea.
    Ba chiar am scris înaintea voastră pe blog că veți participa la Coffee Lovers Event [bine după am șters și după ce ați scris voi am rescris și eu :)))]
    Oricum sunt client fidel la cafea și fotografie.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  13. sâmbătă, 30 martie 2013, 17:29

    Nu ma asteptam la o astfel de reactie din partea lui sau din partea oricui. Cu ce i-ar deranja un proiect

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  14. sâmbătă, 30 martie 2013, 17:35

    nu se poate lua, deoarece e cu diacritice în cĂcat…
    din păcate, da, există și asemenea oameni.

    Thumb up 3 Thumb down 0

    Răspunde
  15. sâmbătă, 30 martie 2013, 18:50

    Probabil invidia pe unii îi macină amarnic și atunci încep să înproște că na , le e rău , foarte rău .

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  16. sâmbătă, 30 martie 2013, 20:45

    Nu-l cunosc pe acest domn.
    S-a făcut cu ceva remarcat, de-l bagi în seamă, Cristi?
    E a enşpea oară când îţi spun că unii te atacă doar ca să le faci reclamă rostindu-le numele. Acum e a enşpea plus una oară…

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  17. sâmbătă, 30 martie 2013, 21:32

    sunt surprins, tipu era chiar ok pana la acest moment nefericit, l-am urmarit cu totii si ne-a placut LiveLog, acum nu cred ca e deloc fair ce a facut ..

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  18. sâmbătă, 30 martie 2013, 22:37

    băi dar ce răi sunteți, bloggerilor ! Are omul o poftă, și-o exprimă liber și voi îl judecați în loc să-l serviți! sau vrea să-și branduiască afacerea ?

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  19. sâmbătă, 30 martie 2013, 23:15

    Cred ca sunt singurul care nu vede un atac la adresa lui Chinezu, ci doar o constatare la nivel de ansamblu.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • Horia Stoica
      duminică, 31 martie 2013, 01:21

      Nici io nu vad un atac la adresa lui Chinezu (oricum, nu ar veni el sa ni se planga noua, cred ca e mare destul sa reactioneze la atacuri). Io vad doar o gluma proasta, si sincer, i-as fi raspuns cu o gluma la fel de „aromata” : „noi nu am luat domeniul ala ca nu promovam asa ceva,ia-l tu pentru urmatorul tau restaurant”. end of story
      Si atunci din reactia omului am fi vazut daca a fost o gluma cat de bun degustator de „domeniu” e. Iar daca nu a fost o gluma, domeniul e liber :))

      Thumb up 2 Thumb down 0

      Răspunde
    • duminică, 31 martie 2013, 09:55

      Vezi gresit. Am o rugaminte la tine: te rog sa nu iti mai promovezi aici linkuri care nu au nici o legatura cu subiectul. Merci de intelegere.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • marți, 2 aprilie 2013, 15:19

        Scuze, a fost o eroare (autocomplete). Te rog sa modifici.

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  20. Marius C.
    duminică, 31 martie 2013, 07:39

    Care e numele restaurantului acestui domn? Sunt interesat…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. duminică, 31 martie 2013, 07:56

    Daca nu ma insel si nu cred ca ma insel, Copolovici este acum pe undeva prin Brazilia mai exact in Bahia. Cand el este cunoscut si are deja ceva al lui nu inteleg ce l-a apucat sa zica si sa faca asemenea chestie ca sa nu spun altfel. Ma rog, unii chiar nu pot fi intelesi. Sa fie nevoia de atentie?

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  22. duminică, 31 martie 2013, 09:56

    Sunt sigur ca vi s-a intamplat sa fiti intelesi gresit. Nu ma pricep la afisarile pe tweeter, posibil sa Copolovici sa nu fi facut acest gest cu referire la blogdecafea ?!
    Stiu, este foarte greu sa fii inteles in asemenea cazuri, cand ai deja o eticheta pe spate, cand esti recidivist in asemenea gesturi.
    Am zis si io, n-am dat cu paru’.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
    • duminică, 31 martie 2013, 10:01

      Ar trebui sa ma cunosti mai bine si sa stii ca nu as fi scris asta daca nu era 100% sigur ca asa a fost. Spre deosebire de altii, eu nu mananc cacat.

      Thumb up 2 Thumb down 0

      Răspunde
  23. duminică, 31 martie 2013, 20:54

    […] Chinezu ne da un exemplu de lipsa de caracter. Trist, dar […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  24. duminică, 31 martie 2013, 22:14

    A, da…si eu cred la fel ca Max ca dorea publicitate pe seama ta.
    Omul are un restaurant?
    Pai la ce-i trece prin cap, mie mi-ar fi frica sa intru acolo, darmite sa si servesc ceva.Poate-si asezoneaza mancarurile dupa poftele proprii

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  25. copolovici dot ro (despre) FB
    sâmbătă, 21 decembrie 2013, 19:50

    Pentru mine nu este nici o surpriză. Cunosc ‘omul’ de când a văzut lumina zilei. Poate că a venit vremea ca lumea să cunoască adevarul despre acest individ și cum a decis să-și trateze familia: un adevăr pe care el și noua lui … ‘flame’ fac eforturi susținute să îl țină sub tăcere. Blogul lui este îmbâcsit de articole mizerabile și ‘comentarii’ din partea unor ‘cititori’ pe care și le scrie singur în mare parte. De îndată ce apare o opinie diferită, va fi etichetată drept ‘spam’.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *