05.12.2016

Domestic este un film cu şi despre animalele oameni

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Rar mi se întâmplă aşa ceva. Adică să îmi găsesc cu greu cuvinte să descriu senzaţia pe care mi-a lăsat-o un film. Rar de tot. Dar uite că exact asta mi se întâmplă în cazul filmului „Domestic”. Pe care l-am văzut aseară. Şi care mi-a rămas în minte şi în coracon într-un mod ciudat. Pe alocuri enervant, pe alocuri foarte plăcut, pe alocuri ridicându-mi sprânceana. Dacă ar fi să fac o paralelă cu berea (ştiţi deja că sunt un mare, mare fan al acestei splendide licori), unde gustul remanent este teribil de important, ei bine, „Domestic” este unul din puţinele filme văzute în ultima vreme care are un gust remanent grozav. Care te incită, te invită să îl înţelegi mai bine, te cheamă să mai iei o gură, ca să zic aşa.

domestic-poster

În primul rând aş vrea să apreciez şmecheria de promovare. Mă rog, nu ştiu dacă toţi au căzut în plasa în care am căzut eu (în sensul bun o zic, mi-a plăcut faza) cu filmul promovat cu animăluţe şi povestiri simpatice din partea unor vedete precum Paula, de am crezut că e o comedioară uşoară, aşa pentru o seara relaxată. Şmecheria cu promovarea despre care vă spuneam? „Domestic” exact asta este, o comedioară uşoară, aşa pentru o seara relaxată. Doar că mult mai mult de atât…

Râzi mult în timpul acestui film. Şi râzi pentru că scenariul este foarte bun. Teoriile cu călătoriile prin timp şi cu „Shakespeare e român” sunt savuroase puse în gura personajului lui Gheorghe Ifrim, care joacă excepţional rolul unui ghiolban gherţoistic la modul imperator de cartier cu niscaiva izbucniri coraconistice :)), motiv pentru care brusc mi-a crescut respectul pentru el ca actor.

Râzi pentru că actorii au intrat excelent în pielea personajelor şi îţi transmit senzaţia că totul se întâmplă în faţa ta, natural şi firesc, precum viaţa. Doar că nu e aşa. Spre exemplu, scena cu tata, mama şi fata care discută despre găină – una excelentă, trasă dintr-o mişcare – a avut 35 de duble. Repet, 35 de duble. O scenă care durează vreo 10 minute sau ceva.

Râzi pentru că este filmat foarte bine şi de multe ori râzi doar la anumite cadre, nu mai trebuie vorbe. Spre exemplu la drumul lor cu taxiul către adăpostul de câini, filmat simplu, dar de mare efect.

Râzi, dar uneori nu e râsul tău. Pentru că cea mai mare parte a filmul se întâmplă sub semnul teribil al morţii fetiţei de 12 ani. Care te apasă constant şi pe care, alături de ceilalţi actori, încerci să o înţelegi şi să o pui în context. Drama familiei rupte de această tragedie este una înfiorătoare… Nu ştiu dacă asta a fost intenţia regizorului, dar eu unul am făcut o legătură între fetiţa care moare şi faptul că această fetiţă este singura din tot filmul care a vărsat sânge. Nu vă spun mai multe, căci stric feng shuiul.

Excelentă şi recurenţa visului cu Lidia. Care este o abrambureală din care, care spectator, poţi înţelege ce vrei tu să înţelegi sau poţi să dai din umeri şi să ţi se rupă. Dar tocmai de aceea este atât de apetisantă chestiunea :D

Jos pălăria pentru toţi copii care au jucat în film. Au fost minunaţi! Cu o bulină roşie în plus pentru Ariadna Titieni şi pentru Dan Hurduc, doi actori excepţionali.

Scena de la genericul de final este splendidă. Căci în ea avem 6 personaje: 3 bărbaţi, un câine, o pisică şi un canar. Între toate cele 6 se creează conexiuni, adică pisica se uită la canar, câinele la pisică, oamenii discută între ei, unuia îi e frică de câine, adică toate cele 6 fiinţe sunt conectate într-un mod de mare angajament. Iar pentru cele 3 personaje oameni, animalul fiecăruie funcţionează ca un avatar perfect: Nelu (Gheorghe Ifrim) este papagalul perfect, Toni (Sergiu Costache, şi el mi-a plăcut foarte tare) este categoric tipul câinelui de pripas, iar domnul Lazăr (Adrian Titieni) este pisica care se strecoară agale prin viaţă şi care cade mereu în picioare.

Cos-Aelenei-1.Domestic_photo (Medium)

Cum nu prea sunt eu genul cinefil la modul absolut, am auzit înainte câte ceva despre Adrian Sitaru (regizorul, scenaristul şi o ţâră compozitor). Dar, după acest film, clar mi-a intrat masiv la coracon. Căci presupun că aţi înţeles din cele spuse mai sus, mi-a plăcut foarte tare filmul. Şi vă recomand cu căldură să mergeţi să îl vedeţi.

Domestic este un film cu animale, dar despre oameni. Domestic este un film cu animale sălbatice, dar despre oameni domestici. Domestic este un film cu animale domestice, dar despre oameni sălbatici. Domestic este un film cu şi despre animalele oameni.

Au mai scris despre film: Somnul Sony Ruxa, Eva, Delia, George Hari, Cristina, (cu o excelentă perspectivă asupra campaniei de promovare a filmului), Blog de bere (despre berea „oficială” a filmului :D), Nebuloasa, Elena, Hoinaru, Alina, Monica.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Trupa byron concertează wireless pe 23 martie la Teatrul de Artă Bucureşti

Serenitatea forţată a celor de la RFI

2 comentarii

  1. miercuri, 20 martie 2013, 11:41

    domnul sony, nu ruxa :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *