Mda, am ratat campania asta…

„Dacă se întâmplă cumva ca Zenyth Pharmaceuticals să ceară alte daune, fie ele şi de 2 lei, atunci voi fi primul care voi declanşa o mişcare pe care o  voi intitula generic “Nu ne place ColonHelp”. Şi aş vrea să văd cum o să mă dea cineva în judecată pentru că îmi exercit dreptul fundamental să nu îmi placă ceva fără să fiu dator să dau explicaţii cuiva.”

Aşa ziceam pe 19 decembrie 2012, când scriam despre catastrofa de PR pe care şi-au plătit-o singuri cei de la Zenyth Pharmaceuticals – căci, în esenţă, exact asta este – când au decis să atace în isntanţă un blogger pentru că a criticat produsul lor. Repet, a criticat. Adică nu a înjurat, nu a spurcat, şi-a spus doar părerea. Cu argumente. În fine. Catastrofal.

Ei bine, spun că am ratat campania pe care aş fi declanşat-o cu „Nu ne place ColonHelp” pentru că Zenyth a pierdut procesul. Iar eu, recte, am pierdut ocazia de a da drumul acestei campanii care – trust me – ar fi făcut istorie… Căci trag nădejde că celor de la Zenyth le-a cam ajuns să şi-o tot fure la greu pe banii lor şi nu vor merge înainte cu auto-faultarea asta. Asta, desigur, în cazul în care le place asta, moment în care toţi trebuie să ne retragem spăşiţi, căci fiecare are plăcerea pe care o are.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

25 thoughts on “Mda, am ratat campania asta…”

  1. Citeam articolul catre care ai dat link, in care se explica mai pe larg cum s-au desfasurat lucrurile. Primul comentariu de la articolul asta se referea la faptul ca tinerii din ziua de azi cred ca le stiu pe toate, stiu doar cum sa injure, etc…
    1) Oare nu suntem exact ceea ce ati vrut sa fim, daca e asa? A cui e vina? Cine trebuia sa asigure educatia?
    2) Inteleg ca o companie foarte mare are interese enorme. Vorbim de bani multi. Dar daca produsul pe care il folosesc mi se pare un jeg, atunci o sa spun tare si raspicat ca e un jeg? De ce? pentru ca e dreptul meu sa am o parere si nu ma intereseaza pe mine ca pierzi bani. Pe mine ma intereseaza sa-mi oferi ceea ce promiti. Daca nu oferi ceea ce promiti, din punctul meu de vedere poti sa dai si faliment.Si nu e vina mea sau a altora ci e vina ta! Pentru ca minti, minti, minti !
    3) Am o voce. Si vreau ca vocea mea sa fie auzita. Deranjam? C’est la vie! Multumeste-ma si n-o sa am decat cuvinte de lauda.Altfel care-i problema? Te deranjeaza adevarul? Sunt sigur ca te deranjeaza pentru ca pierzi bani. Si poate deja vi se pare normal ca lumea sa fie proasta si sa taca.Politicienii ne trateaza asa de foarte mult timp.
    Dar asta nu inseamna ca o sa inghitim in sec si o sa fim cuminti si linistiti doar ca voi sa faceti bani prin orice mijloace si indiferent de consecinte!
    NU UITATI ! O companie exista atat timp cat exista clienti! NU invers.
    Am 22 de ani, fac parte din acei tineri la care se referea autorul comentariului despre care vorbesc.
    Ciudat, nu ma simt deloc asa cum ma descrie.Ar trebui?

    1. Nu e chiar asa simplu. Cand spui x este un jeg de produs, atunci e vorba de o denigrare, si in cazul asta iti trebe si niste argumente. In cazul despre care vorbim exprimarea tipului a fost foarte decenta si ok, ramanand in sfera exprimarii parerii personale. Si ,,x este un jeg de produs” este exprimarea unei pareri personale, dar tonul o duce in defaimare. E ca si cum compania in loc sa spuna ,,este dreptul dvstra sa nu preferati produsul nostru” sa se exprime ,,sunteti un retardat ca nu va place produsul nostru”. E si chestie de ton, cred eu!

      1. Bineinteles ca e nevoie de argumente cand iti exprimi parerea. Parerea nu e pentru ca e.Ea se bazeaza pe anumite intamplari, experiente,etc.Trebuie sa ai argumente altfel parerea ta e nula.
        Si nu stiu daca e vorba de ton. Pot sa zic ca imi place Samsung sau ca nu-mi place Samsung, sau Nokia, sau Borsec, sau Cola sau orice. Fiecare cu preferintele lui. Pot sa fiu decent si sa zic doar ca-mi place sau nu.E strict treaba mea
        Dar cand vorbim despre un produs care iti poate afecta sanatatea, cred ca fiecare are dreptul sa fie mai vehement. In functie de situatie, exprimarea e o consecinta.
        Daca eu sau vreun apropiat de al meu patim ceva din cauza unui produs, nu pot sa zic „Ah, am stat 3 zile internat in spital.Nu-mi mai place produsul X. N-o sa-l mai cumpar”.
        Sau daca cineva imi vinde un produs care nu ma ajuta cu nimic, nu pot sa ma vindec doar cu Placebo. Sau daca ma vindec cu Placebo, nu vreau sa fiu aburit de vreo companie sa platesc un nimic.
        Despre asta e vorba.
        Si inca ceva. Daca produsul de la ColonHelp era ok, de ce lupta s-a dus in afirmatii? Puteau sa vina si sa demonstreze „Uite ca produsul e dar de la Dumnezeu”. Dar nu…”A fost denigrat produsul, pierdem bani”… Ok, daca era doar un atac fara fundament, nu-si mai bateau capul cu asta. In schimb vin si zic „Shhht!!! Noi suntem ditamai compania! Sa vezi ce-ti facem!!” Ce inseamna asta?
        Ca probabil tipul avea dreptate.
        E dreptul meu sa-mi spun parerea despre un produs atat timp cat il platesc. Restul persoanelor pot trece informatia prin filtrul proprii gandiri.Corect?

  2. Ce faza tare. Eu abia acum, am aflat ce e cu nebunia de peste tot cu Colon Help. Adica pana acum am crezut ca e o campanie de reclama, pentru ca prea scriau toti bloggeri despre ea (mai ales pe Twiiter). Si ma miram cu ce naiba a venit compania de a convins atatia bloggeri sa le faca reclama. Acum, la tine, cand am vazut ca si tu scrii de ColonHelp, zic, ba, da-o naiba, ia sa vedem ce naiba e cu astia … si sa aflu ca e reclama negativa, dar ma rog, fara detalii, tot reclama e :)

  3. n’au ajuns sa atace bloggerul, ca n’au aflat cine e, fiindca, de fapt, despre asta a fost vorba in cerere: sa le spuna wordpress identitatea bloggerului. cererea le’a fost respinsa ca nefondata.
    is foarte pentru libertatea de expresie, dar sa fie asumata, cu nume si prenume, ma’ntelegi..
    in fine, nu cred ca CH trece prin vreo catastrofa de PR. cred ca ar trece, insa, daca ar fi obligati – prin instanta, de exemplu! – sa probeze, cu studii medicale, beneficiile pe care pretind, in reclame si pe site, ca le’ar avea produsul lor.

  4. Just, PR-ul s-a făcut de cacao, dar n-am înţeles de ce firma a mers până la capăt cu prostia. Cineva, acolo, nu gândeşte. Te pomeneşti că vor face recurs! Oricum, firma n-are nicio şansă.
    Stai pe aproape că nu se ştie, s-ar putea să-ţi ofere ocazia pe care o aşteptai!

  5. So we are all entitled to our opinions and yet you delete my comment pointing out that your company Blogal promotes a product which claims to help prevent cancer. Some would call that hypocrisy.

      1. Do you not think it irresponsible to promote a product which – like Colon Help – makes claims for which it provides no evidence? There should be no place for any of these woo merchants in civilised society. Still, money is money…

  6. Legat de ceea ce ai pierdut, sunt sigur ca ti se vor mai oferi ocazii asemanatoare.
    Totusi, din punctul meu de vedere, pozitia statornica a Automatic Inc. de a nu dezvalui datele personale ale posesorului site-ului insulaindoielii.wordpress.com mi se pare demna de aprecieri.
    Cat despre catastrofa de PR… As tinde spre tabara ruxei, caci nu consider ca aceasta campanie negativa ar atinge piata tinta a produsului. Zic si eu.

  7. Pingback: PR de criză: ColonHelp, Wordpress şi bloggerul anonim | printreranduri.eu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.