Zilele trecute vă provocam să discutăm despre posibilitatea introducerii studiului social media în şcoli. Interesantă discuţie s-a iscat acolo, multe păreri, multe idei faine. Susţineam atunci că, din punctul meu de vedere, ar avea logică astfel de cursuri pentru că, astfel, copiii ar învăţa mai multe inclusiv despre cum să identifice pericolele pe care internetul le conţine şi cum să se apere de ele. În mare, cam asta este ceea ce propune şi organizaţia Salvaţi Copiii, adică un Ghid şcolar pentru utilizarea în siguranţă a Internetului. Am văzut doar ce îşi propune organizaţia la nivel teoretic, de plan editorial, dacă vreţi, şi sună ok, adică are cam tot ce ar trebui să conţină un astfel de ghid. La nivel teoretic, repet, căci este un aspect foarte important „traducerea” teoreticului în plan practic şi pe limba copiilor şi a cadrelor didactice. Oricu, salut clar această iniţiativă şi mă angajez să o susţin atâta cât mă lasă umilele mele forţe.
Hai să punem un pic în perspectivă toată chestiunea. Adică de ce ar fi nevoie de un astfel de ghid? În primul rând – iar această este opinia mea tristă, dar acerbă – mulţi părinţi ratează fenomenal relaţia cu copilul lor. Punct. Lasă că nu ştie cum să gestioneze partea cu internetul, eu vorbesc aici despre relaţia părinte-copil din toate punctele de vedere. Căci atunci când aceasta de bază nu merge nu are nici un rost să te aştepţi ca discuţia despre ce şi cât are voie pe internet să aibă vreo valoare. Trist. Îngrozitor de trist. Dar adevărat. Îngrozitor de adevărat.
Aşa că, în lipsa părinţilor prea ocupaţi cu a nu fi părinţi pentru copiii lor, ceva trebuie făcut. Aşa că un astfel de ghid este o variantă de lucru. Nu perfect, nu exhaustivă, nu soluţie universală. Dar este important că se face ceva. Iar eu voi fi mereu de partea celor care încearcă să facă ceva, nu doar să vorbească despre ce nu ar trebui să facă alţii.
Încă ceva: aş vrea să înţeleagă toată lumea că eu cred că internetul aduce muuuuult mai mult bine decât rău. Şi că orice încercare de a demoniza internetul mi se pare stupidă, ca să nu zic nefericită. Aşa cum orice lucru care ne ajută are şi aspectele sale negative, aşa şi internetul le are pe ale sale. Trebuie să fim atenţi la ele şi să acţionăm pe cale de consecinţă. Nu să o dăm în ghiolbănisme de astea gen „interzicem internetul” sau ceva.
Hai să vă dau şi câteva statistici. Oferite tot de Salvaţi Copiii. Studiu efectuat pe un eşantion de 600 de copii cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani plus unul din părinţii lor, în perioada iulie – septembrie 2012, tehnica folosită fiind cea a chestionarului autoaplicat. Nu comentez datele, îmi pare că sunt elecvente aşa singurele.
Ce spun copiii
Vârsta medie la care copiii încep să utilizeze internetul este de 9 ani.
65% dintre copii accesează internetul de pe tabletă sau de pe mobil – creştere uriaşă de la 17% în 2011.
90% dintre copii sunt prezenţi pe cel puţin o reţea socială (creştere de la 47% anul trecut), din aceştia 87% fiind utilizatori de facebook.
Poza în care se distinge clar faţa copilului este principala informaţie pe care copii o furnizează pe reţelele sociale (75% din totalul celor chestionaţi), apoi numele şcolii unde învaţă (70%), numele de familie (65%) şi vârsta corectă (54%).
51% dintre copii au profilul privat, 21% parţial privat şi 21% public.
52% dintre copii declară că au fost jigniţi sau deranjaţi în 2012, 31% declarând că acest lucru s-a întâmplat online.
43% dintre copii au văzut imagini cu caracter sexual, dintre care 70% spun că le-au văzut pe internet.
29% dintre copii spun că s-a întâmplat să nu mănânce sau să nu doarmă pentru ca au vrut să stea pe internet.
58% dintre copii spun că au încercat să stea mai puţin pe internet, dar nu au reuşit.
53% dintre copii spun că încearcă să îşi facă prieteni noi pe internet; 57% au adăugat ca prieteni persoane pe care nu le-au văzut niciodată.
14% dintre părinţi afirmă că folosesc un serviciu care limitează timpul pe care copilul îl petrece pe net.
21% dintre părinţi utilizează programe de control parental.
20% dintre părinţi ştiu că fiul sau fiica lor s-a întâlnit cu o persoană pe care a cunoscut-o pe internet.
19% dintre părinţi afirmă că fiul sau fiica lor a văzut imagini sexuale pe internet.
34% dintre părinţi sunt îngrijoraţi cu privire la ce accesează copilul lor pe internet.
77% dintre părinţi afirmă că vorbesc cu copiii despre ce fac aceştia pe internet.
79% dintre părinţi afirmă că odraselele lor au voie să folosească mesageria instant, 70% că au voie să descarce muzică, 76% că li se permite oricând să se uite la clipuri pe internet, 73% că au voie să aibă un profil propriu pe reţelele sociale.
Astăzi este Safer Internet Day 2013. Aşa că vă urez săvă bucuraţi cât mai mult de binefacerile internetului, iar cele rele să se ducă pe apa googleului :)
25 thoughts on “Chintesenţa zilei: despre siguranţa copiilor pe internet”
Păcat că nu se face nici o referire la mediul din care provin acei 600 de copii
Am plecat mai repede de la eveniment, nu am putut sta pana la sfarsit sa intreb asta. Dar o sa le dau mail. Pentru ca da, ai dreptate, este o informatie importanta ca sa intelegem mai bine ce si cum.
Aștept :D
@Daniel Rus: Mă îndoiesc profund de faptul că 65% dintre copiii de la sat au idee despre tabletă. Sau că 65% dintre copiii din urban, au internet pe mobil.
@Chinezu: Nu interzicem internetul, dar suntem mai atenți la ce fac cei mici pe internet (Microsoft Family Safety e o soluție excelentă pentru asta).
Cât despre tableta sau smartphone-ul celui mic… Să fim serioși. Cred că nu-și plătește singur abonamentul de date, nu?
Și mai mult decât atât, cred că Salvați Copiii ar trebui să facă lobby chiar la sursă: Site-urile de socializare care permit chestia asta (toate). Ar trebui ca cei ce declară că nu au 18 ani să aibă acces limitat la anumite funcții, cred eu.
Și mai mult de atât, posibilitatea de a raporta fețele de copii și promovarea intensă a acestei funcții. Dacă stai să te gândești, oricum Facebook nu câștigă de pe segmentul 13-18.
Au aparut, am vazut, fel si fel de softuri care limiteaza accesul la internet.
Partea proasta este ca nimeni nu le utilizeaza, si atunci copilul, cu sufletul sau pur si inocent, o arde porno pe internet, mai ales cand reclamele catre pagini cu continut explicit sunt peste tot.
Este o problema, dar este la parinti :) Exista posibilitatea de control sau de limitare a accesului dar nu se practica.
Cristi, la noi în Moldova, se pare că pericolul nu este atît de proeminent. În primul rînd pentru că foarte puţini copii au acces la net şi în al doilea rînd pentru că acei care au deja stau pe alături din cauza părinţilor avizi şi ei de net :D dar care nu-şi permit două device-uri în casă.
Şi doar o mică parte din copiii care au acces la net „îşi fac de cap” acolo. Un 10% din ei sunt, de altfel, foarte talentati în design sau blogging. Apropos de asta – mi-ai dat o idee foarte bună de post pe blog – copiii bloggeri. Merci :)
Unul din proiectele active pe blogul meu se numeste ” ce este internetul?” in acest moment sustin ca limitarea acesului la internet este cea mai mare greseala pe care o poate face un parinte. Genereaza lipsa de incredere, frustrari, incapacitate de a discerne. Atat timp cat programa acestor lectii sunt facute in baza unor statistici, ele vor fi o pierde de timp.
De acrod cu tine. Mai ales ca daca ai ajuns la nivelul de conflict cu copilul tau in care ii interzici accesul la internet e grav rau din punct de vedere al relatiei pe care o ai cu el. Plus ca nu intra pe net de pe acasa, dar intra de la scoala, de la colegi, de la un internet cafe, adica esti ca strutul care baga capul in pamant si crede ca nu il vede nimeni.
Buna, e un studiu reprezentativ pentru copiii din mediul urban. Seara faina!
Am mai intervenit pe tema asta la postul pe tema studiului SM in scoli.
Si zic si aici cam acelasi lucru: „53% dintre copii spun că încearcă să îşi facă prieteni noi pe internet; 57% au adăugat ca prieteni persoane pe care nu le-au văzut niciodată” este o tinta falsa (nu chestionez acuma cum s-a concoctat esantionul ala de 600 de copii). Copiii, spre deosebire de adulti, utilizeaza social networks preponderent pentru a comunica cu prieteni si colegi pe care ii stiu ‘din real’: „încearcă să îşi facă prieteni noi pe internet” – dar [preponderent] din grupul lor social extins sau, in cel mai rau caz, acrosind celebritati din zona lor de interes; „au adăugat ca prieteni persoane pe care nu le-au văzut niciodată” – dar e vorba [preponderent] de cele doua grupuri de mai sus, persoane din grupul lor social extins sau ‘celebritati’. In ambele cazuri, [preponderent] in situatii in care au prieteni sau ‘prieteni SM’ comuni.
Fireste, mai de zis ceva in acest context: atita vreme cit va exista un program european pe nume Safer Internet, care ofera granturi pentru a ‘securiza’ netul copiilor, tot atita vreme vor exista proiecte plutind in aceeasi si aceeasi paradigma protectionista, care vor atrage fonduri europene din care sa produca astfel de ghiduri – care deja exista, in toata Europa, in nenumarate variante. In tot acest timp, educatia media, alfabetizarea nu atit digitala cit multimodala, vor suferi – pentru ca oamenii aia care dau milioane de euro nu s-au pregatit sa dea coerent milioane de euro pentru asa ceva…
Bref: copiii trebuie ajutati sa se foloseasca [mai eficient] de media, pentru ca media a transformat deja lumea din jurul lor – NU sa fie, in primul si-n primul rind, invatati cum sa se fereasca de ea. Daca ar exista programe de educatie media din gradinita, ar fi cit se poate de firesc ca astfel de programe de initiere sa fie insotite de ‘instructiuni de protectie’. Asa insa, copiii se dedau la mediul digital aproape de unii singuri, invatind unii de la altii – si, dupa niste ani buni de bintuire prin online, se trezeste bunelu’ Safer Internet: ‘hei, ce faceti voi aicea, fumati?’… No brainer, really :>
Ca subiect distinct…
Cristian, zici ca „mulţi părinţi ratează fenomenal relaţia cu copilul lor” ca fiind principalul motiv pentru care ar fi nevoie de un astfel de ghid. Scuze, dar logica asta nu prea functioneaza… Ar functiona, partial, daca parintii cu pricina ar putea fi furnizorii principali de ‘instructaj pentru protectia muncii’ pe internet – dar acest lucru nu corespunde cu realitatea.
Si realitatea zice cam asa:
* relatiile intre parinti si copii au avut de suferit in toata istoria lumii, in societati in care unii sint timplari, altii agricultori si altii avocati; deficitul de timp petrecut ‘in familie’ este doar unul din multi, multi factori :)
* copiii isi doresc, firesc, tot [aproape] dintotdeauna, un spatiu securizat in care sa nu fie batuti la cap de parinti; aceleasi discutii s-au purtat si acum zeci de ani, atunci cind telefonul a devenit un bun de larg consum – si acelasi lucru se intimpla si acum, cu ajutorul internetului: mobilul cu acces internet (si, deci, acces pe SM) este instrumentul perfect prin care utilizatorul sau isi are asigurat un spatiu personal, cu o intimitate netulburata de (in primul rind) parinti – si anume cu atit mai mult cu cit parintii nu mai tin pasul nici cu conceptul de comunicare digitala, nici cu tehnologia care faciliteaza acest lucru…
* deci, nu-i nimic de facut, deci, pentru relatiile parinti-copii, urmind acest itinerariu [al ‘administrarii’ accesului la internet]; singura solutie este ca parintii sa tina pasul cu copiii – si comunicational si ‘tehnologic’ daca vrei :)
Dar asta e (din nou!) o alta discutie…
Eu ziceam de relatia parinte-copil in general. Faza cu internetul e doar o parte. Pai daca tu nu te intelegi cu copilul tau in orice inseamna relatie, cum sa prezinzi ca pti rezolva provocarea cu internetul?
Imi mentin categoric declaratia: multi parinti rateaza fenomenal relatia cu copiii lor. Eu am 3 copii si stiu cat este de important sa fii parinte pentru ei cu adevarat, nu sursa de certuri si de finante.
Apropo, ai copii? Intreb pentru ca stiu din experienta ca una intelegi cand esti parinte si alta cand nu ai experimentat acest sentiment extraordinar :)
Nu voiam ca interventia mea sa sune chiar asaa… :> Fireste ca “mulţi părinţi ratează fenomenal relaţia cu copilul lor”
este absolut corect si conform cu realitatea. Dar accesul la internet [in detrimentul timpului petrecut cu parintii, atunci cind e cazul] nu e nici o ‘cauza’, nici un ‘efect’, ci doar o ‘variabila independenta’ – ca sa ma exprim in consonanta cu tinta textului, raportul de cercetare :> Indiferent de relatia intre cei doi, grupul primar de socializare al copilului il include rareori si pe parinte (chiar si atunci cind tatal e o vedeta rock, chiar saptamina trecuta am avut la dispozitie, timp de 5 zile, un ‘studiu de caz’ de acest tip :>). Mai tii minte http://myparentsjoinedfacebook.com/ ? :)
Sigur, m-ai prins, n-am copii. Dar lucrez constant cu adolescenti – si exact asta mi se intimpla foarte frecvent: sint pus in situatia de ‘explica’ tot felul de parinti copiilor lor…
Salutare!
Studiul poate fi gasit la adresa http://sigur.info/docs/Studiu.pdf, cu date despre esantion si mediul de rezidenta. Esantionul a fost format din copii cu varste intre 7-17 ani (impliniti) si din parintii lor. Mediul luat in calcul a fost cel urban.
Pentru mai multe informatii puteti scrie la helpline@sigur.info
Multumim,
Ovidiu
Relatia parinte-copil este foarte importanta in educarea copiilor in materie de social media si alte activitati online. La fel de importanta este si cea dintre copil si profesor, pentru ca si profesorii au un impact major in educatie.
Totusi ramane in continuare o diferenta imensa intre cunostintele de online ale adultilor cu impact in viata copiilor si copii. De aceea s-a simtit nevoia unui astfel de ghid, pentru a informa adultii care la randul lor vor informa copii.
Rolul proiectului Sigur.info nu este sub nici o forma de a demoniza internetul ci are rolul de a informa, de a face lumea sa constientizeze ca Internetul este un spatiu unde sunt si bune si rele si ca situatiile virtuale ne pot afecta viata reala.
Cristi, iti multumim tare mult pentru articol si sustinere si cum intr-un singur comentariu nu se pot spune atat de multe, vrem doar sa precizam suntem deschisi discutiilor si sugestiilor :)
O zi frumoasa tuturor!
Buna Daniel
Studiul este reprezentativ pentru copiii din mediul urban. Mai multe informatii despre esantion si metodologie poti sa gasesti la adresa http://sigur.info/docs/Studiu.pdf
Am revazut datele cu privire la esantionare, dar cred ca +/-4% e optimist in conditiile date…
Unele intrebari reclama ‘lamuriri’ suplimentare (Daca ati raspuns ‘da’, atunci… etc.) si am avut discutia asta [via Monica Barbovschi] inca din 2010 – dar cum EU Kids Online e un mega-proiect, cu o retea extinsa la nivel european, astfel de interventii in structura chestionarului s-au pierdut, inevitabil, ‘pe drum’…:>
n= t² * p * (1-p) / e²
Lucian, nu stiu pe ce te bazezi cand spui ca o eroare de 4 procente, la un nivel de incredere de 95%, insa sunt sigur ca poti explica ce te face sa zici asta (nu de alta, dar si in populatii mai eterogene ca aceasta, datele tot pe acolo cad).
Unde aparea asta cu ‘nivel de incredere de 95%’ [ca factor relevant pentru o marja de eroare de 4%] ? :)
Ma bazez in principal pe marimea esantionului. Apoi mi-e un pic neclar cit de simplu a functionat ‘imperecherea’ copiilor dispusi sa raspunda la chestionar cu parintii lor dispusi sa raspunda la chestionar…
Dar toate astea, inclusiv daca marja de eroare e, de fapt, 3 sau 5%, sint un detaliu, totusi, nesemnificativ in the Big Scheme of Things :) Ce conteaza este ca avem, din nou, niste cifre, carora le lipsesc alte cifre explicative in spate ca sa intelegem mai exact ce se intimpla (vezi referirea mea mai sus la necesitatea de ‘lamuriri’ suplimentare (Daca ati raspuns ‘da’, atunci… etc.) sau explicatii intr-o alta forma. Pentru ca, daca nu merge cu date cantitative ca se scurtcircuiteaza modelul de chestionar, poate ca era de mers cu niscaiva interviuri, macar la aia 53% sau 57%, ca sa ne fie lucrurile mai clare.
Dar lucrurile NU sint mai clare. Drept care continuam sa discutam, pe tema asta, oarecum separat – unii punind pe masa date culese prin metode cantitative si altii cu date culese prin metode calitative. Nu e grav ca nu se prea inteleg unii cu altii – dar e grav ca iote ca sintem in 2013 si tot nu stim exact ‘ce se intimpla’…
Lucian, ca sa nu ne mai dam cu parerea despre volumul esantionului, ia te rog formula de mai sus si aplic-o. Ti-am pus nivelul de incredere pt. ca e foarte important pt. volumul esantionului, la un nivel de 99%, spre ex., esantionul era de cateva ori mai mare.
„Imperecherea” de care vorbesti a functionat de minune.
Cat despre un demers calitativ, asta e alta poveste.
OK, cu marja 4 merge 600, ‘cartea’ a fost respectata – deci scuze publice pentru ca m-am grabit, fara sa verific calculele, dupa ce ai pomenit de nivelul minimal de 95% (dar asta e iar o alta discutie, de ce 95% in conditiile in care ai minori repondenti la pachet cu proprii parinti – insa care nu intereseaza pe nimeni).
Ramine (pentru alta data si in alt loc!) acea ‘alta poveste’ – nu neaparat cu focus pe ‘demers calitativ’, cit pe ‘sa stim exact ce se intimpla’. Inainte ca Facebook (de pilda) sa depaseasca, in Romania, 6 milioane de utilizatori…
Pingback: La ce vârstă dăm pe mâna copiilor gadgeturi? • Chinezu
Mi-am propus sa ma intorc la post-ul asta dupa o saptamina, sa vad daca discutia a continuat, a evoluat, daca am avansat vreun pic catre ‘stim ce se intimpla’ – sau a ramas la dezbaterea (?) privind marimea esantionului… Eh…
Deci, link, deci: http://www.zephoria.org/thoughts/archives/2012/09/18/parenting-conversations.html
Pingback: La ce ne foloseşte un manual digital de mediu pentru elevii din şcoala generală? • Chinezu