30.09.2016

Victor Rebengiuc merită categoric "Medalia de onoare"

Abia în pauza asta de sărbători am reuşit să văd şi eu „Medalia de onoare„. Îmi stătea pe creier, zău, aşa că acum respir uşurat că l-am bifat vizual şi acustic, cum ar veni :)) Nu o să vă povestesc multe despre el, găsiţi la alţii mai pricepuţi (vezi mai jos) decât mine ce şi cum. Mai ales că a trecut deja muuuult de la lansarea filmului, aşa că ar fi culmea să mă apuc acum de nuş ce recenzii sau ceva..

Spun doar că filmul nu este unul care să te ridice pe culmi de plăcere, dar nici unul care să te facă să dai din picior nerăbdător să se termine. Dacă ar fi să îi dau o notă pe o scară de la 1 la 10 i-aş da cu mare drag un 8. Însă jocul lui Victor Rebengiuc este magistral. Face un rol de bătrânel enervant, limitat şi personificând un şablon uman întâlnit peste tot în România. Şi îl face la modul excepţional.

Scena finală, când erau aşezaţi toţi la masă, este una care m-a făcut să simt un ghem în stomac. Deşi Rebengiuc nu scoate nici o vorbă toată scena. Dar comunicarea non-verbală pe care o „dezlănţuie” este formidabilă. La un asemenea nivel încât nu numai că nu are rost să rostească ceva, dar chiar cred că orice cuvânt spus acolo ar fi stricat o scenă de o intensitate teribilă.

În final spun doar atât: nu mă întrebaţi de ce, dar tot filmul m-am gândit doar la faptul că votul unui cetăţean precum bătrânelul jucat de maestrul Rebengiuc are aceeaşi valoare ca votul meu…

Au scris mai bine decât mine despre film Andrei, Dragoş, Loredana, Ana, George, Elena, Rhetta, cinesseur.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cu voia dumneavoastră, cel mai prost film pe care l-am văzut în 2011 este…

Despre comunismul filmului Cloud Atlas

3 comentarii

  1. marți, 8 ianuarie 2013, 14:01

    Mie mi-a placut filmul per ansamblu. E exact tipul de film romanesc de dupa 2000. Alea aparent plictisitoare, fara inflorituri ori efecte. Dar atat de reale. Nimic exagerat, pur si simplu regasesti actiunea si personajele in viata de zi cu zi.

    Daca esti fan al filmelor de genul asta, sigur vei aprecia si Medalia de Onoare. Daca esti fan Avatar, n-are cum sa-ti placa asa ceva :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 8 ianuarie 2013, 14:25

      Adevarul este ca esti printre putinii oameni de pe planeta care pot sa scrie in aceeasi fraza Medalia de onoare si Avatar =))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. miercuri, 9 ianuarie 2013, 00:10

    Replica ii apartine unei amice, mare fana a filmelor romanesti. Dupa ea, Avatar e emblematic pentru kitchurile americane. Deci nu-s singurul :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *