27.09.2016

Părerea mea despre "Cheia" lui Simon Toyne (şi un pic despre întâlnirea cu autorul)

Recunosc din prima: am fost extrem de curios să văd cum Simon Toyne va continua ce a început cu „Sanctus„, carte care mi s-a părut o mare şmecherie. În sensul bun, desigur :) Aşa că am citit „Cheia” cu toată curiozitatea de care am fost capabil. Motiv pentru care am decis să vă spun în rândurile de mai jos cum mi s-a părut.

Pe scurt: trebuie citită dacă sunteţi amatorii genul şi dacă aţi citit „Sanctus” şi v-a plăcut.

Pe lung: aveţi mai jos.

După cum vă spuneam, „Sanctus” se termină într-un mare fel. Ceea ce, fireşte, a obligat autorul la o a doua parte a trilogiei în care să reuşească să ţină tonusul, ca să zic aşa, la modul corespunzător. Iar Simon a reuşit în cea mai mare măsură să facă asta în „Cheia„. Nu 100% pentru că este extrem de greu să mai scoţi din jobenul auctorial o trăznaie precum dezvăluirea identităţii Sacramentului, moment a primei cărţii în care – mărturisesc – am râs şi am zis „eşti dat dreaqu, măi Simoane!” :D Dar nici ce se întâmplă cu Liv pe finalul romanului nu e departe de acel moment, doar că nu e chiar ca în primul roman.

Ritmul este unul alert, care te ţin în priză, aşa că citeşti romanul cu lejeritate şi cu dorinţa de a întoarce pagina ca să vezi ce mai urmează. Iar stilul este unul cu care deja Simon ne-a obişuit, adică genul care deschide mai multe „uşi” către imaginarea a ceea ce s-ar putea întâmpla plecând de la ce abia sugerează el acolo, iar toate aceste „deshizături” se lipesc foarte bine către finalul romanului. Nu vă spun despre ce este vorba, puneţi mâna şi citiţi :D

Evident că trebuie să mă laud că am povestit un pic cu Simon când a fost în Bucureşti pentru a lansa „Cheia„. Căci am acceptat cu mare bucurie invitaţia Loredanei şi a lui Mario de la Editura ALL de a mă întâlni, alături de alţi bloggerii, cu autorul. Simon este foarte simpatic în realitate, cu vorba mereu la el. Aşa, printre altele, l-am întrebat cam cât ne-ar costa ca în viitorul roman să includă şi Transilvania ca unul din locurile în care ajung personajele, căci – suna argumentul meu – avem plăcuţele de la Tărtăria, care – ar putea scrie el acolo – sunt în străvechea limbă pe care o foloseşte el în carte? :D

 Despre cum li s-a părut cartea şi despre întâlnirea cu Simon, puteţi citi la Ruxa, Geo, Cristina, Diana, Constantin, Korina.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Breaking News: A ieşit albumuuuuuuuul!

Părerea mea despre "Nono", de Renata Carageani

Un comentariu

  1. vineri, 28 decembrie 2012, 09:58

    Si mie mi-a placut Sanctus foarte mult.
    N-am apucat sa citesc inca al doilea roman, Cheia, dar sta cuminte pe raft asteptandu-ma.

    Simon este un om de nota 10, la lansarea Sanctus-ului am avut deosebita placere sa stau cu el de vorba. Mi-a placut mult cum gandeste si ce perspectiva are.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *