Ar trebui să ştiţi despre mine că sunt printre acei extrem de puţini oameni de pe planetă care nu au nici o legătură cu dulciurile. Căci ciocolata, prăjiturile, fursecurile, bezelele, halvaua, rahatul, caramele, turta dulce, drajeurile şi tot ce mai ţine de această pleiadă de zaharuri şi zaharide (nu ştiu dacă folosesc bine termenul ăsta, dar îl las aşa cum a căzut :D) nu au nici o legătură cu mine. Pur şi simplu suntem din alte sfere, ca să nu zic alte universuri :D Vă spun toate acestea pentru că mi-e greu să înţeleg pofta pe care unii o simt când vorbesc, spre exemplu, despre ciocolată. Adică nu, nu mi-e greu, acum îmi dau seama. Probabil că aşa simt eu pentru bere, iar cei care nu au nici o treabă cu berea nu mă înţeleg nici ei de nici o culoare :D
Cum ştiu, însă, că mulţi dintre voi vă cam dedaţi la dulciuri, am zis să vă anunţ că apetenţa voastră pentru ciocolată (#băejtinebun, ce asociere de termeni am pleznit acilea :D) vă poate trimite în Elveţia. Căci am pus la cale cu partenerul Heidi Choco Club o preafrumoasă campanie, pardon, o preagustoasă campanie pentru bloggeri :))
Excursia de trei zile în Zurich (pfoai, ce experienţă…) este doar un premiu, cel mare, e drept. Şi ca să fie totul clar, să ştiţi că avem pentru voi şi o diurnă de blogger :D Căci mai avem premii pentru voi, după cum urmează:
– două fântâni de ciocolată (deci doi câştigători)
– două bucăţi de tastatură de ciocolată personalizată cu numele tău (ia imaginaţi-vă un pic cum o să arate :D)
– ciocolată personalizată Heidi
Găsiţi toate detaliile despre campanie şi despre premii (să vă uitaţi la detalierea premiilor, o să vă placă de foioioioi :D) pe BlogalInitiative.ro. Hai succes, dulcilor care sunteţi :D
12 thoughts on “Căutăm blogger pentru o excursie de trei zile în Zurich”
Oh boy!Oh boy! Candyyyy!
In sfarsit o campanie despre al carui produs am o parere foarte buna pe care vreau sa o impartasesc si pe blog :)
Ce vorbesti… Imi pareai mai mult genul de bere. Dar e bine si asa, astept sa vad ce scrii :D
:) N-ai avut nimic de bere in ultima vreme, ca si acela este un alt produs pentru a carui inventie ma inchin :)
E gata articolul, insa nu reusesc sa-l inscriu. Dupa ce am completat frumos si citet tot ce trebuie, imi scrie ca „Articolul trebuie sa existe pe blogul tau” si habar nu am cum sa-l pacalesc, sincer :)
Da un mail pe contact at blogalinitiative.ro sa vedem ce si cum. Merci. De rezolvat o rezolvam noi :)
Gata, s-a facut. Stii, eu cred in semne, iar semnul asta desi aparent este de rau augur, mie-mi poarta noroc :)
Noroc sa ai si tu!
Ai idee daca s-a rezolvat sau ce ar trebui sa fac eu pentru a reusi sa-l instru sau sa-mi fac user ?
Multumesc frumos!
Tastatură de ciocolată personalizată e gustare ?
Iarta-ma, dar nu am inteles intrebarea.
…adica vreau mai multa …ciocolata !:)
Pingback: Să vă recomand şi eu, din blogosferă « albert.alexasport