04.12.2016

Libidoul la electorat

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Una din surprizele plăcute de la Folk Alba a fost Costel Pătrăşcan. Bine, el nu cântă. Sau, mă rog, nu cântă la chitară sau la voce, ci la pix, cum ar veni :D Pentru că este un caricaturist de mare angajament, pe care îmi face plăcere că l-am cunoscut. Am râs la unele caricaturi pe care le-am văzut, m-am încruntat la altele. Dar la aproape nici una nu am rămas indiferent. Iar asta, cred, este esenţa a ceea ce face el. De altfel, l-am întrebat cât din ce face un caricaturist trebuie să ne amuze şi cât să ne pună pe gânduri. Răspunsul lui a fost „51% să te pună pe gânduri„. Fair enough, zic eu :)

I-am cumpărat cartea cu caricaturi „Libidoul la electorat„. Recunosc, mi-a făcut o reducere de vreo 30% faţă de preţul iniţial, iar eu nu refuz astfel de oportunităţi, fireşte :D Şi când mai vreau să fiu pus pe gânduri în proporţie de 51% şi să mă amuz în proporţie de 49% o să o mai răsfoiesc.

Notă: public aceste caricaturi cu acordul autorului.

Despre Folk Alba

Organizatori: CJ Alba si Cultur’Art

Parteneri în organizare: Casa de Cultura a Sindicatelor Alba IuliaCasa de Cultura a Studentilor Alba IuliaAsociatia RYMAMuzeul National al Unirii Alba IuliaArt Café Downtown

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

O excelentă corespondenţă de la lansarea de carte "Căutătorii de poveşti" la Cluj-Napoca

Cine vine cu mine la un spectacol DrumCafe?

3 comentarii

  1. miercuri, 21 noiembrie 2012, 21:42

    Bre, daca-mi citeai blogul ai fi aflat de stimabilul Costel Patrascan cu muuuult timp in urma. [http://elenaciric.ro/?s=costel+patrascan+&x=0&y=0] Dar, niciodata nu-i prea tarziu :P

    PS: Cartea „Libidoul la electorat” este un cadou minunat de facut prietenilor. Din experienta vorbesc. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 22 noiembrie 2012, 09:26

      Stimabilo, stiam de el, caci, in ciuda zvonurilor, mai rasfoiesc printuri si iam vazut caricaturile :))
      Doar ca la Alba Iulia l-am cunoscut. Si, e drept, abia atunci i-am cumparat cartea :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. luni, 26 noiembrie 2012, 08:21

    […] cartea lui Costel Pătrăşcanu v-am spus. Aşa că nu mai zic […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *