27.08.2016

Găsit pasiune. O declar minunată :)

Îmi voi aminti mereu când m-am întâlnit cu adevărat cu rugbyul prima oară.

Era prin 2008. Zappam. Eram obosit, căutam ceva la televizor care să mă relaxeze (da, ştiu, cât de puţin ştiam pe atunci cum e cu relaxarea…). Ajung pe un canal de sport. Văd un meci de rugby. Dar ceva era straniu. Pentru că nu se auzea nimic, absolut nimic. Iniţial am crezut că sunt ceva probleme tehnice cu sunetul. Tribunele pline (mai apoi am aflat că erau peste 70.000 de spectatori) erau încremenite. Ceva nu în regulă, mi-am spus… Şi am stat să văd despre ce era vorba. Am văzut cum un jucător loveşte balonul, care trece printre buturi. Şi fluierul de final. Iar dinspre cei peste 70.000 de oameni s-au auzit aplauze. Nu urale, ci aplauze, ceea ce, obişnuit fiind cu exploziile de bucurie de pe alte stadioane, m-a intrigat şi mai tare.

Apoi comentatorii au explicat ce se întâmplase. Faza pe care tocmai o văzusem era ultima fază a meciului. Iar jucătorul care se pregătea să tragă era al oaspeţilor. Dacă marca, echipa oaspete câştiga. Iar cei peste 70.000 de oameni, suporteri ai formaţiei gazdă, au tăcut respectuoşi în timp ce adversarul se pregătea să tragă. Moment în care am  simţit că mi se taie picioarele şi că stomacul meu se strânge teribil. Şi am ştiut din acel moment că un sport care reuşeşte să creeze astfel de stări şi care reuşeşte să facă oamenii să îl respecte atât de mult este un sport care va fi alături de mine toată viaţa.

Din acel moment am devenit un îndrăgostit înflăcărat al jocului de rugby. Şi sunt în continuare. În toţi aceşti ani m-am apropiat din ce în ce mai tare de acest sport minunat. Am fost în tribună la foarte multe meciuri, am văzut sute de meciuri la televizor sau pe DVD, am fost cu echipa naţională în deplasarea în Uruguay şi cu Stejarii Bucureşti în deplasarea de la Parma. Am reuşit împreună cu Federaţia Română de Rugby să aducem mulţi bloggeri alături de acest fenomen şi să îl promovăm pe cât putem de bine. Şi vom face şi mai multe. Pentru că acest sport fenomenal merită să fie cunoscut şi apreciat de cât mai multă lume. Este o promisiune!

 

Am scris rândurile de mai sus pentru că am acceptat să fac parte dintr-o campanie care presupune multă pasiune. Chiar în momentul în care am auzit că va trebui să vorbesc despre „pasiune” am ştiu că voi vorbi despre rugby. Şi că o voi face – ca de fiecare dată când vorbesc despre acest sport – emoţionându-mă. Unii dintre voi, cu care am stat de vorbă sau cu care am mai fost pe la mecuri, ştiţi cât de implicat sunt sufleteşte în acest fenomen, aşa că vă este foarte uşor să înţelegeţi de ce mă emoţionez de fiecare dată :) Pentru că eu nu pot funcţiona altfel, atunci când iubesc un lucru nu există cale de mijloc, mă dedic 100%!

Campania despre pasiune despre care este vorba este cea pentru lansarea noului Renault Clio. Care arată într-un mare fel, e drept, după cum puteţi vedea şi în poza de mai jos. Bine, hai că pun şi clipul, ca să nu ziceţi că nu livrez pachetul complet :)) Bonus: un set de poze foarte mişto, de la un drive test în Toscana (unde vă doresc să ajungeţi şi voi :D).

De ce am acceptat să fac parte din această campanie? Pentru că am mai colaborat cu cei de la Renault România, deci era o continuare firească. Pentru că îmi place să fiu printre cei care salută brandurile care fac lucruri faine în social media. Pentru că nu mi-aş fi iertat niciodată dacă ratam o ocazie să vorbesc despre pasiune :)

Mai am un motiv, care vă priveşte foarte personal, ca să zic aşa :)) Pentru că am ocazia să ofer 3 machete foarte simpatice Renault Clio. Din păcate nu vi le pot arăta, pentru că nu am o poză decentă cu ele şi nu vreau să le stric ştaiful :)) . Dar vă pot spune că sunt atât de simpatice încât aproape îmi pare rău că vi le dau vouă şi nu îmi păstrez măcar una pentru mine :D

Voi oferi aceste machete celor care îmi veţi spune în comentarii mai jos, în modul cel mai emoţionant/convingător/simpatic, cum v-aţi descoperit pasiunea. Sau pasiunile, căci ştiu că unii dintre voi aveţi un suflet care vă lasă să îmbrăţişaţi mai multe pasiuni, norocoşilor :) Aştept să mă convingeţi până joi, 22 noiembrie, ora 23.59.

Hai să fiţi iubiţi şi cât mai pasionaţi!

 

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Ce îmi cumpăr eu cu ocazia prilejului Black Friday. Dar îmi cumpăr sâmbătă, nu vineri…

Recomandările zilei din blogosferă – 20.11.2012

13 comentarii

  1. luni, 19 noiembrie 2012, 15:53

    Aveam in jur de 11 ani, si ma cuprinsese visarea dupa vizionarea unui documentar despre Monte Carlo. Imiediat am luat un carton alb si un stilou, si am inceput sa scriu. Simteam nevoia sa-mi asez ideile care-mi ramasesera in cap dupa film, intr-un mod personal. Era primul meu articol scris, in mod total inconstient. Eram fascinata de ce iesise pe cartonul alb. L-am luat si l-am aratat mamei: Mama uite ce am facut. Stiu ce-o sa ma fac cand o sa fiu mare.”. ,,Ce?” ma intreaba mama.Sciitor, raspuns eu. O sa va toate orasele de pe pamant, si o sa scriu despre ele.”. Raspunsul mamai a fosr dureros: Ce-ai mama, vrei sa mori de foame. Cine te angajeaza pe tine, sa scrii asa ceva.”. De atunci n-am mai scris. Pana recent cand visul s-a aprins: scriu articole despre orasele din Romania; nu calatoresc atat de mult cat mi-as dori, dar acesta e doar inceputul. Visam pasiunea de mici.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. Andrei Zamfirescu
    luni, 19 noiembrie 2012, 16:19

    Nu scriu pentru macheta, nu colectionez, mai bine i le dati cuiva pasionat de masini. Scriu pentru ca avem aceeasi pasiune, rugby-ul, din pacate descoperita prea tarziu, cel putin de mine, pentru a mai putea practica sportul acesta la un nivel mai inalt.

    Eu am descoperit pasiunea despre rugby ceva mai devreme, prin 1995 cand spre norocul nostru s-a transmis o mare parte a Cupei Mondiale de Rugby la TVR. S-a jucat in Africa de Sud, ai nostri au facut o figura frumoasa. Era anul profesionalizarii sportului si a aparitiei fenomenului Jonah Lomu si se parea ca nimic nu va reusi sa stopeze echipa Noii Zeelande. Insa contrar tuturor pariurilor, finala a fost castigata de Africa de Sud, o echipa crescuta intr-o tara in conflict…cred ca multi ati vazut filmul Invictus si ati vazut cum acest sport l-a ajutat pe Nelson Mandela sa unifice o tara macinata de zeci de ani de conflicte inter-etnice. De atunci am inceput sa urmaresc rugby din ce in ce mai mult..in 1999 am chiulit de la facultate, in 2003 mi-am luat liber de la serviciu (se transmitea dimineata, din Australia) iar in 2007, cand cu internetul, n-am scapat nici un meci, chiar daca de-a lungul anilor, in mare parte din vina presei de profil si a becalizarii sportului, audienta a scazut dramatic. Povestea insa e alta. Mult timp am considerat ca e suficient sa urmaresc sportul acesta insa in 2011 am realizat ca il si pot practica. Alaturi de cativa prieteni am pus bazele unui club de rugby social, persoana juridica inregistrata si am participat la competitii de amatori. Majoritatea sunt ca mine, adica nu au jucat pana acum 1an si erau din afara fenomenului, simpli fani. Asadar, pasiunea asta mi-am descoperit-o incet, in timp si la un moment dat, acum vreo 6 ani cred am incetat sa urmaresc fotbalul..despre care cred ca pur si simplu nu mai are viitor ca fenomen sportiv, fiind pur si simplu sufocat de bani. Revenind, cand e vorba de pasiune, niciodata nu trebuie sa-ti limitezi orizontul. Daca-mi spunea cineva ca la 35 de ani o sa ma apuc sa joc rugby pe bune (asa cat poate unul care sta mai mult la birou) credeam ca glumeste. Eh, iata ca din pasiune se pot naste lucruri care par improbabile.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 19 noiembrie 2012, 17:38

    Eram intr-una din zilele in care nu imi gaseam locul in casa,simteam nevoia sa fac ceva,ceva util mie,creierului meu.Eram obosita de stresul zilnic,lipsa locului de munca,bani putini,adolescenta in scoala,totul parea asa de obositor incat cautam un refugiu undeva unde nu am mai fost niciodata.Uitandu-ma mai atenta prin casa,zarisem calculatorul peste care incepea sa se asterne praful(nu avea cine sa se foloseasac de el) si deja mi-a tarsnit prin minte..ce ar fi oare daca eu as testa caile internetului?…rapid mi-am facut un mini plan si am dat start la ce urma sa-mi devina,loc de munca prost platit sau deloc,loc de recreere,loc de refugiu si un prieten care ma dezamagit doar cand s-a invechit, dupa 10 ani de navigare a cedat si el saracul calculator si totusi azi cu mici reparatii ma lasa sa ma folosesc de el ca de un prieten adevarat.In cei 10 ani decand am devenit pasionata de tot ce se afla pe internet,am creat site de socializare pt cei interesat de vorbareala si de fiecare data cand descopar ceva nou postat de cineva ma bucur sa stiu ca nu am deschis degeaba in acea zi in urma cu 10 ani calculatorul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. luni, 19 noiembrie 2012, 18:05

    Unii cauta o pasiune o viata intreaga, acel lucru pe care sa-l faca din pura placere, din suflet, altii sunt destul de norocosi sa o identifice si sa o primeasca in viata lor la timpul potrivit. Eu cred ca sunt printre cei norocosi care au mai multe pasiuni, carora le place sa experimenteze si sa-si testeze creativitatea la maxim. Cred ca de la gradinita am inceput sa am o afinitate pentru desen. Imi amintesc de primele desene pe care le-am facut parintilor mei. In viziunea mea ei aratau foarte grasuni ( desi nu erau nici pe departe) si astfel le-am surprins zambetele si trasaturile in doua portrete pastrate bine si astazi ca amintiri. In clasa a patra desenam tot ce vedeam in casa si imprejurimi. Imi placea sa surprind formele, culorile, umbrele mobilei, copacii si natura din curtea blocului ( stateam langa Academie, avem un spatiu verde care atunci imi parea imens). Pe la 12 ani am ajuns la Cercul National de Pictura unde am invatat sa fac icoane, insa am renuntat simtind ca nu ma invata destule tehnici si ca nu pictez ce-mi place. Nu am excelat in aceasta pasiune, nu am facut alte cursuri, nici macar nu m-am dus la un liceu pentru desen desi cred ca as fi avut ce sa scot din dramul de talent cu care am fost inzestrata. Cu toate acestea nu am renuntat la aceasta pasiune. Desi o pastrez mai mult pentru mine, desenatul imi aduce mereu liniste, ma ajuta sa ascult in timpul orelor de curs la facultate ( am multe caiete, foi mazgalite inca din liceu), sa-mi pun gandurile in ordine, sa transmit diverse mesaje si emotii, sa fac felicitari personalizate celor dragi, sa-mi folosesc imaginatia permanent. In timp, am ajuns sa dezvolt mai multe stiluri, de la pictat cu acuarele, tempera pana la creat animatii cu tableta grafica ( evident totul la un nivel foarte basic). Pentru mine e o joaca, ceva ce ma face sa fiu copil oricand vreau, numai sa am o bucata de hartie si un creion.

    A doua mare pasiune ar fi dansul, desi mi-a luat mult sa-mi dau seama cat de important e pentru mine. In perioada adolescentei ieseam foarte des in club, mergeam la petreceri, imi placea sa ma misc, sa simt vibratiile melodiilor, ritmul, sa ma coordonez dupa beat-uri, sa stiu ca sunt doar eu si scena si ca nimic nu mai conteaza.

    Desi mereu am apreciat ritmul latino si dansurile moderne, prin octombrie 2012 am realizat ca stilul care se potriveste firii mele energice si vesele este hip hop-ul si astfel m-am inscris la o scoala de street dance numita Trouble. Timp de 6 luni am simtit ca traiesc un vis, ca sunt plina de energie, ca fac cu adevarat ceva pentru mine si oricat de obosita as fi fost dupa o zi lunga tot ar mai fi fost loc pentru o sedinta de dans. Pentru mine dansul inseamna disciplina, multa munca si pasiune reala. Am avut curajul sa dansez pentru prima oara pe o scena la o petrecere de Craciun in fata a zeci de oameni, am dansat in parcul Tineretului pregatindu-ma pentru unul din examenele scolii, am exersat si exersat acasa si am savurat fiecare minut.

    De ce a durat doar 6 luni? Pentru ca in multe povesti frumoase apar si drame sau personaje negative. In cazul meu e vorba de un genunchi care nu functioneaza prea bine si trebuie operat. Ironia este ca in timp ce scriu am piciorul in ghips de aproape 2 sapt :)) si realizez cat de mult imi lipseste miscarea. Momentan ma imaginez dansand si abia astept sa ma fac bine ca sa pot dansa din nou cu pofta si pasiune.

    Cred ca pentru a identifica o pasiune e esential sa te asculti, sa fii atent la tine si sa vezi care sunt acele lucruri pe care le-ai face fara efort, stres, pe care de altfel abia ai astepta sa le faci, dar totodata si sa experimentezi foarte mult, sa accepti provocari noi.

    As mai avea si alte pasiuni despre care sa-ti povestesc….insa deja e foarte liiiiiiiung comentariul…cum spuneai si tu, cand vorbesti despre ceva cu emotie e greu sa te mai opresti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. Osan Calin
    luni, 19 noiembrie 2012, 18:29

    Am descoperit tarziu cat de frumos este sa ai o pasiune, un hobby… Inainte, pe vremea comunismului nu prea aveam alternative de a colectiona decit ambalaje de la gumele de mestecat aduse de turistii straini si cutii de bere sau suc. Aveam si eu cateva pasiuni ( pe care inca le mai am din fericire ), cartile postale din tara si strainatate, machete de masini, fanioane, insigne, magneti si tot felul de alte suveniruri din intreaga lume pe care le-am luat eu sau le-am primit de la prieteni. Un hobby iti face viata mai frumoasa si mai implinita ! Nu stiu citi pot a va descrie bucuria si insufletirea unui colectionar, atunci cind isi arata colectia cuiva sau cind mai adauga un obiect la colectia existenta. Magnetii de frigider din experienta va spun ca nu conteaza daca il iei pe cel mai scump sau pe cel mai ieftin, conteaza mai mult ce inseamna pentru tine si ce iti sugereaza, ce amintiri iti trezeste. Colectia de fanioane reprezinta o perioada tare frumoasa din viata mea. Toate au o poveste si amintire frumoasa in spate. Asa ca, dragi mei, va sfatuiesc sa va descoperiti si sa va cultivati pasiunile, pentru ca in viata ele vor reprezenta intotdeauna un moment de bucurie pentru voi si cei dragi !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. Marius Raczek
    luni, 19 noiembrie 2012, 19:45

    Chinezule, cred ca pasiunea mea pentru RUGBY o cunosti, din cele doua materiale pe care ti le-am trimis cu ceva timp in urma si care au aparut pe sportlocal.ro. Sincer nu stiu de cand exista acesata pasiune, dar imi aduc aminte de o partida jucata prin 79-80 si cred ca de atunci am inceput sa iubesc sportul cu balonul oval.Jucau Minerul Lupeni si nu sunt sigur, poate Precizia Sacele. Baietii au intrat pe teren dupa meciul de fotbal. Au ridicat „H”-urile buturilor si le-au legat cu lantul in jurul transversalei portii de fotbal. Apoi a inceput ceva , care in ochii mei de copil era o harmalaie avand ca scop intrarea in posesia unui balon tuguiat, dupa care unul care suta bine o dadea in tusa(oare de ce ?-ma intrebam atunci).Era o toamna mohorata, cei 30 se tavaleau unii pe altii si abia mai recunosteai cine cu cine joaca. Se mai imparteau si pumni…Tata , Dumenezeu sa-l odihneasca, a inceput sa-mi explice ce se intampla, vazandu-mi nedumerirea de pe chip. Jucase demi in tinerete. Finalul insa mi-a ramas pe retina pentru totdeauna. Invinsii au facut tunel ca sa aplaude invingatorii si invers. Asa ceva nu mai vazusem niciodata. Acea imagine m-a marcat si atunci am inteles cu adevarat spiritul sportului, acela de a respecta adversarul. Confruntarea de pe teren, sau de ce nu chiar din viata, nu este un razboi ci un duel in care trebuie sa-ti impui valoarea(desigur daca o ai)respectandu-ti adversarul si nu incercand sa-l umilesti. Asta am invatat eu dintr-o partida de rugby, frumusetea unei idei. Din acest motiv mi-am permis ce intr-unul din articolele amintite sa spun ca RUGBY-ul este TRIUMFUL CONTINUTULUI ASUPRA FORMEI.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. Hungurul
    luni, 19 noiembrie 2012, 22:21

    Stimabile Chinezu, pasiunea noastra comuna, rugbyul, a aparut in viata mea in copilarie, prin anii 80, intai din cronicile din defunctul ziar Sportul, pe care le citeam pe nerasuflate, iar apoi de la televiziunea din acele timpuri care mai dadea cate un meci cu Franta, de exemplu. Televiziunea a renuntat sa mai transmita la un moment dat dar la ziar inca se scria despre rugby. Eram fascinat de acest sport intr-o perioada in care echipa Romaniei insemna ceva in rugbyul european si nu numai. Apoi, in anii 90, ma duceam pe Iuliu Hatieganu in Cluj si urmaream meciurile echipei locale. Primul mondial vazut la televizor a fost cel din 95, apoi au urmat toate celelalte. Mi-am spus ca trebuie sa ajung si eu acolo si visul mi s-a indeplinit pentru prima data in 2007 cand am fost sa vad Romania la Cupa Mondiala din Franta si la meciul din Scotia. Am fost apoi in Uruguay, la fel ca si tine, pentru a urmari meciul de baraj, iar anul trecut mi s-a realizat cel mai frumos vis – am fost sa vad Cupa Mondiala in patria rugbyului, Noua Zeelanda, acolo unde am petrecut aproape o luna. O experienta de neuitat. Anul acesta am fost la Londra la finalele Challenge Cup si Heineken Cup si peste doua saptamani ma duc din nou in Anglia pentru a urmari un meci de Premiership. Rugbyul e un virus placut care, odata intrat in sange, nu-ti mai da drumul.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. marți, 20 noiembrie 2012, 01:36

    Am găsit pasiunea, dar vreau să mă ajutați, voi toți viețuitori ai lumii 2.0, să o cultiv.
    Cu voia dumitale, Chinezule, voi posta un link cu pasiunea mea: http://paval.ro/cultiva-mi-pasiunea/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. marți, 20 noiembrie 2012, 09:08

    O să mă rezum la 34999 de caractere așa cum spuneai pe twitter :)) Pentru cei care mă cunosc nu mai este un secret ce pasiune am eu. Tatuajele, căci despre ele am să-ți spun, m-au lovit după ceafă prin clasa a noua, adică pe la 15 ani. De atunci și până acum, am tot încercat să aflu cât mai multe despre ele, am cunoscut oameni cu care am rămas prieteni, oameni care aveau aceeași pasiune ca și mine.
    De câteva luni am făcut și un blog despre tatuaje (mă scuzi, dar nu pot să mă abțin :)) unde punem toate informațiile de care ai nevoie, legate de tatuaje. Blogul îmbină foarte bine pasiunea mea pentru tatuaje și plăcerea de a scrie, deci un 2 în 1, cum ar veni.
    Am început să mă tatuez acum 16 ani, iar ultima dată când m-am tatuat, a fost aseară, de la 8:30 și până la 3 dimineața. Îmi plac tatuajele și sper că într-o zi, nu vom mai vedea diferența între un om tatuat și unul netatuat. La noi încă mai există, din păcate, o diferența, probabil de mentalitate.
    Hai că mă opresc aici cu tatuajele. Mai am o pasiune, dar pe care în ultima vreme am cam lăsat-o de-o parte: snowboardingul. Sper să recuperez iarna asta ce am pierdut iarna trecută :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. Iani Spiratos
    marți, 20 noiembrie 2012, 11:21

    Rugby-ul este o pasiune ce trebuie traita. La inceputul anilor 80 a aparut o carte( din pacate singura, cred),al carui titlu nu mi-l amintesc exact, in care se prezenta o istorie a performantelor echipei noastre nationale. Doua din fotografiile din acea carte, intitulate „Florescu(demi) contra Floreau?”(demi)in fata gramezilor legate ale Romaniei si Frantei si „un tampon englezesc” m-au trimis la stadion.
    Nu stiu cand dorinta s-a transformat in pasiune, probabil in acele prime 10 minute jucate intr-un meci de campionat, poate in toate minutele de antrenament care m-au dus in primul meci jucat…? Pentru mine este Sportul numaru 1, este lupta pentru fiecare metru, este extazul plonjonului in eseu, este deznadejte in fata buturilor adverse. Rugby-ul este o viata in 80 de minute.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. marți, 20 noiembrie 2012, 14:41

    Alerg, deci exist.

    Sportul reprezinta ambitie, respect, toleranta, bucurie, agonie, prietenie, unitate, eleganta, altruism, suflet si dragoste.
    Cateodata sportul te face sa fii natural si inventiv, muncitor, o persoana care doreste sa progreseze tot timpul, pasionat de ceea ce face si doreste sa obtina in viata, neclintit in momentele critice si mediator si mentor al propriilor aptitudini si calitati.
    Iubesc sa fac sport, in special jogging.
    Am si facut 2 ani atletism la Clubul Ceahlaul, am participat la numeroase competitii si am trait momente de neuitat.
    E foarte frumos sa practici un sport si dupa ceva timp sa vezi rezultatele. Sa vezi cum ai perseverat, cum ai devenit mai bun, cum te-a schimbat.
    Si e si mai frumos sa ii vezi pe altii, chiar si la varste inaintate, ca il practica.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. vineri, 23 noiembrie 2012, 12:14

    […] sunt foarte frumoşi? Zilele trecute aţi putut vedea câţiva astfel de pasionaţi când v-am provocat să îmi spuneţi despre pasiunile voastre. Chiar vă invit să citiţi ce au spus ei acolo, căci […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. sâmbătă, 5 ianuarie 2013, 12:52

    […] de faptul că are un blog de succes și influențează oameni și companii, este aceea a unui susținător înfocat al unui sport dur, bărbătesc, dar și nobil: […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *