06.12.2016

Mai avem nevoie şi de hardcore – Nevergoinghome şi Nine Eleven

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Într-o seară rece de noiembrie, ne-am încălzit în Club Underworld alături de cei de la Nevergoinghome, o formaţie autohtonă ce abordează stilul metalcore / post-hardcore, dar şi împreună cu francezii ce activează pe scena new school hardcore punk-ului sub denumirea de Nine Eleven.

Locaţia a fost aleasă la fix pentru o astfel de manifestare, iar publicul, deşi nu a fost numeros, a fost totuşi prezent acolo cu sufletul alături de oamenii ce dau totul pe scenă, chiar dacă au în faţă doar o mână de fani. Cel mai tare m-a impresionat o fată ce a venit în cârje, dar a stat lângă scenă şi s-a manifestat atât de energic încât aproape că nu observai problema medicală.

Primii care au urcat pe scenă au fost cei de la Nevergoinghome. Sună foarte bine live, atât din punctul de vedere al părţii vocale de care se ocupă Alexandru Pavelescu şi Cristi Vişan, cât şi al instrumentalului. Dorin Costea (tobe) este drăcuşorul care dă ritmul, iar chitariştii Lucian Posteuca, Vlad Gheorghe şi bassistul Tudor Sabău susţin cu brio bomba de energie propulsată de pe scenă direct în public de Alexandru a.k.a. Pava. A sărit, a invitat publicul să i se alăture, să se dezlănţuie. Nevergoinghome este o formaţie care pune extrem de mult suflet în ceea ce fac, tocmai de asta dau şi senzaţia că ei nu produc muzică, ci o trăiesc.

Playlist Nevergoinghome:

Lighthouse

Villains

Frailty

Immaculate

Origins

Mode

Staring at the end

Au urmat cei de la Nine Eleven. Dacă până atunci publicul a fost relativ liniştit, în momentul în care solistul a început să sară nebuneşte printre spectatori, au început şi primele tentative de headbanging serios, pogo şi chiar un mini crowdsurfing. Spirite independente, francezii colindă lumea, refuză sprijinul corporaţiilor şi cântă din suflet pentru alte suflete. Fac spectacol atât pe scenă, cât şi printre cei prezenţi în faţa lor. Şi se bucură atunci când sunt sprijiniţi de cei care iubesc genul acesta de muzică. Pentru că, nu-i aşa, mai avem nevoie şi de hardcore.

Playlist Nine Eleven:

The Pacific Solution

Rose Schneiderman

Ninth Floor

Starkweather

Inside The Trojanhorse

Let’s Cross The Acheron

From Haven To Hell

Maison Dieu

Dance On Your Own Ruins Tomorrow

PS: mulţumiri din suflet merg către Pava şi Simon (solistul Nine Eleven), cei care au avut răbdarea să ne dea şi playlist-ul, cel de-al doilea scriindu-l pe moment, neavând ceva deja pregătit. Două gesturi frumoase.

Imagine via.

Live blogging de la Festivalul Concurs de Folk Ziua de Mâine 2012, Alba Iulia

Caut ambasador al Republicii Culturale Chineze la lansarea "Căutătorii de poveşti" din Cuj-Napoca

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *