Ce pot să fac pentru ca blogul meu să devină jobul meu?

Ce vedeţi mai jos este răspunsul lui Ciprian Stoian la una din provocările mele. Îl urmăresc pe Ciprian de ceva vreme şi a crescut frumos, deşi – recunosc, i-am spus-o şi public – nu credeam că va avea determinarea de a fi încăpăţânat atâta vreme :) Sigur că mai sunt lucruri care trebuie luate la pilă din ce face el, anumite stângăcii, dacă vreţi, dar aşa e normal, să treci prin anumite etape pe care să le bifezi în drumul ăsta 2.0 anevoios, dar atât de frumos :)

–––––––––––-

Acest articol are ca punct de plecare urmatoarea intrebare „Ce pasi o sa fac in urmatorii 2 ani pentru ca blogul meu sa fie jobul meu pe care il fac din placere si care imi aduce un venit?”, o intrebare cam lunga, dar foarte interesanta in acelasi timp.

Aceasta intrebare mi-a fost propusa ca tema pentru acest guest post de nimeni altcineva decat Chinezu si trebuie sa recunosc ca mi-a luat ceva timp sa gasesc raspunsuri exacte la aceasta intrebare, iar primul raspuns a fost acela ca in momentul de fata jobul meu este blogul si ca imi lipseste experienta in domeniul principal al blogului (PR-ul), de aceea am si anuntat pe blogul meu comunicarepr ca imi caut un intership in PR si ca sa fie treaba faina am publicat si un CV.

Acum in acest articol voi incerca sa raspund la intrebarea adresata de Cristi prin a spune ca blogul meu este in acelasi timp proiectul meu de suflet si tot ce fac legat de acest blog si nisa in care se situeaza este din placere/pasiune pentru blogging si pentru domeniul PR si zona de social media!

Sincer sa fiu pentru mine in momentul de fata, blogul meu este jobul meu care il fac din placere, doar ca nu-mi aduce un venit foarte mare si stabil, imi place tot ce scriu pe acest blog, imi plac toate evenimentele la care am reusit sa ajung datorita acestui blog, imi plac oamenii faini pe care am reusit sa ii cunosc prin intermediul acestui blog, in concluzie la meseria de blogger si la acest proiect al meu, imi place absolut totul.

Planul meu (pasii pentru urmatorii 2 ani) include chestii mai mult de dezvoltare personala, ma gandesc la crearea unui brand atat personal, cat si in jurul acestui proiect, in acelasi timp ma gandesc si la oferirea de continut calitativ scris atat de mine, cat si de bloggeri sau persoane care lucreaza in domeniile care sunt dezbatute pe al meu blog.

Ma gandesc cum sa-mi promovez blogul in primul rand si apoi pe mine, prin intermediul blogosferei, a platformelor de social media si a evenimentelor la care particip, ma gandesc ca nu ar strica o politica editoriala (desi nici nu stiu 100% ce reprezinta acest lucru si cum poate fi aplicata blogului meu), concluzia ar fi ca am multe lucruri la care ma gandesc si pe care vreau sa le pun in practica, doar ca intervine o mica problema, timpul !

Daca intram pe partea de dezvoltare personala, scopul meu este sa ma specializez pe partea de PR (SNSPA – comunicare si relatii publice) si as dori sa termin si un curs sau o facultate de jurnalism, iar pe partea de dezvoltare personala sunt de parere ca am de invatat si de pus in aplicare cam tot ce prind de la evenimentele/conferintele sau workshopurile de pr, social media, marketing… etc !

Acestea fiind spuse, tin sa anunt ca sunt in cautarea unui intership in PR, pentru a ma dezvolta personal in primul rand si pentru ca cred in mine si in al meu proiect, care nu este altceva decat un blog de comunicare si relatii publice, social media si multe alte lucruri faine facute si scrise din pura pasiune. :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

29 thoughts on “Ce pot să fac pentru ca blogul meu să devină jobul meu?”

  1. Cand am inceput sa citesc articolul, m-am gandint ca scrii despre cum sa cresti traficul la blog la 1 000 de vizitatori unici!!! Am vrut sa plec imediat… stii tu de ce!
    M-am oprit si am inceput sa citesc… mi-am data seama ca totul e scris corect…

  2. Mă aşteptam ca după semnul întrebării din titlu, cititorii să găsească un răspuns, o informaţie, ceva util.
    Din păcate, însă, am flat doar că autorul nu se pricepe la PR, nu ştie nici ce aia politică editorială dar speră să câştige mai mulţi bani din blog.
    Altfel, îi doresc succes în planurile pe care le are. Pentru succes este nevoie de ceva mai mult decât doar pasiune. Baftă!

    1. La mine nu o sa gasesti niciodata retete de alea sigure despre „cum sa fac primul milion” and shit. Pentru simplul fapt ca nu cred in ele. Penrtru simplul fapt ca asa ceva nu exista :)
      Tot ce fac aici la mine este sa spun lumii experienta mea si sa ii invit, din cand in cand, si pe altii sa o faca. Atat. Si fiecare intelege cat vrea si cat poate :)

    2. îmi pare rău pentru tine, ești răutăcios. eu am văzut/simțit dorință, sinceritate și determinare. o să mai auzi/citești de/despre el. și, da, nu/l cunosc.

      1. Oameni buni, nu sunt răutăcios, poate că nu m-a prins dimineaţa asta la fel de zen ca pe voi.
        Sinceritate şi determinare am văzut şi eu la autor, ok, dar n-am găsit mai nimic despre experienţa trăită de acesta în drumul său spre succes. Serios, în afară de faptul că vrea să se instruiască în domeniul pe nişa căruia a scos de câteva luni un blog… n-am găsit. A, ba da. Dar asta nu e în acest guest post. Bine că a renunţat la subdomeniul filmeonlinegratis. Deşi şi acesta ţinea de un anumit drum al succesului. E adevărat că un alt drum decât cel arătat şi promovat pe acest onorabil blog.

    1. Dorina, dacă am început să purtăm o discuţie, eu zic să n-o ducem în ridicol. Ştiu că eşti o comentatoare veche pe acest blog, că eşti bine intenţionată, dar să rămânem în zona argumentelor de bun simţ. Ori să ne vedem de treabă…

  3. ciprian, e buna si berea, dar, remember, asta e o sansa pe care dacă o lasi sa treaca….bafta! totusi,vreau sa aflu, peste 3 ani, ca esti undeva in vest. Fiul meu, mai mare decât tine este in Canada de aproape 6 ani. Încearcă!

  4. imi pare rau ca nu ma pot stapani, dar titlul materialului si continutul sau ma duce cu gandul la site-ul sport.ro. banuiesc ca nu trebuie sa dau mai multe explicatii :). P.S.: totusi, fiecare pe blogul lui are libertate deplina la scris, de asta e blog :D

  5. Ar fi frumos ca Ciprian sa citeasca mai mult si sa aiba o coerenta in ceea ce spune. Daca as face o analiza a textului…exprimarea lasa de dorit. Iar in PR si comunicare, mai ales daca vrei sa faci bani din asta…e nevoie de exprimare corecta si coerenta. Sunt sigura ca mi-ar da dreptate oricine lucreaza deja in domeniu.
    Succes!!

  6. Faine lucruri si-a propus. Ideea este ca trebuie sa apleci urechea la specialisti, la cei acre se pricep in aceste domenii. Important este sa mergi pe burta daca este nevoie, sa muncesti mult, chiar foarte mult si sa aduci imbunatatiri de fiecare data cand afli ceva nou.
    Bafta ii doresc.

  7. Nu era vorba sa inteleg de ce gazduiesti tu astfel de postari si nici nu vreau sa inteleg pt k nu ma intereseaza, e treaba ta.
    Mesajul meu era foarte subtil, de aceea nici n-am fost inteleasa.
    Titlul este cheia materialului. Prin el poti atrage oameni. Ai facut-o. Dar continul a dezamagit. Nu era ceea ce ar fi crezut multi. Adica ai facut o matocarie.
    Asta inseamna comercial, inseamna ceva ieftin. Inseamna sport.ro.

    1. Carolina, usor, nu te enerva… daca nu-ti place titlul, ca e gen sport.ro, de ce ai intrat sa citesti articolul ?
      De ce ai revenit sa mai lasi inca un comentariu ?
      Sa fim realisti, eu unu nu am nimic personal cu tine, dar nu-mi plac persoanele care insista pe o idee mai mult decat este nevoie. (ceea ce faci si tu cu titlul si cu sport(dot)ro)

  8. Pingback: Specialist in comunicare fara bac | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.