Later edit: După îndelungi deliberări (reuşite printre zâmbetele pe care mi le-au stârnit comentariile voastre :D), am decis că Răzvan este câştigătorul. Imaginea unui hobbit stând la poveşti cu ţăranii lui Preda în Poiana lui Iocan mi s-a părut prea de tot :))
––––––-
Stimabililor,
Vine o vreme în viaţa mea de preşedinte al splendidei întruchipări 2.o care este această Republică Culturală Chineză când trebuie să se arate darnic şi să pună umărul proletar la culturalizarea poporului care îi face onoarea să îl accepte de preşedinte :))
Drept pentru care – terminând brusc beţia de cuvinte de mai sus :D – ia hai să trecem la chestiunea în cauză, adicătelea la cartea Hobbitul pe care vrea să v-o ofer, cu mare drag. Cu menţiunea că este pusă la dispoziţie de Forum Film România, compania care aduce filmul „Hobbitul” la noi.
O să ofer această carte celei/celui care îmi va răspunde cel mai frumos (este subiectivă aprecierea, desigur, aşa cum trebuie să fie ce se întâmplă în minunata lume 2.0) la întrebarea următoare: Dacă te-ai întâlni pe neaşteptate cu un hobbit, ce carte din literatura română i-ai recomanda?
Da, ştiu, sunt un nemernic atunci când vă provoc să răspundeţi la aşa ceva :D Dar m-a atras atât de mult ideea de a intersecta cele două lumi, imaginaţia hobbitică şi literatura mioritică încât nu m-am putut abţine…
Aştept comentariile voastre până pe data de 25 noiembrie, ora 23.59 trecute fix.
Vă mai spun că am şi o invitaţie dublă pentru voi la premiera filmului „Hobbitul”, care va avea loc undeva între 7-14 decembrie, dar pentru asta vă invit să intraţi pe the fathership :D Sau pe aplicaţia specială a filmului, unde, de asemenea, puteţi câştiga o invitaţie dublă.
Şi aşa de poftă ia luaţi de mai jos trailerul…
17 thoughts on “Am pentru voi cartea Hobbitul. Vă tentează? :)”
Pingback: Ia să văd câţi dintre voi aşteptaţi să vină Hobbitul în zonă • Chinezu
Grea misiune. Ar trebui să fie o carte la fel de epică precum ‘Hobbitul’. Plină de eroi, provocări, obstacole și răsturnări de situație. Și când mă gândesc la așa ceva îmi vin în minte doar două titlri: ‘Harap Alb’ și ‘Prâslea cel voinic și merele de aur’. :D
Sunt de-acrd cu Bogdan Pater ca trebuie sa fie o carte plina de provocari, obstacole si rastrnari de situatie, dar in stilul romanesc. De aceea as merge pe ideea unu roman istoric, un fel de trilogie, adica „Fratii Jedri” ai lui Mihail Sadoveanu. Sadoveanu e reprezentativ pentru poporul asta, e un scriitor excelent si prolific si cred ca i-ar placea Hobbitul-ului. :P
I-as recomanda unui hobbit sa citeasca Ispravile lui Pacala de Petre Dulfu. Sunt pline cu umor si voie buna, avand ca subiect triumful unui singur individ in fata unor provocari ce il depasesc, folosindu-se de iscusime, cam ca un hobbit.
De asemenea, cartea foloseste verbul „a crea” asa cum trebuie, spre desebire de pagina in limba romana a filmului.
Amintiri din copilarie – Ion Creanga
I-as recomanda Morometii lui Preda. Asa cum ii vad eu pe hobbiti cu obiceiurile lor, cu cantec si multe sticle destupate, cred ca citind ar avea cel putin un sentiment de apartenenta la viata satului din Romania :)
Daca nu se va regasi in obiceiuri, se va regasi in mod cert in zeflemeaua romaneasca. Si in sticle :)
I-as recomanda sa citeasca `Baltagul` de M. Sadovanu, ca sa vada ca nu doar un hobbit se poate bate cot la cot cu raul, ci si o ….femeie.
Povestea lui Harap Alb, pentru a învăța cum să bați binele.
răul *, pardon ( :)) autocorectul asta )
Ciresarii – Constantin Chirita
Harapt Alb cu siguranta sau benzile desenate Harap Alb. Li se potriveste perfect universul! Si poate fac toti o noua coproductie :)
Pingback: poezia & lumea (1) « l-am luat deoparte si i-am spus
Cred ca ” Dumbrava minunata” de Mihail Sadoveanu ar fi pe placul lui!! Un hobbit si-ar gasit cu siguranta locul in lumea fantastica a Lizucai !
Eu sunt asa mai practic si cred ca daca o sa ma intalnesc cu un hobbit o sa-i fac cadou cea mai groasa carte pe care o sa o gasesc in prima librarie … macar sa o poata folosi ca sa se urce pe ea, pentru ca oricum romaneste nu stie sa citeasca :)
I-as darui cartea lansata zilele trecute „Spiritul Dacic Renaste” a lui Daniel Roxin in speranta ca va dori sa ne cunoasca adevarata istorie. Carti despre aventuri a citit in copilarie. Acum este un hobbit matur. As prefera sa nu va legati de statura lui. Si noi, moldovenii, cinstim un om mic de stat :)
Societatea Tolkien din Romania „Meneltarma” va propune doua evenimente culturale, nonprofit, strans legate de premiera filmului „Hobbitul”:
* Vineri, 23 noiembrie – conferinta „Lumea lui Tolkien”, la Casa Universitarilor din Bucureşti
* Sâmbătă, 24 noiembrie – Lansarea volumului: „Lumea lui J.R.R. Tolkien”, autor Robert Lazu, la târgul de carte „Gaudeamus”
Detalii la http://www.tolkien.ro sau pe pagina noastra de FB!
Intrarea libera (vineri). Va asteptam!
Cred ca l-as supune unei pedepse crunte cand i-as citi eu personal din cartea cu si despre Vlad Tepes!!! :-P