Later edit: Vă daţi seama că mi-e imposibil să aleg dintre voi, aşa că o să ne întâlnim toţi. O să vă dau mail. Mulţumesc pentru că sunteţi atât de minunaţi :)
–––––––––
V-am spus că oamenii sunt ca vodka şi că este nevoie de multă distilare până să ajungi să cunoşti un om, cu varianta – mult mai dură şi mai directă – a autocunoaşterii, la care, din păcate, nu ajunge foarte multă lume… Şi dacă atunci vă scriam despre cele 7 etape de distilare din viaţa omului, aşa cum le-am văzut eu, desigur, uite că acum facem o chestie aplicată. În care aş vrea să ne întâlnim să ne vedem şi, la un pahar de vodkă, să discutăm despre aceste etape. Şi despre ce mai vreţi voi. Şi despre ce o să mai vreau eu :) Căci mi-e chiar dor de o întâlnire cu câţiva din cei care îmi fac onoarea să mă citească. Drept pentru care lansez următoarea provocarea. Realizată în colaborare cu Tazovsky Vodka.
Vă invit să îmi spuneţi în comentarii minimum 3 dintre etapele de distilare ale omului din cele 7 despre care am scris, dar să fie din acelea prin care aţi trecut deja şi pe care le-aţi experimentat. Şi să ziceţi ce aţi învăţat după fiecare. Pentru că dacă nu aţi învăţat nimic, atunci se cheamă că distilarea nu s-a încheiat sau că ceva nu afuncţionat cum trebuie :) Aştept comentariile voastre până pe 7 noiembrie, ora 23.59.
Premiile? O să facem aşa: cu 6 dintre cei care mă conving cel mai mult cu comentariile lor (voi fi subiectiv, fireşte, cum aş putea fi altfel?) o să mă întâlnesc la un fel de poveste despre viaţă. Şi despre ce mai vreţi voi. Şi despre ce o să mai vreau eu :) Adică vom fi 7 oameni, la fel ca etapele de distilare ale vieţii omului, la fel ca etapele de distilare ale Tazovsky Vodka.
La întâlnirea cu pricina, toţi 7 vom decide cine merită cel mai mult să primească şi un premiu mai consistent, anume un “intelligent kit” Tazovsky care include o sticlă de Tazovsky Vodka, carte de cocktail-uri, un shaker, un set de pahare de cocktail-uri. Şi vom desemna câştigătoarea sau câştigătorul pe baza unui vot, în care fiecare dintre noi vom avea ceva de spus. O să vedeţi voi când veniţi la întâlnire cum m-am gândit să facem :)
Hai că abia aştept să mă întâlnesc cu voi! Şi, ca să vă fiu de ajutor, vă dau etapele despre care am scris, cu menţiunea că tot trebuie să intraţi pe postarea asta ca să le înţelegeţi mai bine :)
Etapa 1 – Prima dezamăgire sau distilarea prin întristare.
Etapa 2 – Prima izbucnire necontrolată sau distilarea prin mânie.
Etapa 3 – Prima înfrângere sau distilarea prin ridicarea frunţii.
Etapa 4 – Prima victorie sau distilarea prin respectarea celuilalt.
Etapa 5 – Prima iubire sau distilarea prin iubire.
Etapa 6 – Prima moarte sau distilarea prin rămânerea în viaţă.
Etapa 7 – Primul tu sau distilarea prin adevăratul curaj.
21 thoughts on “Caut şase bloggeri cu care să mă întâlnesc la o poveste”
Eu parca am mai comentat o data la asta dar cred ca pe alt blog, e un fel de deja vu :)) si nici nu mai imi amintesc ce spusesem atunci :D
Si te mai miri ca ti se spune Haotik… =))
1. Pai hai sa vedem. Ar fi intai prima dezamagire…nu stiu, biografic daca e chiar prima dar e CEA care imi vine in minte. Crescusem cu primul volum de eminescu, editia princeps, sub capati, la propriu. Adormeam cu el langa soba sau pe campuri la tara. Prin el ma indragostisem de mihaita. Asa ii spuneam, ca unui prieten drag. Dar mai crescusem si cu o imagine in cap, acea a titanului eminescu, a gigantului de marmura alba, ceva sacrosant, faut din acelasi material ca masa de altar. Totul in jurul lui trebuia sa fie lumina si sa miroasa a smirna. Si la un moment dat am ajuns pentru orima oara constient la mormantul lui…si ma asteptam sa gasesc flori si multime buluc de oameni fericit ca sunt in apropierea lui. Dar totul in jur era…gol! Pur si simplu gol. Cateva flori uscate si doua lumanri arse pe trei sferturii. Acela a fost momentul tristetii, inteles doar de mine.
2. Acum vorbesc despre prima infrangere…eram la tara pentru un motiv…de toate nuantele. Urma sa ii facem pomana de 7 ani bunicului meu din partea mamei. Cu o seara inainte, cum e obiceiiul acolo, cei doi care ii sapasera groapa, fiind inca in viata, au mers la mormant sa dezgroape sicriul. Am vrut tare mult sa merg si eu cu ei. Si am stat acolo langa ei, bucurandu-ma ca o sa il mai vad o data pe tataie. Au desfacut sicriul…si ceea ce am vazut…m-a infrant. Schopenhauer spunea ca e dreptul oricarui tanar la 20 de ani sa se creada geniu. In aceeasi ordine de idei credeam ca sunt nemuritor…imaginea bunicului meu cu hainele scazute pe oase a fost una dintre primele infrangeri importante. Care era dusmanulnin ochii mei? moartea. Si pentru prima oara, poate, ideea de Dumnezeu mi s-a parut atunci casanta
3. Primul tu…imaginea cand te uiti prima oara in ochii tai si te vezi asa cum stii ca te vei vedea toata viata…spui tu! Nu pot sa ma gandesc decat la clipa cand mi-am vazut prima oara copilul. A iesit din sala de nasteri…am fost chemat si l-am privit. Rosu si cu ochii inchisi…lacrimile au venit firesc si am stiut ca ceea ce vad sunt eu, cu toate sperantele si visele mele care au primit o noua sansa la viata…
nu stiu daca m-am inscris sau nu la campania „vrei un iphone 5” de pe blogalinitiative.
a zis ca adresa de mail a mai fost folosita.
ce e de facut?
Articolul tau a fost transmis. Inscrierea in campanie se va realiza doar dupa verificarea articolului de catre un administrator. Vei primi un e-mail dupa verificarea articolului.
am reusit, trebuia sa ma loghez, ca aveam cont :)
si daca scriu un articol pe tema asta, are ceva?
Nu are nimic daca scrii o postare, iti dai seama, ba chiar dimpotriva :)
Pe viitor te rog sa nu mai pui chestii de astea offtopic, cum ai pus cu Blogal Initiative. Pentru asta exista mail si, doar in cazuri de stejar extreme urgenta, telefon. Pentru ca nu vreau amestecaciuni de astea la mine. Merci :)
scuze… mail ramane. azi scriu cu vodka. dupa ce-am consumat juma de sticla sa prind puteri
Pingback: iPhone 5 se vede cu 5 bloggeri din Romania | Splendoare
Pfoai, m-a pus ceva pe ganduri articolul tau despre cele (cel putin) 7 distilari ale omului si chiar mai pe ganduri invitatia asta de a vorbi despre unele dintr-ale mele. Sunt complet de acord ca distilarea propriu-zisa se produce in momentul in care constientizezi ca s-a produs o schimbare in tine si mai ales, ai invatat ceva din asta: despre viata si mai ales despre tine insuti.
– Distilarea prin iubire: hmmmm…e de zambet si de nostalgie la partea asta. Au trecut ceva ani buni de la prima si marea dezamagire in iubire, insa ma bucur ca a fost, sunt convinsa ca fiecare om are nevoie de asta o data in viata. E o parte din desavarsirea ca om. Ce am invatat: am invatat ca nimeni nu e de neinlocuit, doar oamenii aia foarte apropiati, daca mor, doar aia nu pot fi inlocuiti (mama, tata, sora, bunicii, copilul etc.), doar la ei nu mai gasesti never ever lutul sa cladesti. Viata ta e relativa raportata la oricare persoana din viata ta, dar niciodata nu e relativa raportata la tine insuti. Si am mai invatat ca omul cat traieste uita! E cliseu, dar trebuie distilat de catre tine insuti!
– Distilarea prin adevaratul curaj. Este ceva timp, nu-l pot masura in ani, zile, minute sau secunde dar exista de ceva vreme sentimentul ca ma vad asa cum sunt, ca asa am sa traiesc cu mine de acum inainte, ca forma si fondul sunt deja create, ceea ce urmeaza mai sunt doar decoratiunile. Si imi place sa ma vad pe mine, imi place ce-au cladit ai mei, ce-a cladit cladit scoala, ce-a cladit viata, ce-am cladit eu insami. Si am mai invatat ceva din distilarea asta, ceva important: sa ma iert.
– Distilarea prin intristare. Imi amintesc si acum prima dezamagire mare. Mi-o amintesc cu multe detalii, a durut rau sa dai cu capul de sus. Era dezamagirea mea pe care altii nu o puteau intelege, dar pe mine ma ravasise in interior si urma sa lase ceva urme. Acum stau si privesc in urma si pot spune: nimeni nu te poate ajuta in viata mai mult decat te poti ajuta tu insuti. Uneori se intampla marile dezamagiri pentru a face loc altor lucruri in viata. Lucruri care pot sfarsi prin a-ti aduce fericirea asa cum nu te-ai fi asteptat. Am mai invatat si ca e posibil sau NU, ca fiecare dezamagire mare sa fie doar inceputul unui parcurs mai bun al vietii tale.
Hmmm …propunerea asta de intalnire a 7 destine, 7 vieti si multiplu de 7 experiente de existenta este de fapt o distilare prin comunicare sau distilarea prin interactiunea cu ceilalti. Desi nu face parte din categoria “prima”, este totusi o distilare perpetua, de aceea ideea ta, draga Chinezu’, de a reuni 7 persoane intr-o poveste despre viaţă este pe placul meu.
Acum, despre eul meu distilat pot sa spun ca momentele transformarii mele prezentate mai jos au avut momente diferite, fara legatura intre ele si fara o ordine cronologica anume. M-am oprit la trei cele mai importante. Imi aduc aminte de ele randomly si asa vi le spun si voua:
1. Atunci cand am simtit cerul ca se rupe in doua si ca pamanul se surpa sub picioarele mele lasandu-ma sa cad in abis nu am avut deloc revelatia distilarii. Dar ea a fost, implacabila, ireversibila, inaltatoare si mai ales transformatoare. Asemanator distilarii propriu –zise, procesul este dramatic, este dureros, te vlaguieste, scoate la iveala durerea, dezamagirea, frustrarea si nevoia de a opri calvarul, de a gasi linistea. Asta a fost prima dezamagire ! S-a intamplat atunci cand omul pe care credeam ca il cunosc, era de fapt un strain. Ii ziceam “bebe”, pentru ca se alinta ca un copil , pentru ca inima mea nu stia de altceva decat de el, pentru ca universul meu gravita in jurul lui. Pana cand … pana cand iubirea mea nu a mai fost de ajuns, pana cand valul euforiei s-a ridicat incet dar sigur de pe ochii ratiunii si dezamagirea si-a facut loc imperturbabila, dura, rece. Si asa a inceput ea … distilarea prin intristare, ca un proces lent, metamorfic, dar in cele din urma benefic. M-a facut sa inteleg ca nimeni nu este perfect, ca nu cunosti niciodata pe cineva cu adevarat, ca viata merge inainte si ca tristeti si dezmagiri vor mai exista inevitabil, insa voi sti cum sa le fac fata, cum sa le previn, ce sa invat din ele. De ce ? Pentru ca odata distilarea facuta, produsul rezultat este unic, este puternic, este capabil sa infrunte orice, nu poate fi alterat.
2. Dar cu toate acestea, nu sunt un om asertiv, nu-mi spun parerea in mod ostentativ si nici nu merg pana in panzele albe sa imi sustin ideile, iar lucrul acesta poate fi frustrant la un anumit moment. Si astfel ajungi sa refulezi, sa te manii, sa te revolti. Prima izbucnire necontrolata am indreptat-o, total nemeritat, catre una dintre fiintele care sunt cele mai apropiate mie: tata. Nu-mi aduc aminte ce anume a declansat nebunia (caci de multe ori nu ne mai aducem aminte “what pulled the trigger”, cum zice englezu’ , ci ne amintim sentimentul, trairile). Dar imi aduc aminte ca atunci cuvintele navaleau afara fara opreliste, fara rusine, fara control. Cuvinte in nestire, cuvinte pe care nu le constientizez, nu mai stiu care au fost. Atunci am spus tot ce nu spusesem vreodata si m-am simtit bine … pe moment. Dupa care m-am simtit mica si in micimea mea m-am simtit rusinata, una cu pamantul. Tata m-a iertat, eu m-am iertat, dar distilarea a existat … prin manie. Mi-am dat seama ca tot ceea ce ma nemultumeste, ceea ce nu indraznesc sa spun nu este uitat, nu se pierde, zace undeva acolo si abia asteapta sa iasa la iveala ca o bestie neiertatoare si astfel am invatat sa vorbesc atunci cand simt nevoia sa o fac. „Stand up for yourself” a ajuns sa fie devizul meu.
3. Si astfel ajung la prima iubire . Cu ale sale sentimente unice. Prima iubire care a fost prea putin perfecta, dar atat de intensa, atat de copilaroasa, atat de varatica. Distilarea prin iubire e cea mai frumoasa transformare, cea mai luminoasa, cea prin care as vrea sa trec over-and-over again, pentru ca este frumoasa, pentru ca poti muta si muntii din loc … pentru ca aceasta distilare nu te contorsioneaza, nu te vlaguieste, nu te doare. Prima iubire m-a invatat sa fiu perpetuu in cautarea dragostei, sa mi-o doresc, iar atunci cand o gasesc sa o recunosc, sa nu trec nepasatoare pe langa ea, sa nu o ignor. Iubirea iti da efectiv aripi sa faci ce vrei.
Mno, să începem cu începutul: distilare prin mâine – În martie 2009 făceam partea dintr-o organizație studențească și eram făceam voluntariat într-un proiect dedicat teatrului. În același timp eram unul dintre candidații pentru șefia departamentului de IT, din organizație, la următoarele alegeri. Cu vreo lună înainte de proiect s-a făcut o ședință ca să vedem cum se desfășoară proiectul. Proiect de mare anvergură, peste 20 de oameni implicați în el, spațiu neîncăpător în sediu pentru toți și evident multă caterincă. Fiind unul dintre oamenii de încredere al coordonatorului și unul dintre puținii care își făcea treaba cât de cât bine, ajunsesem la un nivel la care nu mai suportam deloc zarva din sediu și am încercat să fa să fie liniște. Și am țipat. Puțin mai tare decât vorbeau ceilalți (una din puținele ieșiri nervoase din viața mea). Până la urmă a ieșit proiectul bine dar am pierdut cursa pentru șefia departamentului de IT din cauza ieșirii mele.
Distilarea prin ridicarea frunții – 2010, la vreo câteva săptămâni după ce începusem să cunosc oameni din blogosfera, am trecut printr-o perioadă mai dificilă în viața mea și mi-am reevaluat prioritățile și lucrurile pe care vreau să le fac pe viitor. Am realizat că facultatea pe care urmam nu era ceea ce îmi plăcea să fac și dacă o continuam, mă complăceam într-o stare care nu m-ar fi satisfăcut. Așa că am renunțat și am pornit un nou drum, cu o altă specializare și cu mai multă încredere. Și mi-a trebuit ceva curaj să le spun alor mei că renunț la ceva ce începusem.
Prima victorie. Nu există. Există întotdeauna prime victorii de fiecare dată când fac ceva ce-mi place, când mă bucur de prietenii din jurul meu, când ei sunt alături de mine. Fiecare articol pe care îl scriu e o primă victorie, fiecare design asupra căruia clientul e mulțumit e o primă victorie. Primele victorii sunt momente realizate pe parcursul vieții și care cu timpul te fac mai fericit.
Cam atât am vrut să spun.
Pingback: Toată viaţa mea a fost un noncombat din teama de a nu suferi • Chinezu
Etapa 1 – Prima dezamăgire sau distilarea prin întristare.La mine dezamagirile vin cu regularitate, asa ca distilarea se face mai bine, cred eu. Ori poate sunt o fire perfectionista, ce nu toloreaza nicicum esecul vad dezamagiri de multe ori: sa vad un exemplu, va dau o dezamagire mai veche: mi-amintesc cum eram eu in clasa a 8-a, si cum ne faceam toti din clasa calculele la medii, sa vedem cine ce i-a premiu, mentiune; dupa calcularea mediei trebuia sa i-au premiul doi, ieseam la egalitate cu un coleg. Insa in ultima zi cand era premierea aflu cu indigenare ca media mea era mai mica si nu stiam de la ce; surpriza! am facut un lucru care nu se face si am aflat notele: imi pusese propria diriginta, recte prof. de limba si literatura romana, un 8 undeva in colt de linie, mic de dot, pentru ca nu incapea in casuta din catalog, ca sa-mi strice media; aveam doar 9 si 10, si la sfarsit de an pac un 8. Nu stiu daca dumneavoasta cititorii de fata ati intalnit asa ceva. Dezamagirea a devenit atat de la faptul ca nu am facut mai mult in timpul anului, cat si de faptul ca nu am avut curajul sa-i zic ceva dulce in fata cu toata scoala. De suparare, nici nu-mi amintesc ce premiu am primit in anul acela. Voi ce ma sfatuiti ca ar fi trebuit sa fac?
Etapa 2 – Prima izbucnire necontrolată sau distilarea prin
mânie.Tot prin scoala eram, cand am tipat tare la o colega. Cam atat. Parca ma chinuiam sa-i explic teorema lui Pitagora, si ea se gandea ,,la iubire” :)).Nu-mi amintesc momentul cu toate detaliile.
Etapa 3 – Prima înfrângere sau distilarea prin ridicarea frunţii. Cand am luat doar mentiune la Olimpiada Judeteana de Economie, si nu am mers la nationala. E o infrangere, pentru ca puteam sa fac mult mai mult. Si-am pierdut lupta cu mine. Cam atat.
Etapa 4 – Prima victorie sau distilarea prin respectarea celuilalt.Cand am ajuns la un liceu de elit, desi nimeni nu-mi dadea o sansa, bineinteles in frunte cu fosta diriginta, de care v-am povestit mai su, am considerat-o la acea vreme o victorie. Victoria mea asupra carcotasilor. Spre surprinderea loc, am terminat liceul cu bine, si mi-am facut si prieteni.
Etapa 5 – Prima iubire sau distilarea prin iubire.
Prima dragoste nu-mi starneste nici acum vreun zambet pe buze. Stiti cum zice F. Nietzche: Ce nu te omoara, te intareste. Asa si eu dupa ,,o copie de relatie”, pe care am tras de ea un 1n si jumatate, mi-am dat seama trebuie sa merg mai departe, si asta am si facut. Fetelor, verificati-l bine pe individ;aveti grija cui va daruiti inima; s-ar putea sa nu-i pese de ea.
Etapa 6 – Prima moarte sau distilarea prin rămânerea în viaţă. Cand a murit matusa mea, mi-amintesc ca aveam 6 anisori, si in mintea mea intelegeam ce s-a intamplat. Cand au inmormantat-o, stiu ca m-am apropiat de groapa, si am inceput sa plang, mai tare ca niciodata, atunci constientizasem momentul. Apoi au venit niste doamne si m-au luat de acolo.
Etapa 7 – Primul tu sau distilarea prin adevăratul curaj. Curajul se manifesta in mod etic atunci cand lupti pentru drepturile tale, si ale celorlalti. Asta cred eu. Imi amintesc ca eram in facultate cand un proforul a considerat ca nu puteam sa intru in examen, pentru ca proiectul de grup nu fusese gata la timp; fusese proiect de grup nu personal, nu era vinea mea ca lumea nu-si face treaba la timp. Asa ca am luat o colega si am mers la biroul lui, si am facut un mic haos. Bineinteles ca ne-a lasat petoti la examen. Cand am iesit toti 10 cati erau m-au aplaudat. Nimeni nu a avut curaj. doare eu.Cand e vorba de drepturi, fac ce pot sa fie respectate.
http://spanac.eu/oameni-si-vodka/
Done. Cum e?
Buna!
Am raspuns mai amplu, pe blog in cateva articole:
http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/11/pestele-sarat.html
http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/11/lucrarea-de-control.html
http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/11/sotronul.html
http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/11/prima-mea-iubire.html
http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/11/ingerul-albastru.html
http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/11/stiai-ca-sunt-nimic-fara-tine.html
http://dragosteoarba.blogspot.ro/2012/11/urcand-in-fiecare-zi-golgota-mea-cea.html
Stiu ca e cam mult…dar experientele acelea cred ca meritau…
O seara buna! :)
Îţi comentasem şi la articolul la care ai făcut acum referire, încă decând l-ai postat. Mi-a mers direct la inimă, pentru că în perioada aceea chiar trăiam un amalgam format din câte puţin din fiecare „distilare”.
Aş vrea să încep cu ultima etapă analizată de tine. Dacă tu ai lăsat-o la urmă, eu o vreau a fi prima. Şi asta deoarece pentru a ajunge la multe din celelalte „distilări” îţi trebuie curaj; curaj să baţi cu pumnul în masă, curaj de a-ţi recunoaşte înfrângerea, curaj de a-ţi hrăni cu iubire fluturii din stomac, curaj de a reuşi, dar şi curaj de a avea curaj.
Prin urmare:
Etapa 7 – Primul tu sau distilarea prin adevăratul curaj:
Aş vrea s-o abordez într-un fel diferit de cel la care ai apelat tu. Vreau să enumăr scrut momentele în care am şi am avut curaj: am avut curaj când m-am născut pe 6 decembrie (săgetătoare de-a ta, după cum ai spus şi tu). Am avut curaj când am ales să fiu diferită de colegii mei din generală şi liceu, cu riscul de a nu fi pe placul multora, dar ţintind către ceea ce sunt acum … şi sunt împăcată cu mine. Am avut curaj când am scris pe blog despre preotul cu care făceam Religia în liceu. Mă frustrau nişre chestii la el, m-am descărcat pe blog, ştiind că-l citeau mulţi din liceu. I-am făcut-o, dar mi-a dat un 3 în catalog. A meritat, trust me! Am avut curaj când am zburat cu parapanta.
Etapa 5 – Prima iubire sau distilarea prin iubire.
Când eram clasa a 9-a m-am distilat rău de tot. Şi de 6 ani încoace mă distilez în continuare cu aceeaşi persoană, fără să pierd nimic din iubirea de atunci. E ca treaba cu „lumină din lumină” … aprinzi o lumânare de la o alta, dar nu pierzi nimic din prima.
Etapa 4 – Prima victorie sau distilarea prin respectarea celuilalt
Consider că în fiecare zi mă bucur de această etapă. Simt că e una continuă. Şi dacă zâmbesc întâmplător unui om necunoscut pe stradă şi primesc înapoi tot un zâmbet, e o victorie.
Scriu pentru ca ma pregatisem sa-mi spun parerea dar am ratat ora predarii… deci nu-i bai daca nu mai intru in competitie.
Prima dezamagire – cred ca a venit atunci cand am realizat ca prietenii nu-ti sunt intotdeauna prieteni, ca oamenii se schimba si nu poti avea aceleasi asteptari de la ei. Prieteniile destramate au venit insa din copilarie, cand se intampla ca un copil sa renunte la ”prietenia” ta pentru un altul, care era in centrul atentiei. Am intalnit insa si dulcele revers al prieteniei trainice, care depaseste distante, relatii, joburi. Una din prietenele din prezent este colega de banca din clasa I.
Prima infrangere – Cat suntem copii suntem adesea infranti in orice conversatie cu parintii. Eu cel putin asa am perceput faptul ca pe vremea copilariei mele nu aveai dreptul la opinie. Infrangerea a venit devreme si intr-o competitie spontana. Faceam inot, ma antrenam zilnic, dar nu am reusit sa prind podiumul niciodata. Ca tanar si matur am invatat sa accept infrangerea ca facand parte din viata.
Prima victorie – o interpretez a fi aceea cand m-am simtit mandra de mine. Iar aceea a fost ziua cand am fost admisa prin concurs pe un post de jurnalist, meserie care avea sa-mi schimbe viata. Am invatat sa respect oamenii, sa comunic, sa cunosc forme diverse ale traiului din medii diferite. Am avut de-a face cu oameni ai strazii dar si cu milionari in euro. Iar faptul ca pot cunoaste atat de multa lume inseamna pentru mine o victorie, o reusita, un noroc.
am vrut sa scriu competitie sportiva…. scuze.
Pingback: Bloggeri, îmi daţi voie să vă dau un sfat? Fireşte că îmi daţi • Chinezu
Pingback: Învârtim sticla şi câştigă cel în dreptul căruia se opreşte! | IRina