04.12.2016

Hai să discutăm despre conţinutul plătit. Cu un caz aplicat, desigur

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Pe Mihnea Dumitru îl cunosc de ani buni. Şi mereu i-am reproşat că nu îşi face un business din combinaţie de 2.0 şi know howul lui întru ale politicii, consultanţei politice mai precis. Aşa că atunci când m-a scos la o bere şi mi-a zis că e pe ultima sută de metri cu contextpolitic.net, m-am bucurat corespunzător. Pentru că, în sfârşit, lua taurul de coarnele 2.0. Deşi, după cum puteţi vedea în rândurile de mai jos, mi-am exprimat anumite îndoieli legate de bunul mers al proiectului. Nu pentru că nu e fain, căci e chiar brici, ci pentru că nu prea există la noi piaţă pentru aşa ceva. Sper, însă, din tot coraconul propriu şi personal ca la anul pe vremea asta să îl scot eu la o bere pe Mihnea şi să îi spun că mare prost am fost că am avut îndoielile astea :D

chinezu: De cand te gandesti la faza asta? Ma intereseaza bucataria unui astfel de proiect, caci e un bun studiu de caz.
Mihnea Dumitru: Am ideea de doi ani. Chiar cred ca am asteptat prea mult cu lansarea ei. Prin august, am baut o bere, m-am uitat in urma si, dupa cativa ani de consiliere parlamentara si ceva timp petrecut in privat, am hotarat ca e timpul sa imi ofer o provocare. M-am intalnit cu niste oameni foarte inteligenti si le-am propus sa incepem acest proiect neobisnuit si sa-l crestem pe termen lung.
Sunt doua dimensiuni aici: prima este audienta. Ca principiu, noi nu vizam candidatul X sau politicianul Y, chiar daca este perioada de campanie. Piata de consultanta este deja bine-stabilita si cat se poate de plina, nu ne batem noi cu pestii mari din baltile mici ale partidelor politice. Noi mergem la consilierii lui X si Y si le oferim servicii similare cu ceea ce primesc sefii lor. Este o nisa nedezvoltata. In politica din Romania, deciziile curg de sus in jos, pe baza unor informatii prezente doar la varf. Noi informam baza de functionari publici, le dam contextul necesar pentru a-si consilia superiorii. Ziaristii care sunt sub dictatura termenelor limita sunt, de asemenea, bineveniti, ca si orice entuziast al politicii care se zbate cu identificarea continutului real din toate stirile ‘pe surse’. In intampinarea lor, avem un portal de informare care functioneaza pe orice platforma, de la telefon mobil pana la tableta si PC.
A doua dimensiune este metoda de plata. Venim cu preturi extrem de competitive. Un abonament de un an te aduce cam la un leu pe zi, daca faci un calcul simplu. Clientii primesc zilnic analiza principalelor subiecte, previziunile noastre pentru urmatoarele 24 de ore si oportunitatile de comunicare existente. Suprapunem asta cu analize saptamanale si studii strategice, pe interne, externe si online. Asta inseamna Context Politic, sa citesti la 10 dimineata tot ce trebuie sa stii pentru ziua respectiva si sa ai o idee destul de clara pentru restul saptamanii.
Cat ai investit in acest proiect? Si nu ma refer doar la bani, dar si know how si timp si alte resurse.

Financiar vorbind, am investit o suma la nivelul unui site custom care sa ofere toate serviciile aferente, dar totul este facut in-house, cu ceva bani dati pe design. Platile sunt externalizate, desi avem licenta SSL necesara sa o facem direct pe site. E pe ‘to-do list’, dar nu obligatoriu, la cat de usor se poate face un abonament prin Paypal sau ccBill. Ca investitie de timp, n-am prea vazut lumina zilei de vreo luna, cam de cand ne-am intalint atunci la bere. Am auzit ca s-a facut toamna.
Ca know-how, eu ma joc cu internetul de prin ’97. Site-ul este construit pe WordPress, dar n-ai zice la cum arata si cum se comporta. Intra vreo 300 de surse de stiri in el si inca vreo 200 de bloguri, iar asta e doar sectiunea gratuita. Portalul de membri strange continutul premium, oportunitati de slujbe in UE si la ONU, are o camera de chat securizata si o multime de alte beneficii. Si luam foarte in serios protejarea identitatii clientilor nostri.
Ce asteptari ai de la proiect? Si nu ma refer doar la bani :))
Valoarea e in continut, in serviciile pe care le oferim. La mijlocul anului viitor tragem linie. Parerea mea este ca o sa fim pe plus. Este o nisa, dar nu o construim noi, ea deja exista. Vreau sa identific acei clienti care isi iau in serios slujba de consiliere, care inteleg ca sunt platiti pentru a informa corect si coerent si ca noi ii putem ajuta. Este, intr-un fel, un experiment de responsabilizare a activismului politic la firul ierbii, cu mentiunea ca noi nu avem agenda politica. Avem diferite pareri individuale, asta e clar, dar produsele pe care le oferim sunt asumate de intreaga echipa. Nu suntem de stanga sau de dreapta si nici nu scriem pe un site care sa moara dupa alegeri.
Vreau sa crestem alaturi de clientii nostri, sa-i cunoastem si sa-i ajutam, in masura cunostintelor noastre; sa stabilim un parteneriat pe termen lung. Sunt constient ca modelul de ‘paywall’, adica de continut contra abonament, nu prea functioneaza in presa, dar noi nu facem presa. Noi oferim „intelligence”, fara sa picam in groapa informatiilor ‘pe surse’. Vizam modelul Stratfor. Noi va aratam in portalul gratuit cate informatii exista (si chiar va bombardam cu numarul lor!), iar in varianta contra plata vi le transformam in analize si previziuni inteligente. Diferenta de valoare este enorma si in mod sigur merita 1 leu pe zi. Variantele de plata sunt 15 euro pe o luna, 30 de euro pentru trei luni sau 100 de euro pentru un an.
Esti constient ca proiectul asta este un pariu. Daca ar fi sa pariezi pe el, ce cota i-ai pune?
Este o mica revolutie, din punctul meu de vedere. Nu chiar o revolta, pentru ca nu cerem drepturile nimanui, dar este o incercare serioasa de identificare si sustinere a valorilor. Sunt foarte realist in investitiile pe care le fac. Sunt responsabil pentru colegii mei si pentru colaboratorii acestui proiect si iti spun sincer ca e un efort independent din partea noastra. Piata exista, dar nu a primit, pana acum, serviciile pe care le merita. „Cota” este de vreo 10 consilieri pentru fiecare politician in Romania. Dintre primii 10, daca unul singur intelege plusul de valoare pe care serviciile noastre i le aduc, acela va creste. Si noi ii vom fi alaturi. Asa ca hai la revolutie! :)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Campanie pentru bloggerii din Iaşi. Dar nu numai

Invitaţie cu drag pentru bloggerii din Iaşi

8 comentarii

  1. luni, 29 octombrie 2012, 11:35

    Cu multumiri, domnu’ Chinezu. Dam bere suplimentara :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 29 octombrie 2012, 11:53

    O idee interesanta..Succes…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 29 octombrie 2012, 13:09

    ehe .. cu mare drag, primesc stirea si revenirea lui Mihnea pe o nisa in care acum cativa ani rupea cu Codex Politicus ! de data aceasta, ceva mai upgradatat si arata profi al sau proiect.
    multa bafta, din partea mea :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. luni, 29 octombrie 2012, 13:13

    multumesc dan! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. luni, 29 octombrie 2012, 15:39

    Bafta cu proiectul! Daca proiectul reuseste putem sper si intr-o clasa politica mai reusita.
    M-am uitat pe cateva statistici si sunt chiar interesante. De exemplu cu stam la internet, noi si vecinii nostri, ca tot e azi Ziua Internationala a Internetului :)
    Spor!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. luni, 29 octombrie 2012, 15:40

    Bafta cu proiectul! Daca proiectul reuseste putem spera si intr-o clasa politica mai reusita.
    M-am uitat pe cateva statistici si sunt chiar interesante. De exemplu cu stam la internet, noi si vecinii nostri, ca tot e azi Ziua Internationala a Internetului :)
    Spor!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. luni, 29 octombrie 2012, 16:39

    Un proiect interesant. Succes!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. marți, 30 octombrie 2012, 00:36

    Spor la treaba ! Succes

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *