05.12.2016

Status Quo, la prima tinereţe

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

ORGANIZAREA

Cam pe tot pe ce pune mâna Emagic, iese bine. Nici de data asta nu a fost altfel, iar organizarea a fost aşa cum trebuie să fie pentru un eveniment de o asemenea factură. Iar Sala Palatului, deşi nu se află în topul preferinţelor mele în materie de loc de desfăşurare al concertelor, a fost o alegere cât se poate de bună pentru cei care aveau să urce pe scenă. Oricum, data viitoare mi-ar plăcea să văd că un eventual concert Status Quo se desfăşoară în aer liber, pentru că la mişcarea care a fost printre scaune aş spune că lumea dorea să ţopăie ceva mai mult decât a putut să o facă.

PUBLICUL

Media de vârstă a urcat simţitor spre 40-45 ani şi era normal să fie aşa. Cu toate acestea nu se poate spune nici pe departe că evenimentul a beneficiat doar de prezenţa rockerilor old-school, pentru că cele două colţuri ale scenei au adunat numai tineri, care se zbenguiau în voie pe delirul muzical dezlănţuit de cei de la Status Quo. Unul dintre ei avea şi un disc al trupei, aşa că iată, clasicul merge mai departe.

VH2

Nu cred că exista alegere mai bună pentru deschiderea concertului Status Quo. Cotabiţă şi ai lui au încins atmosfera de la prima piesă, mai ales că au decis ca de data aceasta să fie ceva mai alerţi, probabil în ton cu boogie-rock-ul care urma. Trupa sună al naibii de bine şi are în Vladimir Pocorschi un chitarist într-o formă de zile mari, care nu se abţine de la show-ul său personal. În total, aproximativ 35 de minute de muzică bună.

Status Quo

În formă de zile mari, britanicii au arătat că timpul poate fi învins. De fapt că timpul nu contează, pentru că au arătat ca o formaţie care de-abia ieri a urcat pe scenă. Un show pe care-l consider incendiar, un tăvălug de zile mari de clasic, un boogie-rock cu mici accente ZZ Top interpretat magistral de o formaţie a cărei experienţă este fantastică. Plus glume, plus dialog cu publicul, plus tot ceea ce transformă o formaţie într-un nume mare al scenei. Păcat că Sala Palatului nu permite foarte mult mişcarea spectatorilor, pentru că aceştia au cam fost nevoiţi să se ferească de scaune în clipa în care au decis să şi le părăsească. Un concert de zile mari cu un nume mare, şi prima formaţie din „garda veche” care arată ca nouă, pentru că pe la Bucureşti au mai trecut fel de fel de istorii, dar nu la fel de proaspete ca aceasta.

Pentru completare, cronica mea de pe Rockstage.

 

 

Romanian Thrash Metal Festival: ultima noapte de Fabrica

Până la urmă ce este Tudor Chirilă: muzician sau actor?

2 comentarii

  1. sâmbătă, 20 octombrie 2012, 10:07

    Ador Status Quo…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 22 octombrie 2012, 18:17

      Se pare că ai şi motive să o faci :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *