05.12.2016

Ofer cărţi pentru comentarii pe blog

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Mă pregătesc să fur fără ruşine ideea cu oferitul de cărţi contra comentarii pe blog de la Tudor (în paranteză spun că este un tip de mare comitet din foarte multe puncte de vedere). Dar pentru că ştiu că mai bine gândim mai mulţi decât unul singur, vă invit să discutăm cum aş putea pune în aplicare chestiunea cu pricina. Şi am pregătit un mic set de întrebări/precizări pe baza cărora să discutăm. Le pun aşa, cum îmi vin în minte, fără o ordine clară.

1. Care să fie mecanismul prin care să ofer aceste cărţi? Adică o carte la un comentariu sau să se adune mai multe sau ceva de genul?

2. Ar trebui să fac o secţiune specială în Republica Culturală Chineză pentru isprava asta sau e de ajuns dacă o strecor printre alte postări?

3. Mă gândesc că şi voi sunteţi de acord să ofer cărţi doar pentru comentarii care, pe undeva, sunt echivalentul unei postări. Adică documentate, cu puţintel suflet pus în ele, nu faza gen „faină postare, vreau cartea!”.

4. Ar fi cumva să facem un fel de grup de iniţiativă care să facem asta pe mai multe bloguri, plecând de la ideea lui Tudor? Căci mă gândesc că poate – vorbesc în nume propriu – văd o carte pusă la „ofertă” de un blogger pe care o vreau eu şi atunci mă bag să o câştig.

5. E bine să anunţ ce carte ofer chiar de la început sau să fie surpriză?

Cam atât. E rândul vostru acum să ziceţi cum vi se pare.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Trupa byron şi-a tras aplicaţie pentru iPhone

Metal Crush Party: publicul unde o fi fost?

10 comentarii

  1. Bogdan
    vineri, 19 octombrie 2012, 09:52

    Poate ar fi bine sa faci o sectiune pe saptamani sau pe luni in care sa dai „cartea saptamanii” sau cartea lunii celui care comenteaza cel mai la obiect.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 19 octombrie 2012, 09:56

    Foarte faina ideea si cred ca si partea cu intrebarile e foarte buna, asa ca sa dea cu parerea si cititorii despre cum vor sa se culturalizeze. Asadar:
    1. Depinde cate carti ai pe stoc. Daca sunt muulte, poti sa dai 1/comentariu, daca nu, sa alegi dintr-un calup de 10-20 de comentarii, unul singur :)
    2.Ar fi dragut sa faci o sectiune pentru asta.
    3.Pai cred ca cel mai corect e sa dai cartile celor care chiar le doresc si scriu un comentariu „ca lumea” si nu orice le vine in cap, la plesneala. Nu o cumpara, dar sa coste si cultura ceva.
    4. S-ar putea face chestia asta pe mai multe bloguri si eventual la intervale diferite de timp, in serie, una dupa alta.
    5. Cred ca e mai bine sa anunti titlul, ca sa se „lupte” fiecare pentru ce isi doreste :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 19 octombrie 2012, 10:04

    Sper ca sunt digitale, altfel ….
    Salvati copacii, faceti dus impreuna! sau asta era cu apa? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • sâmbătă, 20 octombrie 2012, 14:32

      Cu oferitul cărţilor ar fii frumos, ceva de valoare. Adică să o oferi regulat la un utilizator devotat.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • sâmbătă, 20 octombrie 2012, 14:33

        Şi cu copacii să rezolve cu „Bad piggies” de la Silvică prima dată, care taie fară obraz prin Bucovina.

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  4. vineri, 19 octombrie 2012, 10:34

    Fara surprize, surprize :) e mai corect sa cunosti titlul ca sa poti vedea daca face parte din preferintele tale, daca e pe lista de „carti care trebuie citite”
    Nu stiu care trebuie sa fie criteriul de acordare a cartilor dar cred ca o data pe luna e suficient – pentru a nu se bagateliza ideea – mai ales daca se vor mai gasi cativa bloggeri care sa participe la aceasta initiativa pe care ti-ai insusit-o fara rusine :) … cred ca Tudor se va bucura daca ideea lui va prinde aripi si vor fi mai multi care sa ofere carti celor dornici de lectura.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. vineri, 19 octombrie 2012, 10:58

    Legat de ce ai spus la nr. 4, ma gandesc ca ar putea iesi un fel de leapsa si cartile ar putea circula. Adica cel care castiga cartea o citeste si apoi duce ideea pe blogul sau, oferind-o la randul sau pentru comentarii si tot asa. Astfel reusim sa citim cu totii mai mult :) #numazic

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. vineri, 19 octombrie 2012, 11:53

    @Chinezu: Multam’ mult. Iti recomand sa le acorzi ocazional (orice periodicitate devine mai devreme sau mai tarziu o povara) si sa configurezi o categorie separata pentru a putea contoriza automat nr de carti daruite. Eu am decis sa identific nivelul dorintei de a citi a celui care solicita o anumita carte. Stiu, e greu, dar vreau ca acea carte sa isi atinga scopul si nu sa zaca intr-un sertar. Iti recomand sa spui ce carte oferi.

    @d-petre: as fi tare mandru daca aceasta idee ar prinde in blogosfera; prin lectura va creste si calitatea articolelor

    @cartus: daca toti copacii ar deveni carti, as planta in fiecare zi cate un copac

    @Alexandra: eu am deja o carte care se plimba de la blogger la blogger „Vand Kilometri”

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. sâmbătă, 20 octombrie 2012, 01:39

    e o idee buna.
    acum vorba ta, sa vedem cati se vor strange doar doar or primi ceva moca, spunand dpua cuvinte.
    c-asa-i romanul…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. joi, 25 octombrie 2012, 14:44

    Poate ar fi bine sa nu spui de la inceput care sunt regulile, doar ca dai o carte unuia dintre comentatori, evenutal si ce carte, si sa lasi natura sa isi urmeze cursul. Selectezi si tu vreo 10 commenturi care iti plac si alegi unul random.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *