În mod normal, postarea asta ar fi trebuit să intre în Republica Culturală Chineză. Pentru că este vorba despre muzică, nu-i aşa? Adică vorbim despre trupa byron (ok, sunt prietenii mei şi sunt foarte mândru de asta, dar nu discutam astfel de chestiuni aici), care execută o muzică excelentă. Numai că aş arăta cu degetul înspre anumite părţi, ca să le zic aşa, din ce înseamnă brandul byron, adicătelea să tragem un pic felia discuţiei pe partea de comunicare, cu puţintel accent pe social media, deci, iacătă, este categoric un subiect de chinezu.eu. Aşa că, dacă îmi permiteţi, purced la a vă spune ce am de spus.
Hai să facem o punere în context. Cu menţiunea că nu mă pricep decisiv la industria muzicală, dar, ca simplu consumator vivace de muzică, mai văd şi eu câte ceva. Şi zic „văd” tocmai pentru că mai jos o să încerc să povestesc despre brandurile din industria muzicală, nu despre muzica în sine. Căci aia este, categoric, o altă poveste.
Poate că o să mă ierte prietenii mei din byron dacă o să dau un pic din bucătăria internă. Dar o voi face numai pentru că îmi sunt tare dragi şi pentru că eu cred că aşa cum procedează ei este cel mai bine să procedeze o trupă profi de la noi. Cum ar veni, îi dau de exemplu în ideea că o să înţeleagă şi alţii (care sunt catastrofe galactice la capitolul ăsta) câte ceva. Şi o voi face pe puncte, aşa cum se cuvine când abordezi ceva la modul serios.
Ce cred eu că trebuie să aibă o trupă care să îşi creeze o comunitate faină de fani (atenţie, nu am zis succes şi doar atât, căci nu trebuie să confundăm cele două lucruri; şi manelele au succes, dacă înţelegeţi ce vreau să zic, dar o comunitate de fani adevăraţi – dedicaţi, dar fără isterii, şi pe termen lung – au foarte puţine trupe)?
1. Muzica. Este evident acest lucru, pentru că trebuie să ştii, să poţi şi să vrei să cânţi muzică adevărată ca să aduni nişte oameni de mare angajament, în timp, alături de tine. Capitol la care băieţii din byron sunt imperiali.
2. Personalitatea. A avea personalitate în muzică înseamnă, după mintea capului meu, fix două lucruri: 1. Să te diferenţiezi de alţii şi 2. Să nu faci compromisuri majore. E de prisos să spun că byron are un sound unic şi irepetabil. Cum e de prisos să spun că singurul compromis pe care băieţii îl fac este să nu facă nici un compromis muzical :)
3. Unitatea nucleului grupului. Ca să înţelegem mai bine ce spun hai să luăm ca termen de comparaţia Metallica sau Rush, care au avut extrem de puţine fluctuaţii în trupă, spre deloc. Dar acestea sunt nişte teribile excepţii, pe care le recunoaştem tocmai pentru că au avut un succes monstru, succes care – părerea mea – se datoreată şi faptului că au reuşit să stea uniţi pe o perioadă lungă de timp. Şi byron punctează bine la acest aspect. Ba chiar foarte bine, dacă este să ne uităm doar la piaţa rockului de pe la noi.
4. Carisma. Cei care aţi fost la concertele lor sau i-ai auzit povestind în emisiuni pe la tv sau la o bere (varianta a doua e cea mai bună, categoric) ştiţi că băieţii sunt extrem de simpatici. De altfel această carismă a lor individuală şi, pe cale de consecinţă, a lor ca grup a fost decisivă ca să devin prietenul lor. Sau ei ai mei, ceva de genul :D
5. Un PR foarte bun. Aici nu mai este de spus nimic. Iulia face o treabă excelentă, cum rar vezi în industria asta. Ba chiar aş merge mai departe să spun că singurul reproş pe care i l-aş putea aduce este că ne loveşte prea des cu info şi cu propuneri şi cu alte alea :)) Doar că, fireşte, acesta este un reproş doar aşa ca să mă aflu în treabă, căci de fiecare dată când văd un mail de la byron zâmbesc şi mă bucur că se întâmplă aşa ceva :)
6. Ieşitul din comun. Aici aş vrea să vă dau doar trei exemple de lucruri pe care byron le-a făcut şi care sunt, după mine, definitorii pentru modul în care înţeleg ei să evolueze. Am avut imensa plăcere să organizez un concert special byron pentru bloggeri. Care a ieşit excepţional. Şi aşa ieşit aşa pentru că trupa a fost deschisă la idee, pentru că trupa a pus foarte mult suflet în acest concert şi pentru că bloggerii prezenţi au înţeles asta. Un alt exemplu este superbul concert din salina de la Turda, o capodoperă din toate punctele de vedere, dar care a presupus un efort muzical, logistic şi personal teribil. Puţine trupe ar fi putut face aşa ceva, dar byron a făcut-o. Şi vă mai spun doar de seria Impromptu, un fel de concert-repetiţie-compoziţie de piese cu public, unde spectatorii se uită fascinaţi la ce înseamnă laboratorul unei trupe ca byron.
7. Deschiderea spre nou. Poate că nu e mare lucru (deşi aş vrea să ştiu câte trupe de pe la noi au mai făcut asta), dar byron şi-a făcut propria aplicaţie pentru android şi pentru iPhone. E mult, e puţin? Voi decideţi asta. Eu doar spun că este o trupă care este foarte atentă la ce se întâmplă în jur şi acţionează ca atare. Mai spun doar că au scris istorie când şi-au lansat ultimul clip prin intermediul blogosferei. Sau că le-au propus bloggerilor să le scrie scenariul unui videoclip. Sau că Dan a acceptat să cânte alături de mine Balada Spammerului şi a făcut-o în aşa fel încât piesa a rămas în urechea multora. Sau când fanii au putut să cumpere prin twitter sau prin facebook noile piese. Sau atâtea altele pe care le-aş putea spune despre ei…
8. Disponibilitate la efort intens şi prelungit. Sună de parcă e oră de educaţie fizică. Dar cei care au fost în situaţii de acestea ştiu ce vorbesc. Pentru că a merge, spre exemplu, într-un turneu prin ţară înseamnă foarte multă oboseală şi foarte mulţi nervi. Iar fanii din fiecare oraş te aşteaptă să fii proaspăt şi să prestezi corespunzător în faţa lor. La fel e şi cu repetiţiile sau cu înregistrările. În general, ca să aungi la un anumit nivel şi, mai ales, ca să te menţii acolo, trebuie să poţi duce efortul intelectual, emoţional şi fizic.
9. Legătura cu fanii. Puţine trupe au fani adevăraţi. Care rămân fani toată viaţa (trupei sau a lor, după caz). Aşa că atunci când îi ai, ar fi bine să ai grijă de ei. Asta nu înseamnă că trebuie să le trimiţi felicitări de Crăciun and shit. Ci să le oferi cât de des ceea ce fanii aşteaptă: muzica ta, veşti de la tine, prezenţa ta ca trupă. Căci atunci când trec vreo 2 ani de când au auzit ultima dată de tine, trust me că vor fi dezamăgiţi şi nu te vor mai iubi, pe tine, brandul trupei, aşa cum te-au iubit pre vremuri, când îi iubeai şi tu pe ei.
10. Un management bun. Am lăsat la final acest punct – decisiv, zic eu – tocmai pentru că la final, mult spre final, îl lasă multe trupe. Şi fac o greşeală imensă. Pentru că indiferent cât de bine ieşi la punctele enumerate mai sus, dacă nu ai un management care să reuşească să îţi vândă toate aceste atribute bune pe care le ai, atunci le ai degeaba şi îţi dă cu virgulă. Codruţ se ocupă de byron din punctul acesta de vedere la modul mai mult decât corespunzător. Şi asta se vede.
Probabil că mai sunt şi alte puncte care ar trebui înşirate aici. Dar ce vedeţi mai sus este părerea mea. Pe care chiar vă rog să o combateţi, criticaţi, completaţi. În ideea că vom avea toţi de învăţat.
14 thoughts on “10 lucruri pe care trebuie să le facă o trupă de muzică pentru a avea fani”
Datorita tie imi place cei de acolo..Mai astept sa ii promovam 2.0 :)
cel mai bine ar trebui sa ia aminte la lady gaga! excentricitate si atitudine;)
1. Nu discut despre muzica byron, însă da, muzica trebuie să spună ceva. Asta doar în anumite concepţii, cred că ştii la fel de bine ca mine că e piaţa plină de nimicuri cu succes la public. E doar alegerea şi meritul artistului dacă se decide să păstreze un anumit nivel.
2. Fără aşa ceva nu se poate. Chiar nu se poate. Şi includ aici chiar şi trupele de coveruri pe care le consider exemplul perfect al faptului că dacă ai talent, dar nu ai personalitate, una din variante este să le cânţi altora ceea ce cântau alţii.
3. Am fost de două ori pus în situaţia de a spune HAI la un viitor urcat pe scenă. Am spus NU pentru că unii se gândeau la bani, şi alţii la a se simţi bine. Nu se poate aşa. Tot angrenajul ăla trebuie să tragă în aceeaşi direcţie. Şi mai ales, acolo trebuie să existe prietenie.
4. Nu văd treaba asta ca pe o condiţie fără de care nu se poate reuşi, dar aş spune că este binevenită dacă apare.
5. Clar, fără probleme. Iar Iulia rupe.
6. Nu neapărat. Nu. Chiar nu. Asta nu înseamnă, doamne fereşte, că nu e simpatic să mai faci şi-aşa ceva din când în când.
7. Deschiderea spre nou ar trebui să existe mai ales la nivel muzical. Gen uite cum pun problema Black Country Communion pe un stil care ar fi putut fi considerat consumat. Exemplul tău, cu aplicaţiile pentru mobile world, poate nu este cel mai fericit, dar pe undeva înţeleg ce spui.
8. Aici, da. Cine crede că muzica e o treabă aşa, unde te duci şi te distrezi, e nebun. După 45 de minute de repetiţii simţeam că am jucat 2 ore de fotbal, iar psihic eram atât de obosit încât nu pot desena în cuvinte. Să oferi muzicii ceva din tine nu este un lucru uşor.
9. Da. Extrem de importantă. Fără ea, totul este mort. O să apară un material pe Rockstage pe tema asta, că tot veni vorba, e deja trimis.
10. Absolut.
Aş mai adăuga „un lider cu coaie”. Genul de fronman care să aducă totul aproape şi din acel tot să le ofere tuturor, deopotrivă, partea de care are nevoie. Ştii ce spun, nu dau exemple. Locomotiva. IMAGINEA „aia”. Fără aşa ceva lucrurile sunt infinit mai grele decât în cazul în care, să spunem, ar lipsi unele puncte din cele înşirate mai sus.
Având în vedere că împărţim acelaşi punct comun în postarea asta, iarăşi despre muzica ce se cântă pe la noi prin spaţiile de evenimente, am să-mi îngădui şi eu câteva cuvinte. O să fiu ceva mai astral azi, nu ştiu de ce, dar poate că e mai bine.
1. Muzica, întotdeauna când e vorba de trupe de muzică, trebuie să existe pe o planetă accesibilă tuturor celor ce vor să meargă acolo. Mijloacele cu care ajungi pe planeta byron, Travka, Kumm, Robin and The Backstabbers şi alte alea trebuie să fie nu numai cu o navă spaţială şi nu numai cu teleportorul. Le pui pe toate la dispoziţie, în acest fel muzica aia plăcută va fi descoperită de cât mai mulţi oameni şi aşa ţi-ai creat o bază de date de prieteni şi de public de să stea mâţa-n coadă.
2. Personalitatea din muzică ţi-o creezi prin muzica pe care o cânţi, idiferent că e aia pe care o compui tu sau o cânţi de la alţii, iar aici byron, mai ales Dan, s-a axat foarte bine şi-mi place de minune. Treaba cu fără compromisuri (nu majore, nu rebuie de fapt să faci nici un compromis atunci când faci muzica aia) eu am învăţat-o de la un alt frontman pe care-l preţuiesc. E un stil, e un satelit fără de care muzica pe care o faci nu poate să trăiască.
3. Unitatea te mână-n luptă. Prietenia la fel, un lider bun care să te facă să-ţi placă lucrul în echipă e şi mai şi. Iar dacă ai avut vreodată ocazia să vezi cum povesteşte Dan chestii pe care vrea să le facă-n viitor cu muzica lui, atunci e de la sine înţeles cam cine transmite plăcerea asta de a continua o carieră profi în muzică alături de el.
4. Carisma i-a adus împreună, aici nu e nimic de adăugat. E legată în mare măsură de punctul 3.
5. Iulia. Trebuia să te opreşti. Nu mai are nimeni loc acolo :))
6. Ieşitul din comun e necesar, dar nu în supradoze. Am asistat la atâtea ieşiri din comun ale trupelor româneşti de-mi vine să zic că ne-am născut neam de copywriteri şi advertiseri şi mai ştiu eu ce oameni din publicitate. Prin ieşitul din comun o trupă românească trebuie să agaţe, şi să agaţe mult chiar şi după ce dispare efectul de ieşit din comun al unui punct din ăsta. Iar byron, după cum se vede, şi-a ţinut publicul aproape. Ăsta e pentru mine cel mai important punct, aici construieşti fidelizarea, mai nou. Că e 2.0, e bine, că e offline, e şi mai bine.
7. Adică punctul 6. Tot acolo rămân, se leagă.
8. Orice lider îţi zice că or să fie şi din alea bune, dar şi din alea grele. Sau ar trebui să zică. Prima întrebare atunci când te arunci într-un proiect, mai ales muzical, e să răspunzi întrebării ăsteia: „Eşti bun de tăvăleală lungă?” Dacă eşti sigur pe DA, atunci eşti bun. Dacă eşti în dubii, e bine că ne-am cunoscut. Dacă sfera asta a răspunsurilor cu DA nu funcţionează, nu e capăt de lume. Întotdeauna e loc de mai bine şi oameni sunt mulţi, unii dintre ei talente nedescoperite. E minunat când găseşti aşa ceva, aşa că de ce să te cramponezi?
9. Eu nu zic nimic aici. Fanii ţi-i faci, ţi-i educi, îi ţii aproape, îi ai mereu. E un „trebuie”.
10. Codruţ. Vezi punctul cu Iulia. De la oamenii ăştia doi şi de la restul echipei de promovare (chiar şi Clara, când se implică, în prima parte a carierei byron, firimitura asta de om era o leoaică) are ce învăţa multă lume din industria de muzică românească.
Cam atât. Băi, ce exemplu bun de eseu e byron. :))
Bun articol, felicitări! Sunt câteva brand-uri în muzica românească de la care oricine este pasionat de branding are ce învăța. Eu am scris acum câteva zile articolul „Cele 10 lecții pe care le învățăm de la BUG Mafia” – cu ocazia a 19 ani de carieră a trupei hip-hop. http://www.floringrozea.com/2012/10/12/music-cele-10-lectii-pe-care-le-invatam-de-la-bug-mafia/
De fapt voi continua cu această serie (urmează 3 Sud Est, Holograf, Voltaj) pentru a arăta că, dincolo de gusturile muzicale ale fiecăruia dintre noi avem multe de învățat de la niște artiști care au creat nu doar muzică, ci adevărate brand-uri. Iar branding-ul este important în orice afacere pe care o începi (da, și muzica este o afacere până la urmă – cu venituri și cheltuieli, angajați și colaboratori, PR și marketing, distribuție și desfacere, politică internă, taxe și impozite etc.).
Toate trupele despre care vorbesti sunt o rusine , practic au distrus orice initiativa serioas,cat despre dumneata, nu ai ce cauta in lumea muzicala, pe langa faptul ca totul ce ai facut cu trupa HIQ a fost destul de Low Q, muzical sunteti inexistenti.
Daca imi permiti, te-as ruga sa ne dai cateva exemple de trupe care crezi tu ca merita salutate. Ca sa stim de unde vine expertiza ta. Ar fi bun si un pic mai mult de bun simt, dar nu ma lua pe mine in seama, e doar, asa, o recomandare.
Scriu aceste articole tocmai… pentru că multă lume (de fapt nu foarte multă, dar oricum… prea multă lume) nu știe (ca și tine) de ce aceste branduri sunt atât de respectate și fac așa de mulți bani (și atât de mulți oameni fericiți).
Florin, omul ţi-a spus doar că lucrurile pe care le faci tu sunt lipsite de valoare. Nu ca să afle ce şi cum. Atât. Este părerea lui şi trebuie luată aşa cum este. Faptul că nu e fan HI-Q sau mai ştiu eu ce minune muzicală destinată ăstora care nu-şi iau bacalaureatul nu-l situează mai prejos decât alţii. Hai să le lăsăm tuturor dreptul la opinie, aşa cum este el, da? E loc pentru toţi. Şi pentru muzica ta, şi pentru muzicile altora şi pentru părerile ambilor. Să nu amestecăm însă conceptele şi să apreciem că nu toată lumea gândeşte, doamne fereşte să ajungem acolo, la fel.
Si totusy de la trupa asta byron lipseste ceva… nu as putea spune exact despre ce e vorba acum. Cred totusi ca e ceva legat de muzica lor.
Daca ai ascultat tot ce au scos ei, ti-as cere detalii suplimentare, caci as sti ca esti la curent cu muzica lor. Dar daca nu, nu o sa o fac :)
De ascultam am ascultat si suna bine. Ba am fost si la un concert in club A anul trecut parca, odata cu lansarea noului site (la vremea respectiva). Am mai prins si pe HBO (parca) niste imagini cu un concert din salina. Dar ceva nu se leaga aici. O sa studiez problema si o sa revin :p
Pingback: 10 must-do things for a band to have fans (case study with lots of examples) | Canadian immigrant song
Pingback: Eu, ca blogger, am fost tradus în Canada • Chinezu