10.12.2016

20.000 de copii din 40 ţări aleargă pe 16 octombrie la Maratonul Internaţional al Copiilor

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Pe 16 ctombrie are loc Maratonul Internaţional al Copiilor. Asta înseamnă un mega eveniment global, în cadrul căruia 20.000 de copii din 40 de ţări aleargă  pe distanţe de maraton în ştafetă, în ture de 200 de metri. În România vor alerga 235 de copii, iar cursa va începe pe stadionul Dinamo, la ora 10, pe 15 octombrie.

Ce am scris mai sus pare o ştire de asta obişnuită, despre nişte copii care fac sport. Şi aşa ar fi una foarte frumoasă, pentru că imaginaţi-vă un pic ce înseamnă 20.000 de pitici din toată lumea asta care aleargă în acelaşi timp. O imagine splendidă! Dar când mai adăugaţi că se aleargă pentru o cauză care te face să te înfiori şi, sper eu, să responsabilizeze măcar juma de milimetru pe cei care nu s-au gândit până acum la asta, atunci totul capătă o altă valoare.

“Maratonului Internaţional al Copiilor” face parte din programul de reducere a mortalităţii în rândul copiilor mai mici de 5 ani, ‘Fiecare copil contează’, iar scopul său  este acela de a atrage atenţia liderilor lumii asupra fenomenului de malnutriţie a copiilor, a treia cauză principală în lume a deceselor acestora. .

La noi în ţară lucrurile stau cam aşa: 8601 de copii erau înregistraţi cu malnutriţie proteino-calorică în semestrul 1 al anului 2011 şi 8085 de copii în semestrul 1 din 2012 (în 2012, 2148 de copii reprezintă cazuri noi). În 2010, 100 de copii au murit din această cauză. Vă puteţi imagina că în urmă cu doi ai 100 de copii români au murit de foame? Mi se pare îngrozitor, îmi dau lacrimile…

Vă aştept marţi, de la 10, pe stadionul Dinamo. O să fie acolo şi Gabriela Szabo, Andi Moisescu, Cristina Pocora, Dan Cruceru, Melania Medeleanu. Haideţi şi voi!

Evenimentul este organizat de Salvaţi Copiii România, cu susţinerea Save the Children Internaţional şi Asociaţia Sport pentru Viaţă. Organizatorii mulţumesc sponsorilor Dettol – Reckitt Benckiser, GSK, Kaufland,  Dorna Izvorul Alb, Carrefour, Appolo Mod, partnerilor Clubul Sportiv Dinamo, Fotbal Club Dinamo si Asociaţia Sport pentru Viaţă  pentru ajutorul oferit în organizare şi partenerului nostru media Europa FM.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Am relansat club16.ro

Recomandările zilei din 2.0 – 13.10.2012

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *