02.12.2016

Ce mesaj transmiteţi unui blogger care a început un proiect?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Vine o vreme în viaţa unui blogger (doar a unora, nu a tuturor, desigur) când simte că a face doar blogging (chiar dacă îl face la un nivel înalt, profi, chiar dacă e unul din cei mai buni de pe zona lui) parcă nu mai este de ajuns. Când simte că a venit momentul să mai facă ceva. Când ştie că a acumulat îndeajuns de multă experienţă şi că are îndeajuns de mult curaj să se arunce într-o nouă ispravă. Pe care a ticluit-o de multă vreme şi la care s-a gândit şi mai multă vreme. Pentru că este bine să treci prin acei cei cinci paşi de bază atunci când lansezi un nou proiect. Chiar foarte bine.

Pe Adi Hădean îl ştiţi. Este unul din cei mai buni bloggeri culinari de la noi. Care şi-a construit brandul cu o încăpăţânare şi cu o determinare, în care, recunosc, mă regăsesc şi eu :D Şi care a decis că e cazul să facă un pas într-o altă direcţie. Fără să renunţe la ce face pe blog, Doamne fereşte de aşa ceva! Aşa că a lansat RevistaBulevard.ro.

Mi-e greu să vă spun cât de bucuros am fost când Adi m-a chemat la o discuţie gen „măh, treci încoace că am a-ţi spune oriceva” (suntem amândoi băimăreni la origini, aşa că nu umblăm cu fandaslâcuri) şi mi-a spus ce vrea să facă. M-am bucurat pentru că îl ştiu de ceva vreme şi ştiu că trebuia să vină şi momentul în care să vrea să facă mai mult. Pentru că are cu ce – vorba aia :D – şi pentru că dacă nu ar fi încercat, măcar să vadă dacă e în stare, ar fi regretat toată viaţa.

Îi ţin pumnii să îi iasă totul cum vrea şi să ne vedem peste un an la o bere de aia de analiză şi să ne numărăm cucuiele astea 2.0 pe care antreprenoriatul online ţi le face cu o precizie de ciocan pneumatic elveţian care face carcase de bombardier :))

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Am cititori din Republica Moldova?

Căutăm bloggeri care să meargă cu prietenii un weekend la Braşov

5 comentarii

  1. luni, 8 octombrie 2012, 09:32

    Ma bucur cand vad ca baimarenii mei reusesc sa demonstreze tuturor ca se poate…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 8 octombrie 2012, 09:45

    Pai sa-i uram bafta si mult succes!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 8 octombrie 2012, 10:26

    Ioi, imi creste sufletu cand vad reusite la acest nivel.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. marți, 9 octombrie 2012, 07:22

    […] excelentă analiză a salariilor din social media, realizată de inepuizabila Mădălina […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. marți, 9 octombrie 2012, 07:43

    Si stati sa vedeti ca inca nu e totul, mai are Adi ceva pe manecuta de bucatar de ala de ne loveste papile in fiecare zi :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *