09.12.2016

Părerea mea despre Steve Harris – British Lion (2012)

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

O dezamăgire. Cam aceasta este concluzia după ce am am ascultat Steve Harris – British Lion (2012). Poate că am avut eu aşteptări prea mari, dar scuzaţi-mă dacă am aşteptări mari de la un monstru precum Steve.

Albumul m-a debusolat încă de la prima piesă „This Is My God„, pentru că nu am înţeles nimic din ea şi, mai ales, nu am înţeles de ce a ales Steve să cânte aşa ceva. Apoi m-am scufundat şi mai profund în debusolare, căci nici „Lost Worlds„, nici „Karma Killer” nu s-au dovedit mai breze. Noroc cu „Us Against the World„, care parcă a mai salvat un început altfel dezastruos. „The Chosen Ones” încearcă să ridice puţintel fruntea, dar are noroc că sună cât de cât pentru că are momente în care parcă sună a Boston, nu a celui care e om de bază în Iron Maiden. Cea mai bună piesă de pe album mi se pare „A World Without Heaven„, unde cât de cât se bagă ceva mai complex în problemă, cu nişte teme sucesive, adică bunicică piesa. „Judas” este destul de reuşită (oh, ce ironie…), dar „Eyes of the Young” zici că e Bon Jovi wanna be, serios… Albumul se încheie în nota în care a început, adică mediocru cu „These Are the Hands” şi un fel de baladă „The Lesson„.

Deci dezamăgire clară. Nu pot înţelege de ce a scos Steve un album care pare neterminat, neînchegat şi lipsit de un mesaj şi o coerenţă cât de cât.  Mai ales că vorbim, totuşi, despre un prim album solo. Adică, prin comparaţie, să ne uităm la Rob Halford care a cam rupt cu Fight când a plecat din Judas Priest. Sau atunci când Coverdale a scos album solo, ca să zic aşa, a făcut-o cu Jimmy Page. Adică au fost nişte momente cu adevărat importante pentru ei şi pentru rock în general. Dar aşa, Steve cu British Lion nu ştiu ce a vrut să ne spună.

Dau albumului un 7,5 cu indulgenţă. Cu menţiunea că leul britanic este, de fapt, o pisicuţă plictisită.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Mă credeţi că am emoţii pentru că sunt în juriul Premiului Augustin Frăţilă?

Kempes s-a întors acasă: Rezident Ex la Bucureşti

Un comentariu

  1. joi, 28 februarie 2013, 08:37

    […] Aşa că în momentul în care mi-am pus căştile ca să ascult ultimul album al lui Eric, Mr. Rock Vocalist (2012) aveam un zâmbet mare pe faţă. Căci ştiam că nu are cum să mă dezamăgească. Nu a făcut-o niciodată. Cel puţin nu la modul la care a făcut-o (că îmi vine în minte acum rapid ca exemplu) Steve Harris cu British Lion. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *