24.07.2016

Cum se fabrică chipsurile. Vizită de lucru la fabrica Lay’s de la Popeşti Leordeni

Later edit: V-am spus că sunt mare fan al oamenilor din spatele brandurilor. Aşa că vreau să fac acest cuvenit later edit, în care să mulţumesc celor de la Pepsico, cei care ne-au însoţit în vizita prin fabrică şi ne-au dat cuvenitele informaţii :)

Cornel Toader – Plant Manager
Adrian Iozu – Senior Production FLM (Front Line Manager)
Dorin Stefanescu – Packaging Regional Expert Trainer
Claudia Turcu – PO1 Environment & Snacks Quality Systems Manager Romania
Antoanela Ploesteanu – PC R&D Manager East&West Balkans
Ruxandra Simion – Snacks Quality Systems Coordinator

–––––––

Aş vrea să vă spun din start că altfel te uiţi la un produs atunci când ai fost la el acasă, cum ar veni, şi ai văzut cum se transformă de la stadiul de „bebeluş” (iertaţi comparaţia, dar o folosesc pentru a-mi ajuta demersul comunicaţional :D) la cel de flăcău în toată regulă, numai bun de pus în raftul de unde consumatorii să îl preia corespunzător. Căci una este să cunoşti produsul la nivel de raft şi alta este să înţelegi că fiecare produs, oricât de piticel ar părea, parcurge un luuung drum până la momentul în care tu întinzi mâna către el şi îi zici „ia, flăcău, fă-te încoa, am o treabă cu tine”.

Am fost în ceva fabrici la viaţa mea. Tot felul de fabrici. Şi, deşi sunt de un atehnicism categoric, mă fascinează să văd întreg procesul de producţie, întreaga desfăşurare de forţe declanşată pentru ca, de multe ori, la finish să vezi că toată aceast tevatură a fost pentru o „amărâtă” de pungă cu ceva în ea. Dar tocmai asta e ideea pe care vreau să v-o prezint acilea, căci nimic din ce înseamnă produsele/brandurile pe care le consumăm nu e din categoria „doar atât”, ci e mult mai complexă chestiunea în cauză.

Zilele trecute am vizitat fabrica Lay’s de la Popeşti Leordeni. Pentru că fac parte dintr-o foarte faină campanie pentru acest brand (de altfel şi această postare este parte a campaniei) în care mai mulţi bloggeri am parcurs tot traseul de la plantat de cartofi la produsul final special conceput pentru noi, după cum puteţi vedea în imaginea de jos. Apropo, încă mai aveţi câteva zile în care puteţi răspunde provocării mele şi să primiţi una din preafrumoasele pungi de mai jos :D

Hai să revenim la vizita în fabrică. După ce am fost luaţi în primire, instruiţi în legătură cu regulile de protecţia muncii (vizita în fabrică este consideratată muncă), care sunt foarte stricte, mai ales că discutăm despre siguranţa alimentară, ne-am echipat corespunzător şi am pornit.

Zona 1 – de recepţie a cartofilor. Nimic special aici, adică nimic să îţi ia ochii, gen scule impunătoare, fluxuri de producţie, chestii de astea. Dar, cu toate acestea, aşa cum se întâmplă de obicei cu lucrurile care nu ne sar în faţă, aici se decide practic ce cartofi vor avea onoarea să devină Lay’s şi care nu, căci aici se face analiza cartofilor, în funcţie de aspect (interior şi exterior), compoziţie şi dimensiuni. Şi care primeşte notă de trecere, intră în zona următoare.

Zona 2 – de curăţare a impurităţilor. Aici treaba se complică un pic. Pentru că avem de a face cu două maşinării care funcţionează pe nişte principii simple, dar care sunt destul de complicate, adică multă alambicare de ţevi, tancuri, conveiere, de astea. Destoner machine este utilajul care îndepărtează bolovani, bucăţi mai mari de fier (se mai întâmplă să vină şi de astea cu transportul), adică orice are densitatea mai mare decât a cartofului. Principiul este, cum spuneam, simplu: cartofii intră într-un tanc mare plin cu apă, acolo sunt învâtiţi de un mecanism special, cartofii stau mai la suprafaţă în vreme ce obiectele cu densitate mare rămân pe funduil tancului, de unde sunt recuperate şi aruncate. Dewooder machine funcţionează pe acelaşi principiu, doar că acum cartofii sunt împinşi spre fundul tancului, iar impurităţile cu o densitate mai mică decât cea a cartofului – gen lemne, paie – rămân la suprafaţă, de unde sunt luate şi aruncate.

 

Zona 3 – de îndepărtare a cojii cartofului. Interesant utilajul care face asta. Pentru că după ce cartofii care trec de zona 2 – sortaţi după anumite dimensiuni, cei care sunt mai mici sau mai mari pleacă în alte părţi gen ferme sau direct la gunoi – ei vin pe o bandă rulantă, intră într-un fel de pâlnie rotativă, care are pe marginile interioare nişte asperităţi de cauciuc. Ei bine, în învârteala aia de apă şi cartofi şi asperităţi de cauciuc se îndepărtează coaja.

Zona 4 – de sortare manuală a cartofilor. După decojire, cartofii trec prin mâinile unor doamne care îi sortează în funcţie de anumite caracteristici, adică, practic, scapă de acei cartofi care au zone negre pe ei sau care sunt prea mari sau care nu corespund cu dimensiunile şi cu standardul cerut. Este, de altfel singura zona în care săracul cartof depinde de ochiul şi de decizia umană… :D

Zona 5 – de feliere a cartofilor. No bun, dacă până acum era muncă de pregătire a cartofului pentru prestare, de aici începe distracţia. Pentru că în zona de feliere cartoful vine pe o bandă rulantă spălată abundent de apă (de altfel apa spală continuu aici cartofii, ai impresia pe alocuri că eşti la o fabrică de apă, nu de chipsuri :D) şi este aruncat în nişte oale mai mari (am ales acest termen mai de bucătărie pentru că de aici începe faza cu gătitul) în care se învârt nişte slicere. E lesne de înţeles că  la ieşirea din aceste oale, cartofii arată gata feliaţi şi pregătiţi să intre la prăjire. Şi e de prisos să spun că feliile de cartofi pleacă spre prăjire pe o bandă rulantă care are foarte multă apă :)) Mai trebuie spus, înainte de a trece la zona următoare, că felia de cartof are fix 1,35 mm grosime şi că lamele care taie cartofii sunt schimbate la fiecare 90 de minute tocmai pentru a fi siguri că se respectă grosimea.

Zona 6 – procesul de uscare la suprafaţă a cartofilor. Etapa asta este simplă, se întâmplă exact ce am zis, adică se uscă feliile de cartofi. Moving on.

Zona 7 – prăjirea cartofilor. Aici e partea cea mai frumoasă a vizitei. Căci vezi feliile de cartofi, uscate şi dimensionate conform standardului, cum intră într-un tub mare (sofisticat, cu tot felul de ecrane care monitorizează uleiul, temperatura, cred că şi viteza vântului de afară sau ceva de genul…) şi cum ies aurii, frumoşi de îţi vine să întinzi mâna să iei vreo doi, ceea ce, fireşte, nu poţi face pentru că nu degeaba te-au instruit oamenii ăştia înainte de a începe vizita :)) Dar senzaţia de apă în gură îţi vine instant când îi vezi. Sau, mă rog, aşa am păţit eu, care sunt un mare, mare amator de cartofi, din orice poziţie şi în orice formă :D Cea mai mişto fază mi s-a părut cea în care o cameră video cu laser vede chipsurile cu imperfecţiuni şi le sorteatză, aruncându-le într-un container de deşeuri.

Zona 8 – de aromatizare a chipsurilor. Aici sunt nişte cuve mari, unde chipsurile sunt învârtite şi unde aromele sunt amestecate cu chipsurile. Nu vreţi să ştiţi cât de bine miroase şi cum ar vrea să iei măcar două bucăţele, cele mai mici bucăţele de acolo, să le guşti, dar, fireşte, nu poţi, căci instructajul este instructaj, iar noi eram la muncă acolo :D

Zona 9 – de ambalare a chipsurilor. E faza clasică aici, chipsurile intră în nişte pungi, care se închid şi apoi sunt puse manual în cutii, după care pleacă spre rafturi. Numai că, fireşte, nu este atât de simplu. Pentru că – şi am aflat asta pentru prima dată – în pungile de chipsuri se pune azot pentru a le păstra prospeţimea mai multă vreme. Nu e nici un pericol, ba dimpotrivă, căci aşa cum ne-a spus şi domn profesor Make, azotul este inert chimic, adică ajută, nu strică. Plus că ambalajul este unul special realizat pentru Lay’s şi este format din 3 straturi de chestii ale căror denumiri îmi rup limba în gură, dar care sunt state of the art, din câte am înţeles de la cei care se pricep mai bine decât mine.

Zona 10 – de analiză şi alte chestiuni. Surpriza cea mai mare a vizitei a fost laboratorul unde se testează şi se răstestează tot felul. Ok, ştiam că trebuie să existe aşa ceva, pentru că vorbim despre industria alimentară. Doar că nu ne-am aşteptat să fie atât de complicat şi atât de masiv ce se întâmplă acolo. Pe lângă faptul că zici că eşti la spital cu atâta aparatură (inclusiv un RMN pentru cartofi, dacă vă vine să credeţi…), partea de degustare a chipsurilor este un întreg ritual, la care am fost invitaţi să participăm şi noi. A fost interesant să vedem cum doamnele în halate albe pot decide, în urma acestor teste, ejectarea unui întreg lot de chipsuri, dacă nu corespund cerinţelor. Şi nimeni nu are ce comenta nimic, pentru că ele sunt şefele finale, ca să zic aşa, nu iese nimic din fabrică fără parafa lor :D

Zona 11 – cartoful electronic. Asta nu este o zonă uşor de identificat. Pentru că tovarăşul cartoful electronic este peste tot :D Adică el, în felul lui, este o bilă sofisticată, de dimensiunea unui măr, care are tot felul de senzori şi de circuite şi de alte alea, care este pusă printre cartofii cartofi şi trece prin toate zonele prin care trec cartofii, monitorizând în permanenţă ce şi cum.

Am încheiat vizita cu un sentiment de „atâta tevatură pentru nişte cartofi…”. Doar că nici noi nu credem în ce zicem. Şi vă garantez că chipsurile Lay’s au un alt gust după o astfel de vizită. Mult mai bun :)

Pentru alte perspective asupra vizitei, vă invit să citiţi ce au scris următorii tovarăşi: Elena, Make, Şuţu, Adrian, Denisa, Roxana şi o sa mai scrie şi alţii.

PS Ah, uitasem să transmit ceva celor care o bagă pe aia cu chipsurile care sunt făcute din nuş ce pastă. Bre, voi vă daţi seama cât suntem de tari, noi, bloggerii care am vizitat fabrica? Adică să facă cei de la Lay’s o punere în scenă atât de impresionantă, cu utilaje de milioane de euro şi cu toată nebunia aia numai ca să ne fenteze pe noi că chipsurile sunt făcute cu adevărat din cartofi? Suntem foarte, foarte buni.Şi importanţi, desigur.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Ia fiţi atenţi un pic: ultimele noutăţi despre Webstock

Avem o foarte bună şi inimoasă Echipa Bloggerilor la baschet

6 comentarii

  1. Marius C.
    luni, 24 septembrie 2012, 11:06

    Sunt bune chipsurile, dar tot bun e si popcornul facut de vanzatorii ambulanti (in masina de popcorn, cu untura speciala, sare si porumb crescut special pentru asta.)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 24 septembrie 2012, 11:23

      Pai daca o luam asa, buna este si berea :)) Doar ca noi vorbim aici de chipsuri. Iar cand le-am vazut cum ies din prajitorul ala, proaspte si crocante si aurii… de foioioioioi :))

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
  2. luni, 24 septembrie 2012, 11:24

    Deci chiar ie cartoafe cipsurile alea?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 24 septembrie 2012, 11:30

      Nu, bre, tu nu auzi ca au facut ce de la Pepsico ditai desfasurarea de forte ca sa ne impresioneze pe noi?
      Sunt cartofi si inca de aia foarte buni :D

      Thumb up 1 Thumb down 0

      Răspunde
  3. Bianca
    marți, 25 septembrie 2012, 14:48

    Ah ce ciuda imi e de cand sunt mica imi doresc sa vizitez o fabrica de cipsuri sau dulciuri dar inca nu am avut ocazia in Sb nu prea sunt …. super articolul

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. ana mihai
    joi, 27 septembrie 2012, 13:57

    Hee…ce bine iti sta pe punga de Lay’s, super faine chipsurile!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *