Singurul lucru care îmi place la festivitaţi gen deschiderea anului şcolar sau închiderea lui (aia cu premierea) este că văd bucuria copiilor. La deschidere vezi bucuria reîntâlnirii cu colegii (pe care am simţit-o şi noi atâţia ani la rând…), iar la sfârşitul şcolii vezi bucuria gândului la vacanţa ce vine. Dar cam atât îmi place. Pentru că restul este doar proastă organizare, gargară nesfârşită şi inutilă (azi dimineaţă am auzit o doamnă inspector vorbind despre „munca plină de abnegaţie şi de dăruire pe care trebuie să o depunem”), pe care nici copiii, nici părinţi nu dau doi bani. Dar care sunt făcute pentru că aşa s-a obişnuit lumea că trebuie să fie făcute.
Mai este un aspect în acest tip de împrejurări: milioanele de flori sacrificate. Îmi permiteţi să folosesc acest termen „sacrificate” pentru că mi se pare cel mai potrivit. Hai să intrăm în secvenţa logică: părinţii cumpără flori pe care le dau copiilor ca să le dea cadrelor didactice, iar cadrele didactice, după caz, le duc acasă (dar nu pe toate, ci selectiv), le aruncă (pe cele care nu au trecut de selecţia dintre primele paranteze) sau – aşa am auzit, nu garantez, poate e doar bârfă – le (re)vând florarilor la un preţ de nimic. Şi din toate aceste acţiuni, indiferent cine este cel care dă sau cel care ia, parte de coracon aproape că lipseşte. Oferitul de flori în aceste împrejurări a devenit şi el un gest de rutină, de circumstanţă, din ciclul „astea aşa trebe făcute”. Deci, revenind, florile sunt sacrificate, nu oferite, nu primite. Sacrificate.
Este, dacă vreţi, un fel de minciună asumată de ambele părţi, adică cei ce oferă ştiu că nu păcălesc pe nimeni cum că dau din tot sufletul, iar cel ce primeşte ştie că nu păcăleşte pe nimeni când mimează că le primeşte din suflet. Dar, de pe altă parte, minciunii asumate de ambele părţi i se spune convenţie, cutumă, ritual, după caz, aşa că nu mai este, fireşte, o minciună, ci doar o chestie de bifat în lunga scurgere de evenimente existenţiale numită convieţuire socială.
Peste ani – nu ştiu câţi, ceva de ordinul zecilor, cred – se va interzice sacrificarea florilor pentru orice. Se vor impune reguli stricte. Se vor emite ordonanţe, hotărâri, legi, directive carevor reglementa clar când, cum, unde, ce şi cui şi în ce cantitate. Pentru că la un moment dat vom înţelege că frumuseţea florilor nu acoperă urâţenia din noi…
15 thoughts on “Peste câţiva ani se va interzice sacrificarea florilor”
noi de aceea nici nu-i ducem niciodata flori invatatoarei
ii dam un mic cadou, simbolic, o atentie, dar nu flori ;)
Cam asa e ai la noi. De 8 martie, sfarsit si inceput de an scolar e vanzare de nota 15 la orice florarie.
Scuze pentru greseala de la nume si site web de mai sus, inca ma adaptez la tastatura virtuala a telefonului.
Subiectul nu este chiar simplu.
In primul rand, acele flori sunt „crescute” tocmai pentru a fi vandute. Adica acesta este scopul lor „existential”.
Iata cateva informatii interesante despre flori:
1. De la depozitul (de flori) pana la vanzatorul final, „mor” 25 % dintre florile transportate
2. Pe langa spitale sunt o multime de vanzatori de flori. Multi medici merg cu florile inapoi la acesti vanzatori si primesc bani pe ele. Florile sunt revandute…
3. La fel, pe langa cimitire, sunt o multime de vanzatori de flori. Unii dintre ei fura noaptea florile de pe morminte si le revand…
Evident ca nu este atat de simplu, pentru ca vorbim despre o intreaga industrie, în care atunci cand se schimba ceva la modul organic sunt afectate vieti, se schimba pe orizontala multe lucruri. Doar ca asa cum s-a intampla si cu alte industrii lovite de civilizatie asa cred ca o sa se intample si cu sacrificarea florilor. Sau poate nu :)
La noi au inceput sa apara, timid, e drept, florile in ghiveci. Intentionam si noi sa ne adaptam, macar ajung in clasa si stau frumos la fereasta.
Referitor la ce fac cadrele didactice cu florile: le aleg, e drept. Caci nu le pot cara pe toate acasa. Apoi impart cu ingrijitoarele, femeile de servici… eu le mai dadeam si vecinelor cand ajungeam acasa cu bratul plin.
As pune regula, toata lumea cu o singura floare. Si e suficient.
In schimb ma scot din minti cei care vin cu aranjamente florale… de ce!? Se simte prost omul de la catedra, caci ala e cel putin un sfert din salariul lui… dar unii sunt prea prosti sa-si dea seama de asta. Daca chiar trebuie, o floare ajunge. Pana cand o sa renuntam la obiceiul asta… mai e.
Faza cu ghiveciul si mie mi se pare mai mult decat ok. Adica daca tot vrei sa faci un gest, fa unul viu :)
Cat despre partea cu aranjamentele florale versus salariul de profesor, ai dreptate, desi nu m-am gandit la asta…
Sper ca atunci cand se vor stabili reglementari, sa am voie totusi sa ofer un fir se trandafir iubitei mele. Nu la ziua ei, nu la inceputul anului scolar, ci doar asa, fara motiv, cand simt ca trebuie sa ii multumesc.
Revenind la subiect: consider ca florile neoferite se tin minte tot anul. Cat am fost profesor am avut colegi care pomeneau tot anul despre „lipsa celor 7 ani de acasa ai lui X; nici macar un fir de papadie nu a adus la incepuul anului.”
De acord cu tine Catalin! Daca nu duci intri la colimator, chiar daca se arunca din flori!
Da, bre, ai dreptate,imi aduc si eu aminte ca ne ziceau asa unii profi, cand eram noi in scoala. Dar atitudinea asta tot din ciclul ipocriziei face parte, caci li se rupea de flori, ei doareau doar sa fie bagati in seama, sa li se recunoasca valoarea. In fine…
Asa e, daca nu duci, problem. Si mai rau e ca au de suferit copiii. Daca nu duce, se simte prost ca doar el sau ea nu i-a dat invatatoarei sau dirigintei flori, daca e mai sensibil/a. Si eu la randul meu imi doresc tare mult sa se dezvolte obiceiul de a oferi flori in ghiveci, numai ca la inceput de an scolar sa aduca fiecare elev un ghiveci doamnei invatatoare :)))), va dati seama ce de-a ghivece! Poate doar cumparat unul cu o floare mai deosebita din partea clasei.
Ai dreptate. E greu sa explici copiilor, mai ales cand sunt mici, de ce altii duc flori doamnei si tocmai el nu duce :) Asa ca multi parinti prefera compromisul asta numai ca sa nu se apuce sa explice copiilor ce si cum si sa mai si riste sa nu inteleaga nimic si sa ii supere sau contrarieze :)
CORECT!
Frumos spus!
Acum că am citit și comentariile, toată discuția mi-a amintit de o pățanie de pe vremea când eram „școler”. Culesesem crinii din grădină (pe vremea aia, aveam grădină frumoasă în spatele blocului) și eram gata pentru școală. Era festivitatea de premiere și eram fericit că în toată îmbulzeala aia am reușit să supraviețuim, și eu și florile… am ajuns exact lângă scenă și acum florile erau în siguranță, fiindcă nu mai era nimeni în fața mea care să se îmbulzească.
Dar de unde aveam eu să știu că sub scenă umblau niște țânci care în timp ce eram atent la festivitate, mi-au nenorocit frumusețe de crini culeși cu mânuța mea… Cum era să mă prezint la învățătoare doar cu „bețele” care mi-au rămas? Tare supărat am fost.. dar au fost ultimele flori de început de an!