Ori am eu mare ghinion, ori Aeroportul Henri Coandă Otopeni e o mare varză

Există doar două filtre prin care putem interpreta chestiunea despre care vă povestesc mai jos. Sesizaţi, vă rog, folosirea cuvântului „filtre” în loc de alt cuvânt, pentru că are relevanţă. Căci vreau să vă vorbesc, din nou, despre Aeroportul Henri Coandă Otopeni.

Nu ştiu cum se face, dar în ultimele mele călătorii de pe acest aeroport, am avut tot felul de păţanii de alea, pe care nu le-am păţit niciodată pe un alt aeroport. Mă rog, pe Băneasa era mai rău, dar ăla nu se pune căci jigneşti termenul generic de „aerport” dacă zici că Băneasa a fost aşa ceva. Adică am stat câte 40 de minute la filtrele de securitate, am stat şi juma de oră să fac check in-ul la ghişeu, căci, fireşte, automatele alea simpatice unde poţi executa această operaţiune singur dădeau rateuri, iar azi dimineaţă, când mă pregăteam să plec spre Varşovia, bomboaba pe coliva unui aşa-zis aeroport, am stat mai bine de 20 de minute la verificarea paşapoartelor – proba foto mai jos.

Îmi pare că atunci când vrei să pleci undeva, oriunde de pe Otopeni eşti ca în gluma aia cu când fu Tache nu fu Tică, când fu Tică nu fu tache, când fu Tache şi fu Tică, nu fu tuş la Găurică (Găurica era un magazinaş de cartier în gluma originală). Adică daca treci uşor de chek in, stai la filtre, iar dacă treci şi de astea, stai la paşapoarte.

Sau, cel puţin, aşa mi se întâmplă mie. Şi aici revenim la faza cu filtrele prin care putem citi ce mi se întâmplă. Adică ori sunt eu un ghinionist de ăla de nu are rost să stai lângă mine pe Otopeni de mi se întâmplă de astea de fiecare dată când trebe să plec undeva. Ori aeroportul este o mare varză.

Bine, conducerea instituţiei îmi spune altceva, căci ia uitaţi ce mi-a răspuns – oficial, cu antent şi ştampilă – când am scris că Otopeni este o autogară carpato-danubiano-pontică. Deci, dacă e să ascultîm vocea oficială, sunt eu un mare ghinionist, iar serviciile aeroportuare merg impecabil.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

7 thoughts on “Ori am eu mare ghinion, ori Aeroportul Henri Coandă Otopeni e o mare varză”

  1. Esti ghinionist. Ori neorganizat. Check-in online, te duci mai devreme la aeroport, arunci bagajul de cala ( daca ai) si dai inainte. Eu am zburat doar de doua ori, insa de fiecare data a mers totul ca uns. Pe mine chiar m-a uimit seriozitatea si amabilitatea angajatilor aeroportului Otopeni. Probabil avem si standarde diferite…

  2. n-am zburat decat de pe Baneasa, o data, unde mi-a venit sa le dau cu carry-on-ul in cap…dupa ce am stat 1/2 h la check in.
    am zburat si de pe Timisoara, unde a fost chiar bine, dar am prins aeroportul gol. Eu in schimb am avut horror stories pe Fiumicino, Roma.

  3. Personal nu am avut probleme pe aeroportul Otopeni, dar am plecat intotdeauna la ore mai putin decente: vezi 5 dimineata sau 11 seara.
    Insa, da, tot ce e posibil sa se intample si astfel de minuni.

    No, numai noroc sa ai de acum! :)

  4. Tu nu ai ghinion! Eu am! Marti nu functionau benzile de preluare bagaje. Lasai gentuta si ti se punea hartia cu destinatia la care ar trebui aceasta sa ajunga. Apoi, alaturi de alte zeci de gentute care vroiau sa calatoreasca cu aceeasi companie aeriana, nu obligatoriu in aceeasi directie, insa, o ingramadeau pe doamna de la ghiseul de check-in. Mai tarziu, aveau sa vina niste baieti harnici care carau prin multimea aceea prezentata de poza ta, bagajele la cala. La o cala…aveai sa vezi tu la destinatie, daca ati calatorit impreuna sau nu! Situatia asta avea sa intarzie cu macar o ora cam toate zborurile si conexiunile lor din alte aeroporturi. Basca, am prins si greva Lufthansa, ca sa fie treaba-treaba!
    Oricum, decizia cu transferul curselor de low-cost si ai lor pasageri cu nevoi speciale (cei mai multi dintre ei nu sunt tocmai familiarizati cu un aeroport…Mai mult, calatoresc insotiti de minori – pentru care, eventual, nu au toate procurile necesare) inainte de a se asigura ca Otopeniul poate face fata fluxului, cred ca poate candida cu succes la titlul de cea mai proasta decizie de management a anului!
    In plus, chiar nu cred ca e ok ca un calator care plateste 300 de euro pe un bilet, sa „beneficieze” de aceleasi „servicii”ca unul care plateste 86 de euro…Or, la Otopeni, asta se intampla!

  5. Ei, asta e rezultatul inchiderii aeroportului Baneasa, toti consumatorii de low-cost sunt acum in Otopeni si e mega haos. Nu e vorba doar de numarul lor mare, ci si de lipsa de educatie a unui procent important, de genul cand cumperi bilet, citeste termenii si conditiile ca sa nu ai surprize la aeroport, daca bagajul de cala sau de mana are niste limitari, pai eu zic sa le respectam. Genul asta de cozi la verificarea pasaportului sunt generate in general de cei cu copii minori, care au nevoie de hartii suplimentare in cazul in care nu sunt prezenti ambii parinti. Hartii care trebuie verificate la sange.

  6. Pingback: Hai să îi luăm un pic la întrebări pe cei plătiţi din banii noştri • Chinezu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.