Eram bătută de soare si mergem fără o direcție anume. Și merg, și merg, când, deodată, îl văd pe El. Stătea cu capul în jos, supărat și cioplea un lemn.
Mă opresc și încep să-l privesc pentru câteva minute. Părea foarte supărat și, parcă cineva îi ordonase să stea numai cu capul în jos.
După câteva minute, îl intreb – Dar ce faceți acolo?
El – O lingură.
Eu – Dar păreți atât de supărat. Ați pățit ceva?
El – Nu, așa sunt eu.
Eu – Mă numesc Loredana. Dumneavoastră cum vă numți?
El – Lingurarul și atât.
Parcă știa că urma să-l întreb tot numele.
Câteva minute am stat și l-am privit încontinuu, fără să-i spun nimic.
Îmi place să privesc oamenii. Câteodată îmi doresc să devin invizibilă, să stau și să privesc oamenii din jurul meu.
N-a durat mult și m-a întrebat dacă vreau să încerc și eu. Of, îmi spun în gând, de când așteptam asta. Da, îi răspund foarte hotărâtă. În timp ce ciopleam, daca e să-i spun așa, am început să vorbim. Mi-a spus că este din Cluj și că face asta de când se știe. Dar… n-a durat mult și soacra și-a “vârât” gura în ciopleala mea.
– Domniță, dar nu faci bine deloc’
– E prima dată când fac asta, îi răspund zâmbind, privind-o în ochi.
Nu știu dacă era chiar soacră, dar reacția ei m-a împins s-o numesc așa. Și ciopleam eu ce ciopleam, când soacra iar cu gura pe mine. – Nu, nu faci bine deloc. Nici măcar nu știi. Cred că mi-a repetat asta de vreo câteva ori bune. Iar eu îi repetam că este prima dată când fac așa ceva și să nu mă mai certe.
După multe reprize de asta, am lăsat alea acolo și-am plecat, fără să-mi pese de nimic. Așa, deodată, ca un copil răsfățat.
După vreo oră, fără să știu din ce motiv, am ajuns din nou la domnu’ Lingurar. Chiar m-a surprins că m-a recunoscut.
A venit la mine și mi-a spus:” Hai să-ți dau lingura făcută de tine”
– Dar eu n-am facut nicio lingură, îi răspund foarte mirată.
– Ba ai făcut, îmi răspunde lingurarul cu zâmbetul pe buze.
Na, lingura arăta perfect. Mică si jucăusă, parcă eram eu:D
I-am mulțumit și l-am imbrățișat :D La final, am făcut și-o poză.
Acum, poate vă întrebați de unde am născocit povestea asta, așa-i? În acest weekend, mai exact sâmbătă, am fost la Festivalul de Tradiții și Meșteșuguri din Clejani, organizat de Petrom.
Da, mi-a plăcut mult, pentru că am cunoscut oameni minunați.
Guest post semnat în modul ei inegalabil de Loredana :)
5 thoughts on “Câteodată îmi doresc să devin invizibilă, să stau și să privesc oamenii din jurul meu”
mersi si aici:). mersi peste tot:)))
Pingback: Festivalul de Traditii si Mestesuguri din Clejani! | NAIV BEAUTY
eu zic să laşi blogosfera şi social media în pace şi să-ţi urmezi pasiunea… meşteşugărească :)
adica, ceva in genul – viseaza fata, ca si asa nu faci bine ce faci, a?:))
amu, eu n-am vrut s-o zic chiar aşa direct :))