04.12.2016

În cât timp scoţi bani dintr-un blog de nişă?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Îmi cer scuze că am pus titlul ăsta, pentru că nu o să aflaţi de la mine răspunsul. De fapt, un asemenea răspuns nu are nimeni, indiferent cât de doctor docent în 2.0 s-ar putea prezenta sau scrie pe cartea de vizită. Pentru că nu există un răspuns unic şi irepetabil, aşa cum nu există nici reţeta cum să faci bani din blog la o lună după ce l-ai lansat. Există doar proiecte unice, în sensul că fiecare are caracteristicile sale (a se citi probleme, dar a se citi şi oportunităţi), aşa că fiecare trebuie studiat separat şi abia atunci poţi să zici că ai putea băga nişte estimări, dar doar în condiţile lui „dacă” şi a lui „parcă”, adică tot un drac.

Sunt mare fan de a lucra organizat, adică să ai o minimă fişă a proiectului (cu poziţionarea, obiectivul, viziunea, modalităţi de acţiune etc.), un calendar de acţiune (dacă nu scrii că vrei să atingi obiectivul X în 30 de zile, o să treacă juma de an şi tot nu ştii dacă eşti în stare să îl atingi sau să te amăgeşti singur) şi un mini-micro-pseudo business plan (nu o să estimezi bine, o să fie corecţii peste corecţii, dar măcar ai pe ce lucra). Dar sunt şi mai mare fan de a lucra, nu de a sta juma de an să te tot organizezi şi de atâta organizare să uiţi să mai şi faci ceva. Ca în toate cele în viaţă calea de mijloc este cea mai bună.

Aş recomanda celor care se apucă de un blog de nişă (în care eu cred cu maximă tărie), pe lângă chestiunile mai tehnice de mai sus, să se înarmeze cu două caracteristici fundamentale ale bloggerului, care, în pauzele în care nu scrie pe blog, este mai uman decât în pauzele în care uită să scrie pe blog: răbdare şi perseverenţă. Pentru că dacă îţi vezi blogul ca un business, atunci află, dragul moşului, că succesul peste noapte în business durează vreo 7 ani (nu ştiu cine a zis asta, dar e mişto rău). Şi te rog nu confunda bariera foarte scăzută de intrare în businessul 2.0 (costuri mici, zis aşa în general) cu efortul de a te menţine şi de a ajunge, la un moment dat, să zici că ai un business profitabil. Mulţi fac greşeala asta şi spun „pa” destul de repede. Şi după aia le pare rău. Dar calul plecase…

No bun, io de fapt am vrut să scriu despre blogink.ro (blog despre tatuaje), care îmi place foarte tare ca idee şi pe care vreau să îl văd în câţiva ani (mai devreme nu se poate nicicum, tocmai ce v-am spus) ca unul din cele mai bune bloguri de nişă de pe la noi şi categoric cel mai bun blog pe nişa lui. Ocazie cu care vă invit să participaţi şi voi la sondajul lor, mai ales dacă sunteţi pasionaţi sau interesaţi de tatuaje.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Zâmbet de copil, caut bloggeri

Hai să strigăm „Hai România” şi de data aceasta!

27 comentarii

  1. Marius C.
    joi, 30 august 2012, 07:13

    Apropo de subiect, crezi ca un blog are nevoie de reclama off line (orice inseamna off line)?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 30 august 2012, 07:19

      Complicat de raspuns daca vorbim in general. Si as inlocui „blog” prin „brand”. Petru ca un brand se poate promova in offline foarte bine, un blog mai putin. Hai sa iti zic la modul aplicat: un brand precum chinezu merge lejer promovat in offline, pentru ca e vorba de mine ca persoana, pe cand chinezu.eu e un pic mai greu pentru ca lumea trebuie sa intre acolo sa vada ce si cum. Oricum discutia este ampla, evident. Poate ca o sa ma apuc sa scriu pe tema asta, merci de idee :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. joi, 30 august 2012, 07:36

    Intrebarea mea, desi poate parea stupida si banala, este una care ma tot macina de ceva vreme si care nu si-a gasit raspuns la confratii mai experimentati intr-ale 2.0: ce inseamna nisa? Mai bine zis: ce poate reprezenta o nisa?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 30 august 2012, 07:47

      Hai ca intru in jocul tau. Dupa mine (si ca sa ma arat destept, competent si frumos :D)nisa in blogging s-ar putea defini am asa: orice domeniu specializat (as opposed to generalist = #cudetoate) abordat de unul sau mai multe bloguri, domeniu pe care blogurile respective ajung sa devina factor de referinta, sursa principala de informare, reper in industrie prin abordarea holistica a domeniului din toate unghiurile posibile si cu expertiza recunoscuta si validata de catre publicul receptiv la informatiile din domeniul respectiv. E bine asa? :D

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • joi, 30 august 2012, 07:58

        Observ ca expertiza spui ca e validata de public. Practic nu e musai sa fii expert cu hartii si stampila, ci tine mai degraba de expertiza pe care o castigi invatand tu insuti si scriind despre nisa respectiva. Corect?

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
        • joi, 30 august 2012, 08:01

          Vorbim de un blog aici, adica de un mod de transmitere a unor informatii catre un public. Care public daca nu valideaza citind si interactionad cu ce scrii tu pe blog, se cheama ca pe undeva da cu virgula :) Desi atunci cand un blog de nisa isi face treaba ca lumea, o parte din public sunt acei experti de care zici tu. Si care valideaza si mai bine ce se intampla pe blogul respectiv. Doar ca, daca ar fi sa aleg intre public si experti, aleg oricand publicul :)

          Thumb up 0 Thumb down 0

          Răspunde
          • joi, 30 august 2012, 08:23

            Am inteles, multumesc pentru raspuns.

            Thumb up 0 Thumb down 0

            Răspunde
      • joi, 30 august 2012, 08:03

        Stimabile, aveam nevoie de o explicatie nu de un manual de 2.0. :) M-am cam lamurit, desi m-ar fi coafat cateva exemple.
        Intrebare: daca ar trebui sa dai premiu pentru cel mai bun blog de nisa, catre cine ar merge acesta? Dar daca ar trebui sa premiezi cel mai promitator blig de nisa?
        PS: asra asa, ca sa intri in jocul meu :D

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
        • joi, 30 august 2012, 08:08

          E foarte simplu sa raspund la amandoua: pentru cel mai bun blog de nisa blogdebere.ro. Si pentru cel mai promitator blogdecinema.ro. Adica cele in care sunt si eu implicat, fireste :)) Acum serios vorbind, s-ar putea face astfel de clasamente, dar pe nisa, nu per general. Adica putem face un clasament pe bloguri culinare si pe bloguri de IT, sa zicem. Dar a trebui sa alegi intre un blog despre ciorbe si unul despre laptopuri ca sa zici care este mai bun mi se pare cam fortat :)

          Thumb up 1 Thumb down 0

          Răspunde
  3. joi, 30 august 2012, 07:56

    Imi place chestionarul lor. Cu aceasta ocazie afla cat mai multe despre viitorii lor clienti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 30 august 2012, 07:59

      Imi place si mie ideea cu sondajul. Pentru ca, oricat de putin reprezentativ este raportat la ce inseamna un sondaj cu adevarat sociologic, tot obtii niste date care iti dau idei despre ce oameni te citesc. Sau nu te citesc :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  4. joi, 30 august 2012, 07:59

    e complicat tare cu blogurile de nisa pentru ca esti limitat, te adresezi unui public tinta destul de mic si din aceasta cauza succesul intarzie sa apara. punctul forte intr-un blog de nisa este momentul in care lovesti cu un subiect de interes maximum. atunci poti se naste evolutia dar imediat dupa ce subiectul nu mai prezinta inetres intervine declinul. este ca un joc, dar perserverenta te rasplateste in cele din urma.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 30 august 2012, 08:13

      Te contrazic aici: succesul unui blog de nisa se datoreaza tocmai faptului ca publicul tinta este restrans, in sensul ca este bine delimitat si ca incet, incet devine o comunitate in jurul blogului. Sigur ca atunci cand vrei sa faci un blog de supernisa precum ar fi ceva gen blogdeprafdeciment.ro ce spui tu este perfect valabil :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  5. joi, 30 august 2012, 08:02

    Eu intrezaresc doua variante: 1) nisa dispune de consumatori – timpul pana la castigurile financiare depinde de pregatirea bloggerului in nisa respectiva si de timpul pe care i-l aloca; 2) nisa de pionerat (consumatori putini) – necesita o perioada de promovare a nisei inainte de monetizare. Refuz sa aloc timp discutiilor de genul „habar n-am de nisa x, dar imi fac un blog nisat pe ea si vreau sa scot si bani peste noapte” (aceasta mentalitate naste frustati).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 30 august 2012, 08:05

      Comentariu la varianta 1: daca exista deja nisa, inseamna ca exista alte bloguri care sunt acolo, deci bataie pe cota de nisa (ca sa nu zic piata :D) deci cu atat mai mult iti trebuie expertiza, resurse si chestiile alea doua despre care ziceam in postare, rabdare si perseverenta :)
      Comentariu la varianta 2: acolo trebuie intrat acum, exact unde nu exista nimic si sa cresti cu nisa respectiva pana cand, la un moment dat, devine piata. Deci rabdare si perseverenta :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • joi, 30 august 2012, 09:00

        rabdare si perseverenta :)

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  6. joi, 30 august 2012, 08:56

    Scuzati ca intervin: dar eu cred ca problema niselor este generalizata in Romania. Intr-o piata atat de mica si de putin dispusa sa plateasca pentru aproape orice, sa ramai pe o nisa este dificil si improbabil. Asta daca ne referim la nise adevarate si nu la IT, de exemplu (care este o industrie, nu o nisa; sau, hai sa o numim mega-nisa).

    Asta se vede foarte bine si in specializarea profesionala (adica acei bloggeri care ar trebui sa calareasca nisa): carierele (adica viata profesionala, nu alea de piatra), in Romania, sufera contorsionari radicale. Oameni care s-au specializat pe banking ajung sa lucreze in retail, inginerii in banking, oameni de drept in PR, etc. Sunt relativ atipice cazurile in care se vede o consecventa profesionala suficient de profunda ca sa poata deveni un reper. Iar titularul sa fie in stare sa transmita mai departe, intr-un mod interesant, cunostintele lui pe domeniul ala.

    Dar asta e doar parerea mea…

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 30 august 2012, 09:03

      Ce spui tu este in mare masura adevarat. Cam asta este reaitatea de acum. Doar ca eu am spus mereu ca astazi trebuie inceput si ca in timp o sa creasca si piata si, odata cu ea, si blogul de nisa pe care l-ai inceput acum. Cu rabdare si perseverenta :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • joi, 30 august 2012, 09:17

        Nu contest. Argumentatia mea era mai mult pentru managementul expectantelor. Unele piete cresc mai incet decat altele, atata tot… :)

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
  7. joi, 30 august 2012, 09:59

    Am intrat la ei pe blog, chiar e misto..Mai ales ca sunt innebunit dupa tatuaje :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. joi, 30 august 2012, 11:07

    Sigur că îți foarte mulțumim pentru menționare :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. joi, 30 august 2012, 13:59

    Subiectul este destul de amplu. Blogurile de nisa sunt foarte utile pentru cititorii din segmentul respectiv de piata, insa cine are un blog de nisa fie vrea sa faca business cu el si atunci stie despre ce vorbeste si probabil ca are si un plan de afaceri, ca sa -i spun asa, fie nu este interesat de partea materiala si atuni scrie din pasiune. Recomandarile d-lui Cristian China sunt binevenite si utile. Multumim :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. vineri, 31 august 2012, 00:54

    O intrebare, in general.. cele mai multe bloguri ce nisa au?:D De exemplu tu ce nisa ai?:D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. vineri, 31 august 2012, 12:37

    @Aniela, al lui e #cudetoate. Asa e si al meu si al tau. Nu ne-am axat pe ceva anume. Scriem cam despre orice

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. sâmbătă, 1 septembrie 2012, 23:42

    […] trecute am comentat la un articol scris de Chinezu iar el s-a arătat dispus să intre în jocul meu. Pentru că l-am simțit deschis spre […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. marți, 27 noiembrie 2012, 14:27

    […] Nu te baza că vei trăi din blog. Improbabil că vei face asta o bună bucată de vreme, așa că asigură-te că ai niște surse de venit. Se pot face bani din blog, însă durează până îl ridici. Uite și o postare faină pe subiect, scrisă de chinezu. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *