Later edit: În afară de a vă da filmarea martor de mai jos, altceva nu prea am a zice. Eventual doar să precizez – aşa cum mi se întâmplă când mai fac de astea :D – că am băut bere cu vreo 30 din cei care au participat, inclusiv cu câştigătorul :D
Eheeeee, cât am aşteptat să vină Red Hot Chili Peppers şi pe la noi. O trupă care de ani buni este o prezenţă constantă alături de coraconul meu şi al tuturor celor care au o treabă cât de cât apropiată de ce înseamnă o muzică mai zbănţuită de calitate. Aşa că nu aveam cum să nu sărbătoresc acest eveniment muzical (adevăratul eveniment muzical al anului, nu celălalt, în opinia mea, fireşte) altfel decât să fac fericiţi nişte tovarăşi de mare angajament şi să îi trimit la acest concert. Menţionez – ca să fie foarte clar – că biletele de mai jos sunt oferite de Vodafone şi că am primit şi eu 2 bilete la concert pe faza asta. Vedeţi că şi pe pagina de facebook a companiei o să fie în curânt invitaţii pe care le puteţi câştiga.
No bun, să trecem la treabă. Să vă prezint mecanismul (e pretenţios spus, dar am zis să fiu mai „organizator”, aşa :D) prin care puteţi ajunge să îi vedeţi pe fârtaţii noştri excepţionali întru ale rockului adevărat. Faza e aşa: va exista o/un singur(ă) câştigător(are), dar care va primi 5 bilete, adică unul pentru ea/el şi 4 pentru cei pe care îi nominalizează că vrea să îi ia cu ea/el la concert. Ia vedeţi paşii de mai jos, o să înţelegeţi mai bine.
Pasul 1. Anunţă pe blog (cu link către nominalizaţi, dacă au blog) sau cu mention pe twitter sau cu tag pe facebook. Te rog să optezi doar pentru o singură platformă pe care să faci nominalizările, pentru că oricum doar o singură dată te iau în calcul.
Pasul 2. Te întorci la această postare şi laşi un comment în care îmi dai un link catre ce ai postat sau îmi spui unde ai postat în cazul twitter şi facebook. Obligatoriu să laşi comentariul cu un mail valabil, la care să te pot contacta.
Pasul 3. Pe 27 august, ora 18.00, declar închisă această ispravă, aşa că orice comentariu după acea oră nu va mai fi luat în considerare.
Pasul 4. Pe 28 august anunţ câştigătorul celor 5 bilete. Prin tragere la sorţi, aşa că şansele sunt la fel pentru toată lumea.
Câteva precizări foarte importante, aşa că vă rog să le citiţi cu atenţie:
– Participanţii trebuie să aibă peste 18 ani. Vom face verificarea vârstei, aşa că nu are rost să vă forţaţi norocul pentru că o faceţi degeaba şi ne încurcaţi (un pic) şi pe noi.
– Nominalizările pe care le postaţi pe blog, pe twitter sau pe facebook trebuie să fie publice pentru a putea fi accesate şi verificate. Este de prisos să spun că aşa e firesc, aşa că nu mai zic nimic, vă rog doar să fiţi atenţi la această chestiune.
– După ce o să primiţi biletele să vă distraaaaaaaaaaaaţi la concert :D
Acestea fiind spuse, băgaţi mare şi rock on!
PS Mai puteţi pune mâne pe bilete la Manafu, Cabral (şi mai actualizez dacă mai aflu).
133 thoughts on “Vreau să trimit 5 tovarăşi 2.0 la concertul Red Hot Chili Peppers”
Asa de mult mi-ar place sa particip, dar tocmai atunci sunt plecata din tara, in concediu. :((
am pus pe profilul de facebook. unde am binevoit sa te si tag-uiesc, sefu’. sa fie cu noroc!
https://twitter.com/BartiZoltan/status/237804592849616897
Multumesc pentru promovarea postarii, dar daca vrei sa participi la tragerea la sorti altele sunt conditiile :)
http://valceanul.wordpress.com/2012/08/21/red-hot-chili-peppers/ iata si postarea mea. sa fie cu noroc :)
Am postat pe facebook cu ce gasca faina m-as duce la concert :)
Gata, m-am inscris http://www.facebook.com/vodafonero#!/ionutbunescu/posts/2403510902508 :D
Eu am postat pe fb,momentan ar trebui sa fie primul post afisat, http://www.facebook.com/elenapelmus :)
O sa cucerim lumea, HA!
Aici mi-am nominalizat gasca!http://www.facebook.com/#!/podariucosmin
Am facut bine, sau mai e nevoie de alte informatii?
Cele bune,
Cosmin
E foarte bine, stimabile, eu verific oricum statusurile pe masura ce le puneti in comentarii :)
Pe Facebook https://www.facebook.com/sabinacornovac/posts/10152032118800576 Doamne ajutaaaa
Da’ care-i raul cu cei sub 18? Uite, eu de exemplu, puteam veni daca castigam :D
La faza cu under 18 aplic principiul regulile se executa nu se discuta :))
Bună ziuaaaa!
Eu am scris aici şi sper să fie bine ce-am zis. De altfel, poate să şi plouă, dacă e. https://www.facebook.com/george.stoica/posts/10150984317347245
Fie ca lumina.
https://www.facebook.com/malina.tudoroiu
iata si de la mine. sper ca e bine. multumesc.
Eu nu reusesc sa vad statutul in care ii taguiesti pe cei 4 prieteni la tine… Eventual sa imi faci un print screen sa il vad si sa il trimiti pe cristi.china pe gmail.com. Merci.
acum e ok?
https://www.facebook.com/malina.tudoroiu/posts/409897839067843?notif_t=share_comment
No asa da, m-am linistit, merci :)
Si noi vrem la RHCP, postat-am pe FB: https://www.facebook.com/diana.campean/posts/260155014102325
si eu, si eu :)
https://www.facebook.com/irina.bartolomeu/posts/462759817096997
Pick me :)
http://www.facebook.com/bogdan.adamut/posts/350007821748284
La mine e mai greu :(, te rooog, ajuta-ma
http://www.facebook.com/cristina.solo
E clar ca nu e ok, dar habar nu am ce trebuie sa schimb!
Hmmm… ce ciudat e la tine acolo… Nu stiu ce sa zic. E ceva problema la profil, dar eu nu ma prea pricep la facebook.
Stimabililor, daca exista cineva care poate sa o ajute pe Cristina sa vada care e problema la profilul ei va rog sa ziceti.
Multumesc de promptitudine, oricum, o sa mai „mesteresc” si eu pe aici prin ograda. Nu intru in concurs avand forma asta, nu? Sper totusi sa ma ajute cineva :D
probabil si-a pus profilul sa fie vizibil doar pentru prieteni, sau postarea. trebuie sa intre la postare si sa o faca ‘publica’
Am transformat totul, si postarea, si profilul sunt publice. Dar tot e dubios modul in care se prezinta.
Ia sa vedem acum, pam pam! :D
http://www.facebook.com/cristina.solo/posts/456812261007908?notif_t=share_comment
5 inscrisi, 5 prezenti!
Catalogul il gasesti aici : https://www.facebook.com/lavinia.cosconea#!/lavinia.cosconea/posts/257183791066929
Suntem 3 norocosi in grup…sa vedem daca se pune ;)
@chinezu se poate face un studiu de caz aici avand in vedere concursul asta. cati posteaza pe blog, cati pe twitter si cati pe facebook. Sau mai bine spus cat de mult timp mai are lumea in ziua de azi. :)
Cum le mai stii tu pe toate :D Evident ca o sa fac la final un top, pentru ca si mie mi se pare interesanta faza :)
http://www.facebook.com/viviana.rosca/posts/413330982046742
uhaaa, am emotii mari! Multumesc, oricum.
Done!
https://www.facebook.com/Laura.M.Vaida
https://www.facebook.com/radusor
Si ma inscriu si eu:) https://www.facebook.com/alina.corcoz/posts/491431584217768
Trimite-ne la Red Hot Chili Peppers :)
https://www.facebook.com/sorina.stanciu/posts/4577968493256
come to believe that we can make it!!!
http://www.facebook.com/iulia.antocica/posts/512056432153441
http://www.facebook.com/laslau.alinaiuliana/posts/476576792362021
Ceva nu e in regula cu profilul tau, ca nu vad nici un mesaj acolo. Te rog sa faci un print screen si sa mi-l dai pe cristi.china pe gmail.com. Merci.
Gata am pus pe facebook mesajul cu gasca ce vine cu mine
https://www.facebook.com/cataocg
http://www.facebook.com/manea.magda/posts/474685709223222
vreau si euuuuuuuuuuuuu
RHCP here we come!!!
am evidentiat postarea aici:D
Uitasem sa ma evidentiez si-aici: http://www.facebook.com/dorin.apavaloae/posts/453122424711255?notif_t=feed_comment
Salut!
M-am inscris si eu :), vezi nominalizarile aici: https://www.facebook.com/lucica.radu/posts/10151179230846410
Ia sa vedem: https://twitter.com/ValentinBosioc/status/237850151044136960
Sper sa fie cu noroc !
https://www.facebook.com/Simonicy/posts/271368639645530
Hai cu baftaaa!
http://www.facebook.com/maya.pink.56/posts/405196696194405?notif_t=share_comment
Să fie cu noroc!
https://www.facebook.com/corina.nitescu/posts/424355824294182
si noi vrem la concert :D
http://www.facebook.com/samy181/posts/372557336146948?notif_t=like
https://www.facebook.com/geangaaa/posts/487875151225645 sa fie cu noroc si sa ne vedem la concert :D
RHCP ftw !
https://www.facebook.com/eddy.dragusin/posts/340664569354207?notif_t=like
noi vrem mai mult decat vooooi :D https://www.facebook.com/oananonaoana/posts/466572600043652?notif_t=like
https://www.facebook.com/rocsmb/posts/180030568797725?notif_t=like
Se vede! Bafta, oameni buni!
vreau si eu la concert!:)
http://babygogoshel.blogspot.ro/2012/08/concert-red-hot-chili-peppers.html
Vrem la concert! Vream la concert!
https://www.facebook.com/oazy92/posts/289376607835276?notif_t=like
http://www.facebook.com/bmusatescu/posts/399425100125007?ref=notif¬if_t=like
Si noi vrem! si noi!
http://www.facebook.com/acrisa.dumitru/posts/269306436513685?notif_t=like
Pingback: Red Hot Chili Peppers în România: Olivian BREDA
Linkul meu:
http://olivian.ro/rhcp/
Sper să fie OK. Mulțumesc.
Salut,
Aici sunt nominalizati prietenii mei!!!
http://www.facebook.com/lacatusu.raluca/posts/418343688202795
Vrem si noi!!!!! Am postat pe facebook :) http://www.facebook.com/ram.dumitru
na de coalea: https://twitter.com/necenzurat/status/237888976395055104
http://www.facebook.com/cristina.dobrinoiu/posts/2397486271834?ref=notif¬if_t=like
Venim si noi!!!
http://www.facebook.com/luminita.raileanu.7
aici http://www.facebook.com/creion.kd/posts/522799764402690 .
multumesc!
http://www.facebook.com/sabinstaicu/posts/3025678739570
Si noi vrem la concert :D
http://www.facebook.com/cosmina.pacurar/posts/10151042244292946?notif_t=feed_comment
Sa ne fie cu noroc :)
No… vorba melodiei….Me and my, Me and my, Me and my friends!!! Da! http://www.facebook.com/sandydeea/posts/10151186217106271
Gata!! Am publicat şi eu şi la mine şi la tine pe Facebook, poate am noroc:))))) Măcar aici, dacă la CCR nu :)))))))
http://www.facebook.com/delia.antibasescu
http://claudiu-gurguta.blogspot.ro/2012/08/eu-vreau-la-rhcp-cine-nu-ar-dori.html
is it ok ? :)
Thank you and good luck to us all.
Am postat pe facebook, asta e link-ul profilului meu: http://www.facebook.com/cristian.pinzaru
De acum, cine are noroc :))
cross my fingers and hope to win :)
https://www.facebook.com/eugen.potlog/posts/10151083264803138
Pingback: Red Hot Chili Peppers sunt demențiali live | AdiSpune - Blog de Online, Offline şi alte alea
Mno am venit si eu cu un articol, deoarece vreau neaparat sa merg cu prietenii mei la RHCP! http://adispune.ro/red-hot-chili-peppers-sunt-dementiali-live/ :)
Imi doresc mult sa merg la RHCP. Imi tine cineva pumnii? Postarea mea este: https://www.facebook.com/raluca.i.ene/posts/4466975761382
Vrem să mergem la RHC!
http://www.facebook.com/andra.olteanu.5
http://www.facebook.com/AndraNicula/posts/455482997807018
sper sa castig! :(
https://www.facebook.com/daniel.harmanescu/posts/215950361867146?notif_t=like
HAI SA FIE CU NOROC
Vazut – Placut – Publicat = Castigat (eventual)
http://www.facebook.com/matei.gabriel.39
Sau asa :) http://www.facebook.com/matei.gabriel.39/posts/335900826503136?ref=notif¬if_t=like
Vreau sa vad, posibil cel mai tare concert din Romania!!!
Imi doresc la nebunie sa merg la concertul celor de la RHCP incat nu stiu daca am postat bine comentariu http://www.facebook.com/bogdan.turcuman/posts/518964531452955
Red Hot Chili Peppers sunt de nepierdut! In caz ca voi castiga biletele, o sa pot sa’i ascult LIVE si vin de oriunde din lume doar ca sa’mi prind la Bucuresti! Nu de alta, dar o bere cu prietenii la concertul Red Hot Chili Peppers este o chestie fara pret.
*sa-i
http://www.facebook.com/monica.vlad1/posts/10151112676850782
Pentru ca vrem vrem vrem vrem vrem sa mergem :D
http://www.facebook.com/catalin.andro/posts/188011417999530
Bineinteles că vrem să mergem :D https://www.facebook.com/cristianflorea.ro/posts/277300845709635
Desigur,dorința e mare adepții sunt mulți,cu șansele stăm umpic mai aiurea… dar „încercarea moarte n-are!!!”
Desigur,dorința e mare adepții sunt mulți,cu șansele stăm umpic mai aiurea… dar „încercarea moarte n-are!!!
”https://www.facebook.com/fratila.sorin.3
Vreau, vreau! Iaca dovada: http://www.facebook.com/alexconu/posts/3884974355692
https://www.facebook.com/monica.cioricaru/posts/444429795601627?notif_t=mention
Doamne ajuta! :D
https://www.facebook.com/dianamgg/posts/404399062955210
Hai sa fie cu noroc!!
hooray xD
http://www.facebook.com/scarlat.cristian.3/posts/409655392423853
Postarea + multumescul de rigoare :)
http://www.facebook.com/deedha19/posts/422731514431363
http://www.facebook.com/radufu/posts/458646797500806
http://www.facebook.com/georgina.nastac/posts/353744381369504
https://www.facebook.com/alexandra.zecheriu/posts/490721437621980
I’m feeling lucky ! :)
http://www.facebook.com/laura.grigoriu.1/posts/341355215955839
https://www.facebook.com/brandusa.rotaru/posts/494764553887007 sper sa fie bine !
http://www.facebook.com/mircea.octavian.7/posts/149205981884108?notif_t=share_comment
vreau la rhcp
Buna ziua! Sunt sigura ca sunt multi care vor sa mearga la RHCP. Eu sunt una dintre ei, de aceea am vrut sa particip la acest concurs.
http://www.facebook.com/#!/ralusprinceana/posts/516735461685747?notif_t=like
Sa speram ca de data asta am noroc :)
https://www.facebook.com/emilia.ailime.e/posts/233020103487780 Dacă tot e pomană, de ce nu?
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=267450876705753&id=654061862
i’m in :)
Pingback: Recomandarea de vineri « Alina Gorghiu Blog
Si noi vrem ♥
https://www.facebook.com/Alex.Souris/posts/250139951773917
le vreau eu!!!! :))))http://www.facebook.com/ralucaok/posts/393229657397628
http://www.facebook.com/rizea.alex/posts/101098570042059
Mult succes tutuor si multumim de oportunitate:D
Cum numai 5 sunt norocoase, vrem sa ne vedem numele pe lista castigatorilor si sa mergem la concertul RHCP!:)
https://www.facebook.com/corina.pirva/posts/435169596525943
http://www.facebook.com/brezniceanu.valeriu/posts/424890844229465
http://www.facebook.com/laura.canuta/posts/4471339300732 Sa fie cu noroc!
Eu si gasca vom merge la RHCP!
https://www.facebook.com/anaroxanica/activity/461106150596672
Eu si gasca mea de baieti! ;))
http://www.facebook.com/olga.dohotaru/posts/407869449274079
Pe ei îi vreau la RHCP cu mine! https://www.facebook.com/kdorothea/posts/442338899152279
Sa fie cu noroc!
http://www.facebook.com/alexandru.ion.75
http://alexandrescudaniel.wordpress.com/2012/08/25/chinezu-trimite-2-rockeri-2-0-la-concertul-red-hot-chili-peppers/
https://www.facebook.com/moldoveanu.vasilecatalin/posts/453961437978155
Ma inscriu si eu: https://www.facebook.com/andreea.lazar.984/posts/510349695646356
Bafta!
Si putem participa si la concursul celorlalti bloggeri, nu? Ma refer la Manafu si Cabral? Adica nu suntem conditionati sa participam doar la un singur concurs avand in vedere ca sunt aceleasi condii de participare?
Sigur ca poti participa si la ceilalti.
http://www.facebook.com/adrian.campeanu.58/posts/375109699225984
http://www.facebook.com/catalinasimona.moldoveanu/posts/420321361342629
https://www.facebook.com/iFeelTheAdrenAlin/posts/229403340515863
Multumim pentru sansa oferita :)
https://www.facebook.com/hjlkjhl/posts/434219346620195
Singuru meu tatuaj e cu logo-ul lor,dar nu am mai gasit bilet, poate am acum noroc.
http://www.facebook.com/codrut.bordeanu/posts/103883006429592
http://www.facebook.com/miron.silviu.ut/posts/10151059967274160
gataaaaa!
http://www.facebook.com/ralu.moldovan/posts/3688809663924
http://www.facebook.com/strezam/posts/458501044183562
http://www.facebook.com/Ceaut00/posts/450362601671213?ref=notif¬if_t=mention
https://www.facebook.com/niconco/posts/356934317714613
http://www.facebook.com/mirel.dumitru.146/posts/108005819349404
https://www.facebook.com/andrei.a.cristea.9/posts/348818015204624 Sa fie cu noroc!
Stimabililor, multumesc mult pentru participare. Declar sesiunea de comentarii inchisa. Asa ca nici un comentariu postat dupa acest comentariu nu va mai fi luat in considerare.
Revin cat de repede cu castigatorul.
i love rhcp imi doresc foarte mult sa merg la concert