03.12.2016

Cum am ajuns din blogger fermier

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Hai să vă fac o mică introducere. În care vă spun că am fost, în copilăria mea, de multe ori la cartofi. Că aşa zicea bunica, simplu, aşa cum ni se păreau toate lucrurile pe care le făcea ea, la cartofi. Şi era o muncă teribilă. De dimineaţă de la prima oră până se întuneca trăgeai de îţi săreau capacele. Noi, copiii, comentam într-una. Mai ales noi cei „de la oraş”, pentru care mersul la bunica în vacanţe ar fi trebuit să însemne altceva, cu totul altceva. Şi bunica ne mai lăsa să mai plecăm pe dealuri, să ne plimbăm, dar numai după ce ne servea lecţia cu „dacă nu o să înveţi la şcoală, aici o să ajungi pe câmp, ca mine„, lecţie care – acum îmi dau seama – mi-a prins foarte bine. Poate că o să scriu odată despre faptul că, în esenţă, cei mai mulţi suntem nişte ţărani, cu rădăcini în sat pe care cele două, maximum 3 generaţii care au trecut de atunci nu le-au putut rupe definitiv. Poate că o să scriu despre asta…

V-am spus lucrurile de mai sus pentru a vă raporta că sunt familiarizat cu ce însemnă, spus generic, producţia de cartofi. Doar că atunci când am fost la ferma familiei Peter, M&P AGRO, de lângă Târgu Secuiesc, unde am plantat cartofii de sămânţă din ceea ce se va recolta de pe parcela lui chinezu powered by Lay’s, ei bine, am văzut că ceea ce şţiam eu, acel mod rural de a face agricultură, cu sapa şi cu mâna şi cu spatele este, din fericire, istorie. Şi că tehnologia şi tehnica modernă au făcut trecerea de la ţăran la fermier. Un salt uriaş şi la nivel personal, dacă vreţi, dar şi pentru ceea ce înseamnă viaţa satului la noi şi agricultura românească în general. Care a suferit în ultimii transformări teribile, şi în bine, dar şi în rău, iar acest proces, care este – şi noi nu de dăm seama – de o importanţă colosală pentru România, s-a consumat şi se consumă încă în umbra certurilor interminabile şi a piţifelniciei politicii noastre, de al cărei zgmot nu mai putem auzi nimic. În fine…

Aşadar, eu am făcut brusc trecerea (brusc din părţi, că e la distanţă de mai bine de 20 de ani :D) de la ţăran amator şi ocazional (doar în vacanţe) la fermier şi mai amator şi şi mai ocazional :)) Căci dacă nu erau cei de la Lay’s să îmi propună isprava asta care îmi place foarte mult nu prea cred că mă mai întâlneam eu cu câmpul producţiei agricole, ca să zic aşa. Iar de la ţăranul amator la fermierul şi mai amator, traseul a făcut o mică haltă în ştaţia blogger :D

Am început, fireşte, cu plantare. Undeva pe la sfârşitul lui aprilie. Mai jos o poză cu je semeţindu-mă că pot zice „eu nu mai vreau pământ, că am deja o parcelă” :D Dacă vreţi să vedeţi mai multe poze, daţi click cu încredere aici.

În iunie, parcela mea arăta după cum puteţi vedea mai jos.

Iar acum, în august, ia uitaţi-vă ce frumuseţe de producţie mă aşteaptă la recoltat. Căci în weekend merg din nou la Târgu Secuiesc să încarc sacii, cum ar veni :D O să vă raportez cum a fost, căci abia aştept să îmi activez „plug in-ul” de fermier…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Ce mesaj primeşti când îţi ştergi blogul de pe wordpress.com

Primul joc pe calculator – sau nopţile în care uitam de noi…

8 comentarii

  1. joi, 16 august 2012, 08:56

    Sunt tare curioasa, unde in jurul Baii Mari ai avut tu bunici. Ca si eu imi petreceam vacantele de vara la bunici, iar fiind cea mai mare dintre nepoti iti dai seama cat am tras la munca campului si eu…
    Satul bunicilor mei se numeste Fersig si e minunat. Ma aduc acolo de cate ori am ocazia cu cea mai mare placere.
    P.S. stiu ca nu asta a fost scopul postarii tale, dar mi-a trezit amintiri tare placute. :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 16 august 2012, 08:58

      Eu mergeam la bunici un pic mai departe, in Targu Lapus sau in Suciu de Jos, inspre Tibles. O zona extraordinar de frumoasa. Desi, e drept, cand ma punea bunica la munca nu mai parea asa de faina :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • joi, 16 august 2012, 09:22

        Stiu zona. Chiar e superba.
        Cat despre Lay’s, cred ca nu putea sa gaseasca ceva mai bun de atat ca sa arate ca chipsurile lor sunt naturale. Salut initiativa de a prelua culturi de cartofi din Romania.

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
        • joi, 16 august 2012, 09:29

          Nu mai stiu exact – dar o sa ma interesez si o sa iti spun – dar cei ei trag tare ca intreaga productie sa fie asigurata de ferme din Romania. Inca nu au resuit nu din cauza lor, ci – culmea! – din cauza ca nu gasesc parteneri seriosi in Romania. Faza clasica…

          Thumb up 0 Thumb down 0

          Răspunde
          • joi, 16 august 2012, 09:33

            Vai… ca acuma m-as face si eu fermierita si sa bat palma cu ei… numa ca inca nu am strans destule terenuri cultivabile ca sa prezint interes pentru ei… :D

            Thumb up 0 Thumb down 0

            Răspunde
  2. joi, 16 august 2012, 13:49

    Faina ideea campaniei. Si-mi place rau de tot asta cu „doar cartofi din Romania”

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. duminică, 19 august 2012, 23:57

    […] de mers două ore până acolo!”. “Cââât? Două ore? Serios?”, îl întreb pe Chinezu, care se uita, serios, la noi. “Da”, zice, “şi prin munţi…”. Deja […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. miercuri, 22 august 2012, 23:35

    no offense…dar chestia asta cu cartofii naturali in chipsuri e praf in ochi ca si aia cu omega in grasimi hidrogenate… cand o sa le faca si fara tone de sare… ca de hidrogenate mai scapi cum mai scapi cu o dieta de legume/fructe dar de sare… mai greu…

    acu’ fiecare consuma ce ii pofteste inima dar cei mai multi nu sunt informati… sau nu ii duce bibilica ca „consumul excesiv de sare…” la aia se refera!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *