08.12.2016

Legătura dintre un Pepsi rece şi economia de piaţă

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Azi dimineaţă, în timp ce mă duceam către birou, m-am oprit la un magazinaş de ăsta de cartier. Avem poftă de un Pepsi rece. M-am dus spre vitrina unde erau nealcoolicele si am pus mâne pe un Pepsi la juma de litru. Şi am văzut că era la temperatura camerei. Am încercat altă sticlă. Şi aia la fel. Îl întreb pe domnul din magazin (cred că era patronul, căci în timp ce palpam eu sticlele el se certa cu ceva furnizor zicând că nu o să îi plătească nuş ce) dacă nu are şi Pepsi rece. Vă redau dialolgul avut, căci a fost de mult prea mare angajament.

– Nu vă supăraţi, dar Pepsi la jumătate rece nu aveţi?
– Haideţi, domle, că e bun şi aşa, îl puneţi un pic la frigider şi gata, e bun de băut.
– Asta ştiu şi eu că dacă pui ceva la frigider se răceşte, dar eu aş fi vrut să beau acum un Pepsi rece.
– Eeee, păi dacă sunteţi aşa nerăbdător eu nu am ce să vă fac.
– La mine e simplu, să ştiţi. Mă duc la magazinul de peste drum şi iau de acolo. Că aşa e în economia de piaţă.
– Apoi dacă economia de piaţă stă într-un Pepsi rece, atunci mă duc să mă împuşc!

Nu am mai stat să văd dacă merge să se împuşte sau nu. Dar eu m-am dus la magazinul de peste drum de unde, fireşte, am luat Pepsi rece. De prisos să vă spun că, deşi magazinul domnului cu împuşcatul se află fix în drumul meu către birou, nu o să mai intru pe la el. Da, exact, din cauza unui Pepsi rece.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Fluturaşi cu referendumul aruncaţi din avion în Mamaia

Despre democraţie în 25 de cuvinte

8 comentarii

  1. luni, 30 iulie 2012, 08:41

    Dupa referendumul de ieri (ca doar suntem in politichina) cred ca toata lumea ar trebui sa constientizeze ca fiecare picatura conteaza. Conteaza un pepsi, conteaza un vot, conteaza o picatura intr-o mare. Eu cred ca un pepsi conteaza in economia de piata, cel putin in economia „patronului” lu’ peste prajit.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 30 iulie 2012, 11:18

      Principial vorbind, in fiecare Pepsi rece este cate o mica economie de piata :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. luni, 30 iulie 2012, 11:56

    Acum, dacă era pe profit mare cu afacerea normal că te-a expediat (altminteri un fenomen tipic românesc). Dacă nu mai avea profit decât de-o pâine probabil că era mult mai atent.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 30 iulie 2012, 12:46

      Eu cred ca profitul nu are nici o legatura cu modul in care stimabilul punea problema. Caci imi pare a fi genul de om care face ce face si cand nu merge da vina pe guvern, UE, americani, pitulici si alte specii, dar niciodata pe el :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  3. marți, 31 iulie 2012, 18:30

    […] partea Pepsi. Mulţumim, să fie primit. Am şi pus sticlele la rece, că cine ştie când trece Chinezu pe la noi… Peste 36 de milioane de români citesc zilnic acest blog! Fii şi tu […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. miercuri, 1 august 2012, 17:29

    Degeaba te-ai suparat pe om … inainte de ’89 abia apucai un Pepsi si acum , asa deodata, au aparut pretentiile … sa fie si rece … mai la anul o sa-l vrei baut gata :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 2 august 2012, 08:14

      Ai dreptate, ma duc sa ma pun in genunchi la colt. Dar inainte ma duc la ala de peste drum sa imi iau un Pepsi rece, sa imi fie penitenta mai usoara :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  5. georgescu
    miercuri, 8 august 2012, 17:20

    Pai daca vindea PEPSI la jumate sau orice alta bautura la rece facea rost de bani sa plateasca factura altfel statea cu marfa in vitrina si nu rezolva nimic , facea economie la curent dar facea economie si de clienti economie de piata

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *