05.12.2016

Pliant cu secţiile de votare de pe litoral distribuit la punctul de taxare din Cernavodă

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

S-a ajuns la stadiul în care orice discuţie pe teme politice să fie interpretată, în funcţie de tabăra de apartenenţă a privitorului, cu „eşti de-al lui ăla, maimuţoiule”. Orice încercare de a pune nişte întrebări fireşti, necesare chiar, fără a fi de o parte sau alta a acestei penibile baricade pe care au înălţat-o politicienii şi la care noi am contribuit cu o sârguinţă demnă de o cauză mai bună, capătă, în ochii aceluiaşi privitor, nuanţe de „lasă, degeaba faci pe mironosiţul, ştiu eu mai bine ce ai vrut să zici”. Menţionând tristeţea care mă cuprinde în faţa unor astfel de atitudini, voi încerca, totuşi, să abordez de pe poziţie  cât pot eu de neutră subiectul de mai jos.

Astăzi, pe la 16.00, la punctul de taxare de la Cernavodă, am primit pliantul de mai jos, în care ni se comunicau locaţiile tuturor secţiilor de votare cu ocazia referendumului de pe 29 iulie. Cu hartă şi cu indicarea cu roşu a respectivelor locaţii. Pliantul l-am primit din mâna doamnei căreia i-am plătit taxa aia de trecere. Adică din mâna unui funcţionar public sau, pentru că nu ştiu exact care era statutul dânsei, din mâna unei persoane plătite de la bugetul de stat.

Acum întrebarea pe care o vreau eu cât de cât obiectivă: e ok să se distribuie astfel de pliante la puncte „bugetare” şi de către oameni plătiţi de la bugetul de stat în condiţiile în care miza referendumului este chiar participarea la vot şi în condiţiile în care multă lume este plecată pe litoral în ziua votului?

Opozanţii lui Băsescu ar putea spune că este absolut firesc ca administraţia (luată generic) să informeze lumea care vine pe litoral unde poate vota. Pentru că, ar adăuga ei, legea prevedere că administraţia trebuie să asigură buna desfăşurare a procesului electora. Iar informarea populaţiei despre locaţia secţiilor de votare este parte din această „fişă a postului”.

Simpatizanţii lui Băsescu ar spune că administraţia şi-a depăşit atribuţiile pentru că una este să informezi populaţia despre locaţia secţiilor de votare şi alta este să împarţi astfel de pliante în locuri care nu au nici o legătură cu procesul electoral. Şi că, ar adăuga ei, practic este un îndemn implicit ca lumea să meargă la vot.

Vă invit să spuneţi şi voi ce credeţi despre chestiunea în cauză. Cu menţiunea că nu înţeleg de nici o culoare de ce pe un pliant cu secţiile de votare cei care au făcut pliantul au pus-o pe domnişoara în cauză cu nurii la înaintare.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Fac un apel la oamenii de bună credinţă

Fluturaşi cu referendumul aruncaţi din avion în Mamaia

5 comentarii

  1. vineri, 27 iulie 2012, 18:53

    Don’shoara poate are o legatura cu cele 5 minute care ti se solicita… Uhhh, ce sub-apreciere, domnu’ chinez!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 27 iulie 2012, 18:55

    Mai e ceva de comentat?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. sâmbătă, 28 iulie 2012, 17:30

    E disperare mare …

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. Claudiu
    duminică, 29 iulie 2012, 02:18

    Plus ca, avand in vedere miza – nu ar trebui platite toate afisele astea folosite de catre USL din bugetul de stat/local.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *