Legea pentru păstrarea datelor de trafic zice că sunt un infractor

Spun din start că nu sunt nici măcar apropiat foarte tare de zona juridică. Și că ”expertiza” mea în acest domeniu ține doar de cititul unor prevederi legale și de întrebat apoi specialiștii. Cu toate acestea, în momentul în care am citit Legea pentru păstrarea datelor de trafic 82/2012 am ridicat sprânceana masiv. Pentru că nu îți trebui nu știu ce studii juridice ca să înțelegi că, practic, această lege ne consideră prezumtivi infractori. Pe toți. Căci aici vorbim nu doar ce cei care mânăncă shaorma cu de toate sau despre cei care au mașini roșii ci de toți cei care stăm pe internet sau care vorbim la telefon. Puteți să citiți toată legea aici (dau link către Bogdan, pentru că e omul în care am cea mai mare încredere când vine vorba despre tradus pe limba noastră șmecherii legislative).

Hai să luăm primul paragraf al legii, care zice așa:
Art. 1. – (1) Prezenta lege stabileşte obligaţia furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice şi a furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor pentru punerea acestora la dispoziţia organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată şi organelor de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în scopul utilizării lor în cadrul activităţilor de prevenire, de cercetare, de descoperire şi de urmărire penală a infracţiunilor grave sau pentru rezolvarea cauzelor cu persoane dispărute ori pentru punerea în executare a unui mandat de arestare sau de executare a pedepsei.

Păi, după ce am citit așa ceva, restul prevederilor sunt așa niște tehnicalități care să justifice faptul că este o lege stufoasă, care urmează să fie aplicată cu sfințenie de organele române, căci, nu-i așa, dacă e ordin de la comenduirea europeană, apoi nu e de joacă. Și de ce să nu fim noi mai săritor decât sunt însuși europenii ăia adevărați, așa cum am mai făcut-o de câteva ori și nu ne-a ajutat la nimic?

Mai bine citiți la Bogdan niște sfaturi legate despre cum să ne protejăm cât de cât împotriva acestei legi. Care, dacă îmi permiteți să o spun, este o declarație de intenție a guvernanților pe sistemul ”nu mai faceți voi ce vreți pe internet când sunteți acasă în privatul vostru, că pun pulanul organului pe voi”.

Iar despre câți infractori va prinde statul român după ce aplică legea asta, îmi dați voie să mă râd de foioioi, dar la modul amar și degrabă flegmatic, da?

În fine…

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

11 thoughts on “Legea pentru păstrarea datelor de trafic zice că sunt un infractor”

  1. Dar in acelasi timp iti place ca politia statelor dezvoltate au capacitatea de a solutiona anumite infractiuni grave cu mijloace rapide si de necontestat?

    Daca nu ai nimic de ascuns din punct de vedere infractional, legea nu te afecteaza nu nimic pentru ca nu ajungi in vizorul nimanui niciodata. Daca esti suspectat si exista un mandat judecatoresc, atunci poti fi anchetat si incriminat si pe baza unor informatii din mediul virtual sau pe cine, cand ai apelat telefonic.

    Urmatorul pas este, precum in majoritatea tarilor din EU si US, este ca vanzarea cartelelor Prepay sa se faca pe baza unui act de identitate si un anumit numar de mobil sa fie asociat direct unei anumite persoane.

    Radem de politie si justitie ca nu sunt moderne si eficiente dar cand fac demersuri de modernizare ne revoltam.

    1. E vorba de niste principii aici. Faza aia amarata cu drepturile omului, cred ca ai auzit de ea.
      Si nu radem de justitie si de politie pentru ca se modernizeaza, ci pentru ca nu functioneaza. Sunt sigur ca exact in momentul in care vor aplica legea asta vor fi alte institutii, totalmente schimabte si europene pana in varful pulanului.

    2. Gândirea ta e sinonimă cu a babelor care spun: „Eu n-am mașină, să se scumpească maică benzina”.

      Hai să ne gândim la altă situație, ca să înțelegi de ce logica „n-am nimic de ascuns” e bună numai dacă ești la tine acasă și te întreabă mama și tata unde ai fost.

      Să presupunem că tu îți cumperi o cartelă cu un număr de telefon de pe stradă. Cu act de identitate sau fără, nici nu mai contează. E clar până aici?

      Și dacă totuși acel număr de telefon a fost folosit de către un „interlop” sau dealer de droguri sau orice fel de infractor.

      Crezi că nu vei fi sunat de către asociați/colaboratori/parteneri ai acelui om care a avut numărul de telefon? Poate, cine știe, interlopului i s-a terminat bateria telefonului actual și cei care îl caută, vor încerca pe toate numerele.

      Și uite cum, deși nu ai nimic de ascuns, riști să fii chemat pe la parchet să dai declarații, la tribunal ca martor și așa mai departe. Deși tu n-ai nici o legătură cu oamenii ăia.

      Tare, nu?

      1. Andrei,

        In primul rand, tu faci scenarii cu „daca”, „parca” si teorii conspirationiste. (nu poti cumpara de la un magazin o cartela cu numar si sa fi fost utilizata de altcineva inainte).

        Aceste legi ajuta autoritatile sa compabata mai usor infractionalitate, stiu lege – e izbitor de asemanatoare cu cea a americanilor aplicata la ei de prin 2007, care a adus multe beneficii.

        Cred ca e aceeasi isterie ca si cu pasapoartele biometrice! Iarasi – un document mult mai valid cand vine vorba de securitate. Nu am avut cu el experientele negative pe care le-am avut atunci cand am calatorit cu cel normal (mereu fotografiat, amprentat etc.).

  2. Problema este ca imbraca ascultarea telefoanelor si stocarea datelor in spatele unor cuvinte grele ca „siguranta naionala”,„infractiuni grave” etc. care la prima vedere ar legitima acest proces. Insa, cine sta sa citeasca si a doua oara legea va afla care-i este substratul. Cam asa a fost si cu ACTA…

    1. Pai aia e, ca la noi in Romania organul poate considera infractiune grava si ca Basescu a fost injurat pe un blog sau ca s-a pus o poza cu o buca pe un site de bucate traditionale romanesti. Asta practic zice aceasta lege: romani, sunteti ca vinovati, trebe doar sa ne decidem cand va declaram, caci motive gasim.

      1. @Cristian,

        Asa ceva se intampla deja in SUA, dar depinde cine esti! Un militar din marina a fost concediat pentru ca a postat pe Facebook mesaje anti-Obama. In contractul lui de munca i se interzice manifestarea negativa in public, chiar si in retelele personale de socializare, fata de unitatea unde lucreaza si impotriva superiorilor sai. Conform Constitutiei US, Presedintele tarii este superior ierarhic militarilor si Marina si nah… ca superiorii lui s-au autosesizat.

        http://goo.gl/vEive

    2. Nu are nicio legatuta legea asta cu insasi ascultarea telefoanelor. Ascultarea telefoanelor este de mult reglementata si survine imediat ce exista o permisiune judecatoreasca impotriva cuiva suspectat de anumite infractiuni grave. Prin legea la care se face referire aici, operatorul este obligat de lege sa stocheze „log-urile” tale; adica pe cine ai apelat, cat timp a durat conversatia, cui i-ai trimis sms – DAR NU SI CONTINUTUL SMS-urilor sau al convorbirii telefonice. La fel si in cazul email-urilor – se stocheaza destinatarul, IP-ul tau etc. Din 6 in 6 luni bazele de date se distrug.

  3. multumiri pentru informare … nici eu nu-s de acord cu incalcarea intimitatii, mai ales ca unele date (poate chiar toate) pot fi folosite cu rea intentie de catre cei care le colecteaza si care (la randul lor) nu au niciun contract semnat de confidentialitate … spre exemplu, acest pas poate fi usa deschisa, in mod legal, pentru spionajul industrial/economic, prin vanzarea unor secrete colectate astfel … in alta ordine de idei, pana mai ieri facea inchisoare cel care „spargea” o casuta/adresa de e-mail … acum vad ca nu mai conteaza …

  4. Legat de drepturile omului si intimitate – idealist DA! Practic NU! In sensul ca nu ni se acorda.

    Va recomand un documentar Discovery „track me if you can” ca sa vedeti ca aceasta mica legea este un element extrem de mic in ceea ce priveste intimitatea fiecaruia. Pentru ca daca cineva vrea sa stie TOTUL despre tine, o poate face nu cu o foarte mare greutate.

    http://youtu.be/BkOEthOaRjk

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.