Despre sinucidere și despre încruntarea care mă cuprinde când aud despre așa ceva, am scris aici. Și îmi mențin fiecare virgulă și fiecare literă de acolo. Doar că aduc câteva completări. Care țin mai mult de un fel de estetică a sinuciderii, dacă vreți. Desigur, în măsura în care există așa ceva, ceea ce mă îndoiesc. Dar care estetică, după cum vedeți, asemenea unui filosof ratat din considerente că a tot discutat despre viață în loc să o trăiască, o practic în loc să fac altceva mai bun. Dar, vorba aia, când te mănâncă, atunci te scarpini, căci altcineva nu o va face în locul tău.
Există sinucideri care vor să transmită un mesaj peste veacuri. Sinucideri executate de niște oameni care au rămas și vor rămâne în istorie. În aia mare. Care au înțeles că viața lor din acel punct încolo va distruge ce au realizat până atunci și, de aceea, ea, viața, trebuie întreruptă. Niște oameni cu simțul istoriei, dacă vreți. Îmi vine în minte Cato, cel care i-a dat coșmaruri lui Cezar și după moartea sa. Căci sinuciderea lui Cato a reprezentat pentru mulți sfârșitul Republicii în Roma antică. Un punct de reper teribil în istoria culturii occidentale.
Există sinucideri care nu pot fi evitate. Dau exemplu tot din istoria Imperiului Roman (atât de fascinantă pentru mine). Nero, încolțit de urmăritori, știa că mai bine se sinucide decât să sufere infinit mai mult în mâinile celor care îl urau îngrozitor de mult și care l-ar fi chinuit peste măsură până să îl rezolve definitiv. Așa că s-a sinucis, dar nu înainte de a lăsa acel mesaj oarecum ridicol posterității ”vai, ce artist piere odată cu mine…”. Cicero, acest personaj istoric extraordinar, o combinație teribilă între măreție și gherțoism, s-a sinucis fără nici un fel de grețuri atunci când oamenii lui Octavian (viitorul Augustus) și ai lui Marcus Antonius i-au sugerat să o facă. Cicero a ales să își ia zilele pentru că altfel familia sa ar fi fost foarte afectată (la avere mai mult, dar asta conta enorm și în acele vremuri) dacă s-ar fi încăpățânat să trăiască. Mithridates VI, unul din redutabilii adversari ai Romei, a ales să se sinucidă (mă rog, l-a rugat pe unul să îi taie gâtul, dar cam tot aia e) pentru a nu oferi romanilor satisfacția să îl poarte într-un triumf și după aia, firește, să îl omoare. Și mai sunt atât de multe alte exemple. Ca să nu mai vorbim de Hanibal, incredibilul general cartaginez, care nu a lăsat romanilor plăcerea să fie prins în viață.
Există sinucideri care sunt ratate. E plină istoria de ele. Și nu mă refer aici la faptul că cea/cel care a făcut fatidicul gest nu a reușit să își ia zilele. Căci sunt unii care au murit, dar a căror sinucidere tot ratată este. Pentru că nu a interesat pe nimeni. Pentru că nu a schimbat nimic. Pentru că nu a transmis nici un mesaj. Pentru că în afară de a oferi sânge pentru consumul sugacilor de sânge sinucis, pentru câteva zile, nu mai mult, astfel de sinucideri nu rezolvă nimic. Chiar nimic. Ba chiar sunt o dovadă teribilă de lașitate. De lipsă de asumare dacă nu a acțiunilor tale (căci poate alții mai greșesc atunci când dau verdicte și sentințe, se mai întâmplă), atunci categoric de lipsă de asumare a faptului că nu poți trăi chiar singur într-o lume de oameni singuri împreună. Și că atunci când alegi să te superi pe lume și să pleci din ea, trebuie să înțelegi că nu din lume pleci, ci din tine însuți. Și că nu lumea o lași în urmă, ci pe tine, neterminat.
Unde încadrez eu sinuciderea lui Adrian Năstase? Eu nu o încadrez nicăieri. A încadrat-o el la fix.
PS Incredibil câtă mizerie zace în unii care se bucură la vederea sângelui altora mai mult decât ar face-o dacă le-ai da feliuțe de fericire personală. Ce viață trebuie să aibă ființele astea…
19 thoughts on “Câtă lașitate în sinuciderea lui Adrian Năstase…”
„Incredibil câtă mizeri zace” – ma inscriu la concursul de numarat greseli?
„fiiintele”? :)
Uite, in ciuda a ce zicem intr-o postare anterioara, am corectat ce mi-ai sezizat. Dar numai pentru ca m-am intristat ca atat ai inteles din ce am scris eu aici. Daca asa faci mereu, adica te uiti la forma si nu vezi continutul, nus ce sa zic…
Imi cer scuze ca am citit doar titlul postarii cu concursul, acum am citit-o integral si am bagat la cap. Si te rog nu te intrista pentru ce am inteles, pentru ca am inteles, dar n-am avut ce comenta la articol, pentru ca ai pus foarte bine punctul pe i.
Multumesc. Friends, da? :)
Clar :)
Pana la urma, si Decebal a ales sa se sinucida pentru a nu deveni batjocura romanilor. Bag de seama ca romanii nu aveau o reputatie chiar buna cand e vorba de drepturile prizonierilor :-)
Iti dai seama ca nu au ajuns ditai imperiul citind lecturi filosofice dusmanilor :)
Depinde in ce epoca si cultura se desfasoara actul sinuciderii. La japonezi de exemplu, e un act de onoare. La Crestini/occidentali, e act de lasitate sau eliberare, dupa unii filosofi.
Nu stiu ce insemna la romani sau grecii antici… E relativa treaba.
E relativa chestiunea, e drept, dar aplicat la Nastase? Care e parerea ta?
Daca a incercat sa se sinucida si nu e totul o mascarada, a fost un gest de disperare, o decizie luata la cald. Adevaratii sinucigasi fac treaba pana la capat si o premediteaza din timp.
Altfel, daca reusea, uitam cu totii la fel de repede cum am aflat. Deci o sinucidere ratata care nu inseamna nimic pentru posteritate.
E laș pentru că se pregătea să priveze de tată doi copii pe viață, și nu 2 ani așa cum a decis justiția – pentru faptele lui. Fiind o persoană publică dă și un exemplu negativ. Foarte laș, foarte
Ce sa-i faci, a vrut sa scape de puscarie in orice fel si a ales cea mai dreapta cale dupa cat a furat, dar nu a nimerit bine tinta:D
Las, fara niciun fel de dubiu. Doi ani insemnau nimic, mai ales ca erau, de fapt, 8 luni. Copiii lui nu ar trebui sa il aplaude ci, sa ii dea una dupa ceafa: „bah, tu te omori ca sa ce, sa ne lasi pe noi singuri? Pai, ce educatie ne dai? Ne putem omori si noi daca nu luam bacu’ sau ma iseala prietena, sau calc pe unu’ cu masina?” Cand ma gandesc ca asta labil psihic a fost prim ministru si alte dracovenii… Iti dai seama ca el a cedat la fiecare mica amenintare a unor grupuri de interese. EL NU S-A LUPTAT! A cedat Petrom si mii de alte multe companii si proprietati ale tarii ca pe un chibrit dat vecinului de gratar caruia ii spui: pastreaza-l! Mi-e sila de el.
va rog lamuriti-ma: pana la urma a murit Nastase sau mai traieste?
„[…] singura modalitate sigură de a suporta viaţa este IDEEA sinuciderii” Emil Cioran
Asta se aplica cel mai bine, in caz ca nu a fost o cacealma de la inceput.
Trebuia sa existe un gest extrem pentru ca insasi incarcerarea sa aiba o conotatie mai mica din punct de vedere al stigmatizatii sociale.
„Acum putea fi mort; executarea pedepsei este o nimica toata” – gura lumii
Cred că ar trebui să existe o categorie specială pentru cei cu boli mentale (depresie, tulburare bipolară etc). Există nişte factori care duc la aceste boli, care nu depind de persoană (cum ar fi dezechilibrul chimic, de exemplu, dacă e moştenit de la părinţi). Sinuciderea nu e o chestie ok, dar fiecare are propria lui teorie asupra vieţii şi a morţii.
Eu m-am saturat de plangerile de mila la adresa lui Adrian Nastase…Trebuia sa se gandeasca la demnitatea lui inainte de a face ce a facut…
As fi vrut sa fii mai acid aseara la Realitatea TV legat de subiectul asta :)