26.07.2016

Linkuri despre începuturi

Îmi place să văd când se lansează noi proiecte, când cineva a zis ”ia hai să facem treaba asta, să vedem ce iese”. Drept pentru care azi m-am gândit să vă arăt câteva. Cu mențiunea că v-aș ruga să îmi spuneți în comentarii despre proiecte nou lansate ca să mă uit un pic înspre ele. Și promit ca pe cele care o să îmi facă din ochișorul lor 2.0 o să le trec în postare și le urez succes :D

Brandăreala gratis. Îl semnalez pentru că îmi place entuziasmul și tinerețea care îmi pare că se află în spatele proiectului. Și care înseamnă că oferă servici gratis celor care au nevoie de ajutor pe partea de creare de logo și alte chestiuni de genul acesta. Sigur că de aici până la a vorbi despre branding mai este cale lungă. Dar, vorba aia, și o călători de 1000 km începe cun primul pas :)

tvrinfo.ro. Nu arată deloc rău siteul. Bine, zic doar așa la prima vedere. Că încă nu am apucat să mă dau prin el. Dar in seara asta îmi propune să mă mișc mai cu talent prin el. Vouă cum vi se pare?

savoirevivre.ro. Interesantă abordare. Și, mai ales, utilă. Căci trăim într-o lume în care de multe ori greșim nu pentru că suntem niște nesimțiți, ci pentru că nu știm cum să procedăm. Și aici îmi pare că acest blog ar avea niște unele de spus :)

Laura Țencaliuc. Mi-a spus Lucian că și-a lansat recent blogul. Mare lucru nu prea pot să văd pe el, pentru că atunci când am intrat eu era un mare ”La mulți ani” tot blogul :)) Îi urez și eu Laurei toate cele bune (căci, presupun, o fi ziua ei :D) și să ne citim rețiproka în mod corespunzător :D

lavinclu.ro. Domeniul îmi place :)) Iar textele sunt mult peste ce vedem la majoritatea blogurilor care se auto-intituleaza de sport. De urmărit.

doarfotbal.eu. Cică are vreo 2 luni de existență. Am zis să îl semnalez, totuși, cu mențiunea că aș stabili cam la 2 luni ”vârsta” unui site/blog despre care să scriu aici. E ok perioada, zic, nu? :)

parodiez.ro. Proiect marca Anne-Marie, Corina, Auraș și Răzvan. E numai bun când ai câteva minute libere și vrei să te mai râzi. Ca exemplu, vă dau faza de mai jos :D

Secțiunea JO pe Antena3.ro. Îmi place ideea. Adică unul ca mine, care când intră pe un site de știri nu vrea să se strâmbe din prima când vede știri despre Liga 1, se simte bine când iși bookmarkează secțiunea asta și intră pe ea când are chef.

irlandezu.eu. De prisos să vă spun că îmi place domeniul :D Îi urez succes colegului meu 2.0 mai european în ale blogosferitului :D

cursuridetenis.ro. Tare domeniu :) Care face exact ce se spune acolo. Aș vrea mai multă interactivitate acolo, un blog cu tutoriale sau ceva de genul ar fi excelent :)

so.cl. Păi e nou, abia a fost lansat, ce vă uitați așa? :))

lovecookpray. Recent intrată în social media (sau, mă rog, așa se vede) deținătoare acestui blog este plină de entuziasm (chiar nu știu cum o cheamă…). Să sperăm că o să își păstreze năravul ăsta și ne citim și la anul :D Later edit: tocmai ce am aflat că e ziua ei, așa că îi urez și pe această cale la mulți ani :)

dintenis.ro. L-am mai menționat o dată aici pe blog, dar dacă tot facem inventarul proiectelor noi, îl mai pun o dată :D

gardademedia.net. Simpatic proiectul :) Zic așa pentru că mi-s simpatici inițiatorii :D

sobolanu.ro. Nu e genul meu de blog, cu glume și clipuri funny, dar nici nu mă deranjează decisiv, așa că l-am menționat, dacă tot mi-a fost semnalat.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

De vineri, așa, de vineri

Linkuri ca să vă începeți weekendul

37 comentarii

  1. luni, 21 mai 2012, 11:31

    Chiar săptămâna trecută am pornit un nou proiect cu un prieten. Un site în care vorbim de cea mai mare pasiune a noastră, fotbalul. Cel de calitate, adică cel din afară. http://LaVinclu.ro/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 21 mai 2012, 12:01

    Mulțumim foarte mult pentru cuvintele frumoase. Este exact ideea de la care a pornit acest blog.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 21 mai 2012, 12:05

    @Lascarica
    Interesant ce am vazut pana acum. Bagati mare! Si sa ne auzim peste 1 an, sa vad sigur ca aveti incapatanarea sa il tineti pana atunci :D

    @Savoire Vivre
    Cam ce i-am zis si lui Lascarica plus a touch of nisa asta o sa creasca fain in urmatorii ani. Caci vorbim de ani, adica trebe sa ai rabdare si sa cresti frumos :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. luni, 21 mai 2012, 12:10

    La început și eu, dar am timp să mă fac mare…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. luni, 21 mai 2012, 12:17

    @Chris
    Adica ce inseamna la inceput? Cand ai lansat blogul? Apropo, fain domeniu :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. luni, 21 mai 2012, 12:22

    La începutul lunii Mai l-am lansat… da l-am avut inițial pe numele personal .com , dar m-am răzgândit pentru a face puțin legătura cu Headline-ul, .eu s-a dovedit o nucă mai ușor de spart… pură coincidență cu al tău domeniu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. luni, 21 mai 2012, 12:23

    Buna!

    Si eu am lansat de curand un site pentru cei dornici care vor sa invete tenis – inca mai lucrez la site si la pagina de facebook, dar am zis sa te anunt!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. luni, 21 mai 2012, 12:25

    Eu am lansat de aproape 3 luni blog-ul de muzica http://urbanfact.eu
    L-am pornit pe tumblr ca un blog unde sa postez muzica care imi place, treaba a evoluat destul de bine, am inceput sa merg si la evenimente, iar acum sunt in proces de rebranding :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. luni, 21 mai 2012, 12:25

    Nu e chiar nou, insa e la inceputuri:

    Blog axat pe public speaking, prin care incercam sa oferim o experienta completa de invatare si dobandire de abilitati prin: traininguri, articole si o comunitate de practica.

    http://pregateste-te.ro :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. luni, 21 mai 2012, 12:47

    @Sabin @Razvan
    Ce inseamna de curand? Adica e mai nou de 2 luni?

    @Seby
    Sorry, dar am stabilit la maximum 2 luni varsta proiectului ca sa zic acum despre el :) Succes maxim, oricum!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. luni, 21 mai 2012, 12:49

    Hai, mulţămim, şăfu!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. luni, 21 mai 2012, 12:52

    Da, e mai nou de 2 luni -www.cursuritenis.ro este site-ul

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. luni, 21 mai 2012, 12:56

    @Chris @Sabin
    Ok, v-am imclus si pe voi in lista, mult succes sa aveti!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. luni, 21 mai 2012, 13:09

    Multumesc frumos!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. luni, 21 mai 2012, 13:14

    Mulțumesc… cum zice irlandezu’: „You made my day!”

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. luni, 21 mai 2012, 13:26

    Am vazut comentariul si sincer mai am mult de lucrat la el, oricum thanks pentru feedback!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. luni, 21 mai 2012, 13:29

    multumim :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. Dacian
    luni, 21 mai 2012, 13:48

    Multumesc Chinezule ! Sper să iasă un proiect fain și lumea să vină la mine pentru branding-uri întregi nu doar pentru logo-uri sau redesign de logo.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 21 mai 2012, 13:56

      @Chirs @Sabin @carla @Dacian
      Sa ne auzim cu bine peste cel putin 6 luni :)

      @Dragan Alexandru
      Imi pare ca proiectul e mai vechi de 2 luni. Iar au am stabilit limita de ”varst” la 2 luni :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  19. luni, 21 mai 2012, 13:53

    Domnule, ce spui de proiectul dappergents.ro?
    Un blog cu stil si atitudine, care si-a propus sa ofere inspiratie si sfaturi vestimentare barbatilor.
    Multam fain :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. luni, 21 mai 2012, 14:09

    Mersi mult si pentru urare..BTW ma cheama Ioana..dar si Elena..:))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. luni, 21 mai 2012, 18:15

    http://dintenis.ro

    Proiectul e inceput de Daniel Sima si cred ca e un inceput bun :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. luni, 21 mai 2012, 19:10

    My bad, n-am vazut. Oricum, ne bucura repetitia :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. luni, 21 mai 2012, 23:01

    Salut, am vazut ca articolul a fost scris recent, asa ca m-am gandit sa iti propun „proiectul” (blogul) initiat de mine: http://www.pefaza.info

    Desi am primit surprinzator de multe critici, eu cred ca e un start bun.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  24. marți, 22 mai 2012, 09:42

    @Cristian China Birta

    Eu ma refeream la articolul acesta ca e nou, blogul e activ de pe 6 februarie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 22 mai 2012, 12:28

      @Theo
      Nu pre esti pe faza, ca sa zic asa :)) Pai io am zis bloguri/siteuri/proiecte, nu postari. Ca asa cu postari toate sunt mai noi de 2 luni :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  25. marți, 22 mai 2012, 13:54

    E de menţionat şi proiectul lui Andrei Aronet şi Marian Hurducaş: http://www.GardaDeMedia.net – „De la erori simpatice la derapaje pe care nici cauciucurile de iarnă nu le mai salvează, Garda de Media e o oglindă a experienţei noastre de cititori de presă în România.”

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 22 mai 2012, 13:57

      @mariusrusu
      E mai nou de 2 luni? Stai ca imi raspund tot io, ca am vazut ca e proaspat :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  26. marți, 22 mai 2012, 14:10

    @MariusRusu @Chinezu Eu şi Andrei vă mulţumim de menţionare! :) Rămânem datori cu… o vizită la Muzeul Farmaciei! :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 22 mai 2012, 14:11

      @marianhurducas.ro
      Pai io cand vin la Cluj saptamana viitoare, neaparat vreau sa daiu o fuga la Muzeul Farmaciei, ca prea am auzit lucruri faine despre mnealui :D

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  27. marți, 22 mai 2012, 14:13

    Hai, că am berea la rece! Cristian Gog şi-a pierdut dreptul asupra ei că a stat prea mult la Bucureşti! :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  28. joi, 24 mai 2012, 10:50

    Daca mai este deschisa lista de propuneri, as propune si eu acest blog: http://www.sobolanu.ro/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 24 mai 2012, 11:39

      @Valentin Palconi
      E mai nou de 2 luni? Cum ziceam in text, de altfel, ca este conditie obligatorie.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  29. joi, 24 mai 2012, 12:13

    Este mai nou de 2 luni. A fost inceput in data de 1 mai 2012.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  30. joi, 24 mai 2012, 12:23

    Multumesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *