Ora 07.00. Mă trezesc, mă duc să dau deșteptarea piticilor. Vine bona pentru Patricia, minunea noastră de 6 luni. Mai povestim una, alta, ne pregătim de plecare și ne facem planurile pe ziua ce începe. Mergem fiecare la școală sau la birou.
Ora 11.00. Stau cu jdemii de maluri în față. Vorbesc la telefon într-una. Stabilesc întâlniri pentru zilele următoare. Mă gândesc cum să fac să nu mai fiu atât de mult plecat și să stau mai mult cu piticii. Doamne, cât îmi sunt de dragi…
Ora 15.00. Sunt într-o întâlnire foarte importantă. Mara mea îmi dă SMS și îmi spune că mă iubește. Mă topesc tot și îi răspund: ”Ești minunea vieții mele :)”.
Ora 19.00. Pe drum spre casă, Alex mă sună să mă întrebe când ajung. Îi spun că în câteva minute. Zice că abia așteaptă, ”să mai povestim și noi, ca băieții”. Zâmbesc cu drag și măresc pasul.
Ora 23.00. Încerc să citesc câteva pagini din cartea pe care tot încerc să o termin de câteva zile. Dar simt că mă cuprinde somnul. Mă ridic să mă mai uit o dată la cele 3 minuni care dorm liniștite în paturile lor. Doamne, cât îmi sunt de dragi…
Ora 03.00. Eu dorm. Dar undeva, în România, o viață de copil se stinge…
Ora 07.00. Mă trezesc. Pentru a începe o nouă zi. Și îmi dau lacrimile când realizez că în ultimele 24 de ore 6 copii mai mici de 1 an au murit.
Am scris această postare pentru că am rămas profund impresionat când am auzit aceste statistici. Și vă invit și pe voi să scrieți despre asta. Și, dacă vreți, să sprijiniți efortul Salvați Copiii de a obține fonduri pentru a încerca să facă ceva în această dureroasă privință. Vă mulțumesc de pe acum pentru gestul pe care, știu, sunt sigur, o să îl faceți.
11 thoughts on “La fiecare patru ore…”
Ai abordat foarte frumos problema asta. Sa speram ca cifrele se vor mai calma…
Da, foarte miscator.
Daca din putinul nostru cat de „mic” ar fi el am da pentru a sprijini viata am avea viata.
Daca am mai da inca putin pentru educatie am avea o tara educata care ar raspunde acestor provocari
Daca am fi mai umani am avea o tara cu mult sprijin umanitar
Dar acestea sunt numai vorbe si toti facem asta ffff bine pentru ca toti am invatat doar sa vorbim; totul se rezuma doar la vorbe. Pacat.
e prima data cand mi se zburleste parul cand iti citesc un post. bravos, sefu’!
Ok, acum stiu la ce imi va sta gandul in noaptea asta……
Unul la 4 ore. 6 pe zi. 2190 pe an.
Deci pina reusim sa mai reducem ritmul asta, poate e mai la indemina sa crestem altul. Al nasterilor. Deci, mai putin somn, mai putine prezervative/pastilute/sterilete, domnii sa o lase mai moale cu „la o miuta si-o berica cu baietii, pisi”, doamnele cu „dau o tura prin mall cu fetele, mota”. Deci, mai pe meserie.
Pe vremuri copii se faceau primii, cariera dupa, iar CSR-ul la pensie. Acuma CSR-ul e biznis, copiii se adopta iar la pensie ne ocupam de investitii imobiliare.
Scrie mai des articole d-astea si nu mai plec deloc de pe blogul tau.
Multumesc pentru cuvintele frumoase. Mai ales ca a fost un text pe care l-am scris cu o lacrima in coltul ochiului…
Mi-au dat si lacrimile la postarea ta…sa nu razi de mine, dar si eu sunt mama si stiu ce inseamna aceste minuni in viata noastra:)
@Calin Andreea Daniela
Cum as putea sa rad? Cand stiu cu cata emotie am scris randurile astea? :)
Pingback: In timp ce noi dormim, altii se sting... | Turistu
Mi s-a facut pielea de gaina…