Închizi telefonul. Oftezi și îți prinzi capul între palme. Nici asta nu a ieșit. Și ar fi fost atât de bine… Ești obosit. Ești mult prea obosit. De toți și de toate. Parcă prea s-au adunat. Și par că nu se mai termină. Și nu vezi nici o rezolvare. Parcă nici nu mai ai resurse să te gândești la ce ai de făcut. Simți un gol imens în jurul tău. Și o negură teribilă în sufletul tău. Lumea ta, cea pe care ai construit-o în ani și ani de zile, cu trudă și cu renunțări la multe, pare că se strânge sufocant în jurul tău. Ce ai greșit? Ce nu ai făcut bine? Unde s-a rupt drumul care părea atât de liber în fața ta? Oare să fi ajuns la capătul lui? Atâta să fie tot ce ai realizat în viață?
Sună telefonul. Vezi cu greutate cine te sună. Căci lacrimile din ochii tăi sunt acolo nu ca să vezi lumea exterioară mai bine, ci cea interioară. Te ștergi la ochi și te uiți la număr. Zâmbești ușor, fără să îți dai seama. Oare cum de știe el să sunt atunci când ți-e mai greu? Cum de știe el să fie alături de tine, așa cum a fost toată viața, de fiecare dată când lumea pare că te-a pus pe hold? Îți ridici capul. Zâmbești din nou. Îți îndrepți spatele. Ochii îți râd acum. Și răspunzi…
Vreau să aud cine a fost cea sau cel care v-a sunat și pe voi, la un moment dat, când vă era mai greu, și v-a repus pe linia de plutire. Căci toți ați trecut prin astfel de moment, nu are rost să faceți pe Greucenii aici :) A recunoaște că viața reușește să te pună, din când în când, în genunchi, nu e o rușine. Căci abia atunci îți dai seama cât de important este să stai în picioare, cu spatele drept și cu fruntea sus. Iar când reușești, cu greutate, să te ridici, știi că de acum înainte îi va fi foarte greu cuiva să te mai îngenuncheze. Nu pentru că ești tu, singur, foarte puternic. Ci pentru că ai înțeles că cei din jurul tău sunt cel mai frumos lucru care ți s-a întâmplat în viață :)
PS Cei mai atenți dintre voi știu că am lansat provocarea pentru o serie de guest posturi, ca parte a campaniei de căutare a inspirației care îmi place foarte tare, în care să scrieți aici pe chinezu.eu despre oameni care vă inspiră. Mă bucur să vă că primesc în fiecare zi câte un text :) Și mai aștept cu drag și alte texte.
14 thoughts on “Când lumea pare că te-a pus pe hold…”
Sincer… ai mare dreptate in ce ai spus mai sus… Cand vezi capatul de drum iti vine sa te iei cu mainile de par… dar mai bine te gandesti – cum faci sa treci mai departe… trec prin asa ceva acum :)))
@Soric.C
Pai si cine este cea/cel care o sa te sune? Sau de la care astepti acel telefon? Sau acea vizita? Sau acea imbarbatare? :)
Pai in ultima perioada a tot fost @stmurgeanu, dar acum totul depinde de mine… cum, cand ma ridic… tot incerc sa vad luminita de la capatul tunelului… dar nu prea o pot gasi… va veni si ziua aia (sper)
cat mi-as dori sa am si eu uneori cate un @stmurgeanu sa ma sune si sa-mi traga suturi in cur sa ma scoata din butoiul cu depresie :D :))
@Stefan Murgeanu
Eu nu cred ca nu ai si tu un Murgeanu al tau, nu cred, mah, nu in cazul tau :))
:)) pai nu l-ai gasit in propria persoana? lasa ca tu nu ai nevoie… esti pe val :D
Asa este, ai dreptate, intotdeauna va exista cineva care sa te ia de mana, sa te ridice in picioare, sa te sprijine atat cat ai nevoie pentru a-ti indrepta spatele si a-ti ridica fruntea sus. Eu consider acesti oameni ca fiind trimisi special sa ne dea aripi si sa ne arate ca viata trebuie traita in picioare si nu ingenunchi. Recunosc ca am intilnit un astfel de om, care a venit m-a ridicat in picioare si a plecat. Am ramas mult timp cu regretul ca nu l-am putut pastra langa mine toata viata, dar pana la urma am inteles ca doar atat am avut nevoie, atat a fost necesar.
Si mai cred ca, ne vine randul la fiecare sa luam de mana pe cineva, la un moment dat.
Asta-i frumusetea vietii, o inlantuire de maini invizibile a lumii intregi!
@Angela
Multumesc mult pentru acest comentariu. Care, daca imi dai voie, este mai frumos decat ce am scris eu :)
M-ai pus pe ganduri cu postarea asta:) Din pacate au fost multe momente cand linia de plutire era un orizont indepartat. Din fericire au fost persoane care m-au sunat si au stat alaturi de mine si cei dragi mie. Numele e mai putin important. Ceea ce conteaza e faptul ca in pofida distantei, programului supraincarcat de cele mai multe ori, isi gasesc timp sa-ti fie alaturi atunci cand nu mai poti sa faci fata de unul singur.Calitatea vietii este data si de calitatea oamenilor din jurul nostru, si in special a prietenilor. Asa ca mare atentie cu cine iti petreci timpul!:)
„Despre prietenie aş putea vorbi zile întregi. Despre oameni frumoşi, care sunt alături de tine, fără nici o obligaţie, care te sună să vadă ce faci, care te întreabă dacă ai mâncat astăzi, care te scot la prăjitură, să-ţi mai îndulcească traiul. Nu avem mulţi în preajma noastră, mai ales atunci când avem cea mai mare nevoie de ei.
Se întâmplă totuşi să existe astfel de oameni, sau să apară în timp şi să fie alături de noi! Îi ascultăm cum povestesc lucruri menite să ne facă să râdem, sau măcar să zâmbim, îi vedem cum se zbat să ne vadă mai veseli, mai optimişti.
Încearcă pe noi tot felul de tratamente anti-depresie, se transformă în perne de strâns în braţe sau în umeri pe care să plângem. Se prefac în părinţi, fraţi, surori sau cupidoni de ocazie şi încearcă să te ţină ocupat, doar să treci cu bine peste perioadele de criză!
Eventual, cei mai îndemânatici îţi pregătesc dulciuri de casă, cei mai spirituali te invită să mergi cu ei la biserică, cei mai plimbăreţi dintre ei te scot în parc sau la shopping, iar cei mai distraţi, te cheamă la băut!
De preferat să alegi cel puţin una dintre variante şi să profiţi cât poţi de compania unor oameni faini care vor să fie lângă tine! Ai o viaţă întreagă să îi răsplăteşti!”
@ioana
Multumesc mult pentru acest comentariu. Care imi confirma ca ai inteles perfect ce am vrut sa zic :)
Multumesc, tu mi-ai dat imboldul. Astept urmatoarea provocare, pentru ca scrii frumos!
O singura persoana nu m-a dezamagit niciodata si are puterea sa-mi dea motivatia de a continua sa exist in momentele in care viata pare lipsita de sens: tata. Stiu ca pentru el voi fi mereu ce a mai importanta, voi fi mereu numarul unu. Ii sunt datoare sa fiu fericita, pentru ca doar asa va fi si el fericit.
@Bijuterii
Multumesc pentru comentariu :)
Pingback: Fotograf de plăcere - Adi Hădean