03.12.2016

Stelele însele de la hotelurile noastre dau cu virgulă

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Există multe lucruri pe care nu mi le pot explica atunci când vine vorba despre România noastră. Adică, mă rog, eu am niște explicații de alea personale, de multe ori, care țin de zona ##@!#@@$&^%&^, dar să nu intrăm în de astea și să încercăm să găsim explicațiile cât mai aproape de filonul adevărului, ca să zic așa. Căci doar astfel de explicații, nu înjurăturile și alea alea ne ajută și să înțelegem mai bine, dar și să ne înțelegem mai bine.

Hai să vă dau un exemplu, să nu tot stau în zona teoreticului.

Acum două săptămâni am fost la Galați și am sta la Hotelul… (băi, frate, am uitat cum îi zice… poate mă ajută tovarășii din Galați, că doar au văzut unde am stat :D), care zicea că era de 4 stele. Ei bine, nu era. Să zicem că avea cam 2 virgula 3 stele. Și am cam umblat în ceva hoteluri la viața mea așa că am termen de comparație la greu. Nu zic că era nasol sau nu știu ce. Doar că nu avea nicicum cele 4 stele care tronau pe frontispiciul (e prima dată când folosesc termenul ăsta pe blog la mine, jur :D) stabilimentului.

Zilele astea sunt la Timișoara. Și stau la Hotel Silva (pe ăsta mi l-am amintit, că doar când scriu rândurile astea aici stau :D) Care are oficial 2 stele. Dar care este mai mișto decât cel de la Galați.

No bun. Explicați-mi voi mie cum devine treaba asta. Că io o dau în ##@!#@@$&^%&…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Îmi permit să nuanțez ce a zis Arhi despre unii bloggeri

Se caută bloggeri oficiali pentru 11even.ro

8 comentarii

  1. duminică, 8 aprilie 2012, 08:16

    1. Clasificarile in Romania se pot lua pe spagi. Wow, n-as fi crezut!
    2. Exista niste norme care trebuiesc respectate pentru clasificari. Dimensiuni, lift, hol, parcare, etc. Daca nu le respecti nu prea poti lua stelele
    3. Omul sfinteste locul. Daca cei care au in grija hotelul din Timisoara stiu sa il faca sa arate bine, sa te simti bine, sa fie curat, cald, servicii bune etc, bravo lor. Probabil ca pe cei din Galati nu ii intereseaza asta ci doar japca data din pretul de patru stele

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. duminică, 8 aprilie 2012, 09:41

    Treaba asta e simpla … est si vest sunt doua chestii foarte diferite :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. duminică, 8 aprilie 2012, 11:06

    estul salbatic la Galati :) da’ ia zi, macar the view a fost de 4 stele?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. duminică, 8 aprilie 2012, 11:21

    trebuie doar bifate unele chestii pentru a creste nr de stele. de la parcare pana la detalii cum sunt umbrele la receptie ptr clienti. Teoretic tu poti avea orice inauntru ca daca bifezi chestiile astea chiar si pur teoretic, primesti stelele dorite. De aia unele hoteluri super faine din centrul oraselor (acolo unde nu e loc de parcari multe sau piscine interioare) nu au mai mult de 4 stele iar altele care nu-s cine stie ce de pe la marginea oraselor sunt stelate rau.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. duminică, 8 aprilie 2012, 11:29

    Haide bre, nu ştii cum se iau stelele la noi? Sau porcăriile alealalte, la pensiuni…ăăă, margaretele? :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. luni, 9 aprilie 2012, 07:54

    Eu locuiesc in Galati, motiv pentru care nu prea stiu exact cum sunt hotelurile de la noi. Dupa ce am participat insa la cateva evenimente, cu greu as putea recomanda cuiva o cazare buna…Eu mai aveam o vorba: unele hoteluri nu au 4 stele, au doar patru colturi dintr-o stea :))) Poate ai nimerit intr-unul din ele :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. luni, 9 aprilie 2012, 08:56

    Cred că e vorba despre Hotel Galmondo, fostul Hotel Tineretului, construit prin anii 80. Era o raritate la vremea aia, numai că e foarte posibil ca mobilierul şi alte dotări să fi rămas aceleaşi, ceea ce e trist. E trist că între timp l-a cumpărat cineva…şi atât.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. luni, 9 aprilie 2012, 10:26

    am mai fost eu la hotel de 3 stele in banchet, dar ii cazusera cred ca vreo doua inca de la intrare (la propriu, nu la figurat)…ca de, asa e la noi si merge asa!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *