08.12.2016

Hail! mai bine cântau în stradă…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ce vedeți mai jos este un text semnat de BogDan. Care mi-a făcut onoarea să puncteze cartela de ambasador al Republicii Culturale Chineze, punând, astfel, încă o bere pe răbojul pe care o să trebuiască să îl rezolvăm într-0 zi :D

LOCAŢIA

Safe House. O glumă sinistră ascunsă în spatele Universităţii Hyperion, o altă glumă sinistră şi aia, dar de alte dimensiuni. Un atelier sau ce-o fi fost, o hală infectă, nevopsită, necurăţată şi mirosind din greu a stătut. Stătut, adică nefolosit, că nu ar fi stat nici naiba acolo. WC-urile sunt ecologice, asta însemnând că nu e cazul să fie folosite, deci nu te murdăreşti, nu-ţi laşi amprenta de carbon pe-acolo. Uşile lor nu se închid, în geamuri sunt puse bucăţi de tablă, sub picioare bălteşte urina şi sunt voci care spun că nici şobolanii nu lipsesc. Înăutru, nişte butoaie. Nu, nu sunt ale celor de la Sistem, nu cred că i-ar putea convinge ceva să intre acolo. Pereţii se scurg pe tine, vorbesc serios, mai pică din tencuială, mai ales la baie. Garderoba e mişto, mai ciudat este că ţi se cer şi bani. 1 leu, dar oricum… Frig de troznesc oasele. Dacă ai probleme cu rinichii, mai bine eviţi. Dacă urinezi mai des, mai ales de la bere, mai bine eviţi. În general, sub multe dintre motivele ce pot fi cunoscute de umanitate, mai bine eviţi. Concluzionând, sala are o tentă industrială-urinal. Urinal Akut Forte.

PUBLIC

Dacă zic 150 s-ar putea să risc. Să spunem pe la 100 de persoane. Puşi pe muzică. Puşi pe băut. Le-au făcut viaţa grea celor de la Red Magetic şi s-au comportat aproape impecabil la Hail!, cântând alături de ei. Nemulţumit, în majoritate, de locul unde sunt şi de ceea ce li s-a oferit pentru biletele plătite, din punct de vedere al serviciilor. Nu au existat incidente, era şi culmea.

RED MAGNETIC (România)

Au cântat în două reprize. În prima n-au reuşit acordarea instrumentelor, în a doua au cântat cu ele oricum. Foarte interesant show. Nu am înţeles nimic din el. Adică, na, ţipau ceva pe scenă, se mişcau dintr-o parte în alta. La final au decapitat o păpuşă. Cum ar veni, Red Magnetic prectică un fel de alternativ cu apucături sataniste. Alternativ, pentru că aşa le iese muzica, din când în când, satanişti pentru că păpuşa avea ceva roşu pe ea, bănuiesc eu că sos de la KFC sau oja solistei. Momentul a fost divin, am fost la un pas să scap berea din mână. Dar am trecut cu bine. În clipa când s-a întâmplat asta, pe final de spectacol, publicul le ceruse deja de câteva ori să plece acasă. Se pare, iată, că au avut probleme şi cu auzul.

POLLUTION (Serbia)

O trupă mult mai bună decât Red Magnetic. Păcat că nu a mai ajuns să cânte.

HAIL!

Tim urcă pe scenă. “Bravo, îmi place cum aţi aranjat aici. Când terminaţi?”. Râd cu lacrimi. Apoi se preface că ucide gândacii de pe scenă. Trebuie să recunosc, are umor şi, mai ales, stomac. Nu sunt sigur însă că mai are acelaşi management după concertul din Safe House. Nici un artist sănătos la cap n-ar mai trebui să lucreze cu ăia care l-au adus acolo. Cu toate acestea, cei patru găsesc resursele necesare să respecte cele câteva zeci de persoane aflate acolo. Au cântat din Dio, Metallica, Megadeth, Pantera, Judas Priest. Provin, cu toţii, din trupe grele, în spatele lor este atâta muzică încât devine destul de greu de enumerat. James Lomenzo a fost pe la White Lion sau Megadeth, de Owens nu are rost să mai vorbesc, Paul Bostaph bătea cândva pentru Slayer iar chitaristul, Dave Linsk, le ţinea isonul celor de la Overkill. Au sunat aşa cum trebuie să sune o trupă cu experienţa lor: năucitor de bine, puternic, cu unele accentuări ale lui Bostaph. Owens se descurcă excelent cu vocea, încearcă să o adapteze la fiecare piesă cântată, să “ia” din stilul autorului original. I-a ieşit. Mă rog, a păstrat stilul care l-a făcut cunoscut. Şi apoi s-a făcut linişte şi dintr-o dată am plecat acasă. Din fericire, pentru că părăseam zona. Din nefericire, pentru că părăseam muzica.

Cam aşa a fost. Ne auzim şi data viitoare.

BogDan

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Interviu cu Nigel Kennedy

Cum a fost la concertul aniversar Urma

11 comentarii

  1. luni, 2 aprilie 2012, 08:30

    […] Aşa că luaţi şi citiţi. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. hater_de_piscoturi
    luni, 2 aprilie 2012, 08:34

    First !!!
    Si probabil unicul

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 2 aprilie 2012, 10:59

    Si asta se cheama ca pe Tim „Ripper” Owens l-am ratat deja de 2 ori… :| Oare mai revine in tara asta sau o sa-si aminteasca de jegul in care a fost nevoit sa se desfasoare si o sa zica pas data viitoare?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 2 aprilie 2012, 11:02

      Aici chiar mi-e greu să răspund. În mod cert nu cred că va mai călca la Safe House.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  4. luni, 2 aprilie 2012, 15:25

    Hail! Am văzut ieri noapte, mulţumită noilor prieteni de pe FB, câteva înregistrări din concertul de la Bucureşti, mi-au plăcut Rotten to the Core, Walk şi Heaven and Hell, iar dacă aş fi fost prezent cu siguranţă ar fi fost mai multe. Ştiu să facă spectacol şi sună bine rău Hail!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 2 aprilie 2012, 15:29

      Sună absolut brici :)
      Păcat de locaţie, ca să-i spunem aşa, aia a distrus totul :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  5. gididor
    luni, 2 aprilie 2012, 15:40

    bag si eu sa iasa la numar no. cititori > no. hautor

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 2 aprilie 2012, 15:41

      Sincer, glumele sunt bune. Mă rog, când ăla care le concepe are umor :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  6. marți, 3 aprilie 2012, 16:00

    Interviu cu James Lomenzo dupa concert

    Seriously, did you ever perform in a place worse than this one?
    Yes, many times!
    Where?
    Well, it has to be about thirty years ago…

    Deci da :lol:

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *