30.07.2016

Cum ne-am îndrăgostit de Muzeul Farmaciei

Ce vedeți mai jos este un guest post semnat Andrei Aronet. L-am rugat să scrie aceste rânduri pentru că am simțit că e prea frumos ce s-a întâmplat cu Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, iar mie îmi părea că sunt un pic prea departe de feelingul acestei isprăvi pentru a scrie așa cum trebuie :)

Dacă spun, pur și simplu, că într-o seară oarecare 500 de oameni au vizitat un muzeu, cifrele absolute nu vor spune mare lucru. Dacă însă ne uităm cu câteva luni în urmă și vedem că acel muzeu avea câteva zeci de vizitatori pe săptămână (mai mult străini, fiindcă localnicii nu știau de el), parcă lucrurile arată altfel. Și partea cea mai frumoasă a poveștii? Că oamenii din online au produs minunea asta: în România, s-a stat la coadă la un muzeu.

E vorba de Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca, aflată în subordinea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. Denumiri lungi, așa că între prieteni vorbim de „Muzeul Farmaciei”: o bijuterie a Clujului, aflată în clădirea primei farmacii din oraș. În locul acela s-au dat leacuri de la 1.573 încoace; sute de ani, clujenii au fost tratați cu „praf de mumie”, „ochi de rac”, „stinkus marinus” și, sper eu, și cu ceva leacuri reale. Din 1954, e muzeu. Din 2012, ar putea fi istorie, pentru ca justiția a decis retrocedarea clădirii.

În fața unei asemenea vești, poți să te superi că „nimeni nu face nimic”, sau poți încerca să faci ceva. Primul meu pas: i-am chemat în vizită pe oamenii care mi-au devenit prieteni de pe bloguri sau Twitter. Și, vorba filmului, nimic n-a mai fost la fel. Cu ajutorul colegilor de blogosferă, muzeul a ajuns pe agenda publică. Au apărut site-ul, prezența pe Facebook și Twitter, un clip de prezentare, bannere puse pe bloguri, dar și pe noul stadion al Clujului.

De Dragobete, am dus jocul mai departe. I-am invitat pe clujeni să descopere rețeta dragostei: în colecțiile Muzeului Farmaciei se păstrează rețete ale unor așa-zise „elixiruri” cu efect afrodisiac, vechi de secole (iar în muzeu se pot vedea sticluțele în care se vindeau minunile). Cum ar fi să recreăm un elixir al iubirii? Ne-am pus pe treabă și, din arhive, am ales o rețetă care poate fi pregătită și astăzi (cea de secol XVI, care cuprindea o coadă de șopârlă din Arabia, nu s-a calificat). Le-am oferit-o clujenilor care au venit în seara de Dragobete, ca s-o prepare și să ne spună ce efecte are. Efectul pe care am scontat noi: să se îndrăgostească de muzeu.

Iar minunea s-a întâmplat. Bloggerii și presa au generat peste 60 de articole și știri înaintea evenimentului. În seara de Dragobete, muzeul a vândut 530 de bilete. Trei ghizi abia au făcut față valului de oameni care descopereau, mulți pentru prima dată, comoara pe care o au în oraș. Eu am început să respir normal din nou :)

De atunci, chiar și autoritățile dau semne de dezgheț și se caută de fonduri, pentru a răscumpăra clădirea, și sper ca primele vești bune să le auzim chiar săptămâna asta. Dar oricare ar fi deznodământul, Muzeul Farmaciei e o poveste frumoasă, pe care mă bucur că am putut-o împărtăși cu atâta lume.

Ne vedem pe Facebook!

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cine este de vină pentru relația mea cu Danone

Ce înseamnă când lumea face un joc cu tine?

4 comentarii

  1. marți, 6 martie 2012, 09:44

    Aronet, ticule, ai facut o mega treaba cu campania ta pentru muzeu! Felicitari;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 6 martie 2012, 09:57

      @Groparu
      Iti dai seama, sefule, ca nu aveam cum sa propun cuiva mai bun acest guest post :) Caci eu, cum ziceam, nu ma simteam in stare a fi capabil sa scriu la nivelul de emotie la care a scris Andrei. Si da excelenta isprava :)

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. marți, 6 martie 2012, 10:10

    sincere felicitari lui Aronet. Ma bucur ca am putut prin posturi pe blogul meu sa il ajut. Eu fiind clujean am vizitat de mai multe ori acest muzeu, presa a scris ani l-a randul dar fara o campanie mediatica de asemenea nivel in blogosfera, fara o IDEE, nu s-a facut nimic.
    Bravo Aronet!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. marți, 6 martie 2012, 12:32

    Multumesc de sprijin, cu felicitarile insa eu ma abtin pana nu vad toata cladirea le ramane clujenilor, cu fundita daca se poate :D Si inca avem doar promisiuni, cale lunga pana la eurofapte!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *