Acest film românesc nu este românesc

Asta a fost reacția mea după ce am văzut, alături de câțiva bloggeri, filmul ”Tatăl fantomă”, cu Marcel Iureș și Mihaela ”Papi” Sîrbu în rolurile principale. Pentru că deși actorii sunt români (cu excepția lui Barry Gifford, care apare într-un mic rol, așa, de culoare), deși s-a filmat mai mult în România, filmul nu este românesc. Sau, mă rog, nu e ”românescul” ăla cu care am fost obișnuiți. Și poate tocmai de aceea mi-a plăcut foarte mult.

”Tatăl fantomă” este un film despre ceva-uri. Știți voi, chestia aia pe care o simțim, dar pe care nu o putem explica, la care ne gândim, dar pe care nu o putem rosti, la care visăm, dar nu știm la ce să ne așteptă, acel ”ceva” personal, unic și, de cele mai multe ori, irepetabil. Care când ți se întâmplă trebuie să make the best of it, ca să zic așa, în stilul americano-român al filmului. Iar când ”ceva”-ul tău înseamnă ”ceva”-ul celuilalt și viceversa, atunci totul se schimbă într-o mare oportunitate de a-ți oferi singur motivul să te înțelegi mai bine.

Asta este cheia în care au am văzut ”Tatăl fantomă”. Cu două personaje impecabil jucate de Iureș și de Papi, ale căror ”ceva”-uri debutează timid, dar care, atunci când se întâmplă triggerul excepțional reprezentat de piesa ”Breakfast un America” a celor dela Supertramp*, devin, la comun, o linie de forță a filmului.

Aș menționa castingul. De nota 10. Toate personajele sunt jucate de actori cărora rolul li se potrivește la marele fix. Aș menționa muzica realizată de Johannes Malfatti, superb integrată în film. Aș menționa… dar să lăsăm alte menționări pentru viitor. Căci mai vreau să scriu despre filmul ăsta și despre cum a fost făcut :)

Până una alta vă spun doar atât: mergeți să vedeți filmul. Și, dacă nu o să vă placă, să veniți să îmi arătați obrazul. Promit să îl întorc și pe celălalt :)

*Secvența când cei doi descoperă că le place foarte tare această piese este formidabilă și reprezintă adevăratul început al filmului, ca să zic așa :) Plus că piesa are o poveste… ca o poveste: a fost o improvizație a celor doi mari actori, care s-a lăsat cu cumpărat de drepturi și cu un generic final care face toți banii :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

8 thoughts on “Acest film românesc nu este românesc”

  1. E ciudat ca mie imi plac de obicei filmele romanesti. Si asta nu mi-a placut, desi am mers la cinema convins ca o sa fiu incantat.

    Mi s-a parut prea multa improvizatie si un pic de lipsa de logica in dialoguri si anumite intamplari.

    Recunosc ca vreau sa il mai vad o data, pentru ca aflu de la foarte multi ca e un film fain. Ma mira, fiindca eu eram de obicei in rolul celor care laudau un film contestat de ceilalti. :)

    1. @tunaru
      Pai tu imi dai apa la moara cand zic ca nu e un film romanesc :) Tocmai pentru ca este multa improvizatie mi-a placut mult. Si ca nu regasesc feelingul ala de sa iti tai vena din filmele cu care romanii trag la premii dincolo si care nu imi place de nici o culoare :)

  2. Mie nu mi-a placut deloc, dar deloc! Scenariul este nul, actiunea penibila, personajele fara consistenta, saracul Marcel Iures a trebuit sa zambeasca cam stupid tot filmul. Ca sa nu mai zic de clisee peste clisee, mai rau ca in filmele de Hollywood. Pe de alta parte mie mi-au placut acele filme romanesti cu „feelingul ala de sa iti tai venele”, in caz ca te refereai de exemplu la 432 sau la Din dragoste cu cele ma bune intentii. Alea mi-au transmis o emotie, daca vreau entertainment pur ma duc la club nu la cinema. Plus ca Tatal Fantoma nici macar nu ma putea amuza sau distra, am fost de-a dreptul exasperata de cat de neinspirat a putut sa fie.

    1. @Adriana
      Ok, inteleg ca ai pareri ferme si foarte bine ca esti asa. Dar te rog sa folosesti cuvinte mai putin dure. Poti sa spui aceleasi lucruri fara sa folosesti cuvinte de astea marete de mahala. Considera ce am zis un avertisment. Blogul acesta este, totusi, casa mea si ma enerveaza cand intri aici si improsti cu chestii de astea. Multumesc de intelegere.

  3. Pingback: Ofer, cu drag, două invitații duble la ”Tatăl Fantomă” « Republica Culturală Chineză

  4. Am inteles ideea, nu o sa mai intru in cazul asta.Nu de alta dar eu nu te-am jignit pe tine, mi-am spus doar parerea despre film, chiar daca nu coincide cu a ta. In schimb sunt acuzata ca folosesc cuvinte de „mahala”, ceea ce eu chiar nu am facut. Care erau acele cuvinte de mahala, cumva penibil sau stupid? Ca altele nu am folosit.

  5. @Adriana
    Daca ti se pare ca e ok sa folosesti cuvinte precum penibil si stupid, atunci da-i inainte. Dar nu la mine. Caci eu sunt cu naturelul mai simtitor si ma otfic atunci cand aud asa ceva.

  6. Pingback: Top 10 filme văzute în 2012 • Republica Culturală Chineză

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.