Despre presa curului și curul presei

Am citit cu mare scârbă ce a scris Florin Negruțiu. Scârbă față de subiectul abordat, desigur, nu față de textul în sine, care m-a întristat, căci am simțit, la rândul meu, tristețea autorului. Care, din punctul meu de vedere, al celui care îl urmărește pe Florin destul de constant de ceva ani, este unul din jurnaliștii care încă mai încearcă să facă presa aia presă. Dar îmi permit să îl contrazic într-o anumită chestiune.

A spune că ceea ce face Capatos la abureala aia de emisiune este presă este ca și cum ai spune că teleshoppingul și reclamele dintre filme sunt presă. Pentru simplul motiv că apar la televizor. Sau că, pe aceeași logică (oarecum forțată, firește, dar presupun că înțelegeți ce vreau să zic), că HBO România este cea mai mare instituție culturală de presă de pe la noi. Atunci când oferi legitimitate unei verze pe sticlă, așa cum e ce face Capatos pe canapeaua lui, într-un editorial pe Gândul, care, orice s-ar spune, este printre puținele instituții de pe la noi căreia putem să îi punem în coadă liniștiți ”de presă” este, cum să vă spun eu, o scăpare care mă întristează. Și căreia îi pot găsi explicații în tristețea și în enervarea autorului că unii aleg să se uite în curul cuiva pentru subiecte, dar aceste explicații sunt doar așa, ca să scriu și eu ceva aici. Ar mai putea fi motivul că Florin s-a agățat de subiectul zilei – dorsalul lui Boc – pentru a mai face ceva trafic, dar dau așa ceva doar ca o ipoteză pe care o resping categoric.

Există la un moment dat în filmul ”Merlin”, cu Sam Neill și Helena Bonham Carter, o scenă în care Merlin îi îndeamnă pe toți să nu se mai gândească la o anumită vrăjitoare, spunându-le că ea există doar pentru că toți ceilalți se gândesc la ea. Și că, atunci când nimeni nu o să o mai bage în seamă, ea nu va mai exista. Dacă ați înțeles paralela pe care am făcut-o, e bine. Dacă nu, mergem înainte.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

18 thoughts on “Despre presa curului și curul presei”

    1. @Pavel
      Imi poti da un termen de referinta pentru ceea ce numesti tu presa? Nu de calitate sau de joasa speta, cum zici, ci doar presa pe care o citesti tu. Ca sa inteleg mai bine caracterizarea ta. Multumesc.

  1. Tristetea e ca in „presa” noastra sunt prea multe vrajitoare cu prea multe „vrajeli”: de la alea din folbal carora n-o sa le pomenesc numele, la pitipoance peste pitipoance si oameni de afaceri sau politici.
    Singura scapare ar fi sa le „ardem pe rug” ignorandu-le, vorba lu’ Merlin ;)

  2. Presa de calitate nu e ceea ce face Gândul.

    Nu poţi considera ceea ce face Gândul presă atunci când pune titluri de rahat precum: „Acum în România ploaie îngheţată!” Şi când dai click să intri să ceteşti ştirea, titlu se schimbă în „În România va fi probabil fenomenul numit ploaie îngheţată”. De la „ACUM”, ca să mă faci să dau click pe titlu, la „PROBABIL” e cale lungă.

    Nu mai zic de ştirile în care puneau o imagine peste care „turnau” o pată neagră şi titlu era „O imagine cu adevărat şocantă! Vezi ce se ascunde în imaginea asta!” Nu numai că nu era nimic şocant, dar e penibil să pui astfel de titluri doar ca să-ţi crească traficul pe site. Chestiile astea le fac tabloidele, rezultă că şi Gândul s-a transformat în tabloid.

    Presă de calitate, cel puţin pe online, e la Jurnalul Naţional. Adevărul se apropie de Gândul şi e păcat de ceea ce fac.

  3. @Pavel: chestia asta o face toata presa. In primul rand pentr trafic/rating, in al doilea rand ca mijloc de manipulare a maselor.

    exemplu: politicianul x se baseste in Parlament:
    ziarul 1: SENZATIONAL: nesimtitul s-a basit in parlament!!!!
    ziarul2: EXTRAOPRDINAR: domnul x a muncit pana s-a basit pe el!!!!

  4. Ipoteza ca as putea macar sa incerc sa scriu un comentariu pe sfert de istet, ironic si subtil, comparat cu articolul tau, este total gresita! A, si – nu va ganditi la elefanti albastri!

  5. @Pavel:de acord cu tine.
    Necazul meu e ca aproape tot ce cuminca informatie in Romania e ori tabloid, ori aservit politic ori amandoua :(

    E trist sa ai atatea ziare si sa le citesti doar pe cele umoristice sau (din cand in cand, recunosc) cele de cultura sau (cand ai nevoie) pe cele cu mica publicitate. In fine, sau cumperi un click, gazeta, etc doar ca sa iti cumperi vreo carte de colectie :)
    E trist sa ai zeci de canale la televizor si sa te uiti pe discovery, money channel sau eurosport ca sa ai informatia bruta, neprelucrata pentru rating sau manipulare…

    Personal, canalele romanesti le folosesc pentru a vedea rugby si filme.

    Ce uitam noi sau nu vrem sa intelegem este ca la noi marketingul a fost facut de la inceput copiind sistemele altora, de catre niste necunoasatori in domeniu, iar acest lucru continua odata cu venirea mulinationalelor la un nivel mult mai „agresiv”. Media din romania e tributara si ea acestui lucru.
    Presa a „scapat” de monstrii sacri sau scapa acum iar generatiile noi sunt ceea ce eu as numi „generatiile can-can”. Lipseste substanta, lipseste aspectul, avem parte de 5 randuri si o poza de juma’ de pagina pentru a vedea -SENZATIONAL : „x isi inseala nevasta” (ceea ce sincer nu ma intereseaza)- o poza cu x stand la o cafea cu doamna y…

  6. @ Chinezul:

    Blogul meu e unul micut si pentru rugby.

    Imi permit deci sa-ti fac o sugestie: un sondaj cu intrebarea: „cati dintre voi trebuie sa dea televizorul mai incet cand intra publicitatea?” ;)

  7. Chestiile astea vor disparea in momentul in care nu le vom mai consuma. Dar din moment ce cu totii privim curul lui Boc si ii facem audienta, ne miram ca media e plina de cururi?

    Solutie : Cand vedeti cururi la tv sau chiloti de cruduta, schimbati postul. Cand vedeti acelasi lucru pe un site, scoateti-l de la bookmarks sau din reader. Din moment ce-l vizionati emisiunea sau cititi articolul, ati contribuit la dezvoltarea acestui gen de material.

  8. Pingback: Ceva…nu știu încă ce… » Blog Archive » Mass-media curului…

  9. Pingback: Link-urile săptămânii #8 - Blogul lui Bogdan | Blogul lui Bogdan

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.