07.12.2016

Săracu Bogdănel…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Săraca mama, cum plânge… Așa face de fiecare dată când trebuie să merg la școală. Ea crede că eu nu o văd, dar eu doar mă prefac. Că știu că dacă vede că mă uit la ea, apoi își șterge repede lacrimile și schimbă vorba. M-am tot gândit ce aș putea face să nu mai plângă. Că uneori îmi pare că eu sunt de vină că e așa tristă. Ea nu îmi zice nimic niciodată. Ba mereu mă ia în brațe și mă strânge tare, tare și îmi zice că sunt cel mai de preț lucru de pe lume. Dar eu știu că în sufletul ei nu poate uita. Și nici eu nu o să uit niciodată. Cum să îl uit pe Bogdănel?

Iar plânge mama. S-a dus în camera cealaltă, crede că eu nu știu. Așa că mă dau și eu ocupat cu privitul pe geam. Ce mai ninge… Și ce mai viscol… Așa era și atunci, în ziua aia. Cu Bogdănel…

Am plecat împreună către școală. Cum făceam în fiecare zi. Ne-am sculat cu dimineața în cap, pentru că școala e depaaarte, facem o oră de mers pe jos până acolo. Dar noi nu ne plictiseam. Că mai alergam, făceam întrecere cine ajunge primul ba la casa Măriucăi din dâmb, ba până în poarta bisericii, ba până la piatra aia albă pe care scrie kilometri, din capul satului. Acuma nu mai este piatra acolo. Au pus un semn de ăla mare de tablă pe care scrie numele satului. Dar eu cred că mama a luat piatra de acolo. Ca să nu își mai aducă aminte de Bogdănel…

Și în ziua aceea ningea ca acum. Da, ca acum. Și viscolea mai rău decât acum. Dar de mers la școală trebuie să mergem, că numai așa putem ajunge să facem ceva cu rostul nostru, cum ne zice domnu director. Așa că ne-am căznit prin ninsoare și prin vânt să mergem încet, încet. Nu am mai alergat, că nu era vreme de alergătură. Am trecut de casa Măriucăi din dâmb, am trecut de poarta bisericii și am ajuns la…

Eu nici nu am văzut mașina când a venit din curbă. Cred că nici șoferul nu ne-a văzut pe noi. Oamenii care au ieșit apoi pe la porți ziceau că nu avea viteză, dar că în curba aia se face ghețuș și de aia a alunecat mașina. Și l-a lovit pe Bogdănel care era în fața mea. Săracu Bogdănel nu a scos nici un sunet. S-a troznit de piatra aia albă cu kilometri pe ea și nu a mai mișcat. A început să curgă și sânge din el, dar nu am văzut de unde. Că m-a luat mătușa Viorica și m-a dus la ea în curte. Cică să nu mă mai uit, că nu e de văzut pentru ochii de copil.

Acolo m-a găsit mama, venită tot într-o fugă. M-a luat în brațe, m-a strâns de m-a lăsat fără aer și a început să hohotească. Săracu Bogdănel, zicea, săracu Bogdănel, dar bine că nu ai fost tu, puiu mamii, puiu mamii. Și iar hohotea. Eu nu am înțeles ce a vrut să zică. Dar nu am zis nici eu nimica. Că tare mai era supărată…

De aia cred că plânge mama de fiecare dată când merg la școală. Și de dor de Bogdănel. Și mie mi-e dor de Bogdănel. Tot timpul. Port în ghiozdan o poză cu el. Și mă uit din când în când la ea. Și mă strânge la stomac. Degeaba zice mama că o să îmi ia altul. Io câine ca Bogdănel nu o să mai am niciodată…

Precizare: Am scris povestirea (sau cum vreți voi să îi spuneți…) de mai sus, pentru că m-a impresionat tare mult povestea copiilor din Rebricea.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Contestație publică la Most Dateable Bloggers

O poZă face mai mult decat 1000 de cuvinte…

6 comentarii

  1. joi, 2 februarie 2012, 15:43

    Da, esti artist! Este la fel de buna ca si povestea zambetului din Gara de Nord. Eu nu am uitat-o!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. prasnelius
    joi, 2 februarie 2012, 17:09

    E foarte trist că in ziua de azi se mai poate întîmpla ca nişte copii ca cei din Rebreanca sa facă un drum aşa de lung pe jos pînă la şcoală ! Prin anii `50 ,am umblat şi eu ciclul ll în a doua comună ,pentru că la noi în comună nu a vru să se inscrie lumea la Colectiv , iar in satul …… sa înscris lumea la Colectiv. Iarna din 1954 am umblat prin nămeţi piînă la brîu ca să ajungem la şcoală. Erau alte vremuri ! Dar în ziiua de azi nu credeam că se mai poate întîmpla aşa ceva!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. matilda
    joi, 2 februarie 2012, 17:35

    Frumos şi trist….

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. joi, 2 februarie 2012, 20:23

    Ai un stil … Credeam ca si Bogdanel este un copil.
    Ai nota 10 pt aceasta povestire.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. vineri, 3 februarie 2012, 09:35

    pana la „bine ca nu ai fost tu, puiu mamii” eram sigur ca Bogdanel e un copil.

    btw, a fost o lectura placuta pentru o dimineata friguroasa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. Georgeta Popovici
    luni, 6 februarie 2012, 16:20

    Nota 10 cu plus si de la mine!
    Frumoasa povestirea, mi-a placut!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *