08.12.2016

Să învățăm 2.0 împreună: Cum te ia la mișto o companie

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ieri am executat un live text de la Smart IT, competiția de aplicații web și mobile unde am avut onoarea de a face parte din juriu. Precizez din nou că apreciez această inițiativă pentru că oferă tinerilor posibilitatea de a-și face cunoscute proiectele și de a-și testa abilitățile de prezentare a proiectelor lor (foarte important, zic eu, capitol la care mulți mai au de lucrat…), dar ne oferă și nouă posibilitatea de a descoperi niște tineri foarte talentați, pe câțiva dintre ei chiar m-aș băga să îi sprijin, dacă batem palma corespunzător, cum ar veni :D

Se dau următoarele:
După ce am scris eu acolo ce am scris, am văzut că cineva de la Paradise Travel, companie care a avut o aplicație în finală, a postat, sub nickul Fyfy, dar cu mailul de companie pe numele Camelia Slăvescu, comentarii în care noi, cei din juriu, eram acuzați de superficialitate și că am jurizat după poze și că am avut din start favoriți. Precizez (deși, zău, nu prea e nevoie…) că nu cunoșteam pe nici unul din cei care au prezentat aplicațiile și că ”favoriții” i-am desemnat abia după jurizare. Care jurizare a presupus o combinație între 14 criterii după care să judecăm aplicațiile și notarea prezentării din finală. Mai zic, așa în treacăt doar, că nici dacă aș mai juriza de vreoo 34243 ori, aplicația Paradise Travel tot nu avea cum să se potrivească criteriilor pe care am votat.

Se cere:
– Să ziceți cum vi se pare reacția domnișoarei/doamnei Fyfy de la Paradise Travel față de decizia juriului.
– Să ziceți care credeți că ar fi fost o reacție normală, plecând de la ideea că Fyfy chiar a vrut să conteste rezultatul votului.
– Să ziceți cum ați fi procedat voi dacă ați fi fost în locul lui Fyfy.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Live text de la Smart It – competiție aplicații web & mobile

Contestație publică la Most Dateable Bloggers

65 comentarii

  1. Vlad
    joi, 2 februarie 2012, 10:05

    Reactia domnisoarei Fyfy (sa spunem ca e domnisoara) e puti ciudata dar nu anormala, e pe structura „de ce ala are si eu nu am”. Cand nu castigi, e clar ca ceilalti au avut pile, au dat spagi si ca de fapt tu erai cel mai tare dar ce-i din juriu is niste corupti. Si ca sa inchei primul punct am sa mentionez o vorba a unui amic: „Individuosi domnule!”

    Reactia normala cred ca e sa faci o contestatie daca ceva te nemultumeste, faci o scrisoare ceva dar nu trimiti comentarii sub pseudonim (de pe mailu de companie :))) si te apuci sa arunci in stanga si dreapta cu vorbe doar de dragul de a critica putin.

    Cred ca o lasam moarta cu critica, as fi fost atent sa vad ce au facut aceia care au luat premii si apoi as fi mers la echipa de dezvoltare a aplicatiei si le-as fi dat sugestii de imbunatatire.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 2 februarie 2012, 10:13

      @Vlad
      Eu nu aveam nici o problema daca ar fi comentat fara mistourile alea. Adica ceva gen nu mi se pare ok rezultatul votarii, dar daca asa ati considerat voi necesar, asta este, desi eu consider ca gresiti. Dar asa cu mistouri de astea de io le stiu pe toate si voi este niste prafisti nu prea merge treaba. Sau poate ca sunt io mai sensibil, dracu stie…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. joi, 2 februarie 2012, 10:21

    Toate formele de jurizare au acces la un anumit fel de informatie, participantii in schimb proiecteaza propria lor parere vis a vis de meritele lor. Doamna poate fi cel mult acuzata c’a judecat totul din punctul ei de vedere, raportat la ceea ce crede ea c’a realizat.
    Daca asociem totusi diverse situatii la care am fost martori in timp, tot felul de situatii, concursuri sau alte minuni care au presupus un juriu tind sa cred ca vehementa ei nu e nejustificata

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 2 februarie 2012, 10:53

      @Lost
      Pai daca mergem pe principiul pe care il zici tu, nici daca ne-ar fi injurat nu ar fi fost o problema, nu? Cred ca nu m-am facut inteles: una este sa contesti ceva, si alta este cum faci acest lucru. Si te rog nu generaliza. Vorbim despre aceasta competitie, nu de toate in general. Iar in aceasta competitie mai multi oameni din juriu, care nu ne cunosteam intre noi, am zis ca aplicatia PAradise Travel nu merita premiu.
      Ma rog, cred ca ma agit degeaba. Pentru ca daca nu intelegem ca modul in care spui ceva este extrem de important, atunci hai sa ii dam pace.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  3. joi, 2 februarie 2012, 10:32

    Un raspuns care se potriveste la toate cele trei cereri: meh.
    Rezultatul mergea contestat daca era o singura persoana in juriu, altfel nu prea are sens.
    Iar o aplicatie de genul ala chiar nu are nimic special, ma ajuta doar daca fac excursii tot timpul.
    Si pentru ca nu-i frumos sa vorbesc din imaginatie, am instalat minunea asta de aplicatie pe umilul meu smartphone si in chrome. Failed to initialize network communication. La primele 4 incercari. Atat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 2 februarie 2012, 10:54

      @Marius Balaban
      Poate nu ai inteles tu exact. Nu conteaza ca aplicatia nu mergea nici cand am jurizat noi. Trebuia sa ii credem pe cuvant ca e cea mai buna. Dar noi batman, batman.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  4. joi, 2 februarie 2012, 10:59

    Dom president, nu despre corectitudinea voastra am vorbit eu. Ce’ai zis talica eu am inteles, spuneam doar ca raportat la ce vede romanu in astfel de situatii, doamna nu poate fi judecata, ea asa a crezut

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 2 februarie 2012, 11:04

      @Lost
      Doamna respectiva a vorbit in numele brandului pe care il reprezinta, nu ca persoana privata. Aici vad eu o mititica problema. Dar no, cum zicea, poate ca am au naturelul mai simtitor. Oricum pentru mine, dupa faza asta, Paradise Travel trece lejer in sertarul cu ”spam” branduistic :D

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  5. joi, 2 februarie 2012, 11:07

    nu fi patimas, da’i brandului o sansa. cucoana si’o fi zis doar pasu

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 2 februarie 2012, 11:12

      @Lost
      E clar, suntem din alt film aici :)) Asa ca hai sa inchidem subiectul. Ca io vorbesc despre bere si tu despre pere :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  6. joi, 2 februarie 2012, 11:20

    ma, voi ardelenii astia sunteti foarte capatzanosi :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 2 februarie 2012, 11:24

      @Lost
      Pentru ca avem cu ce, bre, avem cu ce :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  7. joi, 2 februarie 2012, 11:28

    pai si’n marea voastra intelepciune n’ati invatat ca nu e bine sa te contrazici cu moldovenii? =))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. joi, 2 februarie 2012, 11:42

    Ce-i drept ei au destule oferte si de la alti turoperatori, dar nu este genul de aplicatie care sa faca mari furori daca nu esti client fidel. In schimb cred ca ar merge o aplicatie de comparatii cum ai zis tu, sa ne arate cat mai multe oferte bune. Un fel de MerlinX pe telefon.

    Din pacate nu am incercat aplicatia si pe telefon. Eu inca prefer sa vizitez site-urile de turism de pe monitor :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. Dux
    joi, 2 februarie 2012, 12:58

    Cred ca mai degraba faptul ca aplicatia castigatoare la Web care era de fapt pentru mobil si care nu era finalizata contrazicand regulamentul afisat e un lucru ce merita comentat decat apilcatia asta cu ofertele pe telefon care nu inteleg de ce nu puteau fi vizualizate direct de pe site cu un css corespunzator pentru mobil. Compania respectiva a profitate de prilej pentru a-si face putina reclama si nu stiu daca acest post nu face parte din aceeasi strategie…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. joi, 2 februarie 2012, 13:28

    Deci o reprezentantă a unei companii, care semnează şi cu emailul de firmă, se recomandă FYFY. Cristian, na, ce mai vrei? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. joi, 2 februarie 2012, 13:32

    Domnisoara a gresit, clar. Daca brandul nu se identifica cu ea, merita o sansa.
    Eu as da brandului o sansa daca m-as mai intalni cu el separat de d-soara respectiva. Dar atat si nimic mai mult.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. joi, 2 februarie 2012, 13:38

    @Dux
    Nu e nimic rau (adica nu vad io) in a profita de competitie sa iti faci reclama. Dar de aici pana la a pretinde ca tu ai fost miezul competitie e cale lunga, zau.

    @BogDan
    Ai si tu dreptate :))

    @madpinguin
    Asta ar merita o discutie separata. Merci de sugestie :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. joi, 2 februarie 2012, 13:46

    eu am zis, poate cucoana doar si’a asociat parerea cu cea a brandului

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. joi, 2 februarie 2012, 13:51

    Parca-mi aduce aminte de #refinantare treaba asta ;).

    Mersi

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. Fyfy
    joi, 2 februarie 2012, 13:52

    Deci, iarasi Domnul ”Chinezu”…..
    -Draga domnule Chinezu, judecand dupa ce ai scris mai sus, am impresia ca ai o mare , dar mare problema….in primul rand ”dezinformarea voluntara”, iar cele de comportament nu mai zic …(probabil ca daca ai fi avut unul normal, nu ai mai fi avut unde posta aberatiile de mai sus). asadar :
    1) daca tot dai nume pe aici ….pentru ca poti (!), oare de ce nu iti dai si numele tau?? Da, pe mine ma cheama Camelia Fyfy Slavescu. Daca ai fi avut un pic de initiativa NORMALA, ai fi vazut ca numele imi apare in site-ul Agentiei PARADISE TRAVEL. Deci Fyfy, nu este un nick, este un prenume real (nu ca si Chinezu….)
    2) Esti prea preocupat de propria infatisare, ca sa poti si citi ceea ce ase scrie pe aici. NICIODATA si NICIUNDE nu am contestat decizia vreunui juriu. Nu suntem cei mai buni, dar nici cei mai rai….nu suntem nici pe departe perfecti, dar nici imperfecti….avem o aplicatie normala, ca 90% dintre aplicatii. Este adevarat ca te-am contestat pe TINE, pentru cele ce ai scris l…si dau citat din 10 comentarii la “Live text de la Smart It – competiție aplicații web & mobile” Prezentarea 3. Paradise Travel. Aici este foarte clară toată chestiunea: este aplicația unei agenții de turism care își prezintă ofertele :) Cu felicitările de rigoare pentru agenția care a decis să se promoveze astfel, întrebarea mea este de ce aș alege aplicația unei SINGURE agenții de turism? Eventual doar dacă sunt un fel de client fidel al agenției și știu sigur că ei îmi oferă cel mai bun raport calitate/preț. Că altfel…
    iar apoi comentariul tau si al colegei tale ANDREEA
    ”Permite-mi sa te contrazic caci am fost de fata. Sincer, nu stiu ce scrie in slide-ul 2 al prezentarii pentru ca intr-o prezentare PowerPoint ma uit la imagini, nu citesc textul (lucru care cred ca este general valabil). ”
    Concluzie……te-am contestat pe TINE, cel din juriu, pentru ca ai fost de acord cu faptul ca ….la prezentarea aplicatiei v-ati uitat doar la poze (caci asa face toata lumea)! Ceea ce ma face sa ma intreb: daca puneam poze cu femei goale si barbati dezbracati, aveam mai multe sanse????
    Si nu in ultimul rand, ma- deranjat atitudinea ta, cand ai spus, ca jurat (!!),…..a castigat aplicatia favorita! din cate cunosc, juratii, sau jurul trebuie sa fie impartial….nu trebuie sa aibe favoriti! Dar, na….suntem in Romania, iar tu Chinezule te-ai incadrat perfect in peisaj!
    Asadar….nu contest si nu am avut de gand sa contest rezultatele competitiei. Din nou spun: ORGANIZATORII AU FOST EXTRAORDINARI! Castigatorii merita sa se bucure de rezultat! Le apreciez eforturile si aplicatia pe care chiar am instalat-o.

    PS: stiu exact ce te deranjeaza si ce te-a deranjat la aplicatia noastra (iar asta este o frustrare personala de a ta) . Am avut initiativa sa cer informatii. Pacat ca nu ai curajul sa spui de fapt motivul real! Sa invoci motive imaginare este comportament de copil de 10 ani, care sta in fata calculatorului si nu are decat astfel de prieteni!
    si sa te parafrazez…..Hai, pa!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. joi, 2 februarie 2012, 13:56

    @Fyfy
    Draga, esti superba, multumesc mult pentru tot =))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. joi, 2 februarie 2012, 13:58

    @Fyfy – Ar trebui să nu-ţi primeşti naşii la masă, nu prea ai de ce :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. joi, 2 februarie 2012, 13:59

    Chinezule, dar de ce nu ne spui si noua cum te cheama? De ce te ascunzi dupa un pseudonim? Asta-i bancul zilei.
    Grammar nazi: aplicatie favorita = aplicatie votata.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. joi, 2 februarie 2012, 14:00

    pot să spun și eu ceva: n-are cum! :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. Fyfy
    joi, 2 februarie 2012, 14:01

    @marius…imi pare rau ca nu ai reusit decat sa ai parte decat de astfel de raspunsuri… Ce sa zic, esti primul care spune asta si deci, o sa incercam sa remediem! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. Fyfy
    joi, 2 februarie 2012, 14:03

    @Chinezu…
    Iti multumesc!
    Dar cred ca politica blogului trebuia sa tina seama si de confidentialitate, ceea ce tu nu respecti! Bafta!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 2 februarie 2012, 14:04

      @Fyfy
      O sa cumpar o vacanta de la voi sa ma revanzez. Dar stai, nu merge aplicatia…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  22. joi, 2 februarie 2012, 14:05

    @Fyfy

    ”Esti prea preocupat de propria infatisare”

    pai de aia arata chinezu cum arata? cu pletele alea in toate partile? :D :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. joi, 2 februarie 2012, 14:05

    @Fyfy gata, am renuntat definitiv la dreptul de a-mi da cu parerea. Totusi, mai am o intrebare: tu ai lucrat la app?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  24. Fyfy
    joi, 2 februarie 2012, 14:23

    @marius Nu! Domeniul meu este turismul propriu-zis! Am colegi ce se ocupa de aplicatie si o fac chiar cu pasiune. Chiar daca mai au de muncit la ea, sunt recunoscatori celor care critica constructiv! Multumesc!

    @Chinezu…cred ca nu aplicatia e de vina (pt vacanta dorita! )….ci portofelul :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 2 februarie 2012, 14:25

      @Fyfy
      Mda, aici m-ai cam ginit… Adevarul este ca nu imi permit nici sa ma duc in plimbare in parc, ce sa mai vorbesc de o vacanta… Ce sa faci, unii reusesc mai bine decat altii in viata… =))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  25. Fyfy
    joi, 2 februarie 2012, 14:25

    @stefan
    :)
    Am fost…..”diplomata” :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  26. joi, 2 februarie 2012, 14:26

    @Fyfy atunci de ce nu iti lasi colegii sa ne povesteasca ce si cum? nu crezi ca s-ar pricepe putin mai bine pe domeniul lor decat tine?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  27. joi, 2 februarie 2012, 14:28

    Lasa @chinezu ca stim noi c-ai domeniu si host gratuit :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  28. Fyfy
    joi, 2 februarie 2012, 14:28

    @BogDan
    Dar daca ma chema Magdalena, puteam? :)
    Asadar, sunt UNICA …deci ma vei tine minte toata viata! :)))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  29. joi, 2 februarie 2012, 14:29

    @Fyfy – Eşti unică, într-adevăr! Între cele câteva sute ca tine pe care am apucat să le văd desfăşurându-se, eşti singura pe care o cheamă, pe bune, Fyfy. Ai dreptate.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  30. Fyfy
    joi, 2 februarie 2012, 14:37

    @marius…..ba da, de obicei ii las pe ei sa dezbata! Dar, aici au fost spuse neadevaruri despre destinatia aplicatiei si despre reactia mea imaginativa spusa de un blogger ce nu stie ce inseamna nici macar confidentialitatea. Daca s-ar citi cu atentie s-ar vedea ca eu m-am agitat pentru 2 surse de discutii, dealtfel spuse de el personal!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  31. Fyfy
    joi, 2 februarie 2012, 14:38

    @Bogdan….Deci am avut dreptate! nu conteaza cum/de ce …ideea este una : Sunt Unica!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  32. joi, 2 februarie 2012, 14:42

    @Fyfy – Dragă doamnă, da. Rar am văzut pe cineva care să reuşească atât de bine să-şi coboare compania în derizoriu, la nivelul unei discuţii între chivuţele din piaţă. Constat că nu vă daţi seama de asta şi poate că ar trebui să luaţi sfatul meu ca pe o încercare de a vă ajuta cu ceva, până nu este prea târziu. Şi vi-l spun, aşa, ca profesionist, că noi blogării ăştia nu suntem chiar toţi la vârsta coşurilor. Mă rog, dacă vă foloseşte, sfatul, de el spuneam. E şi ultimul gratuit, pentru celelalte, dacă vă interesează, vă taxez.
    Aveţi grijă cu unicitatea aia, vă încolonează în mulţime, încet-încet.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  33. joi, 2 februarie 2012, 14:46

    @Fyfy care este motivul real pt care lu’ Chinezu nu-i place aplicatia ta?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  34. joi, 2 februarie 2012, 14:49

    Destinatia aplicatiei? Pai e evidenta si n-avem nevoie de nimeni sa ne spuna despre ce e cat timp a pus link catre ea si o putem incerca. Ca nu a mers, asta-i altceva.
    Confidentialitate? Despre ce vorbim aici? Esti destul de noua in zona, nu?
    Nu stiu ce-ai vrut sa spui cu „reactia mea imaginativa spusa de un blogger”, dar iti garantez ca nu are absolut niciun sens. Da’ niciun sens, de altfel.

    Acum ca de la developer la fyfy: le faci un mare defavor colegilor tai incercand sa ne explici noua ca nu vedem aplicatia respectiva cum o vezi tu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  35. joi, 2 februarie 2012, 15:08

    Misogin sau nu, povestea asta imi intareste si mai mult ideea ca femeile nu ar trebui sa dea declaratii la cald.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  36. joi, 2 februarie 2012, 15:12

    @Dan Pandrea, adică tu vrei să spui că Fyfy are internetul în bucătărie? =))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  37. joi, 2 februarie 2012, 15:18

    Stai mult pe sub birou, asa-i?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  38. Fyfy
    joi, 2 februarie 2012, 15:20

    Aveti dreptate! M-am coborat prea mult…. Sa aveti o zi faina si plina de caldura! :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  39. joi, 2 februarie 2012, 15:25

    Aia cu biroul a fost naşpa, pe cuvânt. Se poate şi mai bine, ce naiba…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  40. joi, 2 februarie 2012, 16:28

    @Fyfy Fată dragă învață gramatica limbii române. Și doi nu-i mai da atâta cu confidențialitatea sau nu îți poți asuma niște păreri în nume propriu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  41. joi, 2 februarie 2012, 16:35

    Ma scuzati, citesc si vad cum reduceti la banal un punct o fiinta care si’a spus pur si simplu parerea. Chinezu si’a spus’o pe’a lui, doamna a avut vad dreptul la replica… De aici pana la reactii gen „stai mult sub birou” e cale tata.
    Sa te reduci la replici impertinente ca reactie la o parere proprie mi se pare de prost gust. Nu sunt in masura sa apreciez eu frustrarea si complexele celor care se rezuma la comentarii „barbatesti” , marlanesti si cocalaresti cand discutia cu o femeie’i complexeaza, insa… Hai sa fim seriosi, vorbiti totusi cu o femeie, as zice ca e mai cavalereste sa avem argumente. De jignit… O face tot ciobanu

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  42. joi, 2 februarie 2012, 16:36

    @Lost – Ea s-a redus la banal, prin atitudine. Şi la redus şi la penibil, tot prin atitudine. Că au fost replici mai răutăcioase, e partea a doua :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  43. joi, 2 februarie 2012, 16:37

    „s-a redus şi la penibil”, scuze.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  44. joi, 2 februarie 2012, 16:37

    Raluca, cred c’ar fi cazu s’o inveti si tu

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  45. joi, 2 februarie 2012, 16:40

    Cu scuzele de rigoare dom’ prezident chinezesc, va multumesc pentru oportunitatea de’a arata cat de’a dracu de destept poate fi un moldovean :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  46. joi, 2 februarie 2012, 19:11

    Am urmarit discutia si de aici si din articolul precedent si am doua precizari:

    1. Nu e prima oara cand vad la tine ca pui mult mai mult accent pe forma decat pe fond. Ok, Fyfy a fost ironica in comentariu dar tu ca reactie n-ai adresat problema care a generat conflictul, mai exact jurizarea mai mult sau mai putin superficiala a aplicatiei.

    In schimb, te-ai legat de modul cum a ridicat problema, ceea ce nu este ok din punctul meu de vedere. Da, poate ca n-a procedat corect si a intins prea mult coarda, dar problema ei era justificata. Daca intr-adevar jurizarea unei aplicatii a fost pe baza de poze si nu i-a fost testata functionalitatea, este gresit si este un test superficial, de aparente, asa…romanesc daca imi permit sa zic.

    Asta ar fi prima problema, intai trebuie adresat fondul si abia pe urma forma. Mai exact, intai trebuia sa raspunzi nemultumirii in sine (jurizarea aplicatiei) si abia pe urma sa te legi de modul de exprimare a acesteia (ironia sau mistoul respectiv).

    2. In ceea ce o priveste pe Fyfy, ce sa zic? Ma apuca si rasul. Nu asa se adreseaza eventualele nemultumiri, mai ales cand ai un interes comercial si reprezinti o companie. Ma rog, le adresezi asa daca te doare la basca de imagine.

    Insa ce ma amuza cel mai rau este urmatorul lucru. Te acuza pe tine de romanism (in sensul peiorativ) si pe urma o da in misto-uri de genul „n-ai avea tu bani” specifice unui cocalar cu lanturi. Serios acum, cat de ipocrit sa fii sa spui asa ceva?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  47. joi, 2 februarie 2012, 21:56

    […] să accepte pe loc, avantajele financiare fiind cel puțin motivante (plus statutul de A-lister 2.0). O sinapsă rătăcită îi reamintește că încă nu e gata să își vândă demnitatea pentru […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  48. vineri, 3 februarie 2012, 09:18

    Am fost rautacios? Eu aveam o curiozitate, nimic mai mult :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  49. vineri, 3 februarie 2012, 09:55

    Cind cistigi trebuie sa te bucuri,iar cind pierzi, sa te impaci cu ideea ca sunt altii mai buni ca tine si nu esti singur pe pamint.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  50. marți, 7 februarie 2012, 13:13

    Lipsesc de pe internet de o saptamana si numai tam-tam faceti! Ati vorbit despre Paradise Travel mai mult decat despre cei ce au castigat! De ce ?

    Tot nu va prindeti de unde a plecat problema ?

    Eu am facut aplicatia Paradise Travel! Am vazut mai sus ( nu am avut rabdare sa citesc toate prostiile) ! Daca aveti intrebari, va rog sa mi le adresati!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 7 februarie 2012, 13:15

      @Viorel
      Lasa, nu te deranja, ramanem noi cu prostiile noastre, multumim mult pentru precizare.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  51. marți, 7 februarie 2012, 13:20

    @Chinezu
    Vad ca te sesizezi degeaba… Prin prostii ma refeream la @Raluca, care comenteaza fara sa citeasca articolele! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 7 februarie 2012, 13:23

      @Viorel
      Mai degeaba decat s-a sesizat Fyfy oricat as incerca eu nu am cum sa reusesc… Iar despre faptul ca tu spui ca altii vorbesc prostii si ca nu ai vreme de ele, ce as putea eu spune altceva decat ce am zis prima data?

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  52. marți, 7 februarie 2012, 13:34

    @Chinezu, hai sa iti explic odata, ca sa intelegi despre ce este vorba!

    Ai scris asa:


    Prezentarea 3. Paradise Travel. Aici este foarte clară toată chestiunea: este aplicația unei agenții de turism care își prezintă ofertele :) Cu felicitările de rigoare pentru agenția care a decis să se promoveze astfel, întrebarea mea este de ce aș alege aplicația unei SINGURE agenții de turism? Eventual doar dacă sunt un fel de client fidel al agenției și știu sigur că ei îmi oferă cel mai bun raport calitate/preț. Că altfel…

    Prima problema e ca nu ai fost o secunda atent, ca membru al juriului, la ce reprezinta aplicatia … Nu ai fost atent la ce am vorbit, la ce am scris pe slide, sau la ce scria pe site-ul de la Playtech:

    Paradise Travel este prima aplicatie a unei agentii de turism din Romania, disponibila GRATUIT in App Store si Android Market, ce contine ofertele marilor tour-operatori romani, dar si ofertele altor tour-operatori straini din Bulgaria, Cipru, Austria, Italia, Franta, Grecia si nu numai.

    Asta a fost prima greseala….
    A doua greseala e ca ai avut un favorit, si o spui in gura mare… Esti in juriu, trebuie sa fi impartial!

    Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu contest castigatorii! Fiecare din cei ce au participat la Smart IT au avut aplicatii extraordinare, mult mai bune decat a mea! Le urez sincere felicitari si chiar ma bucur pentru ei ca au muncit foarte mult la ce au facut!


    Toti cei care ati comentat la faza cu Fyfy ati spus numai prostii, da? http://t.co/4bT6CXcw Asa zice mare programator Viorel.

    Multumesc ca ma vezi „mare programator” ! Nu sunt! :) Sunt doar un pasionat de internet ce gaseste solutii optime!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 7 februarie 2012, 13:41

      @Viorel
      Mare programator e mult spus, ok, retrag ce am zis :D Cat despre ce ai prezentat tu acolo, trebuia sa te cred pe cuvant? Daca pe aplicatie nu am putut vedea? Si chair toti din juriu am fost asa de pe langa? Plus ca in continuare imi pastrez dubiile legate de folosirea unei aplicatii care poarta numele unei agentii de turism si care imi spune ca imi da ofertele si altora agentii. Daca nu imi intelegi dubiile, atunci ori tu, ori eu avem o problema. Eu zic ca tu, dar no, e doar parerea mea :D
      Cat despre favorit, l-am decis DUPA PREZENTARI. Pentru ca oricum aveam deja notele din jurizarea initiala, pe care le-am combinat cu cele de la prezentare. Si mi-a iesit aplicatia favorita. Ce am scris acolo era un live text, adica am scris pe masura ce se intampla evenimentul, imi pare ca nu te-ai prins de chestia asta.
      Imi permiti sa spun ca este cel putin ironic sa imi vorbesti de impartialitate cand tu zici ca pui pe picior de egalitate, in aplicatie, ofertele Paradise Travel cu cele ale altor agentii, da? :))
      In rest, iti urez mult succes. Si, mai ales, iti doresc clienti mult mai misto decat deja celebra Fyfy (pe care nu o sa o uitam niciodata, te asigur :D).

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  53. marți, 7 februarie 2012, 14:13

    @Chinezu

    Nu au fost toti din juriu pe langa, doar tu! Chiar am apreciat, in mare parte, critica domnului Remus Leonte! Si da, tu ai o problema!

    Agentiile se impart in 2 categorii, agentii tour-operatoare si agentii detailiste! Cele tour-operatoare ( care sunt putine pe piata noastra cu adevarat mari) fac programele ( ofertele) ! Cele detailiste sunt agentiile care vand ofertele agentiilor tour-operatoare la „clientul din strada”! Agentia tour-operatoare nu are voie, legal, sa vanda clientului din strada!

    Nu pun pe picior de egalitate , chiar asa este ! De exemplu: Vrei sa pleci la turci, da ? Paradise Travel iti va vinde pachetul de la Paralela 45 cu 290 EURO, la acelasi tarif cu care ti l-ar vinde si ei! Daca esti simpatic, primesti si reducere :)

    Paradise Travel este agentie detailista in proportie de 90%

    Multumesc de urari, asemenea! Si Fyfy nu este client Paradise Travel!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 7 februarie 2012, 14:17

      @Viorel
      Ok, hai sa raman io pe langa si tu dur ancorat in businessul adevarat si sa ne vedem fiecare de treaba, da? Ca nu mai vreau sa te retin sa iti pierzi vremea pe aici, ar fi pacat, zau, la cate alte ai pe cap.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *